Header image

La Sfânta Mănăstire Ciuflea a fost întâmpinată o alesă sfințenie de la Sfântul Munte Athos (Grecia)

23:07, miercuri, 8 iunie, 2016 | Cuvinte-cheie: , ,

Prin binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir și cu stăruința Preacuviosului Părinte Arhimandrit Nicolae (Roșca), Duhovnic-administrator al Sfântului așezământ Ciuflea în seara zilei de 8 iunie, la slujba privegherii în cinstea luminatului praznic al Înălțării Domnului, la mănăstirea Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, Ciuflea din Chișinău a fost adusă din Grecia icoana cu chipul Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei, făcătorul de minuni.

Numeroși slujitori și credincioși iubitori de cele sfinte, în frunte cu PS Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat au participat la întâmpinarea, primirea și închinarea la acestă mare sfințenie a Ortodoxiei.

Acest frumos gest a putut fi realizat datorită bunăvoinței creștinești a unui grup de ctitori și a eforturilor depuse de către Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicolae, astfel tezaurul duhovnicesc al Bisericii Ortodoxe din Moldova, îmbogățindu-se cu încă o neprețuită sfințenie.

A urmat slujba Privegherii, în timpul căreia creștinii alături de slujitorii Altarului Domnului au înălțat rugăciuni, cerând de la Sfântul Ierarh Spiridon și toți sfinții mijlocire către Mila și mângâierea cea mare, care este Hristos Dumnezeu.

La final, Părintele Arhimandrit Nicolae a miruit pe toți credincioșii cu mir sfințit adus din Sf. Munte Athos, după care a îndemnat toată suflarea să participe joi, 9 iunie, ora 8.00, la Sfânta Liturghie în cinstea împărătescului praznic al Înălțării Domnului

Sfinte, Mare Ierarhe Spiridoane, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sursa: http://ciuflea.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com