Lansarea cărții „Cugetări pentru fiecare zi din an” a Patriarhului Kirill, la Cluj-Napoca - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Lansarea cărții „Cugetări pentru fiecare zi din an” a Patriarhului Kirill, la Cluj-Napoca

Cartea „Cugetări pentru fiecare zi din an”, al cărei autor este Patriarhul Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii, a fost lansată marți seara, 2 aprilie 2019, de la ora 18:00, în Aula Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, a numeroși studenți, elevi seminariști, cadre universitare și oameni de cultură.

Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a vorbit despre importanța apariției acestei cărți, despre vizita în România, din anul 2017, precum și despre preocupările duhovnicești ale Patriarhului Kirill.

În cadrul lansării au luat cuvântul: prof. univ. dr. Mircea Popa, istoric și critic literar, pr. prof. univ. dr. Grigore Dinu Moș și arhim. lect. univ. dr. Benedict Vesa, cadre universitare ale Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj.

Evenimentul a fost moderat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și de pr. conf. univ. dr. Cristian Sonea, prodecanul Facultății.

Volumul cuprinde 365 de cugetări pentru fiecare zi din an, așa cum reiese și din titlu. A apărut la Editura Proema, fiind prefațat de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. A fost realizat după ediția a II-a a volumului publicat de Institutul Bisericii pentru Studii Post-Universitare și Doctorale „Sfinții Chiril și Metodie, cei Întocmai cu Apostolii”, din Moscova, în anul 2017.

„Lucrarea «Cugetări pentru fiecare zi din an», alcătuită din fragmente de predici, articole științifice, rapoarte, discursuri, cărți și interviuri ale Preafericitului Părinte Patriarh Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii, acoperă peste 35 de ani de activitate pastorală și de creație teologică. Toate aceste texte ale Preafericirii Sale vorbesc pe larg și în profunzime despre Ortodoxie, despre căile vieții duhovnicești, despre mântuirea omului și despre slujirea Bisericii în lumea contemporană. (…)

În anul 2017, «Anul comemorativ al Patriarhului Iustinian și al apărătorilor Ortodoxiei în Patriarhia Română», am comemorat împreună cu Preafericitul Părinte Patriarh Kirill, prin rugăciune și recunoștință, suferința și jerfa mărturisitorilor ortodoxiei în timpul persecuției comuniste împotriva Bisericii și am pus început bun unei cooperări frățești mai intense în promovarea credinței ortodoxe în societatea de azi. Avem încredințarea că tipărirea acestei cărți în limba română constituie un pas important în realizarea acestui demers duhovnicesc.

(…)Binecuvântăm apariția în limba română a lucrării «Cugetări pentru fiecare zi din an» a Preafericitului Părinte Kirill, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, și recomandăm credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române lectura acestei lucrări, spre aprofundarea valorilor din spațiul ortodox rus, cu scopul cunoașterii valorilor Ortodoxiei, atât la nivel național, cât și la nivel universal”, precizează prefațatorul, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care evidențiază și faptul că volumul conține „mărgăritare de înțelepciune pastorală”.

Text și foto: Darius Echim /

Mitropolia Clujului, https://www.facebook.com/ftocluj/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com