Header image

Ipocrizia corectitudinii politice

10:56, vineri, 20 mai, 2016 | Cuvinte-cheie: , , ,

„Călăuze oarbe care strecuraţi ţânţarul

şi înghiţiţi cămila!” Matei 23, 24

Iacob Kohner simţea că ceeace se întîmplă nu e drept,

dar nu ştia să se facă înţeles.

Ieromonahul Savatie (Baştovoi).

Diavolul este politic corect)

Vremuri viclene. Bucuria Învierii este cumva umbrită de făţărnicia frazelor de serviciu, însoţite de grimasele zâmbetelor de sticlă ale celor care depun eforturi colosale să fie „politic corecţi”, salutându-i pe creştini cu Hristos a înviat, şi îmbrăţişându-i slugarnic pe stăpânii lumii acesteia, iarăşi, rostind fraze neutre, „politic corecte”.

Cei care „ne-au adus libertatea” acum pufnesc a furie, privind cu ochii însângeraţi pe sub sprâncene încruntate, cum „Câteva mii de persoane, asistate de un grup de slujitori ai Bisericii ortodoxe, în frunte cu Mitropolitul Moldovei, Vladimir” apar în inima Moldovei într-un „marş homofob al tăcerii… cu clopote la Chişinău” (Radio Europa Liberă).  Alţii sunt înfuriaţi, că de ce, mă rog, Tradiţionalul „Hristos a înviat” este rostit şi în limba rusă. Probabil, au uitat să menţioneze că Hristos a Înviat se rosteşte în noaptea Învierii şi în engleză, şi în greacă, şi în latină, găgăuză, bulgărească, etc., etc. Sau, şi mai simplu, mult stimata doamna Robu nu a fost la Slujba Învierii, dar, iertaţi-mă, e doar o presupunere.

O altă ipocrizie ţine de promovarea imaginii familiei, pe fundalul „egalităţii şanselor”. Familia este, într-un fel, susţinută la cele mai înalte foruri, afirmându-se de pe tribuni că ea, familia, este celula de bază a societăţii, însă uitând, din necunoscute pricini, să se ofere definiţia unei familii veritabile. „Părinte”, „îngrijitor”, „partener” – aceştia sunt doar unii din termenii „politic corecţi”, utilizaţi pentru reprezentarea rolurilor părinţilor – a mamei şi a lui tata – în familie. Soţul şi soţia sunt înlocuiţi prin noţiunea de „parteneri”, pentru a atenua cumva desfrânarea şi curvia, sau, şi mai grav, pentru a pregăti terenul politico-normativ spre adoptarea ulterioară a unor legi sodomite.

Tot mai insistent se promovează noţiunea „participării copilului” în luarea deciziilor „ce îl vizează”. Milioane de euro sunt cheltuite de „binefăcătorii” occidentali pentru a promova în ţara mea şi a voastră, dragii mei, „valorile europene” consfinţite în Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului şi multiple alte acte legislative ale forurilor internaţionale. Valori „mai bune”, „mai corecte”, „mai democratice” – supte din deget, aş spune – precum „dreptul copilului la protecţie faţă de abuz(!), exploatare fizică sau sexuală(!), dreptul său la opinie şi dreptul său de a fi auzit şi ascultat. Oare atât de mult este abuzat şi batjocorit copilul în ţara noastră? Oare am părăsit noi credinţa străbunilor, care ne învaţă să-i iubim pe copii şi să le dăruim tot ceea ce este cel mai bun, ca prin ei să dăinuiască neamul omenesc? Cred că nu. Eu sunt ferm convins că la mijloc este intenţia de a promova caracterul rebel, nihilismul, libertinismul. Sub masca promovării „participării copilului” se introduce informarea copiilor noştri despre metodele de manipulare a părinţilor, de „raportare” a „abuzurilor” comise la adresa lor, şi nimic sau foarte puţin se vorbeşte despre responsabilitatea faţă de decizia luată fără de a le cere sfatul şi aprobarea celor prin care ţi s-a dat viaţa. Oare nu se consultă opinia copilului, de exemplu, când el este bolnav? Nu-i verifici oare temperatura corpului, pentru a înţelege cum se simte când este răcit? Nu-l întrebi cum se simte? Sau, dacă nu vrea să meargă la şcoală, îi vei asculta oare această opinie, sau vei încerca să-i impui opinia ta de părinte (o, bineînţeles, prin metode „democrate”, nu?) că el trebuie să meargă la şcoală pentru a se dezvolta intelectualmente, pentru a dobândi cunoştinţe şi a obţine un bilet în viaţă? Oricare ar fi situaţia, cei maturi îl vor convinge mai întâi pe copil despre utilitatea unei decizii, şi apoi îl vor îndemna „foarte amabil şi democratic” să facă exact ceea ce vrea maturul. Atunci, nu este oare noţiunea aceasta de „participare” a copilului o pură ipocrizie? Convingeţi-mă.

Aş mai avea de spus la capitolul făţărniciei, dar voi tăcea. Voi tăcea despre „sărutările păcii” de pe insulele libertăţii, voi tăcea despre strângerea mâinilor şi zâmbetele diplomatice. Nu ştiu, până când, dar… încă voi tăcea. Că tăcerea e de aur. Ştiu că diavolul este politic corect, şi, totuşi, „dacă Dumnezeu e pentru noi, cine este împotriva noastră?” (Romani 8, 31).

Hristos a Înviat!!!

Preot Constantin Cojocaru, http://preotconstantincojocaru.blogspot.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com