Header image

Liturghie în Duminica a XVI-a după Rusalii la Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din Ungheni

13:10, duminică, 16 septembrie, 2018 | Cuvinte-cheie:

16 septembrie 2018. În duminica a XVI-a după Rusalii cînd prăznuim și pe Sfîntul Sfințitul Mucenic Antim, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a Liturghisit în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni.

În dimineaţa zilei Preasfinţia Sa, a fost întîmpinat călduros de soborul de preoţii şi creştinii Catedralei. Alături de Ierarh, au coliturghisit soborul de preoți și diaconi slujitori ai Catedralei

În cadrul Sfintei Liturghii după citirea pericopei evanghelice, Preasfinţitului PETRU, a explicat ideia evangheliei de pilda cu talanții: ,,Iubiţi credincioşi, Una din învățăturile ce le putem trage din Sfânta Evanghelie de azi este aceea că fiecare dintre noi avem datoria de a înmulți talantul cel încredințat nouă de Dumnezeu. Fiecare om are talantul său de la Dumnezeu și nici unul nu este fără talant. Înmulțirea lui îi aduce mântuirea cea veșnică a sufletului său, precum și intrarea lui în Împărăția Cerurilor, după cum zice Domnul în cuvântul Său către cel ce a înmulțit talantul său: “Bine, slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune, intră întru bucuria Domnului tău“ (Matei 25, 21).

Ce este “bucuria Domnului”, dacă nu Împărăția Cerurilor. La fel vedem că cel ce nu a înmulțit talantul său, s-a osândit în munca cea veșnică, după cum ne arată iarăși Domnul zicând: “Iar pe sluga cea netrebnică aruncați-o întru întunericul cel mai de afară. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților“ (Matei 25, 30). Iată deci, frații mei, cât de luminat și cât de clar ne arată Mântuitorul nostru, că cel ce înmulțește talantul său, se mântuiește și intră întru Împărăția Cerurilor, iar cel ce nu se silește a-și înmulți talantul său, se osândește.

Poate va zice cineva: “Eu nu am talant!” Mare minciună spune unul ca acesta și nu trebuie nicidecum ascultat. Noi vedem din Sfânta Evanghelie de azi, că toți au primit talanți, unul cinci, altul doi, altul unul, dar nici unul nu a rămas fără de talant. Dacă ar fi fost vreunul fără de talant, ar fi zis Domnul că altuia nu i-ar fi dat nici un talant. Dar arătând că toți au luat talanți, nimeni nu se poate încumeta a zice: “Eu n-am nici un talant!” Putem zice că nu toți au primit la fel talanții, că unii mai mulți, alții mai puțini și că nu toți au primit același fel de talant, aducându-se aminte de mărturia Sfintei Scripturi care zice: “Duhul este unul, iar darurile felurite“ (Romani 12, 6; Efeseni 4, 7; I Corinteni 7, 7; 1, 24).

După rugăciunea Tatăl Nostru creştinii care s-au spovedit şi au primit dezlegare de la duhovnic au fost împărtăşiţi cu Dumnezeieştile Taine.

Sursa: www.episcopia-ungheni.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com