Header image

Mă aşteaptă Vera

3:34, miercuri, 23 noiembrie, 2016 |

Mi-am pus poruncă: dimineața pe mînecate și seara înainte de somn doar rugăciunea.

Mi-am zis, asemenea părintelui Serghie: „Rugăciunea să-ți fie lege necălcată! E vorba aici de viața și de moarte. Că nu respiri după cum ți-e voia. Nu întrebi: la ce bun să respir? De ce respir eu oare? Atîta știi: mor de nu respir ! Așa e și rugăciunea.

Și iată că iarăși am încălcat. Iarăși am privit pînă la miezul nopții ”Fabrica„. Iarăși am gustat, cum se zice, oleacă de moarte, pentru ca dimineață pînă la ziuă să mă trezesc cu tot studioul ”Fabricii„ , cu Petru Bogatu, cu Cristian Tabără, etc., etc…, care se întreabă, discută pînă la sleire la mine în chilie asupra unei idei lansate aici pe pe Facebook: face oare să întocmim o ”Carte neagră a ziariștilor„?   E democratic? E normal? Sigur că nu, frate al meu Petru Bogatu, e aberant, e mortal. Cu ce te culci cu aceea te trezești. Azi e bine fiecare să se bizuie doar pe sine. Pe rugăciune. Așa sînt timpurile. Doar așa le putem învinge. Cum spui și tu, citîndu-l pe Kant: „Legea morală în mine și cerul înstelat deasupra.”  Problema este doar să ne facem una cu cerul. Altfel acestă lege devine un cui prin care-i scrigelăm lui Kant pe mormînt în loc de vecie un singur cuvînt: „H..!„ Atît. Aici sau departe, în Patria mamă a filozofului.

* * *

Demult n-am  ieșit la plimbare. Din ziua alegerilor. Am stat în casa, cu toate singurătățile mele , toate cărțile mele  și am căutat un gînd , dar n-am găsit nimic. Totul e gol în căpățîna mea. Totul e la pămînt. Dar mă așteaptă Vera ,acolo sus în Dealul Schinoasei, cu cărările măturate lună, mă așteaptă  vișinul cu vrafuri  de frunze punctate în cale. Mă așteaptă Ana la Londra, măcar cu un sunet.  Iată mă îmbrac și es. Dați-mi un gînd cît nu-i tîrziu. Ceva deștept , nemaipomenit de deștept. Să recunosc că sînt un prost și uitîndu-mă în ochii acestor prieteni ai mei să pricep că viața abea începe. Atunci cînd se pare că tot am pierdut.

* * *

Spuneam de vecini. Dacă vrei să cunoști lumea  nu trebuie să te duci în America.  Nu trebuie să mergi nici măcar în Occident. Dacă vrei să cunoști  lumea și pe tine sînt de ajuns vecinii.  Vecinul meu din vale bunăoară are o mică slăbiciune :motanii de rasă. Veșnic flămînzi siamezii   și-au făcut cuibar  chiar sub nasul cîinelui meu și m-ău  împins, prin atacuri de raider pe masă, încă din clipa cînd m-am mutat în Dealul Schinoasei , la un mare păcat: o luptă pe viață și moarte cu ei. I-am dus și lepădat prin tufișuri. I-am înnecat prec FELINĂ um mama în căldarea cu apă. Așa că mai dăunăzi , văzîndu-l în plasă pe ultimul, un mascul minunat, și pipăind în buzunar bucățica lui Rem și a Anei am răsuflat ușurat: „Iată și  adevărata ei menire. Ultiumul meu prieten. Ce-ar fi să-l îmblînzesc, în lumea aceasta a singurătăților?„  De atunci o felină , culegîndu-mi din palmă bucățica cea dulce,  urcă scara,  atent, pe urmele mele , spre masa de scris, unde un  ”sfînt„  se naște încet,zvîrcolindu-se biruit de păcat, în cuvînt.

Ion Bradu, http://braduion.blogspot.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com