Header image

La următoarele analize cancerul dispăruse…

7:54, luni, 26 ianuarie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , , , , ,

Povesteşte domnul doctor Matzoros din oraşul Limni – Grecia (de pe aceeaşi insulă unde se află şi biserica cu sfintele moaşte ale Sfântului Ioan Rusul) către IPS Hrisostom, mitropolitul Halkidei:

„Prea Sfinţite, nu sunt un habotnic, un neştiutor de carte, iar mai înainte am fost ateu.

M-am îmbolnăvit. Analize, examinaţii. Iese diagnosticul: cancer la intestinul gros. Confraţii doctori îmi spun adevărul: cancer în formă avansată (metastază) într-un loc în care aproape sigur duce la moarte.

Mă găseam în clădirea fundaţiei Pantocrator din Atena, unde sunt îngrijiţi bolnavii de cancer. După înştiinţarea pe care am primit-o despre boala mea, pe când mă găseam singur, întins pe pat, mi-am venit în sine şi mi-am întors mintea, sufletul şi inima către Dumnezeu, în care nu credeam. Stăteam aşezat pe pat, cu picioarele pe podea. Vorbeam singur, mă rugam lui Dumnezeu, Îi ceream să ia aminte la mine: Dumnezeul meu, Îi spun, nu credeam în Tine, spuneam că totul e un basm. Omul şi ştiinţa îmi ziceam că sunt totul. Primeşte pocăinţa mea şi, dacă mă consideri vrednic, vindecă-mi boala prin sfântul al cărui trup întreg îl avem aproape de noi (Sfântul Ioan Rusul).

Cineva bate la uşă. Îl poftesc să intre. Deschide uşa şi intră un doctor tânăr, frumos, binevoitor.

– Ce faci, doctore, m-a întrebat, cum îţi merge?

– Ce să fac, confrate, să spunem că mor.

– Nu, doctore, nu mori. O să iau tot ce ai rău înăuntru.

– Cine eşti tu, tinere? Mie mi-a albit părul în această ştiinţă şi cunosc ce am.

– Sunt acela pe care l-ai cerut mai înainte. La revedere, doctore!

Am ieşit imediat pe hol şi am întrebat dacă a văzut cineva pe acel doctor tânăr.

Ceilalţi doctori mi-au spus: confrate dragă, din necazul pe care îl ai, într-o clipă ai văzut acest vis. Însă nu, eram sigur că după rugăciune îl văzusem pe sfântul. Văzând că nu glumesc şi că insist, mi s-au făcut analize şi examinări.

La următoarele analize cancerul dispăruse.

Extras din Danion Vasile, Mângâiere pentru bolnavi, Editura Egumeniţa, Galaţi 2004

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com