Header image

Luminatul praznic al Nașterii Domnului și ziua cinstirii întîiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan la mănăstirea Zăbriceni

12:44, sâmbătă, 10 ianuarie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , ,

Luminatul praznic al Nașterii Domnului și ziua cinstirii întîiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan a adunat vineri, 9 ianuarie 2015, la mănăstirea „Nașterea Domnului”, Zăbriceni, cîteva sute de credincioși din țară și de peste hotare pentru a se veseli duhovnicește împreună de sărbătoarea hramului.

Sfînta Liturghie praznicală a fost oficiată de către Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, în fruntea unui impresionant sobor de slujitori din care a făcut parte preacuviosul părinte stareț, arhimandritul Damian (Burlacu); secretarul eparhial, protoiereul Adrian Cotelea, stareți ai sfintelor mănăstiri și distinși oaspeți din învecinata Arhiepiscopie a Iașilor, România, slujitori ai sfintelor altare din cuprinsul eparhiei. Un cuvînt de zidire sufletească și de felicitare cu ocazia sărbătorii a adresat credincioșilor, după citirea Sfintei Evanghelii, ieromonahul Siluan Antoci, duhovnic al sfinei mănăstiri Agafton, județul Botoșani.

În cadrul serviciului divin, în semn de apreciere pentru activitatea sîrguincioasă desfășurată spre slava Preasfintei Treimi și binele Bisericii Ortodoxe din Moldova, protoiereul Vasile Curuliuc, paroh al bisericii „Sf. Arhangheli” din satul Viișoara și protoiereul Victor Ambros, paroh al bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Brînzeni, au fost decorați cu dreptul de a purta mitra.

După Heruvic Prea Sfințitul Nicodim a oficiat Taina hirotoniei în treapta preoției a protodiaconului Ghenadie Balta, care după slujbă a primit din partea Ierarhului împreună cu alesele cuvinte de felicitare și un set de Molifelnice.

La finalul serviciului divin Prea Sfinția Sa a rostit un cuvînt de felicitare părintelui stareț Damian și întregii obști monahale cu prilejul hramului, a mulțumit pentru prezență și bucuria comuniunii liturgice aleșilor oaspeți din România și a oferit celor mai de seamă ctitori ai mănăstirii înalte distincții bisericești.

Cuvinte de mulțumire în adresa Ierarhului au rostit la rîndul lor părintele arhimandrit Damian și părintele arhimandrit Teodosie Pleșca, starețul Mănăstirii Zosim, județul Botoșani, România.

Momentele de bucurie ale sărbătorii au fost sporite și de plăcuta cîntare de colinde oferită de grupul de copii îmbrăcați în costume naționale din satul Bleșteni și de cel din satul Terebna, raionul Edineț. Pentru colindători, dar și pentru toți copiii prezenți la slujbă, Vlădica a oferit cadouri speciale, constînd din dulciuri, iar pentru toți credincioșii – cîte o iconiță cu binecuvîntarea Sanctității Sale Kiril, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii.

După încheierea slujbei toți credincioșii au fost invitați să ia parte și la tradiționala agapă de sărbătoare.

* * * *

După slujbă, Prea Sfințitul Nicodim a fost vizitat la Reședința Episcopală din orașul Edineț de către un grup de colindători din satul Medveja însoțiți de parohul lor, protoiereul Vitalie Morari, care l-au felicitat pe Ierarh cu prilejul Nașterii Domnului prin superbe cîntări de colinde.

Sursa: http://www.eparhia-edinet.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com