Header image

Între slava deșartă și deznădejde Între slava deșartă și deznădejde

22:03, miercuri, 20 iulie, 2016 | Cuvinte-cheie: , , ,

Părinții duhovnicești insistă asupra faptului că este nociv din punct de vedere spiritual să te compari cu alții; să te întrebi de ce ți-a dat ție Dumnezeu mai puțin decât celorlalți, să îți răscolești nemulțumirile cu privire la munca pe care o depui și locul pe care îl ocupi; să te socotești deosebit de important și cu un destin special, care nu se împlinește din cauza altora care stau în calea ta. Toate acestea sunt gânduri cultivate destul de frecvent, sursă a multor neîmpliniri, frustrări și eșecuri.

Despre Avva Isidor de la Sketis povestea Avva Pimen că „îi tot spuneau gândurile rele: «Ești mare om». El le răspundea: «Precum Avva Antonie, întru totul ca Avva Pambo sau ca alți Părinți plăcuți lui Dumnezeu?» După ce aducea astfel de întâmplări, se liniștea, iar când dușmănia [demonilor] îl aducea la deznădejde, făcându-l să creadă că oricum va fi osândit, el le răspundea: «Chiar dacă sunt osândit, pe voi am să vă găsesc sub mine»”.

Strategia Bătrânului Isidor, un om smerit și cu foarte multă răbdare, arată că niciodată comparațiile nu sunt bune sau rele în sine, ci sunt importante gândul și maniera în care sunt făcute. Pentru cei care citesc setul de povestiri dedicate ascetului în Pateric este foarte limpede măsura la care a ajuns. El spunea despre sine: „De când am devenit monah, mă străduiesc și nu las mânia să-mi urce până la gât”, sau în alt loc: „De patruzeci de ani simt păcatul cu mintea, dar niciodată nu l-am îngăduit nici pe-al poftei, nici pe-al mâniei”. Așadar, monahul era un om care își controla foarte bine pornirile pătimașe și care se dedica rugăciunii cu foarte mare intensitate, după cum tot el spunea: „Când eram tânăr și stăteam în chilia mea, nu aveam măsură la pravilă. Noapte sau zi, pentru mine era pravilă”.

Isidor era un atlet al nevoinței, unul care făcea performanță, dar nu primea gândurile insidioase de slavă deșartă, de supraevaluare, venite din partea demonilor. Iar acest lucru îl face folosindu-se tocmai de comparație, dar într-un mod propriu. Avva nu folosește comparația cu alții pentru slava sa deșartă, pentru a-și amplifica iluzia propriei valori, ci dimpotrivă, pentru a sublinia încă o dată cât drum mai are de parcurs. Dar pentru a putea utiliza comparația în acest sens, este nevoie în primul rând să poți admira; să îi poți aprecia cu sinceritate pe cei mai buni decât tine. Pentru asta este nevoie să arunci asupra realității o privire curată, neviciată, nealterată de patimă și orgoliu. Cu alte cuvinte, este esențial să ai discernământul valorii, la care să te poți raporta.

Așadar, gândului de slavă deșartă i se opune admirația pentru cei cu adevărat mari, la a căror măsură este greu de ajuns. Ce facem însă cu gândurile de deznădejde? În fața lor, Avva Isidor se încurajează cu un gând pozitiv, atunci când își spune că prăbușirea nu este maximă și că, deși vrednic de iad, este în continuare deasupra demonilor. Cu acest gând subțire, fragil, Bătrânul se menține în echilibru peste prăpastia care se cască între slava deșartă și deznădejde.

Paul Siladi, http://ziarullumina.ro/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com