Header image

Limbajul omenesc – între dar şi blestem

17:08, duminică, 15 noiembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , , ,

În fiecare zi, o persoană normală rosteşte în medie cam 25.000 de cuvinte. Într-un singur an, asta înseamnă, puse laolaltă, peste 100 de cărţi a câte 500 de pagini. Dar cât la sută din aceste cuvinte au fost folosite cu rost, pentru a exprima sau comunica ceva util sau frumos? Câte din aceste o sută de cărţi ar fi pline de bârfe, nimicuri, înjurături, minciuni, exagerări, vorbe grele? Ce titluri ar avea aceste cărţi? Şi în câte pagini am putea înghesui acele cuvinte care au adus bucurie, au construit, au mângâiat, au vindecat ori au creat?

Limbajul omenesc – între dar şi blestem
Fiecare lucru are un nume. Există şi lucruri nenumite, fie că nu e bine să le dăm un nume al lor şi le chemăm pe ocolite, fie că, pur şi simplu, nu avem putinţa să le găsim o denumire. Căci limbajul omenesc, pe cât de minunat este, dându-ne aripi să ne pictăm lumea în cuvinte fel şi chip, pe atât este uneori de hain.
Adevărata comunicare între oameni este de la suflet la suflet, iar vorbele adesea nu fac decât să încurce, să ne lase neputincioşi în faţa lucrurilor de negrăit pe care uneori le întrevedem pe sub pleoapa inimii şi am vrea să le strigăm tuturor, dar nu avem cuvinte.
Omul este singurul care poate comunica prin cuvinte. Ce alt dar mai minunat decât cuvântul a primit omul de la Dumnezeu? Cum ar fi fost lumea noastră fără poezie sau fără şoapte? Cum ne-am fi putut împărtăşi bucuriile şi transmite cunoaşterea şi experienţele? Este acesta un dar, cu siguranţă, căci vindecă suflete şi creează lumi, dar este uneori şi un blestem. Căci cuvintele adesea sunt trădătoare, duplicitare, insuficiente sau inutile. Le chemăm, dar ele fug tocmai atunci când avem mai mare nevoie de ele, lăsându-ne singuri şi neînţeleşi în clipele cele mai adânci ale vieţii: “nu ştiu cum să-ţi spun…”, “n-am cuvinte…”.
Astăzi, mai mult ca oricând, cuvintele nu mai au înţelesul şi puterea pe care le aveau odinioară. Orice cuvânt, prin simpla lui rostire, reprezintă un act magic, pe care noi nu-l mai pricepem. Fiecare cuvânt reprezintă o invocaţie, o declanşare a forţei strămoşeşti a lucrului pe care îl numeşte.
Cuvântul creează! Nu este o metaforă. Cuvintele creează lumi.
De aceea nu e bine să cobim, căci invocând lucrul rău, îl ajutăm să se înfăptuiască. De aceea, nu e bine să fim pesimişti, căci atragem asupra noastră necazuri. De aceea, dacă spunem prea des despre noi că suntem neputincioşi ori nevrednici, chemăm la noi neputinţa şi nevrednicia. Şi de aceea cei care, în fiecare dimineaţă, îşi spun “voi reuşi”, până la urmă reuşesc.
Cuvântul poate distruge
Ce-ar fi să facem un simplu exerciţiu într-o zi, în care să tragem o linie pentru fiecare vorbă urâtă şi pentru fiecare cuvânt negativ pe care l-am spus, iar pe o altă coloană, să ne oprim şi să notăm câte un plus pentru fiecare cuvânt bun (şi sincer) rostit? La sfârşitul zilei, când am privi cele două coloane, mulţi ne-am îngrozi: aceasta este oglinda noastră!
Este foarte important să nu vorbim de rău.
Ipohondrii, cei ce mereu se laudă cu bolile lor imaginare, ajung să aibă aceste boli. Cei ce înjură des răspândesc în jur vibraţii negative, care îi afectează în primul rând pe ei înşişi şi le alimentează agresivitatea. Părinţii care îşi ceartă mereu copiii şi le reproşează că nu sunt buni de nimic, că nu vor reuşi în viaţă, vor fi principalii vinovaţi dacă se va întâmpla ceea ce le-au prezis fără voie copiilor.
Nu e aşa greu să renunţăm la cuvintele aspre, la insulte, la bârfe şi la minciuni. Trebuie doar să fim tot timpul conştienţi de răul pe care îl facem, şi celorlalţi dar şi nouă, rostind astfel de cuvinte.
Am vrea ca lumea în care trăim să fie mai bună şi aşteptăm mereu de la alţii să facă ceva: de la cei pe care i-am ales, de la cei mai bogaţi, de la cei mai puternici sau mai luminaţi.
Dar lumea se schimbă în primul rând atunci când o schimbăm noi, atunci când fiecare dintre noi se simte direct răspunzător pentru soarta sa, fără să dea vina pe alţii – pe guvern, pe destin, pe familie. Lumea se schimbă începând cu o vorbă bună.
Ce s-ar întâmpla dacă timp de o lună de zile am spune numai lucruri frumoase, corecte, adevărate? Mai întâi cei din jurul nostru ne-ar privi ciudat. Apoi, poate unii se vor îndepărta de noi, iar alţii se vor molipsi. E adevărat, de multe ori adevărul răneşte. Dar minciuna, mai ales când devine obişnuinţă – acea minciună nevinovată zilnică – ne macină în interior fără să ştim şi face rău şi celuilalt.
La fel şi vorbele urâte sau fără rost, care sapă în noi în fiecare zi, şi ne trezim într-o zi bolnavi fără să ştim cum ne-am îmbolnăvit ori obosiţi şi deprimaţi. Aşa se năruie lumea în care trăim, de la lucrurile mărunte de zi cu zi, de la vorbele care şi-au pierdut sfinţenia.
Ce e de făcut?
Să evităm minciuna, sub toate formele ei – fie că e vorba de omiterea adevărului, fie că e vorba de falsificarea lui. Să evităm calomnia, prin care îi vorbim de rău pe alţii şi le producem neajunsuri. Să evităm discuţiile inutile, frivole, bârfele. Şi să nu rostim cuvinte urâte, aspre, jignitoare.
În schimb, să încurajăm şi să mângâiem de câte ori avem ocazia, să lăudăm când este cazul, să aducem lumină şi pace prin vorbele noastre, să ne rugăm, să mulţumim şi să iertăm!
Cu timpul vom vedea că şi sănătatea noastră va fi tot mai bună. Dar nu e de ajuns să rostim vorbe bune. Contează şi ce se află în spatele cuvintelor. Trebuie să fim sinceri şi să căutăm mereu adevărul, căci o vorbă bună rostită cu făţărnicie este tot o minciună.
Cuvântul poate distruge. Unele cuvinte au provocat războaie, moarte, nenorocire. Dar şi o simplă vorbă spusă cu răutate poate strica cuiva ziua, aşa cum un blestem poate nimici o viaţă de om.
Nu e departe de blestem nici presa negativă de astăzi, care ne îmbolnăveşte zilnic cu cuvinte precum “crimă”, “viol”, “bătăi”, “războaie”, “conflicte”, “accidente”, “moarte”. Aceste cuvinte, auzite atât de des, pătrund pe nesimţite în straturile cele mai adânci ale fiinţei noastre, ne tulbură echilibrul şi distrug liniştea din jurul nostru. Poate nici nu ar fi trebuit pomenite aici.
Deci este la fel de important să nu ascultăm cuvinte de rău.
Întotdeauna se va găsi un coleg sau o vecină care să ne ţină la curent cu ce se vorbeşte de rău despre noi: cum a râs cutare pentru că eram îmbrăcaţi mai modest, cum colegul de serviciu ne-a criticat pe la spate proiectul, cum vecina de la trei ne bârfeşte de câte ori avem musafiri. Să nu plecăm urechea! Nu contează ce spun ceilalţi! Contează să avem sufletul împăcat că am vorbit şi acţionat corect. Vorbele rele, fie că le rostim noi, fie că sunt despre noi şi le punem la suflet, distrug ceea ce am clădit. Pe primele să le evităm, pe celelalte să le ignorăm.
Să nu plecăm urechea nici când se vorbeşte de rău despre alţii. E ca şi cum noi înşine l-am vorbi de rău pe acela. Şi, cel mai important, să nu plecăm urechea la relele lumii. De când e lumea asta, mereu au existat crime, războaie şi accidente. Dar întotdeauna lucrurile bune au fost infinit mai numeroase decât cele rele. Presa de astăzi le selectează însă aproape numai pe cele rele. La ce ne foloseşte asta? La nimic. Ne otrăvim sufletele şi alungăm lumina din noi. Nu vom vedea niciodată o ştire la televizor prin care să ni se anunţe că au înflorit teii. Să căutăm cuvintele bune, iar dacă sunt rare şi nu prea dăm de ele, cel puţin să ne astupăm urechile la cele rele.
Puterea creatoare a cuvântului
La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu este Cuvântul. Cuvântul este creator. Dumnezeu a creat lumea şi lucrurile din ea prin rostirea numelor. Şi omul a fost creat cu această putere.
Noi am uitat de mult acest lucru, dar strămoşii noştri ştiau. De aceea, numele spiritelor rele nu erau rostite: pentru că spiritele puteau să se materializeze prin simpla pronunţare a numelui lor. Şi tot de aceea rugăciunea vindecă, aduce lumină. Dar mai mult decât atât, orice cuvânt rostit poate crea o realitate, depinde însă ce se află în spatele cuvântului: câtă credinţă şi câtă iubire!
O simplă urare de drum bun adresată cuiva cu tot sufletul îl poate feri pe călător de rele precum un talisman. Aceleaşi cuvinte rostite la repezeală, cu gândul în altă parte, ori din politeţe, fără ca în realitate să-i dorim tot binele celui de care ne despărţim, sunt o mică insultă.
O urare sinceră de succes la examen sau pur şi simplul salutul zilnic de “o zi bună” sau de “Doamne-ajută” pot face minuni. O şoaptă dulce poate aduce un ocean de fericire. O vorbă bună spusă din inimă poate aduce echilibrul în sufletul unui om sau în jurul lui. Ce ne costă să o rostim? Ea poate aduce chiar vindecare, poate aduce bucurie, poate stinge conflicte şi legă prietenii. Vorbă bună întotdeauna este ziditoare!
Dar nu e de-ajuns să ştim cum să vorbim. Trebuie să ştim şi când. Să ştim să-l ascultăm pe celălalt valorează adesea mai mult decât o vorbă bună. Tăcerea dă valoare cuvintelor.
Să nu încercăm binele cu de-a sila, când celălalt nu are nevoie de vorbe, ci doar de cineva care să-l asculte. Tăcerea şi ascultarea îi dau celuilalt încredere, curaj şi liniştire. Adesea oamenii vin la noi pentru a ne aduce informaţii, chiar dacă nici ei şi nici noi nu ştim acest lucru. Dacă nu-i ascultăm cu atenţie, ei nu ne vor putea transmite mesajul pe care îl au şi putem pierde o ocazie sau un sprijin important. Ascultând, îi ajutăm pe ceilalţi să ne aducă cuvântul cel bun, ascultându-i ne vine inspiraţia sau o idee salvatoare.
Trăim într-o lume ce s-a depărtat mult de rădăcinile ei spirituale, în care fie vorbim foarte mult fără să spunem nimic, mai mult din teama de a tăcea – căci tăcerea ne obligă să ne întâlnim cu noi înşine – fie stăm în faţa televizorului ori a calculatorului şi nu mai deschidem gura ore sau zile în şir.
Cuvântul este privit doar ca un instrument de comunicare, o înşiruire de sunete produse de corzile vocale, asociate cu un sens. Am uitat că întotdeauna cuvântul vindecă sau ucide, creează ori distruge şi am uitat că noi suntem cei ce purtăm asupra noastră în fiece clipă această teribilă armă sau acest minunat talisman.
Ne lăsăm copleşiţi de depresie, stres, supărări şi atâtea boli care provin din acestea, când vindecarea este la îndemâna noastră: doar prin puterea cuvântului, rostind zilnic vorbe frumoase, pline de iubire şi adevăr!
sursa formula-as.ro
98339726_4967171_1627

Contact Form Powered By : XYZScripts.com