Header image

Jurnalul unui producător de pornografie

20:28, joi, 28 august, 2014 | Cuvinte-cheie: , , ,

Pornografia ucide. E moarte. Ucide relaţiile dintre sexe, soţi, tineri şi tinere. Pornografia e murdărie legalizată. Un drept constituţional şi un drept murdar al omului. Unul care satisface înclinaţiile murdare ale unei persoane prin dezumanizarea altei persoane sau a altor persoane. O practică oribilă care prinde ca într-o capcană milioane şi milioane de oameni şi sufletele lor. Nu doar adulţi ci şi adolescenţi şi chiar copii. Flagelul acesta distruge civilizaţia, uzurpa moralitatea, şi e peste tot.

În câteva minute după ce deschidem calculatorul ori intrăm online prezenta pornografiei, mai mult sau mai puţin subtilă, e acolo. Ispiteşte. Din ea unii fac profituri enorme, în timp ce sufletul celor care o consumă se stinge. Dar tinerele fete care pozează, aşa numitele “porn stars”, adică vedetele industriei pornografice? Multe nu ştim despre ele, dar mai ales despre trauma psihologică prin care trec, vieţile risipite şi distruse pe care le trăiesc, îmbătrânirea înainte de vreme, ori epuizarea frumuseţii la o vârstă încă tânără.

Azi prezentăm un caz real, al unei tinere care a devenit un “porn star” la 18 ani, dar care şi-a distrus viaţa în lumea bizară şi murdară a pornografiei. Povestea vieţii ei nu e scrisă de ea, ci de bărbatul care a ademenit-o şi a transformat-o într-o vedetă a lumii pornografiei. Vreme de mulţi ani Donny Pauling a fost un producător de pornografie, un “pornographer” în engleză. De la o vreme, însă, viaţa lui Pauling s-a transformat radical. A devenit creştin şi de atunci şi-a dedicat viaţa luptând împotriva pornografiei. [Detalii aici: http://www.lifesitenews.com/news/from-playboy-pornographer-to-christian-pastor-the-unlikely-story-of-donny-p] Din când în când scrie câte un comentariu despre victimele lui. Una dintre ele e Mindy. Despre Mindy scriem astăzi. Povestea lui Mindy e mişcătoare. Ajunsă victimă a pornografiei, de la o vreme a devenit creştină, şi, în timp, l-a convertit la creştinism şi pe Pauling, pornograful ei.

Poveste lui Mindy a fost tradusă pentru dumneavoastră de Izabella Până, de la Asociația Familiilor din România, Bucureşti, şi coordonatoarea naţională a Coaliţiei pentru Moralitate în Media. Îi mulţumim.

Jurnalul unui pornograf

De Donny Pauling

Aceasta este Mindy. Şi acesta este modul în care i-am distrus viaţa transformând-o într-un star porno.

Notă: Trebuie să vă avertizez că ceea ce vă voi împărtăşi este foarte sumbru. Pentru unii, acest articol poate fi destul de deprimant. Pentru alţii, poate fi un semnal de alarmă, determinându-i să se gândească la o latură a pornografiei la care nu s-au gândit până acum. Aceasta din urmă este intenţia mea. De asemenea, reţineţi că am permisiunea şi chiar încurajarea lui Mindy de a împărtăşi povestea ei.

Începutul

Lucrăm locuind într-o casă frumoasă, şi adesea am lăsat casa şi stilul de viaţă să vândă în locul meu. O nouă pretendenta sosea după ce conducea printr-unul dintre cele mai bune cartiere din oraş şi căreia, înainte de a se aşeza pentru interviu în biroul meu de acasă, îi fusese prezentată proprietatea ca unui oaspete de prim rang. Prietena mea şi cu mine aveam lucruri pe care intervievata nu le avea. Fotografiile noastre erau din locuri de vacanţă în care fata cu siguranţă nu fusese, şi oamenii “celebri” cu care pozasem erau persoane pe care ea le putea recunoaşte dar cu care în mod sigur nu se întâlnise.

Existau nişte motive psihologice pentru acest lucru: îmi doream că tânăra nu numai să se simtă confortabilă într-un mediu cordial, neamenințător, ci şi să înceapă să se imagineze în această postură.

“Pornografia îmi poate oferi acest stil de viaţă?” se întrebă ea.

“Nu, dragă, acest stil de viaţă nu este pentru tine”, îi spuneam eu, “Nu te-ai putea descurca în această afacere”. “Dacă ar afla tatăl tău că lucrezi pentru mine?” Cu cât mai mult i se prezentă astfel de întrebări unei fete la vârsta de colegiu cu atât mai mult ea argumenta că mă înşel şi că o astfel de viaţă este ceva ce ea poate gestiona. În momentul în care viaţa ei începe să se destrame, mă pot consola că de la bun început am avertizat-o să nu se implice.

Într-o zi de decembrie, o fată pe nume Mindy a ajuns la mine acasă. Împlinise 18 ani abia cu o lună înaintea interviului. Aş dori să pot renunţa la rolul pe care l-am jucat în viaţa ei. Pentru o lungă perioadă de timp după ce am părăsit industria porno, pur şi simplu nu voiam să vorbesc despre asta. Mindy este motivul pentru care nu mi-am schimbat numărul de telefon. Ea îl avea memorat, şi până în ziua de astăzi ea sună atunci când se afla în cea mai grea situaţie şi nu are la cine altcineva să apeleze. Când o fată de 18 ani începe să câştige 10.000 $ pe lună, cel mai probabil nu va şti cum să-i gestioneze. Mindy nu a fost o excepţie. De la început, am ştiut că am pus mâna pe o mină de aur. I-am verificat vârsta în cartea de identitate, pentru că părea foarte tânără. Eram deja în această afacere de 4 ani, aşa că ştiam destul de bine care erau cerinţele pieţei. Ştiam că bărbaţii vor fi înnebuniţi după această fată.

Lucrurile se complică

Iniţial am trimis pozele ei de probă clienţilor care deţineau website-uri. Fiecare dintre ei, fie au plasat cea mai mare comandă, fie au comandat mai mult cu ea decât cu oricare alt model pe care li l-am prezentat. Unul dintre clienţi, care era specializat pe nişa “adolescentelor” – şi care ceruse un model care să aibă peste 18 ani dar să pară mai tânără – a început să întrebe dacă aş fi dispus să îi fiu partener într-un site dedicat exclusiv lui Mindy. I-am făcut o propunere: ea ar fi primit 25% din veniturile site-ului, eu 25% şi noul meu partener de afaceri ar fi păstrat restul de 50%. Partea lui era mai mare pentru că el ar fi fost responsabil de toate dezvoltările site-ului, de hosting şi de promoţii.

Mindy era cel mai degajat model porno cu care lucrasem vreodată. Avea o carismă naturală, zâmbet frumos şi un râs melodios. Iubea viaţa şi anima orice cameră în care intră. La începutul “carierei” ei era imaginea perfectă a unei “personalităţi pline de viaţă”.

Înainte de lansarea site-ului ei, mulţimea de fani ai lui Mindy explodase deja. I-am împărtăşit feedback-ul pe care l-a primit, folosindu-l pentru a-i creşte ego-ul şi pentru a o impulsiona să meargă înainte. Ea credea că în mod sigur va deveni o celebritate. Când o fată de 18 ani începe să câştige 10.000 $ pe lună, cel mai probabil nu va şti cum să gestioneze banii. Mindy nu a fost o excepţie. Ea dorea să aibă grijă de oameni, oferindu-le bani şi cumpărând diverse lucruri pentru ei şi îşi dorea să se distreze. Nefiind o persoană promiscuă din fire, ea nu ar fi mers acasă cu fani, dar o puteai vedea leşinată la petreceri. A fost violată de mai multe ori de-a lungul anilor. În timp, stilul de viaţă cu care am împovărat-o a supt toată lumina şi strălucirea din ochii ei. Din fata care putea să lumineze o cameră doar prin prezenţa ei, devenise acum o persoană care adesea începea o propoziţie râzând şi termină aceeaşi propoziţie plângând.

Impactul creştinismului

Prima dată când Mindy mi-a spus că şi-a predat viaţa lui Iisus şi că nu va mai face filme porno, am fost chiar fericit să aud asta. Văzusem ce s-a întâmplat cu viaţa lui Mindy şi îmi părea rău, pentru că ştiam că o mare parte din vina era a mea. Decizia ei însemna că urmam să pierd unul dintre cele mai bine-vândute modele, dar cel puţin nu trebuia să continui să privesc în acei ochi bântuiţi atunci când ea era prin preajmă.

Mai mult decât orice, eram un om egoist, plin de ură. Ura mea a fost alimentată şi de ipocrizia la care am asistat în cadrul bisericii în anii adolescenţei, precum şi de ipocrizia continuă pe care o percepeam din partea creştinilor, care îmi ţineau predici despre viaţa pe care o trăiam, dar care doreau să vadă ce material pornografic nou produceam. În timp ce eram fericit să văd că luminile reveniseră în ochii lui Mindy, nu eram încântat de efectele neplăcute ale încercărilor ei de a-mi salva sufletul. Cu siguranţă, ea nu era pregătită să discute astfel de probleme cu mine. Dacă nu ar fi încercat să mă convertească, probabil nu aş fi făcut un astfel de efort de a o atrage înapoi în pornografie. Dar din moment ce doamnele de la biserică cu care se întâlnea în mod regulat o încurajau să pună “sămânţa Cuvântului” în mintea mea, ca să mă răzbun am decis să încerc să elimin credinţa lui Mindy în întregime.

Deja îi era destul de greu fiind la limită cu banii. Aşa că am întrebat-o dacă ea a înţeles că de fapt oamenii religioşi din vechime sunt cei care au făcut normele morale prin care îi interzic ei să mai participe la filmarea materialelor pornografice. Am început să-i subliniez incoerențe din Biblie. După ce petrecusem atât de mult timp cu ea – într-o perioadă am locuit împreună – ştiam foarte bine cum s-o manipulez ca să vadă lucrurile în felul meu. Se întorcea la stilul vechi de viaţă de fiecare dată.

Şi, pe măsură ce timpul trecea, lucrurile doar s-au înrăutăţit. Am determinat-o să facă unele lucruri pe care a refuzat să le facă la început. Uneori Mindy protesta, dar ştia că nu va mai câştiga bani în cazul în care nu le făcea. A început să se identifice ca prostituată şi să se drogheze. Cred că drogurile o ajutau să treacă mai uşor peste ceea ce făcea. Se muta din casă în casă, locuind la întâmplare cu bărbaţi în vârstă care o foloseau pentru o vreme ca apoi s-o dea afară. Ca urmare, ea nu ştie cine e tatăl fiului ei.

Finalul

Mi-aş dori să existe un final fericit în povestea lui Mindy, dar nu… Nu cu multe luni în urmă, m-a sunat plângând, implorându-mă să-i adopt cei doi copii ai ei. Autorităţile i-au luat copiii de prea multe ori şi acum ea nu mai este eligibila să-i aibe în custodia ei.

O cunosc pe Mindy de aproape 13 ani. Aş putea scrie mai mult de o carte doar despre viaţa ei. Ceea ce e important să ştiţi este că atunci când am împins-o spre pornografie, viaţa ei a fost schimbată pentru totdeauna. Ea se lupta din greu cu boli psihice. Nu este nimic atractiv în ceea ce i s-a întâmplat. Mă întreb dacă bărbaţii şi femeile care găsesc imaginile şi filmele pe care le-am produs cu Mindy, le-ar mai considera atât de atrăgătoare dacă ar şti tot ce au costat-o.

Dar în timp ce eu am fost cel care a pus-o în faţa camerelor de filmat, noi toţi bărbaţii care am consumat pornografie suntem parte din acest ciclu de vieţi distruse. Povestea lui Mindy nu e unică; se întâmplă într-o formă sau alta în fiecare zi, în mod repetat. Mindy este fata cuiva. Dacă ar fi fost a ta?

Totuşi, deşi există enorm de mult întuneric în viaţa lui Mindy, sunt şi lucruri pe care le consider încurajatoare. Chiar dacă ea a rămas însărcinată în urma unui viol, şi chiar dacă ştia că s-ar putea să nu poată avea grijă de copil, nici măcar nu s-a gândit să facă avort. Copiilor ei nu li s-a oferit cea mai bună viaţă posibilă cu ea, dar aceştia au viaţă şi nu am nicio îndoială că ei prefera această alternativă.

Ceea ce mă mai încurajează este faptul că Mindy nu renunţă niciodată. Au fost situaţii cu care ea s-a confruntat la fel de grave sau chiar mai grave decât cele pe care vi le-am prezentat, dar ea nu a renunţat. Niciodată nu a încercat să se sinucidă, nu se văita şi accepta cu greu ajutor din partea altora. Uneori ea merge la biserică, alteori nu, dar niciodată nu a dat vina pe Dumnezeu pentru situaţia ei.

Au trecut aproape 13 ani de când pornografia a început să-i afecteze viaţa. Imaginile şi filmele pe care le-am făcut împreună vor mai fi mult timp după ce ea va fi plecat din această lume. Mintea ei are nevoie de vindecare şi copiii ei au nevoie să fie îngrijiţi într-un mediu iubitor în care să crească. Cea mai recentă veste pe care o am despre copiii ei este de acum câteva luni: încă erau în asistenta maternală separaţi de mama lor.

sursa http://ortodoxiatinerilor.ro

Contact Form Powered By : XYZScripts.com