Header image

Mănăstirea “Adormirea Maicii Domnului” s. Cuşelauca, r. Șoldănești

19:49, marți, 8 octombrie, 2013 | Cuvinte-cheie: , , , , , , ,

Mănăstirea cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”

s. Cușelăuca; Cotiujenii Mari, r. Șoldănești

Tel. fix: 0-272-74-647

mobil: 0-672-60-338

web: http://manastireacuselauca.info/

Locație: Mănăstirea se află în raionul Şoldăneşti, la o distanţă de 120 de kilometri de Chişinău.

Istoric

Mănăstirea Cuşelăuca, ca şi orice lăcaş sfânt, are mereu uşile deschise pentru creştini. Cu turle înalte, răstigniri frumoase, aşezată la poale de pădure, mănăstirea pare a fi un colţ de rai. Dar nu întotdeauna a fost aşa. Despre istoria neordinară a mănăstirii Cuşelăuca ne vorbeşte maica-stareţă Vera.

Mănăstirea Cuşelăuca a fost întemeiată în anul 1786 de o creştină evlavioasă, Maria Tocanosov, locuitoare a satului Cotiujenii Mari. Mai târziu, ea s-a călugărit aici cu numele de Mitrodora.

La început, pe acest loc a fost construită o bisericuţă mică, din lemn. Peste 50 de ani, la 1836, a început construcţia bisericii de vară cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Aceasta a fost ctitorită de Arhimandritul Nicandru, care pe atunci era duhovnic la casa arhierească din Chişinău. Alături de el era şi sora-sa, schimonahia Irina, devenită mai apoi stareţă a mănăstirii Cuşelăuca.

Acum, biserica de vară a mănăstirii este în reparaţie. Maica-stareţă ne-a găzduit în bisericuţa de iarnă, unde, mereu cu flori în preajmă, se află moaştele Cuvioasei Agafia.

Construcţia bisericii de iarnă cu hramul „Sfinţii Constantin şi Elena” a început în anul 1855. Biserica a fost ridicată datorită stareţei de pe atunci schimonahia Elena. Oamenii din Cotiujenii Mari au dăruit mănăstirii o parte din moşia lor. Cel dintâi ctitor a fost Gheorghe Hârjău. În total, pentru construcţia mănăstirii au fost dăruite 50 de fălci de pământ ce echivalează cu 35 ha. Actualmente, mănăstirea are doar cinci hectare de pământ şi cotele maicelor decedate, rămase în proprietatea mănăstirii.

Maica-stareţă spune că dintotdeauna, mănăstirea Cuşelăuca a supravieţuit graţie forţelor proprii. Fiecare maică agonisea pentru viaţă prin muncă grea. Chiar dacă mănăstirea Cuşelăuca era una dintre cele mai sărace în spaţiul dintre Prut şi Nistru, viaţa monahală aici îşi urma cursul. Anual, în luna august, aici se organizau nişte iarmaroace la care venea lume de pe lume. În biserici se oficiau slujbe, în preajma mănăstirii se vindeau-cumpărau produse agricole, aveau loc concerte şi competiţii sportive, fel de fel de jocuri distractive.

Măicuţele munceau din zori până în noapte, departe de ochii lumii şi nici nu bănuiau că în curând necazul se va abate şi asupra lor. Prin anul 1960, mănăstirea a fost închisă. Pentru o perioadă de 30 de ani. După ce miliţienii au pus lacăte la uşile bisericilor, cele vreo 200 de maici au fost nevoite să plece care şi încotro: unele s-au dus la biserica din Cotiujenii Mari, altele au plecat să slujească bisericii din Cuhureştii de Sus sau au mers la muncă în colhoz.

La începutul anilor 1990, la Mănăstirea Cuşelăuca se aprinde iarăşi lumina credinţei. Măicuţele au adunat bani de la creştini pentru a repara biserica de vară, unde pe timpul sovieticilor a fost deschis un spital pentru suferinzii de boli pulmonare. Când au fost alungate de la mănăstire, măicuţele au ascuns o parte din icoane. Din toate, însă, au fost salvate doar patru icoane, care după redeschidere au revenit la locul lor. Iar nu demult, un creştin din satul Olişcani a spus că are o icoană care ar fi aparţinut mănăstirii şi ar avea peste 140 de ani.

În prezent la mănăstire, potrivit maicii-stareţă Vera, sunt 20 de maici şi surori. Este un colectiv foarte mic, iar pentru întreţinerea gospodăriei este nevoie de mai multe braţe de muncă. În plus, multe maici sunt de vârstă înaintată şi au nevoie de îngrijire.

Spre deosebire de biserica de vară, cea de iarnă a fost mai puţin distrusă. Se vorbeşte că, cică, în una din nopţi, o doctoriţă ar fi visat precum că o voce i-a spus: “Aici a fost şi va fi mănăstire”! De frică, noii gospodari au păstrat cum au putut lăcaşul. Mai mult a avut de suferit biserica de vară, care rămăsese fără acoperiş. La revenire, maicile au început a aduna bani de la creştini pentru a restaura biserica. Pe atunci, stareţă era Cecilia Păduraru, care, împreună cu oamenii de bună credinţă, au dat bisericii aspectul de astăzi, şi-a încheiat povestirea maica-stareţă Vera.

Autor: Tatiana Vrăjitoru

© Foto: Pr. Mihail Bortă

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com