Header image

La Biserica în construcție „Sf. Ierarh Spiridon” din incinta Spitalului de Urgență din Chișinău, a fost oficiată slujba de sfințire a unei răstigniri

18:04, marți, 26 decembrie, 2017 | Cuvinte-cheie: , , , , ,

La Biserica în construcție „Sf. Ierarh Spiridon” din incinta Spitalului de Urgență din Chișinău, un sobor de preoți a sfințit astăzi, 26 decembrie 2017, o răstignire ridicată din jertfelnicia familiei Tkacenko – Nagnibeda.

Din soborul de preoți slujitori au făcut parte: Prot. mitr. Teodor Pelin, Protopop de Criuleni și Dubăsari, Prot. mitr. Octavian Moșin, consilier mitropolitan și președinte al Sectorului Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret, Prot. mitr. Nicolae Pânzaru și preotul Mihail Bortă, parohul bisericii în construcție „Sf. Ierarh Spiridon”.

La slujba de sfințire a crucii au participat Dl Director Mihail Ciocanu, Doctor habilitat în medicină, Dl Vicedirector Medical Serghei Ştepa, Doctor în medicină, Dl academician Gheorghe Ghidirim, profesor universitar, doctor habilitat în ştiinţe medicale, numeroși credincioși, ctitori și binefăcători ai bisericii în construcție cu hramul în cinstea Sf. Ierarh Spiridon.

„Ne bucurăm foarte mult că gândul de rugăciune al celor adunați astăzi aici este implementat în cadrul unuia dintre cele mai mari spitale din Republica Moldova, un spital de importanță națională. Ne-am dorit cu toții această sfântă cruce, pentru a însemna acest loc rânduit pentru construcția bisericii. Această cruce reprezintă continuitatea rugăciunii din biserică în afara ei”, a menționat la sfârșitul slujbei de sfințire Prot. mitr. Octavian Moșin, consilier mitropolitan și președinte al Sectorului Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret.

Directorul Spitalului de Urgență, Dl Mihail Ciocanu a vorbit despre importanța construirii bisericii în curtea unității pe care o conduce, „care ne va fi sprijin pentru munca pe care o desfășurăm, pentru a aduce în sufletul pacienților lumina lui Dumnezeu, liniște sufletească, pentru a reuși să-i redăm societății.

Este o mare bucurie pentru mine să particip la un astfel de eveniment luminos. Suntem martorii unui fenomen care ține de știință și ține în egală măsură de miracol și de dumnezeire. Emoțiile puternice pe care le trăiesc acum vin din experiența mea profesională de medic. Minunile nu sunt doar în cărți, ele se întâmplă și în zilele noastre și noi le vedem anume astăzi aici, prin înălțarea acestei răstingniri lângă biserica ce se zidește pe teritoriul Spitalului”, a spus Directorul Spitalului de Urgență, Dl Mihail Ciocanu.

La final parohul bisericii în construcție, preotul Mihail Bortă a mulțumit conducerii spitalului și credincioșilor prezenți, menționând următoarele: „Aduc alese mulțumiri domanei Alexandra Tkacenko – Nagnibeda pentru ctitoria acestei minuate răstigniri. Se cuvine să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru că a găsit calea către inima unora și altora, de la luarea inițiativei până la punerea primei pietre la temelia bisericii Sfântului Spiridon. Adresez mulțumiri pentru toți cei care s-au implicat până acum, în ctitoria acestei biserici, îndeosebi: ÎPS Mitropolit Vladimir, Dl Director Mihai Ciocanu, Arhim. Melchisedec (Velnic), starețul Mănăstirii Putna, Arhim. Porfirie (Dobre), starețul Mănăstirii Sireți, Eg. Epistemia (Goncearenco), stareța Mănăstirii Suruceni, părintelui protoiereu Valeriu Galaida, parohul bisericii „Sf. Arh. Mihail” din s. Hrustovaia, r. Camenca, preotului Marin Cij, președintele Sectorului Sinodal Activitate Spirituală în Instituțiile Medicale și tuturor ctitorior și binefăcătorilor care și-au adus contribuția din puținul fiecăruia la edificarea temeliei și a zidurilor acestui edificiu eclesial. Acest sfânt lăcaș va fi un loc în care medicul, asistentul și bolnavul vor găsi câteva clipe de răgaz, or, nu e corect să ieși dintr-o biserică tot așa cum ai intrat în ea, fără ca să te întărești sufletește.”

La final, credincioșii au avut un prilej deosebit de a se închina în fața Icoanei Sf. Irh. Spiridon al Trimitundei, cu părticică din sfintele moaște, dăruită comunității Sf. Ierarh Spiridon de către Arhimandritul Porfirie (Dobre), starețul Mănăstirii Sireți și la o sfințenie deosebită adusă spre închinare de părintele Valeriu Galaida din parohia Hrustovaia – papucul Sfântului Ierarh Spiridon Făcătorul de Minuni din insula Corfu (Grecia).

Contact Form Powered By : XYZScripts.com