Header image

Jurnaliștii francezi asasinați: martiri ai dreptului la exprimare sau victime ale prostiei?

22:14, miercuri, 7 ianuarie, 2015 | Cuvinte-cheie: , ,

E păcat atunci când mor suflete nevinovate. Orice moarte violentă este un motiv de tristețe și nicio crimă nu poate fi justificată. Întreaga lume a fost oripilată de asasinarea jurnaliștilor francezi de un grup de radicali islamiști, iar mai multe grupuri ale societății civile a îndemnat la „solidaritate”.

Imediat, crima s-a transformat dintr-un caz penal, într-un simbol politic. Pentru cineva, atentatul terorist a devenit un semn că pericolul factorului islamic devine tot mai periculos, iar alții s-au grăbit să declare victimele drept „martiri ai libertății de exprimare”, „martiri ai civilizației”. Probabil, dacă cei câțiva francezi ar fi fost omorâți de un grup de tâlhari, nu ar mai fi existat niciun fel de reacție internațională, dat fiind lipsa unui context politic, care ar putea fi exploatat propagandistic. În cazul nostru, e vorba de impunerea a unui discurs despre o „lume liberă”, amenințată de „barbarii tiranici”. Puțini își mai amintesc acum momentele în care militanții „Statului Islamic” apăreau în presa occidentală drept „apărători ai democrației și libertății”, în lupta lor împotriva regimului Assad. Așadar, dublele standarde și conjucturismul nu sunt străine de societatea vestică.

Întâmplător, cu o zi înainte de atentatul din Franța, mii de suedezi au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva „islamofobiei”, după mai multe cazuri de incendierea a unor moschei. În același timp, în Germania 18 mii de oameni au ieșit la o acțiune de protest împotriva islamizării Europei, organizateă de mișcarea PEGIDA. Devine tot mai clar că în Europa însăși comunitatea islamică devine o problemă. Nu mai este vorba de un conflict dintre „statul de drept” și „grupuri izolate de teroriști”, nu e un conflict între „dreptul la exprimare” și „fundamentalism”, ci un conflict dintre o europă laicizată, distrusă de ideea naivă a „multiculturalismului armonios”, aflată în proces de declin, și civilizația islamică, în plin proces de expansiune.

Cu toate acestea, dincolo de Europa liberal-socialistă și islam, există o Europa a creștinismului și a tradiției. E o Europă care este lovită în egală măsură de „lumea civilizată” și „lumea barbară”. Această Europă nu poate fi solidară nici cu unii, nici cu alții. Ea este a treia parte în tot acest conflict civilizațional.

În tot acest război, unii jurnaliști au îndemnat colegii de breaslă să se solidarizeze cu „jurnalismul” celor de la „Charlie Hebdo”. Internetul a fost invadat de “Je suis Charlie Hebdo” (“Eu sunt Charlie Habdo”). De fapt, nu e vorba de o susținere a jurnaliștilor în calitate de victime ale unui asasinat, ci în calitatea lor de simbol al unei „libertăți de exprimare”. O căutare pe internet, face un pic de lumină asupra “libertății” și “exprimării” jurnaliștilor francezi. Mai exact, e vorba de o publicație cancan, care a transformat satira abjectă și profanarea simbolurilor și valorilor religioase musulmane, creștine, iudaice, într-o meserie. Orice om cu bun simț, care ar răsfoi caricaturile publicate de cei de la „Charlie Hebdo”, ar fi oripilat de caricaturile pline de atacuri murdare la sentimentele religioase ale oamenilor. Nu exclude că unii ar spune că ei și-au meritat soarta sau că “Dumnezeu nu bate cu bățul”. Unii ar trebui să se mai întrebe: oare nu cumva radicalismul religios este o reacție la radicalismul antireligios?

Desigur, practicarea unui “jurnalism” stupid nu poate fi un motiv de asasinat, însă care ar fi motivul pentru care întreaga lume s-ar declara solidară cu această publicație, care nu a semănat decât ură și dispreț, care nu este decât un simbol al lipsei oricărui bun simț? Putem și trebuie să fim solidari cu oricare victimă a unor atentate teroriste, în principiul, fie e vorba de jurnaliști sau cetățeni de rând, dar nu putem fi solidari cu josnicia. Paralel cu condamnarea violenței, trebuie să condamnăm și politicile editoriale, care nu fac decât să provoace măceluri. Nu trebuie să ne ascundem după deget: jurnaliștii francezi nu au murit pentru vreo cauză nobilă, ci pentru o neghiobie banală. Or, faptul că ai căzut victima unui omor, nu te face mai corect și mai onest. Să ne gândim un pic și la acest aspect.

Octavian Racu

Contact Form Powered By : XYZScripts.com