Header image

Lupta cu cancerul – experiențe personale

12:20, sâmbătă, 28 martie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , , , ,

Organizaţia Mondială a Sănătăţii anunţă că, în următorii ani, vom asista la o adevărată epidemie de cancere care va „molipsi” până la 70% din populaţia ţărilor dezvoltate. Nu ni se spune însă care să fie cauzele – și asta deşi tehnicile de investigare sociologică şi medicală au ajuns atât de precise, încât orice fenomen social, politic şi economic poate fi anticipat şi evaluat cu o extrem de mare precizie.

Nu suntem nici anunţaţi privind măsurile luate de acest organism internaţional sau de statele membre ale Uniunii Europene pentru a preveni răspândirea cancerului – și asta deşi se cunoaşte destul de bine faptul că produsele alimentare sunt contaminate cu ierbicide şi alte substanţe cancerigene, sunt pline de E-uri cancerigene, hormoni şi antibiotice, iar despre multe din plantele modificate genetic, de asemenea, se suspectează sau s-a demonstrat deja că pot induce boli foarte grave sau cancere. Dar nu e vorba numai de alimentaţie, ci şi de radiaţiile la care suntem expuşi, la un mod de viaţă super-stresant şi cu mulţi factori de risc psiho-social.

Aţi auzit de vreun program de prevenţie a cancerului, în afara vaccinării HPV (a cărei eficienţă este mai mult decât îndoielnică)? Chiar am fost informaţi de curând că programele europene, în general, nu susţin prevenţia cancerului. În aceste condiţii, ne întrebăm de ce mai suntem informaţi că se aşteaptă înmulţirea acestei boli, care seceră astăzi o mare parte din populaţia lumii – oare doar ca să fim pregătiţi psihologic pentru ce va avea să vină?

În fine, dacă de la instituţii nu putem aştepta prea mult, după cum se vede, măcar noi, ca şi comunităţi, să încercăm să ne apărăm, asumându-ne un mod de viaţă sănătos, dezvoltându-ne propriile instituţii de sănătate şi informare (cum este cea pe care se străduieşte să o edifice Doctorul Pavel Chirilă la Nera).

Există încă multă informaţie preţioasă şi mulţi oameni care pot da mărturie de modul în care anumite terapii şi mila lui Dumnezeu i-au ajutat să se vindece. Trebuie doar să facem efortul ca asemenea mărturii să circule cât mai mult. Poate că așa se vor salva multe vieţi. Scrisoarea aceasta primită la redacţie este o astfel de mărturie – şi nădăjduim că va fi de folos, constituind şi un început în acest proces de ajutorare a aproapelui prin împărtăşirea din partea voastră, a cititorilor, a experiențelor care îi pot ajuta şi pe alţii să-şi salveze viaţa… (M.C.)

 Ce am aflat despre sucul din iarbă de grâu

De mulţi ani sunt preocupată de remediile naturiste, de felul în care plantele pot ajuta de multe ori acolo unde medicina alopată ridică din umeri a neputinţă. Şi pentru că tot mai mulţi oameni sunt bolnavi de boli grave, la care medicina alopată în cel mai bun caz aduce ameliorări, dar nu vindecări, m-am hotărât să vă scriu experienţa mea de la Institutul Hippocrate din America, unde am fost găzduită şi eu pentru trei săptămâni.

Poveşti despre vindecări miraculoase auzeai multe, de cum intrai pe poarta Institutului, mai ales că în punctele cheie erau angajaţi oameni care se vindecaseră de cancer prin alimentaţie naturistă, sport şi suplimente naturiste.

Un olandez venit cu soţia acolo avea un sarcom la cap şi, din câte am înţeles, nu era singurul, mai avea şi în organism. Cei de la Institut i-au spus să pună permanent suc din iarbă de grâu şi să-l panseze. A stat trei săptămâni, iar noi ne-am întâlnit în ultima lui săptămână, în care ne-a spus că e foarte hotărât să mănânce la fel de strict şi după ce ajunge acasă. La o săptămână după ce a plecat, soţia lui a postat pe Facebook o poză cu sarcomul. Pur şi simplu se uscase şi îi căzuse! Acolo, bucuria şi reuşita unui om era a tuturor, astfel că n-a fost om în Institut să nu fi aflat ceea ce i s-a întâmplat olandezului.

În primele zile ţi se făceau analize şi, pe baza lor, ţi se mai prescriau şi suplimente naturiste, în funcţie de minusurile constatate (adică primeai calciu natural, fier natural, B12 natural, vitamina D, dacă aveai lipsă). Zilnic se ţineau cursuri practice de gătit, de cultivat vlăstari, de tot ceea ce te-ar fi putut ajuta să te descurci după ce ajungeai acasă. Aveai şi două şedinţe gratuite la psiholog. Am discutat puţin cu unul dintre ei, de origine indian, fost pastor protestant, care ne-a spus că oamenii cu boli grave au foarte multe probleme psihologice, multe conflicte interioare. L-am întrebat dacă le vorbeşte oamenilor despre Dumnezeu (conştient fiind că doar El vindecă) şi a spus că nu poate avea discuţii despre Dumnezeu cu toţi, dar cei care sunt credincioşi se echilibrează mult mai repede, iar pe ceilalţi încearcă să-i ajute cum poate, doar pe partea medicală.

Terapia nu era complicată şi cred că uneori putem apela la ea chiar pentru prevenţie.

La trezire, dis-de-dimineaţă, în nişte camere special amenajate, toată lumea îşi pregătea personal sucul din iarbă de grâu 2 oz. ≈ 56 ml., care trebuia băut în maxim 10 minute, ca să nu îşi piardă din proprietăţi. Am aflat despre sucul din iarbă de grâu că:

– este una din cele mai bogate surse de vitamină A şi C;

– conţine tot spectrul de vitamine B, inclusiv lactril (vitamina B17), care s-a constatat că distruge celula canceroasă;

– conţine calciu, magneziu, sodiu şi potasiu de calitate superioară şi într-o bună balanţă;

– conţine fier organic uşor asimilabil;

– este o sursă foarte bună de clorofilă;

– reduce presiunea sângelui;

– purifică ficatul;

– combate problemele zahărului din sânge;

– ajută la constipaţie;

– creşte rezistenţa la radiaţii;

– acţionează ca dezinfectant, ucigând bacteriile din sânge, limfă şi diferite ţesuturi;

– deoarece are tot necesarul de aminoacizi, este considerat hrană completă.

La ora 8:30 se punea la masă apă cu lămâie, în care cei care suportau puneau şi câteva picături de extract de ardei iute.

La ora 10:30 se servea sucul verde făcut din părţi egale de vlăstari de floarea-soarelui, mazăre, tulpini de ţelină şi castravete. Două zile pe săptămână se servea şi suc din alge verzi-albastre. La sucul verde puteai îmbunătăţi gustul cu suc de ghimbir sau de usturoi, după preferinţă.

Între orele 12:30-14:00 se servea prânzul, care consta în foarte mulţi vlăstari de floarea-soarelui, mazăre, lucernă, trifoi, broccoli, varză, sfeclă roşie ş.a., multe frunze verzi, varză, salată, spanac, rucola, kale, ceapă, usturoi, morcovi, ardei, ridichi, sparanghel, castraveţi, măsline, alge. La fiecare masă era un castron mare cu varză murată fără sare, din care era musai să mănânci măcar o lingură sau două, pentru a-ţi reface flora „prietenoasă” din intestine. Sarea, pâinea şi zahărul erau interzise complet. La fel, produsele de origine animală. Erau la masă şi boabe încolţite de linte, năut, fasole adzuki, din care trebuia să mănânci nu mai mult de o lingură la masă.

La ora 16 se servea din nou suc verde, după ce în prealabil îţi mai preparai tu personal aproximativ 50 ml. de suc din iarbă de grâu.

Între orele 17-18:30 se servea cina, cu aceleaşi produse ca la prânz.

De două ori pe săptămână, marţi la prânz şi vineri la cină, primeai mâncare gătită de linte, năut sau fasole. Dulciurile, inclusiv mierea, fructele, chiar şi sucurile din rădăcinoase foarte dulci (morcovi şi sfeclă roşie) erau interzise, în funcţie de gravitatea bolii, între trei luni şi doi ani. O singură dată pe săptămână – strategic pus, sâmbătă seara (grupurile veneau Duminică dimineaţă şi plecau sâmbăta la prânz) – se servea desert. La ora 19 se umplea sala de mese (atunci puteai să-i vezi pe toţi fir-a-păr) şi se servea o îngheţată de nuci, îndulcită cu puţină stevia, pentru cei bolnavi de cancer, şi una de banane pentru cei cu afecţiuni mai uşoare.

Am aflat acolo că toţi oamenii bolnavi au mari carenţe de nutrienţi şi ei nu trebuie înfometaţi, ci hrăniţi cât mai sănătos cu putinţă, cu hrană complexă, adică crudă. Sucul de grâu şi vlăstarii conţin tot ceea ce este necesar pentru organism. Foarte importante sunt şi enzimele digestive. Toţi bolnavii au lipsă de enzime şi, chiar dacă toată mâncarea era crudă, înainte de fiecare masă trebuiau luate enzime.

Mie modul acesta de alimentaţie mi-a folosit foarte mult. Am păstrat multe din rețete în alimentaţia mea actuală şi mă simt mult mai bine. Cred că i-ar putea ajuta pe foarte mulţi. Poate că nu toate cancerele sau bolile grave se vor vindeca, dar ameliorări semnificative cu siguranţă vor putea să se obţină.

Mai există însă o cale, care nu o exclude pe cea anterioară, şi pe care, deşi o cunoaştem toţi cei care suntem în Biserică, adesea o trecem cu vederea, din neputinţă, poate, sau din prea puţină credinţă. Și spun asta, pentru că, după ce am părăsit Institutul, într-o Duminică, la Sfânta Liturghie într-o biserică grecească, am remarcat o familie. După slujbă am încercat să-i abordăm – erau români, iar din discuţii am aflat că soţia domnului fusese bolnavă de cancer la sân şi se vindecase miraculos. I-am întrebat dacă fusese internată la vreun institut de sănătate, la care domnul ne-a răspuns: „Ştiţi ce-am făcut? Am fost în Arizona, la Părintele Efrem (ucenicul lui Gheron Iosif Isihastul), pentru că aveam o mare încredere în puterea lui Dumnezeu, care se lucrează prin sfinţii Lui. Acolo, stareţul mănăstirii purta la piept o cruce în care avea o părticică din Sfânta Cruce, cu care a atins-o pe soţia mea. Şi de atunci soţia mea este perfect sănătoasă”.

În acel moment, mi-au răsunat în minte cuvintele evanghelistului: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă!” Matei 6:33

 

Mihaela Dimitriu

Articol publicat în numărul 65 (Iunie 2014) al revistei Familia Ortodoxă.
familiaortodoxa.ro

Contact Form Powered By : XYZScripts.com