Header image

INEXPLICABILUL EXPLICABIL. (“groapă de gunoi” inexistentă și locul necunoscut)

23:26, luni, 18 septembrie, 2017 | Cuvinte-cheie: ,

Referitor la ultima  ”noutate bombă” apărută pe internet, asigurăm toți creștinii că pomelnicele lăsate pentru o perioadă anumită la preoții, pangarul mănăstirii sau trimise prin intermediul site-ului oficial al mănăstirii pe internet, sunt pomenite atâta timp cât este indicat în pomelnic ( 5 acatiste, 40 paraclise, 40 liturghii, etc. ) care sunt arse o dată în săptămâna într-un loc special amenajat pe teritoriul mănăstirii , iar ceea ce ține de „obiceiul” de a lăsa „dorințele” în crăpăturile din piatra a zidului mânăstirii rupestre – preoții mânăstirii nu duc nici o răspundere, încât acest obicei este „din popor” , nu este binecuvântat de preoții mânăstirii și nu are nici o tangență cu pomelnicele lăsate pentru pomenire la Sfântă Mănăstire, astfel cei care cunosc insuficient  rolul rânduielilor bisericești în viața poporului nostru, recomandăm îndeosebi, reprezentanților mass-media, care și-au făcut un obicei din a căuta cu orice preț senzaționalul ieftin în slujbele și viața Bisericii noastre și distorsionează semnificația acestora, să se documenteze temeinic pentru a informa corect și a respecta evlavia credincioșilor și pelerinilor ce vizitează Sfintele lăcașuri.

Administrația Sfintei Mănăstiri Saharna

Contact Form Powered By : XYZScripts.com