Header image

Joia patimilor. „Grea lecţie dată tuturor bolnavilor de funcţii, indiferent unde se manifestă boala aceasta. Doar cel care slujeşte celui mic este mare”

JOIA PATIMILOR. Ziua a IV-a

Şi iar a fost seară şi din nou s-a făcut dimineaţă.  Ziua aceasta este luminată de Cina cea de Taină, de aceea Biserica o marchează cu una dintre cele mai însemnate Liturghii de peste an.

Nu că ar fi altfel decât celelalte, dar în miezul ei se pregăteşte Trupul şi Sângele Mântuitorului din care se vor împărtăşi bolnavii în tot parcursul anului. E Liturghia din care, profetic, se hrănesc tot timpul anului aceia care sunt încercaţi de boală şi agonie, e hrana care transformă frica în nădejde şi boala în biruinţă. Care face ca moartea să fie biruită de Înviere. Iar fundamentul ei este Cina din foişorul casei din Ierusalim.

O ultimă cină. Hristos mănâncă şi bea cu Ucenicii învăţându-i să fie Apostoli, arătându-le în ce mod El rămâne pururea viu împreună cu ei.

Locul este important. Până astăzi se vede lângă biserica locaş Cinei celei de Taină sinagoga ce ţine în ea mormântul lui David. Pe aceeaşi coastă de munte ierusamilitean profetul David şi Domnul Hristos Iisus, împlinirea tuturor profeţiilor.

La cină intră doisprezece Ucenici şi ies doar unsprezece Apostoli. Iuda finalizează jocul la bursa trădării. Vinde şi îşi înfige sărutul în lumina obrazului lui Dumnezeu. Şi el şi ceilalţi mănăncă şi beau, pentru prima dată în istorie, Trupul şi Sângele Mântuitorului. Legământul cel nou semnat cu sângele Lui. Iuda, îndrăcit de vânzare,  pleacă. Dar pare că un drac anume rămâne cu Apostolii. Ei se întreabă care dintre ei este mai mare. Şi făceau aceasta dinaintea lui Dumnezeu care se „micise” ca să nu mai existe nici mari şi nici mici, ci numai oameni, candidaţi la Înviere. Grea lecţie dată tuturor bolnavilor de funcţii, indiferent unde se manifestă boala aceasta. Doar cel care slujeşte celui mic este mare. El ştia pentru că o experimentase deplin. Şi parcă pentru a tăia orice ierarhie bazată pe ştiinţă omenească, Mântuitorului îi vesteşte lui Petru cum îl va vinde. Şi-i reîntoarce în lume, cerându-le să-şi ia punga, traista şi sabia. Un soi de cădere în lumea căzută în care valorile fundamentale rămân punga, traista şi sabia.

Apoi pleacă, după obicei, pe Muntele Măslinilor. Astfel Cina cea de Taină ni se arată început unei vieţi noi, de adevăr şi meditaţie asupra Evangheliei. O lume din care trădarea nu va lipsi niciodată dar pe care o putem înfrunta trăind cu Hristos, meditând, muncind, trăind, asumând viaţa cea nouă şi rugându-ne. În pragul morţii iminente Dumnezeu Însuşi se roagă. Priveghează cu Apostolii iar aceştia, tensionaţi de aşteptare, dorm. Nu o dată, ci de trei ori. Dumnezeu rămâne treaz. Lucid. Acolo, în Ghetsimani, sudoarea de sânge a lui Dumnezeu spală de frică ceasul morţii. Nu. Tatăl nu face să treacă de la El Paharul amar al patimii şi morţii. Cu buze strânse de durere Dumnezeu Omul începe Calvarul. Iuda, ca orice om ce credea în ban ca în Dumnezeu şi în dreptatea personală ca în Adevăr, cu buzele strânse de acreala trădării sărută obrazul Mântuitorului. E noapte!

Părintele Constantin Necula

Sursa: www.gandul.info

114034.b

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com