Înalți oaspeți și demnitari de Stat din România au vizitat Raionul Criuleni - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"




Header image

Înalți oaspeți și demnitari de Stat din România au vizitat Raionul Criuleni

17:23, sâmbătă, 21 aprilie, 2018 | Cuvinte-cheie: ,

Joi, 19 aprilie 2018, Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, dna Natalia-Elena Intotero, a efectuat o vizită de lucru în Republica Moldova, fiind însoțită de Excelența Sa, dl Daniel Ioniță, Ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Moldova și alți colegi.

Înalții oaspeți au fost întâmpinați la Consiliul Raional Criuleni de către Președintele Raionului dl Veaceslav Burlac, care deține și onorata funcție de Președinte al Uniunii Naționale a Consiliilor Raionale din Republica Moldovapărintele prot. mitr. Teodor Pelin, Protopop de Criuleni și Dubăsari, Vice Președinții raionului Criuleni dl Vitalie Verebceanu și Ala Ungurean, toată Administrația Publică, Menagerii de grădinițe, școli, licee și Centre de sănătate ș. m. a. din circumscripție.

A urmat o ședință comună, în cadrul căreia s-au adus înalte aprecieri și cele mai sincere mulțumiri pentru sprijinul constant oferit de statul român, concretizat în proiecte importante pentru comunitate: fonduri pentru renovarea de școli și grădinițe, precum și oferirea de autobuze școlare pentru transportul elevilor din raionul Criuleni ș.a. Au fost detaliate modalitățile de implimentare a noi proiecte în domeniul culturii și educației.

După ședință, delegația oficială a vizitat Conacul și Cavoul familiei Donici și biserica ”Sf. Arhanghel Mihail” din s. Dubăsarii Vechi, familiarizându-se cu istoria zbuciumată a acestui sfânt lăcaș. La fel a fost vizitată o grădiniță din sat, renovată parțial grație susținerii finanțărilor statului român.

La final, părțile au convenit asupra necesității de a fi depuse eforturi comune în vederea consolidării parteneriatului pe filiera educațională, cu focalizarea atenției pe promovarea respectării dreptului fundamental la educație în limba maternă (dotarea cu literatură a bibliotecilor, organizarea taberelor de vară și a sejururilor gratuite, efectuarea schimburilor profesionale de bune practici etc).

Muțumim tuturor celor implicați în organizare, în mod deosebit dlui Veaceslav Burlac, Președintelui Raionului Criuleni.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Sursa: http://protopopiat-criuleni-dubasari.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com