Header image

Legătura Rugului aprins cu Mănăstirile Sihăstria și Slatina

18:29, miercuri, 6 decembrie, 2017 | Cuvinte-cheie: , ,

Preliminarii

Așa cum este bine cunoscut, Rugul aprins a fost o mișcare duhovnicească care a reunit cei mai de seamă reprezentanți ai monahismului românesc din deceniul patru al secolului XX şi o parte a intelectualității vremii din Bucureşti. Grupul de la Mănăstirea Antim, denumit simbolic Rugul aprins, iniția în anii postbelici un curent de înnoire spirituală, propunând redescoperirea tradiției isihaste a Bisericii şi adaptarea ei la provocările și realitățile secolului XX. Mişcarea inițiată de poetul Sandu Tudor, devenit monahul Agathon, a strâns în jurul său un grup de intelectuali laici și monahi. Dintru început, mișcarea a avut un caracter mai mult cultural specific creștin, cu accente teologice și duhovnicești. Ulterior a fost marcată de personalitatea duhovnicească a Părintelui Ioan cel Străin (Kulâghin), care i-a imprimat un puternic duh isihast.

Această inițiativă de redescoperire a valorilor tradiției mistice ortodoxe își are începuturile la Cernăuți, în anul 1943, unde între 1 și 7 august, cu binecuvântarea Mitropolitului Tit Simedrea, s-a organizat o întâlnire destinată reflecției și rugăciunii. Inițiatorii acestei întâlniri au fost Sandu Tudor și Arhimandritul Benedict Ghiuș. Timp de opt zile participanții, clerici și laici, s-au încadrat într-un program bine definit, care presupunea săvârşirea Sfintei Liturghii, urmată de meditație și rugăciune personală, apoi sesiune de comunicări și dezbateri. Între participanți s-a numărat și Constantin Noica, care a susţinut comunicarea cu titlul Patos și Patmos. Patru ani mai târziu, în 1947, o altă întrunire spirituală va avea loc la Mănăstirea Govora, în aceeași perioadă, 1-7 august, fiind organizată de Sandu Tudor și Arhim. Bendict Ghiuș, la care s-au mai adăugat părintele Sofian Boghiu, Alexandru Mironescu și alți tineri.

În primii ani de după război, Sandu Tudor, fiind încă laic, iniția întâlniri duminicale la Mănăstirea Antim, în biblioteca mănăstirii, reunind prieteni și cunoscuți care dezbăteau teme de cultură și spiritualitate. Cu timpul, în jurul lui Sadu Tudor, devenit monahul Agatonși a Părintelui Benedict Ghiuș, numit de către Patriarhul Iustinian stareț la Antim, se înfiripă un grup de intelectuali laici și clerici. Astfel, după cum menționează Andrei Scrima, în acea perioadă se organiza la Antim un ciclu săptămânal de conferințe, susținute de personalități academice marcante, la care participau bărbați și femei, profesori, studenți și clerici, precum profesorul Alexandru Elian, scriitorul Ioan Marin Sadoveanu, Alexandru Mironescu, doctorul și poetul Vasile Voiculescu, compozitorul Paul Constantinescu, arhitectul Constantin Joja, profesorul Anton Dumitriu, Paul Sterian, Vasile Lovinescu, Olga Greceanu etc. Dintre monahi, în afară de părinții Benedict Ghiuș și Sofian Boghiu, mai participau la aceste întruniri și părinții Arsenie Papacioc, Petroniu Tănase, Adrian Făgețeanu, Felix Dubneac, Gherontie Ghenoiu, Andrei Scrima, Vasile Vasilache, Roman Braga. Părintele Stăniloae, ierodiaconii Antonie Plămădeală și Vartolomeu Anania se numărau printre apropiații mișcării, participând sporadic la întrunirile grupului. Pentru a stârni interesul tinerilor studenți Sandu Tudor organiza și concursuri cu premii pe diferite teme cum ar fi muzică bisericească, pictură, poezie creștină.

În evoluția mișcării Grupul de la Antim (Rugul Aprins) putem distinge trei etape. Prima etapă, cea dintre anii 1943-1949, este perioada de constituire și consolidare a mișcării. A doua perioadă începe în 1949, după arestarea Părintelui Agaton (Sandu Tudor), când majoritatea monahilor, membri ai mișcării, pleacă ca profesori și îndrumători la Seminarul de la Mănăstirea Neamț, având binecuvântarea Patriarhului Iustinian. A treia perioadă, anii 1953-1958 când unii dintre monahii profesori de la Neamț, membri ai mișcării, revin în București, în timp ce alţii se regrupează în jurul părintelui Cleopa, la Mănăstirile Sihăstria și Slatina.

Părintele Cleopa și Rugul Aprins

În anul 1947, sub conducerea Părintelui Cleopa, schitul Sihăstria este ridicat la rang de mănăstire. În jurul harismaticului stareț Cleopa se adună, într-un timp relativ scurt, mulți monahi tineri, iar viața duhovnicească din chinovie ajunge cunoscută în mediile intelectuale ale capitalei. În contextul în care regimul comunist ia atitudine agresivă împotriva Bisericii și a monahismului, Patriarhul Iustinian, ca un strateg înțelept, ia măsuri curajoase, menite să aducă echilibru în acei ani de haos. De pildă, în anul 1949, transferă pe starețul Cleopa și un număr de 30 de monahi de la Sihăstria la Slatina lui Lăpușneanu. Prin această strategie, Patriarhul Iustinian dorea să împroprieze unui număr cât mai mare de mănăstiri din Moldova, modul de viețuire monahală pe care Starețul Cleopa îl începuse la Sihăstria. Părintelui Cleopa îi sunt încredințate mai multe mănăstiri, care formau așa-numita Obște a Sfântului Teodor Studitul. Decizia patriarhului s-a deovedit a fi providențială. Astfel, Mănăstirea Slatina, care părea condamnată să ajungă azil sau spital, după modelul sovietic, prin venirea tânărului stareț Cleopa cu acea mână de călugări sihăstreni a devenit locul unde s-a plămădit noua frământătură cu fermenții vechilor predanii moștenite de monahi de talia părintelui Cleopa de la bătrânii purtători ai Duhului precum Ioanichie Moroi. Dacă continuăm să urmărim firul cronologiei duhovnicești ajungem la bătrânii din Mănăstirea Neamțului și Muntele Athos la care a ucenicit Ionichie Moroi, aceștia fiind moștenitori, la rândul lor a bogăției spirituale a starețului Paisie Velicicovschi. Părintele Cleopa, așa cum făceau și alți călugări nemțeni râvnitori de la începutul secolului XX, secol ce a adus atâtea schimbări, lua cărți cu împrumut din biblioteca Mănăstirii Neamțu, unde timp de câțiva ani a fost bibliotecar și Sfântul Ioan Iacob. Scrierile filocalice, adunate, copiate și traduse de ucenicii starețului Paisie, comoară atât de prețioasă păstrată parțial la Neamț a fost hrană vie pentru sufletul acestor neobosiți căutători de har.

În acest timp, la București, se desfășura deocamdată, fără mari probleme, activitatea mișcării spirituale Rugul Aprins. În acest elevat mediu de profunde căutări spirituale începe să se vorbească despre părintele Cleopa ca despre un stareț providenţial pentru acele timpuri de cumpănă. Între starețul Cleopa și Rugul Aprins se creează o legătură apropiată concretizată în participarea părintelui la acele seri duhovnicești ca invitat, fapt ce a sporit calitatea lor, întrucât părintele venea cu experiența moștenită de la bătrâni și dobândită în anii de viețuire monahală. Deși era destul de tânăr și fără studii academice (în 1947 avea 35 de ani), Părintele Cleopa, nu a adus doar un plus de îmbogățire duhovnicească ci a generat, după cum vom vedea, chiar schimbarea destinelor unora dintre membrii mișcării.

De câte ori răspunderea de stareț îl obliga să ajungă la București, părintele era invitat să vorbească fie în unele biserici, fie la întrunirile Rugului Aprins. După cum menționa un preot profesor, cunoscător al realităților din epocă, părintele a devenit unul din stareții mișcării duhovnicești Rugul Aprins după ce, în toamna anului 1946, îndrumătorul ei spiritual, Părintele Ioan cel Străin (Kulâghin) a fost arestat și deportat în Rusia.

Astfel, în vara anului 1947, fiind în București cu anumite probleme administrative ale mănăstirii, Părintele Cleopa este invitat la casa profesorului universitar Alexandru Mironescu să vorbească pentru prima dată la o întrunire a Rugului Aprins. Printre cei de față se aflau și Părinții Dumitru Stăniloae, Benedict Ghiuș, Gherontie Ghenoiu și Dosoftei Morariu. Se pare că, după deportarea Părintelui Ioan cel Străin, membrii mișcării erau în căutarea unui stareț isihast, care să plinească marele gol pe care îl lăsase mentorul mișcării.

După cum relatează mai multe surse, la întrunirea de atunci din casa lui Alexandru Mironescu a avut loc și o minune a icoanei Maicii Domnului– icoana simbolică a grupului Rugului Aprins, pe care profesorul Mironescu o avea în casă. În timpul omiliei, susținută de părintele Cleopa despre Maica Domnului, icoana Preacuratei s-a clătinat în chip minunat și timp de câteva minute s-a auzit un sunet amonios, ca de harfă.

Se pare că părintele a fost invitat în mai multe rânduri în casa profesorului Alexandru Mironescu. Cert este că, în 1953, la o astfel de întrunire, a vorbit unei adunări de peste 80 de oameni. Harismaticul stareț Cleopa atrăgea, capta și convingea atât pe oamenii simpli cât și pe intelectuali. De altfel, după arestarea lui Sandu Tudor (monahul Agaton) și strămutarea la Seminarul de la Neamț a unei părți dintre membrii mișcării, se intensifică și legăturile acestora cu Sihăstria și Slatina, aflate sub povățuirea duhovnicească a Părintelui Cleopa. Cuvântul acestui călugăr necărturar, crescut în duhul bătrânilor isihaști nemțeni, avea putere întrucât venea cu experiența de viață trăită în Hristos și aceasta avea atâta răsunet în sufletele ascultătorilor încât unii l-au urmat în mănăstirile pe care le păstorea.

Părintele Arsenie Papacioc, membru activ al grupului Rugul aprins, primește tunderea în monahism pe seama Mănăstirii Sihăstria, în 1949 având ca naș de călugărie pe Părintele Petroniu Tănase. În 26 septembrie 1950 este hirotonit ieromonah la Mănăstirea Slatina, la recomandarea starețului Cleopa. Între ei s-a stabilit o strânsă legătură și prețuire reciprocă. Au viețuit puțin timp în obștea Slatinei, apoi au pribegit împreună în singurătatea codrilor în anii când erau hăituiți de Securitate. Au trăit momente dificile, când au fost arestați la un moment dat împreună pentru scurt timp. Deși au făcut făgăduință să trăiască în viața de mănăstire nedespărții, intervențiile brutale ale regimului în viața mănăstirilor, expulzarea din mănăstiri, arestările și urmărirea monahilor au zădărnicit acest gând duhovnicesc.  

  1. Sandu Tudor (Ieroschimonahul Daniil), fondatorul Mișcării Rugul Aprins (Grupului de la Antim), intră în anul 1952, după eliberarea din închisoare în obștea Sihăstriei, primind tunderea în marea schimă din mâinile Părintelui Cleopa. A stat, pentru un timp scurt la Schitul Sihla și apoi ca pustnic într-un bordei din vecinătatea actualului schit Daniil Sihastru. În anul 1989 am văzut  acest bordei care era situat între două stânci, deasupura schitului amintit, dar care era deja ruinat. Locul mi-a fost arătat de către un bătrân din Hangu, Dumitru Bere, cioban angajat la oile mănăstirii, care mi-a spus: ,,aici a stat un om foatre învățat din București, care cu mulți ani în urmă s-a făcut călugăr la Sihăstria”.

În perioada cât a stat la Sihăstria, Ieroschimonahul Daniil îndemna pe starețul mănăstirii să se îngrijească ca monahii și frații tineri să citească scrierile teologice și ale sfinților părinți iar unii dintre ei să fie trimiși la studii. Astfel la îndemnul lui a fost trimis la Seminarul Teologic de la Neamț fratele Vasile Oanele, viitorul stareț Victorin al Mănăstirii Sihăstria, căruia i-a fost şi naș de călugărie în 18 octombrie 1953.

În Biblioteca Mănăstirii Sihăstria se păstrează mai multe cărți și manuscrise ce au aparținut Părintelui Ieroschimonah Daniil (Sandu Tudor) unele din ele cu valoare sporită prin însemnări și dedicații, de pildă,  volumul ,,Le peres du desert” are pe foaia de gardă următoare însemnare: ,,Lui Sandu Tudor, frățească dragoste, abia acum în 1928, după cinci ani, Mircea Iliade, 22 noiembrie 1928.” După timpul scurt petrecut la Sihăstria, Părintele Daniil, la recomandarea Părintelui Cleopa, este numit egumen la Schitul Rarău, schit dependent de Mănăstirea Slatina.

  1. Antonie Plămădeală un alt membru al mișcării Rugul Aprins, după ce a primit tunderea în monahism la Prislop și o tentativă de a se stabili la Schitul Crasna de Gorj, și-a găsit liniștea în 1950 la Mănăstirea Slatina, în obștea starețului Cleopa. El a fost un ajutor de nădejde pentru Părintele Cleopa, până în 1952 când și-a dat demisia din postul de stareț. Monahul Antonie, care grație temeinicei pregătiri ar fi putut avea o strălucită carieră în teologie, după cum s-a văzut mai târziu, a fost rânduit profesor  al Școlii monahale de la Slatina. După plecarea părintelui Cleopa din Slatina, legătura dintre ei a continuat printr-o bogată corespondență pe teme teologice. Mitropolitul Antonie de mai târziu i-a păstrat o stimă deosebită Părintelui Cleopa, neuitând nicicând pe starețul lui de la Slatina.
  2. Părintele Petroniu Tănase, unul dintre monahii ce au făcut parte din mișcare, îl aflăm în 1950 profesor la Seminarul de la Neamț. În anul 1952 se închinoviază la Mănăstirea Slatina, în obștea Părintelui Cleopa, unde printre alte slujiri i-a fost încredințată și cântarea la strană. Astfel el organizează un cor psaltic monahal, devenit celebru la acea vreme. Între anii 1957-1959 conduce Mănăstirea Slatina, ca stareț. În primăvara anului 1959 a fost silit să părăsească mănăstirea și s-a retras, timp de peste 10 ani, la casa părintească de la Farcașa – Neamț. S-a închinoviat în anul 1969 la Mănăstirea Sihăstria, alături de Părintele Cleopa unde a rămas până în 1978 când a primit aprobare de a pleca la Muntele Athos. La Sihăstria s-a ocupat cu mult interes de biblioteca mănăstirii, pe care a organizat-o în mod exemplar. În fondul de carte al bibliotecii se păstrează cărți și manuscrise valoroase adunate și inventariate de către Părintele Petroniu care a rămas în memoria mănăstirii ca un monah cult, iubitor de carte și de o corectitudine proverbială. Dorul de desăvârșită liniștire însă, îl face ca în anul 1978 să plece în Sfântul Munte, la schitul Prodromu.
  3. Părintele Andrei Scrima, intelectual de marcă și membru activ al Mișcării, căreia îi și dedică unul dintre cele mai ample studii, se retrage la Mănăstirea Slatina, unde a petrecut, după cum amintește cineva în biografia lui, o perioadă de asceză și a depus voturile monahale la 26 iulie 1956, primind tunderea din mâinile Părintelui Benedict Ghiuș. A rămas pentru puțin timp la Slatina, fiind chemat la București de către Patriarhul Iustinian, care în 28 noiembrie 1956, l-a trimis la studii în străinătate. Andrei Scrima îl cunoaște la Paris pe Olivier Clement, căruia îi vorbește despre activitatea, semnificația și rolul luptei duhovnicești a Rugului Apris din România. Olivier Clement, nesesizând pericolul la care ar putea să-i expună pe membri mișcării, publică un articol despre Rugul Aprins la Paris de în revista Contact. Acest articol a suscitat vigilența autorităților comuniste și fost scânteia ce a declanșat în 1958 arestările făcute de în Dosarul Lotului Teodorescu Alexandru și alții (dosar MAI , nr 113668).

Arhimandritul Dosoftei Murariu – un apropiat al Rugului Aprins

Deoarece părintele Dosoftei Murariu este prea puțin cunoscut voi face referințe mai bogate cu privire la viața acestui monah mărturisitor. Părintele Andrei Scrima spunea că traseul intelectualilor din mișcarea Rugul Aprins se leagă inevitabil de mijlocul perioadei interbelice. Atunci fuseseră formați și își făuriseră primele arme culturale seniorii grupului. Nu întâmplător, arestarea Părintelui Dosoftei, în august 1958, coincide cu arestările celorlalți membri ai mișcării.

Părintele Arhimandrit Dosoftei Murariu s-a născut în anul 1913 la Stăuceni, judeţul Botoşani. A intrat în viaţa monahală la Mănăstirea Neamţ, în martie 1933, iar în toamna aceluiaşi an a fost trimis la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Cernica. Tunderea în cinul monahal a primit-o la Sihăstria în 13 august 1938 de la stareţul Ioanichie Moroi. În 1941, după finalizarea cursurilor Seminarului Monahal de la Cernica, şi-a continuat studiile la Facultatea de Teologie din București şi, în paralel, la Facultatea de Litere, secţia Filologie clasică. În anul 1942, la un an după revenirea Basarabiei şi Bucovinei la Patria-mamă, ierodiaconul Dosoftei a întrerupt frecventarea cursurilor ambelor facultăţi, fiind trimis misionar peste Nistru. Până la preluarea de URSS a celor două provincii româneşti, Basarabia şi Bucovina de Nord, în 1944, Părintele Dosoftei a desfăşurat acolo o activitate misionară intensă. În august 1943 s-a reînscris la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, unde a urmat cursurile până în primăvara anului 1944 când, din pricina războiului, facultatea s-a mutat la Râmnicu Vâlcea. A fost hirotonit ieromonah la 15 ianuarie 1944, la Catedrala Patriarhală, pe seama Mănăstirii Tismana. Și-a continuat studiile la Facultatea de Teologie: anul II în București, anii III și IV la Sibiu, finalizând în 1947, cu teza de licență: Sfântul Serafim de Sarov – viaţa, nevoinţele şi învăţăturile. A revenit la Sihăstria în 1947, dar în mai 1948 a fost arestat la Târgu Neamţ, fiind condamnat un an cu suspendare și eliberat în 5 iunie, același an. Pe 20 iulie 1948 a fost rechemat la Tismana, fiind transferat ca preot slujitor la Mănăstirea Bucovăţul Vechi, unde a activat și ca profesor la Seminar. A revenit la Sihăstria în 1949, dar a continuat şi studiile doctorale, începute în 1948 pe care le-a finalizat în 1952, la Facultatea de Teologie din Bucureşti.

Între 1 iulie 1950 şi 1 iulie 1953 a funcţionat ca preot slujitor la Catedrala Patriarhală. Ca urmare a demisiei Părintelui Cleopa din stăreția Slatinei, la 8 septembrie 1952, soborul acestei mănăstirii solicită Mitropolitului Sebastian Rusan și Patriarhului Iustinian ca Părintele Dosoftei să devină stareț la Slatina. Din motive necunoscute, nu s-a aprobat solicitarea Soborului din Slatina. Probabil, Patriarhul Justinian, cunoscând cazierul de luptător împotriva comuniștilor al Părintelui Dosoftei, nu a riscat să-l expună, trimițându-l în fruntea unei obști de prestigiu, deci cu vizibilitate, în acel moment.

După anul 1953 părintele este transferat, ca mare eclesiarh, la Episcopia Romanului, unde rămâne până în anul 1956, când, împreună cu 17 călugări din Sihăstria, a fost trimis ca stareţ la Mănăstirea Putna, demnitate deținută până la 1 noiembrie 1957. Silit de regim să părăsească Putna, a fost numit profesor la Seminarul de la Mănăstirea Neamţ, însă, de la 1 decembrie 1957, bucurându-se de aprecierea Patriarhului Justinian, a revenit ca preot slujitor la Patriarhie. Deşi prin desele relocări Patriarhul a încercat să îl protejeze, el a fost arestat din nou, pe 8 august 1959, fiind în atenția securității pentru activitatea bisericească, atât din ţară, cât şi din Basarabia. Închis la Aiud, Gherla și coloniile de muncă de la Canal, a cunoscut calvarul intelectualităţii româneşti, martirizată de regimul dictatorial ateu.

Întrucât în august 1943 Părintele Dosoftei se afla la Cernăuți înscris ca student la Facultatea de Teologie este posibil să fi fost și el unul dintre participanții la întrunirea din 1-7 august, organizată de Sandu Tudor cu binecuvântarea Mitropolitului Tit Simedrea. De altfel, în anul 1947, (când a avut loc minunea cu icoana, petrecută în timp ce Părintele Cleopa vorbea despre Maica Domnului) în casa lui Alexandru Mironescu, îl întâlnim şi pe Părintele Dosoftei, împreună cu Părinții Benedict Ghiuș, Dumitru Stăniloae și Gherontie Ghenoiu. De asemenea, aflăm din diferite surse că Părintele Dofostei a avut o relație apropiată cu membri ai Grupului de la Antim. Astfel, într-o notă informativă se relata despre Părinții Dosoftei și Antonie Plămădeală: ,,printre persoanele cu care Dosoftei Murariu a venit în contact la Mănăstirea Antim, unde își are domiciliu, este și Plămădeală Leonida…. După discuțiile pe care le-au avut în chilie la Dosoftei, numiții își mai spuneau părerile la poarta între-deschisă și fiind întrebați de ce nu trec în curte să vorbească au răspuns spiritual, cu vorbele lui Dosoftei: așa suntem noi obișnuiți, să discutăm printre zăbrele. Dosoftei Murariu a avut de gând să plece în Moldova, la Sihăstria, dar nu s-a dus pentru că nu era patriarhul acasă, ca să-i dea binecuvântare. Spunându-i-se că nu ar putea rămâne mai mult de trei zile la Sihăstria, fără aprobarea Mitropoliei, a ripostat: Acum, când în Iugoslavia se poate merge fără paşaport, nu se poate sta la o mănăstire decât trei zile, mai ales în mănăstirea unde am intrat în monahism!? I s-a spus că poate, dar cu aprobarea mitropolitului, fiindcă este altă eparhie. El a ripostat: Dar ce, între eparhii sunt frontiere? Adică noi, Biserica, suntem tot mai la urma tendinţelor noi, ca în evul mediu. Că doar mitropolitul Moldovei e om cu orizonturi deschise! Indiferent de conţinutul vorbelor, atitudinea psihologică a lui Dosoftei este una de om îndărătnic şi recalcitrant, mereu cu dreptatea de partea lui. Este cunoscut pentru activitatea sa bisericească de divagare. A fost peste tot. Nu a avut o stabilitate în funcţii: Moldova, Bucureşti, Transnistria, Bucureşti, Roman, Sihăstria, Putna, Bucureşti etc. Oriunde merge începe contradictoriul pe principii religioase sau de alt fel”.

Într-o altă notă informativă se afirmă că Părintele Dosoftei Murariu este bun prieten cu profesorii de teologie Dumitru Stăniloae, Liviu Stan şi Teodor M. Popescu şi că a stat în închisoare cu Părinții Dumitru Stăniloae, Grigore Băbuş şi Valeriu Anania, cu care a avut relaţii apropiate în timpul detenţiei. În 9 mai 1959 se relatează într-o notă informativă: ,,din semnalările agenților Cornel și Florică reiese că Dosoftei Murariu, ca stareț al Mănăstirii Sihăstria, pretindea călugărilor o viață monahală inspirată din ideile lui Sandu Tudor și Arsenie Papacioc, ambii condamnați pentru activitate contrarevoluționară dusă sub masca monahismului. Dealtfel, Mănăstirea Sihăstria este cunoscută ca una ce duce o viață mai obscurantistă și mai mistică decât celelalte.

Despre activitatea Părintelui Dosoftei, ca stareț al Mănăstirii Putna, menţionează o notă informativă din 18 decembrie 1958: „Sandu Tudor (Ieroschim. Daniil) şi Arsenie Papacioc în repetate rânduri au fost la Putna, unde stăteau cu săptămânile, închişi sus, la stăreţie, cu stareţul Dosoftei, servind masa împreună şi având fel de fel de convorbiri, erijându-se în reformatori ai mănăstirilor, după modelul vieţii călugăreşti creat de Cleopa la Sihăstria şi Slatina. Tendinţa lor era să infiltreze acest spirit peste tot în mănăstiri, pentru a le acapara şi a le conduce, aşa cum face Sandu Tudor la Rarău…”. Într-adevăr, Părintele Dosoftei a pus accentul pe formarea duhovnicească și educarea monahilor tineri. Trebuie avut în vedere faptul că în acel timp majoritatea tinerilor intrați în monahism nu aveau posibilitatea să urmeze decât, cel mult, cursurile școlii gimnaziale. Pentru aceasta, Biserica făcea eforturi considerabile de a completa cultura generală și teologică a tinerilor novici și a facilita accesul la cunoașterea istoriei Bisericii și a învățăturilor Sfinților Părinți.

Într-un studiu recent, dedicat reorganizării Mănăstirii Putna în timpul stăreției Părintelui Dosoftei Murariu (1956-57), se subliniază că printre multe alte provocări la care a fost nevoit să facă față, se numără și una care are oarecum legătură cu nota informativă de mai sus. În 14 octombrie 1956, starețul Dosoftei, primește înștiințare de la Mitropolie să comunice, de urgență, situația cursurilor Școlii monahale. În 26 noiembrie 1956 Părintele Dosoftei răspunde că din 3 iunie 1956, când a luat conducerea mănăstirii până în 25 noiembrie, au avut loc 25 de ședințe, consemnate prin proces-verbal. Se pune întrebarea: când a avut timp, el și mica obște, încolțiți de toate problemele de zi cu zi, să facă și aceasta? Răspunsul dat de autorul articolului  este: în onestitatea și râvna părintelui Dosoftei pentru cele bune și ascultarea față de Biserică.

Concluzii

După cum se ştie, Rugul Aprins (Grupul de la Antim) a fost o mișcare, un curent de redescoperire și punere în practică a valorilor duhovnicești ce s-au cristalizat secole de-a rândul, cu precădere în mediul monahal. Această mișcare duhovnicească unică în spațiul românesc în secolul XX, apărută providenţial, la ceas de mare cumpănă pentru poporul binecredincios, s-a ivit din fericita îngemănare a reprezentanților monahismului și intelectualității creștine bucureștene şi a rodit în grădina duhovnicească a Bisericii, în pofida prigoanei din timpul regimului comunist. Provocările ridicate de această inițiativă au influențat spațiul monahal românesc pe termen lung. Reprezentanții monahi ai Rugului Aprins au adus în obștile monahale ale Mănăstirilor Sihăstria și Slatina, cu care au venit în atingere, un plus de vitalitate, acrivie, rafinament și adâncire duhovnicească, contribuind la redescoperirea valorilor tradiției ortodoxe.

Cei doi mari stareți, pe care i-a odrăslit Mănăstirea Sihăstria, Părinții Cleopa și Dosoftei, au avut o legătură nemijlocită cu mișcarea Rugul Aprins, au participat la unele ședințe și au avut legături durabile cu mulți dintre membrii marcanţi ai grupului. Am putea spune că ideile de bază al Mișcării Rugul Aprins, eminamente creştine şi profund duhovniceşti, au însuflețit și modelat în sens pozitiv obștile conduse de cei doi stareți.

Ierom. Cosma (Giosanu)

Contact Form Powered By : XYZScripts.com