Header image

Lena, care e sora Ninei

20:28, luni, 18 mai, 2015 |

Grea iarna aceasta. Aproape că n-am ieșit din oraș. Nici din casă chiar. Ba viscolește. Ba gerurește nemilos aici în Dealul Schinoasei. Ba plouă. Ba cețuri de nepătruns se așază, sau pur și simplu o frică de neînțeles se desprinde din lumea aceasta care se întinde dincolo de geamurile chiliei mele, dincolo de casa aceasta a mea din Dealul Schinoasei, de la Londra și pînă la Chișinău, de la Chișinău și pînă la Țigănești, ca un mare mister, dar și ca un mare rău uneori. Astefel încît părintele Irinarh iarăși mă sună:„Ce faci, frate Ioane?„ „Ce să fac, – îi zic eu rușinat, – mă gătesc, îndată vin!„

Asta și fac. O sun pe Lena, care e sora Ninei și o bună șoferiță, și-n cîteva ore, sîntem în biserică, la Mănăstirea Țigănești. Eu într-un colț, sub epitrahilul părintelui Irinarh, iar ea, în alt colț, spunîndu-și rugăciunea. Eu n-o aud, nici ea nu m-aude pe mine, dar rugăciunea ei se-mpletește strîns cu spovedania mea și topește în palma ei mică la un muc de lumînare dupe care de departe îi ușor să-ți dai seama că arde, a ars și va arde mereu pentru copii, pentru Gheorghe și pentru Lenuța. Asta e rugăciunea ei. Copiii. Și asta e viața ei. Divorțată devreme, doar la cîțiva ani după o căsătorie nereușită, ea n-a avut și nici n-a vrut altă viață decît copiii. Pentru ei a făcut o casă, ca să aibă un acoperiș. Pentru ei s-a zbătut, ca să le dea studii. Pentru ei s-a spetit, ca să-i scoată în lume.

Așa că ajunsă la clipa cînd i-a petrecut în Canada s-a prăbușit.” Doamne , -am auzit-o plîngînd, – oare am să ajung să-i mai văd?” Știa ce spune, legile canadiene de reunificare a familiilor sînt draconice. Aproape imposibile. Probabil deaceea am rugat-o atunci să-mi cumpere o carte:„Pismovnic” de Mihail Șișchin. Să-i mai scad din durere. S-a executat imediat. Și nu doar în cazul cu cartea. Orice o rog în ultimul timp face la timp și cu mare acuratețe. Și nu doar mie dar la toată lumea. Ai impresie că toată firea se sprigină pe fapta ei bună și dezinteresată. Este o plăcere să privești ce minunăție de flori se odrăslește în apartamentul ei de la Botanica. O iarnă întregă a muncit la o broderie pentru Ana, făcînd din ea o adevărată operă de arta, demnă de Luvru.

Uneori uitîndu-mă la ea, copiea mătușii sale, răposata Matriona, mă întreb : pentru ce? Oare nu cumva pentru ași ascunde lacrimile? Ce răbdare trebuie să aibă! O lună de zile își tot face și desface bagajele în această primăvară pregătindu-se de marea plecare în Canada…

Sau invers pentru a depăși imposibilul? Pentru că ce înseamnă o viață în care prima jumătate îți petreci copiii în lume iar a doua jumătate ți-i întorci,bătînd pe la ușile marilor instanțe, cu aceiași disperare? O jertfă înseamnă.

Probabil deacea am s-o conduc cu mare tristețe și-am s-o aștept cu mare bucurie. Pînă cînd într-o zi voi deprinde jertfa și eu de la ea . Ca să poată pleca fără întoarcere, în Canada, la copiii ei Gheoerghe și Lenuța, ea, Lena, care e sora Ninei și care m-a învățat în viața aceasta ca nimeni amarul ca să dobîndesc harul. Drum Lena și cărare de flori. Ție și miilor de alte mame jertfitoare de sine ale pămîntului acesta în care de atîta frumusețenu mai încape decît suferința în el.

Ion Bradu

Contact Form Powered By : XYZScripts.com