Header image

Măicuţa Teofana – A renunţat la cele lumeşti pentru a porni pe un drum necunoscut, un drum nou

22:29, vineri, 25 aprilie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , ,

La poale de pădure, într-un peisaj coborât parcă din poveste, cu o grădină ca a raiului, este aşezată frumos o mănăstire, mănăstirea „Sfintele Femei Mironosiţe Marta şi Maria” din Hagimus, Căuşeni. Situată la jumătate de drum dintre Căuşeni şi Tighina, aşezământul adăposteşte 60 de maici şi surori de ascultare. Printre ele, mai bine de 12 ani, îşi rânduieşte zilele cu slujbe şi cântări îngereşti călugăriţa Teofana. Am cunoscut-o vara trecută în timpul unui pelerinaj.

Cu sufletul în ceaţă şi ochii legaţi

A adus-o la mănăstire curajul de a trăi ceea ce nu mai trăise în cei 19 ani ai săi. A renunţat la cele lumeşti pentru a porni pe un drum necunoscut, un drum nou. Când am întrebat-o cum şi în ce împrejurări a ales calea mănăstirii, m-a privit cu un fel de mirare şi un licăr senin în ochii ei blânzi: „Dumnezeu m-a ales. În nopţile de insomnie se aprinde ceva în suflet, un dor de absolut. Simţi nevoia de altceva ce nu mai găseşti în lume. Nu te satisface nimic: serviciul, cariera, căsătoria.

Şi atunci găseşti puţină alinare în biserică, Dumnezeu îţi îndreaptă paşii spre mănăstire. Aici îţi luminează gândul şi, încet-încet, simţi viaţa mult mai profund, înţelegi că cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător, îţi găseşti liniştea şi te întrebi: „Cum, Doamne, am stat cu sufletul în ceaţă şi ochii legaţi atâta vreme?!”. Şi dacă îţi mai apar în cale cărţile de care are nevoie sufletul tău, oamenii cu care poţi să comunici, poţi considera că Dumnezeu ţi-a pus mâna pe cap. Toate minunile despre care se vorbeşte vin prin post, rugăciune şi multă pocăinţă, printr-o viaţă curată plină de iertare”.

De la o vorbă la alta, maica Teofana mi-a dat de înţeles că viaţa de mănăstire îţi oferă o terapie fantastică, simţi o relaxare aici, cum n-o găseşti în altă parte, o pace adâncă în inima ta. Recunoştinţa, mulţumirea vin prin exerciţiul rugăciunii, prin meditaţia care creează curăţenie şi linişte în suflet.

Îşi trăieşte fericirea ca pe un exerciţiu de pietate

La vârsta de 30 de ani, această tânără m-a cucerit prin inteligenţă, bunăvoinţă, prin frumuseţea şi lumina chipului, printr-o tărie morală verificată prin rugăciune. Apropierea sufletească dintre noi s-a produs uşor. Am aflat că formarea ei teologică s-a făcut la mănăstire. Îşi trăieşte fericirea ca pe un exerciţiu de pietate, o fericire pe care noi nu o înţelegem. Are har şi dar de povestitor, pe care spune că i l-a oferit mănăstirea.

E o plăcere să o asculţi. Când povesteşte, parcă citeşte dintr-o carte. A relatat frumos şi inspirat despre trecutul mănăstirii, aşezământ deschis în 1997, cu ajutorul Mănăstirii Noul Neamţ de la Chiţcani unde mergeau multe tinere ce voiau să-şi închine viaţa lui Dumnezeu. Şi atunci duhovnicii de la Noul Neamţ au decis să deschidă acest aşezământ.

S-a ales loc frumos, cum se cade unei mănăstiri. Aici a fost o tabără de pionieri. Prima bisericuţă a fost amenajată în fostul depozit al taberei unde e acum librăria. Apoi s-a ridicat primul nivel al bisericii mari, apoi al doilea. Deşi aşezământul mai este încă în construcţie, viaţa monahală îşi duce sigur cursul. Se face slujbă în fiecare zi, se săvârşeşte liturghia de către trei preoţi, care slujesc pe rând, se citeşte Psaltirea neîncetat.

Dar să revin la eroina noastră pentru care am o mare admiraţie. M-a impresionat prin cunoaşterea temeinică a vieţilor Sfinţilor. Poate să-ţi vorbească cu lux de amănunte, într-un limbaj simplu, despre o mulţime de sfinţi. În biserica de iarnă cu hramul „Sf. Apostol Andrei”, ne-a vorbit foarte frumos despre viaţa Sfântului Apostol Andrei, care a propovăduit pe aceste locuri şi a creştinat neamul nostru.

În Biserica de vară cu hramul „Sfintele Mironosiţe Marta şi Maria” a povestit despre mironosiţele Marta şi Maria, două surori între cele şapte mironosiţe ce au rămas devotate, credincioase lui Iisus până la moartea Sa pe Cruce. Marta întruchipează munca, pentru că a fost o gospodină bună, iar Maria, modelul de rugăciune pentru că asculta cuvintele lui Hristos şi se ruga cu multă râvnă.

Luate împreună, ele reprezintă un fel de armonie de viaţă creştină, un model de rugăciune şi ascultare. De aceea maicile de aici au ales ca mănăstirea să poarte numele acestor două sfinte. În bisericuţa din lemn, construită în 2006 în stil ştefanian, de către călugări de la Putna, maica Teofana a povestit fascinată despre viaţa Sfântului Ştefan cel Mare, despre virtuţile lui creştine. La Izvorul Maicii Domnului, situat în inima mănăstirii, vorbele călugăriţei aduceau lumina tămăduirii, mângâiau…

Când a coborât seara peste mănăstire, tânăra călugăriţă cu ochi mari şi senini s-a retras în chilioara sa. Plecase să ocrotească prin rugăciune viaţa mănăstirii şi a celor din jur.

În loc de concluzie

A trecut aproape un an de când am vizitat mănăstirea, dar chipul ei, coborât parcă dintr-o icoană, mai stăruie într-un colţ al inimii şi al minţii mele. Mai aud în urechi vorbele unei tovarăşe de pelerinaj: „Ce mândreţe de fată! Şi cum îşi îngroapă sărmana tinereţea aici printre călugăriţe! De ce i-a mai dat Dumnezeu chip frumos dacă n-a lăsat-o să se bucure de viaţă alături de un bărbat?”. Am spus-o atunci şi o spun ori de câte ori îmi port paşii pe la mănăstiri: Nu-i este dat oricui să le înţeleagă pe tinerele care au ales să ducă o viaţă monahală. Dar atunci când stai de vorbă cu ele, găseşti umbra unei revelaţii din realitatea lor şi siguranţa că ele înţeleg mult mai bine ce înseamnă amurgul de pe Golgota şi Învierea lui Iisus pentru învierea noastră. Să ne apropiem blânzi şi răbdători şi de cei care nu cred în Înviere.

Hristos a înviat!

Sursa: http://www.jc.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com