La Ungheni a fost sfințit un nou sfânt locaș cu hramul ”Întâmpinarea Domnului” - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

La Ungheni a fost sfințit un nou sfânt locaș cu hramul ”Întâmpinarea Domnului”

În preajma liceului ”Gh. Asachi” din or. Ungheni s-a înălțat un nou sfânt locaș cu hramul ”Întâmpinarea Domnului”. Școala și Biserica mereu au fost alături. Astfel, reieșind din necesitatea apropierii între aceste două instituții, dar și pentru a servi drept hrană duhovnicească pentru credincioșii dintr-un cartier al urbei, a fost realizată această construcție bine plăcută Domnului.

Cei care au administrat lucrările de edificare a bisericii sunt părintele arhimandrit Pantelimon (Mateevici) și egumena Elizabeta (Gliga) de la Mănăstirea ”Sf. Gheorghe” din același oraș.

În doar trei ani a fost posibilă înfăptuirea acestei lucrări dumnezeiești, iar în acest sens Cel de Sus a trimis oameni de bună credință care au contribuit la realizarea celor planificate.

Și dacă acum o săptămână arhiereul locului PS Episcop Petru a sfințit Sf. Masă, astăzi, de Minunea Sf. Arh. Mihail, a avut loc sfințirea întregului complex bisericesc.

Sărbătoarera a fost deplină prin prezența numeroșilor slujitori și credincioși, dar marea bucurie a fost oaspetele mult dorit ÎPS Mitropolit Vladimir, care a oficiat slujba sfințirii bisericii, după care a urmat Sf. Liturghie.

În timpul slujbei mai mulți slujitori și ctitori au fost distinși cu decorații bisericești și respectiv distincții mitropolitane pentru truda depusă la această lucrare.

Teologul Lilian Prisăcaru a fost hirotonit în treapta de diacon.

După slujbă a urmat vizitarea mănăstirii Ungheni și a altor biserici administrate de arhim. Pantelimon.

La eveniment a fost prezentă și conducerea raionului, precum și cea a primăriei Ungheni, distinse personalități ale localității.

Sărbătoarea a avut o aleasă împrospătare duhovnicească pentru credincioșii locului, dar, în special, și pentru mulțimea de copii și tineri prezentă la rugăciune, care a participat la intonarea mai multor cântări de suflet.

Toată lumea creștină adunată la slujba târnosirii a apreciat eforturile duhovnicești ale slujitorilor și nevoitorilor din această mănăstire, care fac un adevărat misionarism și consolidează ortodoxia pe acest pământ binecuvântat de Dumnezeu.

 

* * *

 

MĂNĂSTIREA UNGHENI

 

Mănăstire de maici

cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

Anul înfiinţării: ca parohie  – 16 aprilie 2000, ca mănăstire – 26 februarie 2004

Stareţă – egumena Elizabeta (Gliga)

Duhovnic-administrator – arhimandrit Pantelimon (Mateevici)

Obştea- 20 de persoane

str. Gr. Ureche, 3, or. Ungheni

În preajma parcului central din or. Ungheni, pe locul fostei Şcoli primare ruse[1], stă zveltă şi măreaţă noua mănăstire de maici cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.

Mai întâi acest loc este destinat construcţiei unei parohii cu acelaşi hram, înfiinţată la 16 aprilie 2000[2], avându-l drept preot-paroh pe protoiereul Gheorghe Mateevici, care porneşte consolidarea parohiei. Timp de un an se reuşeşte ridicarea unei biserici de iarnă, care este sfinţită la 17 decembrie 2001 de către mitropolitul Vladimir (Cantarean), participând circa 40 de slujitori. În acelaşi ani se sapă şi se amenajează o fântână-paraclis, săvârşindu-se în fiecare zi de luni sfinţirea apei.

La 29 martie 2002 se pune prima piatră la temelia unei clopotniţe în cinstea icoanei Maicii Domnului de la Hârbovăţ, care este sfinţită în scurt timp la 17 decembrie 2002, fiind instalate 7 clopote confecţionate la o uzină din Moscova, Rusia.

Frumosul mers al lucrărilor de edificare a parohiei cunoaşte o dramă. La 24 aprilie 2003, în urma nei boli îndelungate, se stinge din viaţă preoteasa Ana Mateevici, sufletul acestei parohii în construcţie, fiind înhumată în curtea sfântului lăcaş. Astfel, Consiliul parohial ia decizia de a reorganiza parohia într-un sfânt aşezământ. Din februarie 2004 porneşte o nouă etapă: preotul-paroh Gheorghe Mateevici primeşte călugăria, fiind numit Pantelimon[3], iar parohia este înregistrată ca mănăstire de maici[4].

La 4 ianuarie 2005 este sfinţită biserica Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, participând episcopul Anatolie (Botnari) de Cahul şi Comrat, fiind înconjurat de un sobor de preoţi. Pornesc lucrările de reconstrucţie a bisericii Sf. Gheorghe, care este resfinţită la 4 ianuarie 2007 de către episcopul Petru (Musteaţă) de Ungheni şi Nisporeni.

La 5 septembrie 2008 are loc slujba de sfinţire a complexului monahal, în special a blocului de chilii, în funcţia de stareţă fiind binecuvântată monahia Varvara (Mateevici).

La 6 mai 2010 mitropolitul Vladimir, înconjurat de episcopii Sava (Volcov) de Tiraspol şi Dubăsari, şi Petru de Hâncu, şi un impunător sobor de slujitori, sfinţesc biserica-trapeză cu hramul în cinstea icoanei Maicii Domnului Sporitoarea holdelor. În funcţia de nouă stareţă este binecuvântată monahia Elizabeta (Gliga). În aceeaşi zi mitropolitul Vladimir pune prima piatră la temelia unei noi biserici cu hramul Întâmpinarea Domnului, amplasată în cartierul Tinereţii (str. Cristiuc) în faţa Liceului teoretic „Gh. Asachi”.[5]

La 30 octombrie 2011 are loc slujba de sfinţire a bisericii-schit cu hramul Acoperământul Maicii Domnului amplasată în oraş pe str. Romană, 21, ctitoria familiei Hasnaş, Valdimir şi Virginia, unde se săvârşeşte zilnic Sf. Liturghie.

Arhitectul edificiilor proiectate este dl Alexandru Simco. Ctitorii principali ai mănăstirii sunt Vitalie Vrabie, Vladimir şi Verginia Hasnaş, Alexei şi Maria Podoroghin, Dumitru şi Domnica Rogovschi, Ioan şi Svetlana Procopciuc, Anatolie şi Elena Ursu, Valantin şi Ala Percic.

Mănăstirea mai are în proprietate 5 ha de pământ arabil amplasat în cartierul Dănuţeni al oraşului, unde se intenţionează amenajarea unui schit.

În anul 2011 mănăstirea aprimit în dar 8 părticele din moaştele unor cuvioase de la mănăstirea Diveevo, Rusia, fiind venerate de către credincioşi alături de alte două părticele ale Sfinţilor Mari Mucenici Gheorghe şi Pantelimon.

În vara anului 2006 din icoana Răstignirii a curs mir timp de 50 de zile, acesta fiind un semn de intensificare a rugăciunii, stabilindu-se în scurt mai multe nevoitoare.

Obştea:

Egumena Elizabeta (Gliga), născută la 11 iunie 1962 în s. Răciula, r. Călăraşi. Absolveşte Colegiul industrial din or. Tighina, după care activează la Combinatul de prelucrare a bumbacului din or. Tiraspol. În urma conflictului armat de pe Nistru revine în satul natal, după care activează în calitate de dascăl la biserica din s. Hârjauca, r. Călăraşi. Se stabileşte în parohia Sf. Gheorghe din or. Ungheni în anul 2000, fiind tunsă în călugărie la 14 octombrie 2006 de către duhovnicul mănăstirii arhimandritul Pantelimon (Mateevici).

Arhimandrit Pantelimon (Gheorghe Mateevici), născut la 2 aprilie 1963 în s. Temeliuţi, r. Călăraşi. În anul 1982 absolveşte Colegiul de agronomie din s. Ţaul, r. Donduşeni. În anii 1982-1984 îşi satisface serviciul militar în Belarus. În perioada 1985-1988 studiază la Universitatea Agrară din Moldova, apoi Seminarul Teologic din Moscova (1988-1992). Hirotonit preot la 5 septembrie 1988 de către mitropolitul Serapion (Fadeev) de Chişinău. La 4 martie 2004 este tuns în monahism, iar în anul 2008 absolveşte Academia Teologică din Kiev, Ucraina.

Monahia Varvara (Mateevici), născută la 16 martie 1935 în s. Rădenii Vechi, r. Ungheni, activând în sovhozul sătesc. Intră în mănăstire în anul 2005, iar la 17 decembrie 2007 primeşte călugăria.

Monahia Gheorghia (Staroşciuc), născută la 14 octombrie 1934 în s. Petreşti, r. Ungheni. A fost ascultătoare şi dăscăliţă la mănăstirea Răciula. Intră în mănăstire din anul 2002, călugărită la 4 martie 2004.

Monahia Ana (Dornesco), născută la 17 mai 1939 în s. Nicolaevca, r. Ungheni. Activează în sovhozul din sat. Intră în mănăstire în anul 2004, iar la 28 august 2005 primeşte călugăria.

Monahia Maria (Sandu), născută la 2 mai 1947 în s. Gura Galbenei, r. Hânceşti, activând în calitate de tractoristă. Intră în mănăstire în anul 2004, iar la 28 august 2005 primeşte călugăria.

Monahia Anastasia (Chicu), născută la 13 septembrie 1947 în or. Ungheni. A activat în calitate de asistentă medicală în oraş. Intră în mănăstire în anul 2004, iar la 12 iulie 2006 primeşte călugăria.

Monahia Solomia (Osoianu), născută la 6 mai 1963 în s. Sărata Nouă, r. Făleşti, activând în sovhozul din sat. Intră în mănăstire în anul 2005, iar la 6 ianuarie 2006 primeşte călugăria.

Monahia Anastasia (Mămăligă), născută la 14 august 1937 în or. Ungheni. Intră în mănăstire în anul 2005, iar la 14 octombrie 2006 primeşte călugăria.

Monahia Matrona (Jomir), născută la 5 august 1929 în s. Petreşti, r. Ungheni. Intră în mănăstire în anul 2006, iar la 7 aprilie 2009 primeşte călugăria.

Monahia Marfa (Oglindă), născută la 14 aprilie 1962 în or. Cahul, activând în sovhozul sătesc. Intră în mănăstire în anul 2007, iar la aprilie 2009 primeşte călugăria.

Monahia Rafaela (Bogdan), născută la 26 aprilie 1927 în s. Ustia, r. Glodeni. Intră în mănăstire în anul 2007, iar la 7 aprilie 2009 primeşte călugăria.

     Clerici:

Protoiereu mitrofor Dionisie Dogotari, protoiereu Ilie Vasilică, preot Ştefan Râmbu, preot Andrian Lupu, preot Vasile Rotaru, protodiaconi: Serghei Lungu, Alexandru Matveevici, Valeriu Ivasiuc.

 A consemnat Pr. Dr. Octavian Moşin,

material elaborat în cadrul proiectului ”Mănăstiri și schituri din Republica Moldova”,

 realizat de Institutul de Studii Enciclopedice al AȘM



[1] A se vedea Decizia Nr. 8.8 din 21 septembrie 2001 a Consiliului Municipal Ungheni cu privire la transmiterea imobilului în folosinţă parohiei Sf. Gheorghe.

[2] Conform Decretului Nr. 01-01/070 din 13 aprilie 2000, mitropolitul Vladimir îl numeşte în funcţia de preot-paroh pe protoiereul Gheorghe Mateevici, iar la 16 aprilie 2000 are loc prima slujbă într-o încăpere a fostei şcoli primare.

[3] A se vedea Adeverinţa semnată de arhimandritul Petru (Musteaţă), duhovnicul mănăstirii Hâncu, care la 4 martie 2004 săvârşeşte această tundere în monahism a protoiereului Gheorghe Mateevici. Cinul căugăriei a fost oficiat la mănăstirea Ungheni.

[4] Conform raportului din 17 februarie 2004, prezentat de către arhimandritul Siluan (Şalaru), exarhul mănăstirilor, mitropolitul Vladimir binecuvântează transformarea parohiei în mănăstire de maici. În raport se menţionează că parohia dispne de două biserici, seconstruiesc chiliile şi deja s-au stabilit 9 vieţuitoare.

La 19 februarie 2004 mitropolitul Vladimir semnează Decretul Nr. 01-01/007de numire a protoiereului Gheorghe Mateevici în funcţia de duhovnic-administrator al viitoarei mănăstiri.

A se vedea şi Certificatul de înregistrare Nr. 1840 eliberat la 26 februarie 2004 de Serviciul de Stat pentru Problemele Cultelor de pe lângă Guvernul RM.

[5] În prezent acest lăcaş este ridicat şi acoperit. S-a înălţat şi o impunătoare clopotniţă, lucrându-se în interiorul bisericii. Drept ctitori principali sunt Alexandru şi Svetlana Ambros, Ilarion şi Maria Dosca, Valeriu şi Lidia Caliga.

Contact Form Powered By : XYZScripts.com