Header image

Lacrimile sunt un dar al Lui Dumnezeu

15:27, miercuri, 28 ianuarie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , , , , ,

Înainte de căderea în păcat, omul nu plângea. Lacrimile au apărut după aceasta cădere, ca prin ele să-şi arate dorul după fericirea pierdută. Dar ele fiind o însuşire a firii căzute, se întâmplă ca la unele persoane lacrimile să fie molipsite de boala căderii şi astfel să fie vărsate ca lacrimi păcătoase.

Sfinţii Părinţi ne poruncesc să schimbăm lacrimile păcătoase în lacrimi plăcute Lui Dumnezeu. Cum se poate face acest lucru? Schimbând cauza lor. Plângând păcatele şi nu pierderea unor bunuri pământeşti.

Sigur că această schimbare nu se poate face fără ajutorul Lui Dumnezeu. Lacrimile pocăinţei sunt un dar al Lui Dumnezeu, iar ca să primim acest dar trebuie să-I arătăm Lui Dumnezeu că-L dorim. Astfel, omul nu poate dobândi lacrimile dacă nu a murit pentru chipul acestei lumi. Sau mai bine zis, le primim pe măsură ce murim pentru lume.

După cum un post aspru poate aduce unor persoane slăbire şi nu întărire a firii, tot astfel şi plânsul poate duce trupul în neorânduială, prin silirea peste măsură. Pentru astfel de situaţii Sfântul Isaac Sirul spune: “ Nu este de folos să dăm război firii. Când trupul neputincios este silit la fapte care întrec puterea sa, i se pricinuieşte sufletului întunecare peste întunecare şi i se face tulburare”. Aşadar, măsura silinţei după primirea acestui dar trebuie dată de părintele duhovnicesc. El este cel care ştiind cât de sănătoasă sau de slăbită este firea noastră, ne poate recomanda paşii care ni se potrivesc cel mai bine în această lucrare.

La început lacrimile pentru păcatele săvârşite sunt puţine şi amare. Se varsă intru durere. Dar când darul lacrimilor este întărit prin mila Lui Dumnezeu, lacrimile se preschimbă. Curg mai des, fără durere şi aduc bucurie.

Pentru unele persoane lacrimile vărsate pentru căderea în păcate sunt de neînţeles. Şi rămân de neînţeles pentru cel care nu a simţit niciodată că înstrăinarea de Dumnezeu nu este adevărata viaţă.

Sfântul Simeon Noul Teolog spune că precum plânsul nou-născutului la ieşirea din pântecele mamei sale arată că este viu – căci dacă nu plânge se spune că nu e viu, asemeni, viu duhovniceşte este cel ce plânge atunci când renaşte duhovniceşte.

Darul lacrimilor este un dar esenţial pentru mântuirea noastră. El e dovada că pocăinţa noastră a fost primită. Să ne întărească Dumnezeu să-l dobândim cu toţii.

sursa crestinortodox.ro

 

Contact Form Powered By : XYZScripts.com