Header image

Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur şi a Sfântului Vasile cel Mare în italiană

6:58, luni, 4 august, 2014 | Cuvinte-cheie: , , ,

Creştinii ortodocşi din Italia au un nou motiv de bucurie a credinţei, prin traducerea şi publicarea în italiană a rânduielii Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Hrisostom şi a Sfântului Vasile cel Mare.

Această lucrare s-a realizat de către Administraţia parohială ortodoxă din cadrul Patriarhiei Moscovei în Italia şi este rezultatul unui mare număr de ani de lucrare şi osteneală. Comisia de traducere este formată din clerici ortodocşi dar şi din lingvişti profesionişti, pentru a realiza o traducere care să păstreze fidelitatea faţă de originalul grecesc al Liturghiilor.

Lucrarea a fost publicată cu binecuvântarea Episcopului Marcu de Yegorovsk la Editura Dehoniane din Bologna.

Cartea este destinată tuturor ortodocşilor din Italia dar şi celor care vor să descopere bogăţia teologică a Liturghiilor ortodoxe. Astfel, ortodoxia, enclavizată fără voia ei din considerente de naţiune şi de diaspora, devine astfel o forţă de sine stătătoare şi unitară în ţările din occident, acolo unde românii, ruşii, bulgarii, sârbii şi alte naţiuni ortodoxe se roagă şi în italiană, împreună cu italieni nativi care descoperă frumuseţea şi adevărul ortodoxiei.

Sursa: www.doxologia.ro

Contact Form Powered By : XYZScripts.com