Header image

Iubirea e criteriu de Judecată!

Doi creştini s-au hotărât să se ducă la Ierusalim. Se mergea pe mare cu corabia în condiţii grele, nu erau avioane. Mergând ei spre Ierusalim au intrat să găzduiască la o casă, unde i-au găsit pe toţi bolnavi. Au sărit amândoi, i-au ajutat cât au putut. Dar unul dintre ei a zis: „Eu nu mai merg la Ierusalim căci nu pot să-i părăsesc pe cei bolnavi.” „Cum dragă, că noi ne-am hotărât. Unde-i hotărârea noastră?” Şi a plecat celălalt singur şi a ajuns la Ierusalim. Acolo era o mare aglomeraţie, că era vorba de Praznicul învierii Domnului. Pelerinul odată ajuns în biserică, a pătruns cu mare greutate, şi-l vedea pe cel care rămăsese la bolnavi chiar în faţa altarului. Dintre două fapte bune alege fapta cea mai mare.

Cel care a îngrijit de bolnavi s-a aşezat pe poziţia de vârf a Scripturii: Iubirea.

Şi atunci ce cauţi la Ierusalim?

Te duci din tradiţie!

Te duci că ai posibilităţi!

Te duci că ai timp sau că ai avut bani!

Dar ce te faci dacă ai lăsat vreo duşmănie în urma ta?

Porunca iubirii e porunca cea mai mare, de aceea insistă Mântuitorul. Deci e o întrebare justificată; să ne-o punem toţi: „Iubesc sau nu iubesc?” că e poruncă, dragă! Să nu credeţi că Mântuitorul a vorbit numai pentru veacul respectiv, pentru Apostoli. Nu. A vorbit pentru toate timpurile. Şi noi avem privilegiu că suntem creştini. Şi atunci sigur că nu o să-l urmăm pe Tutankhamon sau pe Budha. Noi II urmăm pe Hristos.

Băgaţi de seamă, iubirea e criteriu de Judecată! Evanghelia care se citeşte la Duminica înfricoşătoarei Judecăţi este aceasta: „Am fost bolnav, şi nu M-aţi îngrijit. Am fost însetat, şi nu Mi-aţi dat să beau. Am fost flămând, şi nu M-aţi săturat” (Matei 25,35-36).

Nu vorbeşte nici de alte arţaguri şi nu ştiu ce. Vorbeşte numai de iubire. De ce ai urât? Dovadă că tu nu ai iubit, nici măcar nu l-ai respectat, că-i fiinţă omenească. L-ai urât. Că nu-l mai recunoşti ca fiinţă omenească, din momentul din care îl urăşti. Şi atunci ne osândim cu asta. Vorbeşti de rău cu atâta uşurinţă şi cu atâta motivare intimă. Şi chiar dacă eşti întrebat, răspunzi: „Dar ce, numai eu vorbesc!? La urma urmei merită.” Ei bine, vă spun, e un păcat foarte mare. Nu numai că nu-l iubeşti, dar îl duşmăneşti, îl urăşti. Atunci tu ai făcut crimă morală, nu dragoste.

Din Despre armonia căsniciei, Pr. Arsenie Papacioc, Ed. Elena, Constanța

Contact Form Powered By : XYZScripts.com