Header image

Mănăstirea Bistrița – atestată documentar la 1407

10:39, sâmbătă, 21 iunie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , ,

Hram: Adormirea Maicii Domnului

Acces: DN 15 drumul Piatra-Neamt-Bicaz, 8 km V de Piatra-Neamt

Staret: arhim. Luca Diaconu;

Adresa: sat Bistrita, com. Alexandru cel Bun, 617508, jud. Neamt

Istoric: Începuturile Mănăstirii Bistriţa din judeţul Neamţ datează de la sfârşitul secolului al XIV-lea, atunci când voievod al Moldovei era Petru Muşat, aici ridicându-se o bisericuţă de lemn prin grija ieromonahului Pafnutie. În anul 1402, pe locul bisericii de lemn, voievodul Alexandru cel Bun a ridicat o biserică din piatră. Această biserică era construită după canoanele vremii, având altar, naos, pronaos precum şi o gropniţă; lungimea totală a construcţiei era de circa 30 m.

Prima atestare documentară a Mănăstirii Bistriţa datează din 1407, atunci când Alexandru cel Bun emite un act de danie prin care a înzestrat Mănăstirea Bistriţa cu câteva sate şi moşii. În anul 1418 a fost înmormântată aici doamna Ana (Neacşa), iar alături de ea, în anul 1432, a fost îngropat însuşi ctitorul mănăstirii, voievodul Alexandru cel Bun.

În anul 1498, Ştefan cel Mare şi Sfânt a ridicat o impunătoare clopotniţă şi un paraclis (închinat Sf. Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava), intrând astfel pe lista ctitorilor acestei mănăstiri. Următorul ctitor a fost Petru Rareş, cel care între anii 1541-1546 a reînoit din temelie sfânta mănăstire, construind un nou turn la intrarea în mănăstire, un paraclis închinat Sf. Ierarh Nicolae, noi ziduri întărite, chilii, precum şi o „casă domnească”.

Mănăstirea Bistriţa a fost închinată „Locurilor Sfinte” (mai exact Patriarhiei Ierusalimului) în 1677 de către Doamna Safta, soţia voievodului Gheorghe Ştefan, începând astfel o lungă perioadă de înstrăinare în care s-a pierdut cea mai mare parte din patrimoniul mănăstirii.

De activitatea culturală de la Mănăstirea Bistriţa se leagă, în primul rând, şcoala de copişti, pisari şi grămătici care a funcţionat aici în secolele XVI-XIX. În primele două decenii ale secolulului al XV-lea, monahul Chiril a scris şi a împodobit cu miniaturi un Tetraevanghel şi tot la Bistriţa s-au format vestiţii copişti şi miniaturişti Paisie şi Gavriil Uric, ambii fiind pomeniţi în Pomelnicul mănăstirii.

La Mănăstirea Bistriţa s-au scris două dintre lucrările fundamentale ale literaturii române vechi, datorită cărora s-au păstrat până în prezent date, fapte şi nume din istoria ţărilor române:

Pomelnicul, început în 1407 şi completat până în secolul al XIX-lea

Letopiseţul, o cronică ce se referă la istoria Moldovei din perioada 1359-1506 (acesta a fost continuat ulterior la Mănăstirea Putna).

Arhitectonica 

Biserica Mănăstirii Bistriţa, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, este construită în stilul moldovenesc clasic. O adevărată catedrală de piatră, cu ziduri groase de peste un metru, biserica are o lungime de peste 45 m şi o înălţime de 40 m.
Spaţiul interior al bisericii este compartimentat în altar, naos, pronaos, gropniţă (camera mormintelor) şi un pridvor închis.
Deasupra naosului se ridică turla principală, de formă circulară în interior şi poligonală la exterior, luminată de patru ferestre mari şi cu firide atât în partea superioară, cât şi la bază. Ca şi biserica, turla este acoperită cu tablă în formă de solzi. Naosul este luminat de câte o fereastră pe fiecare parte; la fel gropniţa şi pronaosul, aici ferestrele fiind mai mici.
Incinta Mănăstirii Bistriţa are o formă patrulateră, fiind protejată de ziduri puternice de piatră, cu o înălţime iniţială de aproximativ patru metri, prevăzute cu metereze şi drum de strajă ce se desfăşoară pe toată lungimea lor. Intrarea principală este situată pe latura sudică, arcuindu-se pe sub un turn ce are trei nivele: la parter o încăpere cu bolta semi-circulară, sprijinită pe două arce în ogivă la parter, un paraclis închinat Sfântului Ierarh Nicolae la primul etaj şi o cameră la etajul superior, destinată probabil corpului de gardă ce păzea accesul în mănăstire. Paraclisul nu este pictat şi se pare că nici nu a avut zugrăveli anterioare, întreaga atmosferă interioară fiind creată de un frumos iconostas din secolul al XVIII-lea.
Chiar la intrarea în mănăstire atrage atenţia marele clopot dăruit de Ştefan cel Mare în 1494, clopot cu o greutate de circa 800 kg, împodobit cu o inscripţie în limba slavonă şi cu stema Moldovei (capul de bour), realizată în stilul vechilor steme heraldice apusene.
Icoana făcătoare de minuni

Icoana făcătoare de minuni

Manastirea_Bistrita_0008Cel mai preţios odor al Mănăstirii Bistriţa este Icoana Făcătoare de Minuni a Sfintei Ana, dăruită lui Alexandru cel Bun de către împăratul bizantin Manuel al II-lea Paleologul (1391 – 1425).

După tradiție, această icoană a fost dată ca „dar de patron” Doamnei Ana, soția lui Alexandru cel Bun, de către împărăteasa Irena (Ana), soția împăratului bizantin Manuel al II-lea Paleologul şi de Patriarhul Matei al Constantinopolului, în anul 1401.

Ulterior, familia voievodală a dăruit icoana Mănăstirii Bistrița. În anul 1407, Doamna Ana, însoțită de curteni și de Dionisie (sau Dometian), egumenul Mănăstirii Bistrița au dus cu alai domnesc și au dat ca dar veșnic icoana Sfintei Ana, Mănăstirii Bistrița. Un manuscris de la începutul secolului al XVIII-lea, atribuit Mitropolitului Gheorghe al Moldovei și Sucevei (1723-1729), păstrat la Arhivele Statului din Piatra Neamț, conține o informație privind donația icoanei Sfânta Ana: „… Iar maica lui Andronic Paleolog îi mera numele Anna, împărăteasa lui Mănăil (Paleolog), și măria sa încă au trimis dar, Doamnei Annei fericitului Alexandru Vodă, o sfântă icoană, Sfânta Ana, maica Maicii Preacuratei, făcătoare de minuni, ferecată și împodobită cu cheltuială împărăteasă. Iar Măria sa, Doamna Ana, o au trimis dar Mănăstirii Bistrița, fiind făcută sfânta mănăstire de fericitul Alexandru V (oie) v (od) și Doamna Ana. Iar această sfântă icoană, la vreme de neploaie, scoțându-să cu litanie afară din mănăstire și făcând o sfeștanie, până ce să întoarce în mănăstire numai ce plouă, de nu peste tot, iar câtu-i hotarul mănăstirii… Și acestă istorie am scris eu cu condeiul meu, Mitropolitul Gheorghe, la anul 7231, februarie 19…”

Adăpostită la Mănăstirea Bistrița de peste 400 de ani, este una dintre icoanele cele mai cinstite in Moldova. Despre icoana Sfintei Ana se spune că scoate diavolii din oameni, vindecă bolnavii, dă rod pântecelor sterpe și alungă seceta.[1]

Mănăstirea Bistriţa în prezent

În anul 1932, când s-au împlinit 500 de ani de la stingerea din viaţa a lui Alexandru cel Bun, au fost deshumate osemintele ctitorilor şi reaşezate pe latura nordică a gropniţei, sub două bolţi de piatră. Tot atunci, Mănăstirea Bistriţa a fost gazda unor ample serbări naţionale, omagiu adus voievodului care a intrat în istoria ţării sub numele de „părintele Moldovei”.

O manifestare similară a avut loc şi la sfârşitul anului 1982, la 550 de ani de la moartea ctitorului (Alexandru cel Bun). Slujba parastasului a fost oficiată de Înalt Prea Sfinţitul Teoctist, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, devenit mai apoi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane. Tot atunci s-a sfinţit şi statuia în marmură albă a lui Alexandru cel Bun, operă remarcabilă a sculptorului Gir Rădulescu, situată chiar lângă biserică, pe latura de sud a acesteia.

În incinta sfântului lăcaş se află şi Muzeul Mănăstirii Bistriţa. Acesta a fost înfiinţat încă din anul 1932, fiind împlinit în vara anului 1984, atunci când s-au încheiat lucrările de restaurare a fostei Şcoli Domneşti a lui Petru Rareş. În muzeu se păstrează un mare număr de icoane din secolele XVI-XVIII, sculpturi şi o frescă descoperite în timpul cercetărilor arheologice efectuate la Mănăstirea Bistriţa, resturi din veşmintele domneşti şi alte obiecte din necropola voievodală, precum şi monede din epoca medievală.

Mănăstirea Bistrița este inclusă în Lista monumentelor istorice din România, având codul de clasificare NT-II-a-B-10593.[2]

Contact Form Powered By : XYZScripts.com