Liceul Teoretic „Petru Rareș” din Soroca la ceas aniversar - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Liceul Teoretic „Petru Rareș” din Soroca la ceas aniversar

20:37, vineri, 26 octombrie, 2018 | Cuvinte-cheie: , ,

Vineri, 26 octombrie 2018, Preasfințitul episcop Ioan al Sorocii a participat la manifestarea prilejuită de jubileul de 75 de ani ai Școlii medii moldovenești nr.1 din Soroca, care acum 20 de ani a obținut statut de liceu, astfel, numindu-se Liceul Teoretic „Petru Rareș”.

La acest eveniment festiv au participat protoiereul Nicolae CRAVEȚ, protopop și secretar al Vicariatului Soroca, Dl Ghenadie MUNTEAN, președintele raionului Soroca, Dl Victor SĂU, primar al municipiului Soroca, directori de instituții, profesori, elevi, părinți și absolvenți.

Episcopul Ioan împreună cu soborul de preoți a sfințit sălile de clasă ale școlii, apoi a urmat programul cultural-artistic, dar și mesajele de felicitare ale invitaților.

Arhiereul Sorocii a rostit cuvânt de învățătură și felicitare în adresa corpului didactic și a învățăceilor, după care l-a decorat pe Dl Dionisie MITROFAN, Directorul liceului cu ordinul „Meritul bisericesc”, gr.III.

În Liceul Teoretic „Petru Rareș” din municipiul Soroca, este predată disciplina obțională Religie de către protoiereul Vadim PATRINICA.

Sursa: http://ioanmosnegutu.info/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com