Header image

Lingușirea – o răutate respingătoare, ascunsă sub masca prieteniei

Lingușirea este o mângâiere amăgitoare și se manifestă în cuvinte ca prietenie și bunăvoință, și ca râvnă pentru cele care nu au nici o valoare. Deasupra lingușirii, ca și deasupra mormântului, se află scris doar numele prieteniei. Lingușirea este un viciu al sufletului pervertit, care este bolnav și n-are nimic teafăr în el; este vicleană, nu are nimic sfânt, este nesinceră și înșelătoare. Lingușirea strică sufletele care o îngăduie.

Caracterul lingușitorului. Lingușitorul este un om pervertit, josnic și de nimic; dezmiardă sufletele slabe, iar cuvintele lui sunt înșelătoare; făgăduiește prietenia și se preface că oferă loialitatea desăvârșită, în timp ce inima lui urăște, gura sa vorbește despra intensitatea iubirii; îl înalță pe cel pe care-l lingușește pentru cele vrednice de blam și osândește calitățile celor virtuoși și cele vrednice de laudă; șubrezește acuitatea gândurilor sufletului și nu lasă să se vadă adevărul lucrurilor. Lingușitorul îi fericește pe cei care trăiesc în desfătări și îi admiră pe cei care-și risipesc bogățiile în desfrânări; le laudă cugetarea și le slăvește priceperea mâinilor; susține că neânfrânarea este o virtute și numește prostia cea mai de pe urmă știință și înțelepciune. Îl laudă pe bărbatul care nu-i vrednic de bogăția [sa] și-l batjocorește pe cel bun care trăiește în sărăcie; îi admiră pe oameni de dragul pricopselii și-n fața lor calcă în picioare pe cele demne de admirație. Lingușitorii îi amăgesc, sub aparența cuvintelor bune, pe cei lipsiți de răutate și fac tot ce le stă în putință spre a pune stăpânire pe ei. Fericindu-i, îi duc în rătăcire și le tulbură calea vieții. Sunt mai vicleni decât vulpea și mai răi decât corbii, pentru că prin vicleșug și amăgire strică și murdăresc sufletele celor necugetați; folosesc felurite mijloace și nu sunt decât niște profitori. Plutarh spune că nici un soi [de oameni] nu este mai vicios decât cel al lingușitorilor, ce reușesc foarte repede și cu mult succes să-i îngenuncheze pe tineri. Sfântul Vasile cel Mare afirmă despre lingușitor:

„Lingușitorul, câtă vreme are dumicatul în gura sa, laudă, măgulește, admiră, dar de îndată ce se ridică de la masă, își aruncă blestemele, asemenea pietrelor, asupra celui pe care puțin mai devreme, datorită stomacului, îl adora ca pe Dumnezeu“.

Lingușitorul necinstește și jefuiește cele ce aparțin altora; îl binecuvântează cu glas mare pe prieten dimineață, iar seara îl blesteamă și este gata ca, slujindu-se de vorbe frumoase și binevenite, să-i ia [până] și haina de pe el.

Antistene spunea:

“Mai preferabil este să cazi între corbi decât între lingușitori; cei dintâi îți vatămă trupul, cei de pe urmă îți pervertesc sufletul“.

Sfântul Vasile cel Mare îl compară pe lingușitor cu un miriapod:

„Se zice că, așa cum miriapodul își schimbă culoarea dupa locul în care se găsește, la fel și lingușitorul își schimbă cugetul în funcție de opiniile celor în a căror companie se află“.

Lingușitorul este cel mai abject dintre toți oamenii.

Sfântul Nectarie din Eghina, “Cunoaște-te pe tine însuți sau Despre virtute“, Editura Sophia, 2012, p.334-336

Contact Form Powered By : XYZScripts.com