Header image

Istorisire despre descoperirea cinstitelor moaşte ale sfintei Iuliana fecioara

9:50, marți, 19 iulie, 2016 | Cuvinte-cheie: , ,

Pe vremea fericitului arhimandrit al Lavrei Peşterilor Elisei Pleteneţki (sec. XVII), părinţii mănăstirii săpau să facă un mormânt lângă paraclisul Sfântului Ioan Botezătorul şi au descoperit pe neaşteptate cinstitele moaşte ale sfintei Iuliana fecioara. Trupul ei era nestricat, întreg şi mirosea a mir.

Sfânta stătea în mormânt ca şi cum ar fi fost o fată vie, ce adormise de curând. Era îmbrăcată într-un veşmânt preţios de mătase şi fir de aur. La gât avea un colier din monede de aur şi mărgăritare. Pe cap purta o coroniţă de diamante, pe degete inele de aur iar în urechi cercei cu pietre preţioase.

Trupul ei feciorelnic fusese îngropat la baza zidului paraclisului, cu capul spre sud. Deasupra sicriului era o piatră, care avea sculptată pe ea emblema principilor Olsanski. Pe o plăcuţă de argint, prinsă pe capacul sicriului scria: «Prinţesa Iuliana Olsanski, fiica principelui Grigorie Olsanski. A adormit fecioară în al şaisprezecelea an al vieţii sale».

Părinţii au luat cinstitul trup şi l-au dus în biserică. L-au lăsat însă acolo, fără să se ocupe în mod special de acesta.
A trecut ceva vreme. Mitropolit al Kievului era pe vremea aceea Petru Movilă (Cunoscut nouă românilor, Petru Movilă se trăgea din aleasa familie moldoveană a Movileştilor. S-a născut în Polonia în 1595 şi a adormit la Kiev în 1647. Monah al Lavrei din 1625 şi stareţ al acesteia din 1627, a făcut din mănăstire cel mai puternic centru de rezistenţă împotriva propagandei latine ce promova uniaţia. În 1633 a fost ales mitropolit de Kiev şi este cunoscut pentru alcătuirea celebrei sale «Mărturisiri Ortodoxe».). Acestuia îi apăru într-o minunată revelaţie prinţesa Iuliana care-i spuse cu asprime: «– De ce, preasfinţite, îngădui să se poarte cu atâta lipsă de evlavie, monahii de la Lavra, faţă de feciorelnicul meu trup…? Domnul l-a slăvit cu nestricăciunea! Însă iată! Aceştia, din puţina lor credinţă, l-au părăsit într-un colţ al bisericii şi nu-i acordă cinstirea ce i se cuvine, ca şi celorlalte sfinte moaşte. Până când vei îngădui aceasta…?»

Tulburat de această viziune, arhiereul se porni îndată spre Lavra. Se închină cu evlavie la sfintele moaşte ale fecioarei şi dădu poruncă să fie cinstite după rânduiala şi tradiţia bisericească. În acelaşi timp dădu comandă să fie făcută o nouă raclă, împodobită cu cele mai de preţ materiale, şi să fie aşezate în ea sfintele moaşte.

Peste puţine zile avură loc slujbele solemne de recunoaştere oficială a sfinţeniei prinţesei Iuliana, la care au participat împreună cu mitropolitul Petru Movilă şi toţi episcopii ruşi ai sinodului. Sfintele moaşte au fost aşezate la loc de cinste şi au devenit de atunci un izvor de sfinţire, pentru credincioşii care au venit cu evlavie să li se închine.

Tradiţia păstrează în legătură cu moaştele sfintei Iuliana şi următoarea istorisire.

Odată a venit la mănăstire un străin, care a cerut să se închine la sfintele moaşte ale părinţilor de la Peşteri. Era serios şi tăcut. În persoana şi în comportamentul său putea să vadă cineva o adâncă credinţă şi evlavie. Însă aşa cum s-a demonstrat mai târziu, evlavia sa era falsă şi ascundea intenţii nelegiuite.

După ce se închină la moaştele mai multor cuvioşi, îl rugă pe diaconul Liberius, care era pe atunci eclesiarh, să-i deschidă şi racla sfintei Iuliana. Fără să bănuiască nimic, înşelat de evlavia ipocrită a „închinătorului“, părintele Liberius îi deschise racla şi se îndepărtă pentru puţină vreme. Atunci vicleanul vizitator profită de ocazie şi fură unul dintre inelele preţioase de pe degetele prinţesei. Apoi, văzându-l pe eclesiarh că se apropia, mai făcu o ultimă metanie mare, mulţumi şi ieşi din biserică.

Nu apucă să facă însă câţiva paşi că începu să fie luptat de demoni! Căzu jos şi începu să se lovească de pereţi şi să urle ca un lup sălbatic. Peste câteva minute muri în chinuri groaznice!

Eclesiarhul alergă îngrozit să-i spună cele întâmplate stareţului, arhimandritului Elisei. Peste puţin timp se adunară acolo toţi fraţii din obşte, mirându-se de această îngrozitoare şi neaşteptată moarte a închinătorului.

Stareţul dădu poruncă să fie căutat cu atenţie cel decedat, poate aşa ar găsi o explicaţie a întâmplării. Nu au întârziat să găsească în buzunarul acestuia inelul furat.

– Oare de unde să fi furat acest inel…?, îl întrebă stareţul pe eclesiarh.

Acela îl luă şi se uită cu atenţie la el dar nu reuşi să-şi amintească de unde era. Se uită pe la toate icoanele şi nu văzu să lipsească ceva. Atunci se gândi să deschidă şi racla sfintei Iuliana şi nu întârzie să-şi dea seama că inelul fusese luat de la mâna ei cea dreaptă.

Tot în acea zi se întâmplă să vină la mănăstire unul dintre evlavioşii locuitori ai Kievului, cunoscut al părinţilor din obşte, ce se chema Vartolomeu. Se uită şi el la trupul neînsufleţit al hoţului şi-l recunoscu zicând:

– Aaaa! Cum de se află acesta aici…? Cum a murit…? Îl cunosc! Este un hoţ şi un eretic. Îl cheamă Vasile!
După această întâmplare înfricoşătoare stareţul dădu poruncă să fie agăţat acel inel la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, printre celelalte daruri sfinţite, iar pe profanator să-l îngroape undeva în afara mănăstirii.

Se istoriseşte de asemenea că stareţul Teodosie Safonovici, de la mănăstirea Sfântului Arhanghel Mihail din Kiev, nu se închinase niciodată la cinstitele moaşte ale sfintei Iuliana. Într-o zi însă veni în mare grabă la mănăstire şi-l rugă pe eclesiarh să-l conducă repede la racla sfintei.

– Nu te mira de aceasta, îi spuse, că mă vezi aşa de tulburat. Astăzi de dimineaţă, după slujba Utreniei, m-am retras ca de obicei la chilia mea. Acolo am adormit un pic. Mi se arătă atunci în vis un mare grup de cuvioase fecioare, ce stăteau în mijlocul luminii slavei dumnezeieşti. Una dintre ele se desprinse de celelalte, veni către mine şi-mi spuse: «Sunt prinţesa Iuliana fecioara. Trupul meu nestricat se odihneşte în biserica de la Lavra Peşterilor. Tu însă nu ai evlavie şi mă desconsideri, neacordându-mi cinstea cuvenită. Pentru aceasta Domnul m-a trimis să-ţi spun că şi eu mă număr printre sfintele fecioare ce se află în slava Sa!»

M-am trezit îndată şi am alergat într-un suflet aici, ca să mă închin la sfintele sale moaşte şi să-mi cer iertare pentru lipsa mea de evlavie. Mă rog de asemenea să mijlocească şi pentru sufletul meu în faţa Domnului, care a aşezat-o în slavă.

Fie ca prin rugăciunile sfintei fecioare Iuliana să ne numărăm şi noi în ceata sfinţilor lui Dumnezeu.

Sursa: http://www.pateric.ro/

wbsNNummd_595

Contact Form Powered By : XYZScripts.com