Header image

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir: „Să fim pe deplin încrezători în puterea și bunătatea Atotțiitorului”

14:13, duminică, 3 august, 2014 | Cuvinte-cheie: , ,

Iubiți întru Hristos frați și surori,

Astăzi, Sfânta noastră Biserică Ortodoxă îl cinstește pe  Sfântul și Măritul Prooroc Ilie Tesviteanul, cel care a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide și a închide cerurile.

Această personalitate proeminentă a Vechiului Testament, a fost un ascet aspru și cu râvnă desăvârșită pentru credința în Dumnezeu. În popor, Sfântului Ilie îi sunt atribuite tunetele și fulgerele, făcându-se o paralelă între natura-i severă și suirea la cer cu un car de foc.

Însă lăsând deoparte superstițiile populare, trebuie să ne concentrăm asupra esenței aflării Sf. Ilie printre oameni, în viața-i pământească, dar mai ales asupra exemplului său pe care ni-l dă din veșnicie.

Să luăm aminte înainte de toate la această râvnă a sa, prin care s-a făcut orb și surd la toate deșertăciunile și ispitele vremelniciei, dedicându-se slujirii Domnului și lăsându-se cu totul în voia Sa. Așa să fim și noi – pe deplin încrezători în puterea și bunătatea Atotțiitorului și atunci negreșit ne vom putea bucura din plin de toate binecuvântările și bunătățile nepieritoare, rânduite de Tatăl Ceresc pentru credincioșii Săi robi.

Să  nu uităm nici de asprimea Sfântului Prooroc și să știm a fi la fel de aspri cu noi înșine și cu păcatele noastre, să ne spălăm straiul vieții veșnice cu lacrimile pocăinței și a umilinței și să smulgem cu hotărâre păcatul cu tot cu rădăcinile sale lungi și încovoiate din sufletele noastre. Să nu ne plângem de milă atunci când dăm de piedici în lupta noastră cu ispitele și vicleșugurile cele multe, ci și mai avan să mergem hotărât pe calea lepădării de tot ce este stricăcios și neprielnic mântuirii noastre.

Anume așa iubiți credincioși să se arate asprimea noastră și nu care cumva aceasta să îndrepte împotriva aproapelui nostru prin judecată nedreaptă împotriva aproapelui nostru, numărându-i slăbiciunile și neajunsurile și uitând de povara nenumăratelor noastre păcate. Și chiar dacă cineva ne nedreptățește, ne chinuie și ne prigonește, tot buni să fim și să ne încredem în dreptatea și mila Domnului, prin rugăciunile noastre și prin mijlocirea sfinților Săi.

Așa deci, petrecând această zi  după cum se cuvine bunilor creștini – în rugăciune și împăcare duhovnicească – să cerem Sf. Ilie, să ne sporească râvna, setea de dreptate și smerenia, toate acestea prin și întru slava Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Sfinte Prooroace Ilie, roagă-te Bunului Dumnezeu pentru noi păcătoșii. Amin!

Din predica Înaltpreasfinţitului Mitropolit Vladimir, în ziua pomenirii Sf. Prooroc Ilie

Contact Form Powered By : XYZScripts.com