Header image

Îndemn pentru elevi: Alege ora de Religie! sau De ce preţuiesc tinerii ora de religie?

10:48, luni, 20 mai, 2019 | Cuvinte-cheie: ,

Câteva impresii ale elevilor de la ora de Religie…

„Ora de religie în școală a reprezentat aprofundarea cunoștințelor mele în acest domeniu. Am aflat lucruri noi despre viață, despre istorie și despre puterea lui Dumnezeu. Datorită profesoarei mele, pe care o admir foarte mult și care a știut să se facă plăcută, ora de religie nu a fost o oră oarecare. A încercat să ne facă să înțelegem religia, ce înseamnă ea mai exact, ce rol are în viața noastră și cât de importantă este. Ora de religie a însemnat o legătură între mine și Dumnezeu.”

„La ora de religie învățăm despre valorile morale: iubire, sinceritate, onestitate. Orele de religie ne ajută să ne identificăm ca popor, învățând despre datinele religiei care ne reprezintă. Este printre singurele ore în care suntem îndrumați și sfătuiți să facem fapte bune.”

„Orele de religie au avut un impact liniștitor și de reculegere, dar m-au și învățat cum să mă cunosc mai bine, să-mi stăpânesc gândurile negative și să mă apropii de cele sfinte. Consider că fără această materie nu aș fi dobândit cunoașterea de sine și nici nu aș fi reușit să mă regăsesc atât de mult în religie.”

Ora de religie oferă răspunsuri…

„Ceea ce m-a motivat timp de nouă ani de zile să frecventez orele de Religie a fost modul de predare al lecției. Profesoara care a făcut lecțiile interesante și deosebite. Mereu am avut plăcerea să vin la lecțiile de Religie. La această lecție am învățat multe lucruri despre credință și mereu am luat ceva bun din această lecție interesantă. La lecția de Religie, aflăm răspunsurile la întrebările care ne frământă legate de credință.”

„Mie îmi place ora de Religie deoarece la această lecție învățăm să fim educați, buni la suflet, bucuroși și darnici cu cei de lângă noi.”

„Îmi place să vin la Religie deoarece învățăm despre sfinți, descoperim credința, aflăm depre Dumnezeu.”

Ora de Religie – drum spre Dumnezeu

„Motivul pentru care am frecventat și continui să frecventez ora de Religie este dorința de a găsi o cale spre împărăția cerurilor. Aici învățăm să ne curățim sufletul în fața lui Dumnezeu și cum să ducem o viață fără de păcat. La lecțiile de Religie aflăm despre apariția întregii omeniri, despre trecut și chiar despre viitorul lumii. Ora de Religie îmi luminează mintea și îmi deschide sufletul.”

„În cei nouă ani de studiu al Religiei m-au motivat să cred mai mult în ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi, m-a învățat să fiu un om disciplinat și să nu fac păcate.”

„Sunt pasionată să aflu informații noi și mereu am fost prezentă la fiecare oră de Religie. Îmi place foarte mult această materie. După fiecare oră mă simt mai puternică și plină de viață. La ora de Religie zâmbim și mă simt foarte confortabil. Îndemn toți copiii să studiază această disciplină pentru că te vei simți mult mai bine decât la oricare altă disciplină.”

„Fiind o oră opțională, Religia a devenit ora mea preferată! Am frecventat lecțiile de Religie timp de nouă ani și am învățat multe lecții de viață și am primit sfaturi importante. Ora de Religie este cea care îmi face ziua mai bună! Frecventând ora de Religie simt că am devenit altă persoană.”

„Mie îmi place la Religie deoarece învăț diverse lucruri despre Dumnezeu, mă simt liberă și fericită. Vă îndemn și pe voi să alegeți această disciplină! Mie personal îmi place foarte mult.”

Contact Form Powered By : XYZScripts.com