Header image

Istoria cutremurătoare a unui drogat

12:50, luni, 21 noiembrie, 2016 | Cuvinte-cheie: , , , ,

Era într-o după amiază, una din obișnuitele după-amiezi mult tulburătoare din centrul Atenei. Multă lume aștepta în stația de Taxi din Piața Omoniei.

– La Koukaki, vă rog!

– Cu plăcere, îi răspund.

Și acesta a fost tot dialogul până la sfârșitul traseului, pentru că ifosul și modul abordării nu lăsa nici un pic de loc discuției. A coborât în strada Veikou, și câțiva metri mai jos o altă mână îmi face semnul caracteristic să opresc. Noul meu client era un tânăr de vreo 25-27 ani, de statură mijlocie, cu o valiză în mână. În timp ce-i aranjam lucrurile în portbagaj, tânărul a urcat și s-a așezat pe scaunul din dreapta șoferului. Și cu o expresie poetică, pe care rar o foloseam în trecut: „Când spre Ithaki vrei să călătorești, să nu pierzi vremea, ci să te grăbești, căci lung îți este drumul și degrab aleargă timpul”, l-am întrebat cu subînțeles: „Încotro mergem?”.

– Da, prietene, la Ithaki merg, însă nu la insula Ithaki, cum îți închipui tu, ci la Centrul de dezintoxicare „Ithaki”, a fost răspunsul care pentru câteva secunde m-a lăsat cu gura căscată. La gară, pentru trenul de Larisa, te rog, a completat el.

Răspunsul neașteptat al tânărului meu client m-a uimit, deoarece nimic din indiciile lui exterioare (ochi, ifos, îmbrăcăminte, comportament) nu trăda blestemata patimă a drogării sale. O mulțime de sentimente (de durere, mâhnire, compătimire, dragoste,…) se succedau unele după altele înlăuntrul meu, o puternică strângere de inimă care a făcut-o să bată neregulat în piept, o lacrimă a curs pe obrajii mei pentru starea în care ajunsese fratele meu, făptura lui Dumnezeu. Încercam să mă stăpânesc, pentru că voiam să aflu din ce pricini a ajuns acolo unde a ajuns, căci și eu sunt tată cu copii în pragul adolescenței.

După ce ne-am făcut cunoștință, l-am rugat pe Pavel ca, dacă nu îi face rău aducerea-aminte a acestor evenimente și nu îl obosește, să-mi spună câteva lucruri referitoare la viața lui și la acea patimă a sa. A primit cu multă bucurie rugămintea mea, pentru care îi mulțumesc.

– Mai întâi vreau să-ți spun că de două luni nu mai iau această otravă și mă simt normal ca și ceilalți oameni. Nu am nici o dorință s-o mai bag în sângele meu, iar aceasta nu o datorez vreunei străduințe de-a mea, ci în întregime puterii minunate a lui Dumnezeu și a Sfinților Lui. Dar mai bine să-ți povestesc de la început istoria mea, de vreme ce atât de mult dorești s-o cunoști.

Până la vârsta de opt ani am crescut în Atena, mai concret în cartierul Koukaki, acolo de unde m-ai luat. Sunt singur la părinți, iar ei mă iubesc într-un chip bolnăvicios, făcându-mi toate hatârurile. La vârsta de opt ani, împreună cu părinții mei, am plecat în America pentru o viață mai bună. Cu ajutorul rudelor noastre de acolo părinții au găsit de lucru, iar eu mergeam la școală. Crescând, au crescut odată cu mine și dorințele mele absurde și viciile. Datorită caracterului meu, m-am încurcat ușor în prietenii rele și foarte repede am încercat marijuana și hașișul. Trecând vremea și anii, drogurile ușoare nu mă satisfăceau nici pe mine, nici pe prietenii mei. De aceea am început să folosim droguri tari, pe care le găseam în același mediu și cu aceeași ușurință, precum le găseam pe cele ușoare. Acestea însă erau scumpe, iar eu nu lucram. La început furam din buzunarele și portofelele părinților mei. Dar atunci când, odată cu trecerea timpului, aveam nevoie de doze mai mari și când au aflat părinții mei, ajungeam chiar să-i lovesc ca să le iau bani. Starea mea era tragică și îmi dădeam seama, dar nu puteam da înapoi sub niciun chip. Părinții mei au început să mă ducă pe la medici și la psihologi, în nădejdea că vor putea face ceva. Dar nimic, nici o lumină nu se arăta de nicăieri. Chiar unii specializați în combaterea acțiunii drogurilor spunea că dacă nu voi schimba cât de repede posibil mediul, viața mea se va sfârși în curând.

În această perioadă, stând singur acasă într-o stare de deznădejde, a apărut înaintea mea un vizitator ciudat, pe care l-am văzut pentru prima oară. Era de statură mijlocie, avea ochii rotunzi și foarte mari, care se învârteau mereu, avea un păr negru și des, a cărui lungime trecea de cincisprezece centimetri. De asemenea, avea două coarne și coadă. Avea o voce puternică și înfricoșătoare, care nu-ți lăsa loc de împotrivire. A început să-mi înșire toată viața mea de când m-am născut și până în acea clipă, cu lux de amănunte, iar eu nu puteam spune decât: „Da”.

– De toate te-ai desfătat și nimic nu-ți mai rămâne, decât să vii cu mine, mi-a spus acela la sfârșit.

– Dar cum?, l-am întrebat.

– Vei lua mașina și vei merge pe cutare drum. Vei alerga cu atâtea mile (nu-mi aduc aminte numărul), iar acolo te voi aștepta eu.

Drumul acesta era drept multe mile, iar la un anumit punct făcea o ușoară curbă, așa încât toți cei care alergau cu viteză exagerată, ieșeau în afara drumului și se izbeau de un zid, iar acolo nu scăpau cu viață. Auzisem că în trecut fuseseră multe accidente în acel loc. Am făcut exact așa cum mi-a spus și am ajuns și eu în acel zid. Mașina a devenit de nerecunoscut, iar pe mine m-au scos din ea cu niște răni ușoare. După ce mi-au acordat primele ajutoare, am plecat acasă. Trecuseră vreo zece zile de la accident, când apare același ciudat vizitator, dar de data aceasta în bucătărie. Cu o grimasă de neplăcere pe chipul sălbatec și impunător, cu o mișcare a capului înspre înapoi și cu aceeași voce puternică, mi-a spus:

– Nimic nu ai reușit.

Stăteam și-l priveam încremenit și de abia am reușit să-l întreb:

– Ce să fac?

– Acum să iei trei doze din ceea ce iei și vei veni sigur cu mine.

Apoi a dispărut. Dar nu m-am întrebat nici cum a intrat în casă, nici cine este, ci am pus îndată planul în aplicare. Am pregătit compoziția în seringă și căutam să aflu un loc care să nu fie găurit de acele seringilor. Doza a fost mare și îndată am căzut jos în nesimțire.

În timp ce mă aflam în această stare, văd înaintea mea pe cineva înalt cu rasă, cu un fes negru, care în partea dinspre frunte avea o Cruce.

– Nu te teme, mi-a spus, te vei face bine și când te vei întoarce în Grecia să vii la casa mea. Eu sunt Efrem…

M-am ridicat ca și cum nu aș fi luat nimic din acea otravă blestemată. Mi se născuse deja dorința de a pleca în Grecia și, de îndată ce i-am spus mamei despre aceasta, s-a mirat și a considerat-o o minune, deoarece de multe ori încercaseră să mă scoată din acel anturaj, dar nu au reușiseră. Când i-am povestit mamei toate cele care mi s-au întâmplat, a hotărât să mă însoțească până la casa noastră din Atena.

Când am ajuns la casa noastră, am mers la preotul din parohie și de la el am aflat cine a fusese acel ciudat vizitator și ce cerea de la mine. Era diavolul și cerea sufletul meu cel nemuritor. Mulțumesc lui Dumnezeu din adâncul sufletului meu. După ce m-am spovedit și am postit, preotul m-a împărtășit după cincisprezece zile. Când am văzut icoana Sfântului Efrem, mi-am adus aminte că el a fost acela care m-a izbăvit de acea înfricoșătoare patimă. Am mers la Nea Makri, la Mănăstire, și am cerut să mi se facă o Liturghie de mulțumire lui Dumnezeu și Sfântului. Acum merg la acel Centru, ca să fug puțin de lume și să mă asigur că nu le voi mai dori.

K. S., taximetrist.

Sursa: Revista SFÂNTUL CIPRIAN.

marturieathonita.ro

Contact Form Powered By : XYZScripts.com