Header image

IPS Pimen: „Educaţia pentru sănătate”, în realitate promovează şi încurajează păcatul desfrânării

9:55, sâmbătă, 11 aprilie, 2015 | Cuvinte-cheie: , ,

Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Pimen,  s-a arătat mulțumit în Pastorala de Paște de numărul mare de copii care vin însoțiți de mare la biserică și mai ales pentru a fi împărtăşiţi.  Înalta față monahală a spus că este de datoria unei mame să îi educe nu numai să îi aducă pe lume și să nu îl îndepărteze de credința creștină.
Ne bucurăm de faptul că astăzi, tot mai multe mame vin cu copiii la Împărtășanie. Ele sunt datoare să facă aceasta și după ce copiii lor merg la grădiniță și apoi la școală. Adevărata mamă, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, nu este cea care doar naște copii, ci cea care îi și educă și îi crește în duhul învățăturii și moralei dreptei credințe creștine”, susține IPS Pimen.
Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a criticat faptul că în școli sunt cărți care sunt dedicate educației pentru sănătate dar în care, în opinia sa, încurajează desfrânarea ceea ce nu se predă în unitățile de învățământ unde  sunt alte religii necreștine.
,,Vedem că astăzi elevii în școală, pe lângă cunoștințele folositoare lor și societății, primesc și învățături nesănătoase pentru viața lor, la vârsta lor necoaptă, învățături cu titlul Educația pentru sănătate, educație care în realitate promovează, încurajează păcatul desfrânării, lucru care nu se întâmplă în școala niciunei altei religii necreștine. Ca urmare a acestei situații, părinții elevilor, profesorii care predau religia, preoții și fiecare dintre noi trebuie să arătăm copiilor gravitatea acestei educații. Suntem datori să ne rugăm și mai mult și cu toată inima pentru luminarea minții celor care împărtășesc școlarilor cunoștințele necesare pentru formarea lor sufletească, pentru demnitatea lor civică”,  arată IPS Pimen.
sursa mediafax.ro

Contact Form Powered By : XYZScripts.com