Header image

Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, s. Căpriana, r. Strășeni

Mănăstire de călugări cu hramul Adormirea Maicii Domnului Anul fondării – 1420–1429 Anul închiderii – 1962 Anul redeschiderii – 1989 Stareţ – Filaret (Cuzmin) Comunitatea monahală – 25 monahii Satul Căpriana, raionul Străşeni

Mănăstirea Căpriana, una dintre cele mai vechi aşezăminte monahale din Republica Moldova, este situată la 35 km de Chişinău, în partea centrală a Basarabiei într-o zonă deluroasă acoperită cu păduri.

Repere istorice

Atât documentele istorice, cât şi cercetările efectuate în ultimele decenii1 arată destul de clar că o mănăstire exista pe aceste meleaguri încă din anii ’20 ai sec. XV. Astfel, în documentul din 10 februarie 14292 acest locaş este menţionat ca „mănăstirea de la Vişnevăţ” (prima menţiune documentară), al cărei egumen era pe atunci Chiprian3. Prima dată el apare într-un act scris la 25 aprilie 14204, când este atestat cu anumite proprietăţi pe aceste meleaguri unde va fi mănăstirea. Precum reiese din cartea domnească din 1429, mănăstirea de la Vişnevăţ apare ca una situată în centrul unui vast domeniu la obârşia Vişnevăţului, donat de Alexandru cel Bun (1400–1432) soţiei sale Marena. Mai multe decenii mănăstirea s-a aflat în stăpânirea Chiajnei, fiica lui Alexandru cel Bun şi a Marenei, care la 1 aprilie şi 7 mai 14705, după moartea egumenului Chiprian, a donat-o mănăstirii Neamţ. Activitatea îndelungată şi prodigioasă a lui „popa Chiprian” la această mănăstire a făcut ca populaţia din împrejurimi s-o denumească mănăstirea lui Chiprian sau Chipriana – Căpriana, denumire care a trecut în sec. XVI şi în documentele scrise.

Ştefan cel Mare, domn al Ţării Moldovei (1457–1504), dându-se nepot al lui Alexandru cel Bun a continuat să aibă în grija lui mănăstirea de la Vişnevăţ unde a construit prin 1491–1496 o mare biserică de piatră cu hramul Adormirea Maicii Domnului6. Cercetările arheologice pe teren au arătat că biserica a fost zidită pe un loc viran, defrişat de pădure, de unde s-a tras concluzia că anterior mănăstirea cu toate construcţiile ei de lemn era situată pe un alt teren din această zonă geografică7. Se admite, de exemplu, că urmele unui vechi cimitir în aria satului Căpriana din apropiere ar fi chiar vechiul cimitir al mănăstirii Vişnevăţ8, loc care nu a fost identificat până în prezent. Din cauza unor calamităţi naturale (căderi masive de precipitaţii, cutremure) sau a unor erori inginereşti în următoarele decenii tavanul şi acoperişul bisericii au căzut9. La rândul său, Petru Rareş în a doua domnie (1541–1546) a hotărât să renoveze biserica, fapt reflectat în Letopiseţul lui Grigore Ureche10 şi în inscripţia de danie de pe Evanghelia de învăţătură dăruită de voievod şi soţia sa Elena doamna11. Fie Ştefan cel Mare, fie Petru Rareş cu ocazia construirii sau reconstruirii bisericii de piatră, unul – „ctitor” şi altul – „înnoitor”, au acordat Căprianei statut de mănăstire de sine stătătoare12.

Aflarea pentru un timp a mănăstirii Chipriana în subordonarea celei de la Neamţ – mare centru cultural-spiritual şi cărturăresc al Ţării Moldovei – a avut o influenţă binefăcătoare asupra celei dintâi, aici stabilindu-se pentru administrarea averilor călugări învăţaţi de la locaşul sfânt de sub poalele Carpaţilor. Drept urmare, mai mulţi istorici consideră că Letopiseţul lui Eftimie 1541–1552 a fost întocmit la Căpriana13. După cele zidite de Petru Rareş la Căpriana un rol deosebit în istoria locaşului sfânt l-a avut Alexandru Lăpuşneanu (1552–1561; 1564–1568), care a întregit domeniul mănăstiresc cu importante donaţii de moşii14. Vasile Lupu, domn al Ţării Moldovei (1634–1653) care a efectuat reparaţii de proporţii, alţi voievozi din sec. XVI–XVII, care, într-un fel sau altul, au sprijinit Căpriana, au fost înscrişi în Pomelnicul mănăstirii15.

În împrejurări mai puţin fericite, drept urmare a înăspririi stăpânirii otomane, a invaziilor străine, a unor calamităţi naturale, spre sfârşitul sec. XVII mănăstirea Căpriana ajunge la decădere, fapt care îl determină pe Antioh Cantemir (1695–1700; 1705–1707), printr-o carte domnească din 30 ianuarie 1698, s-o închine celei de la Sfântul Munte Athos – Zograf16, crezând că monahii athoniţi vor fi în stare să redreseze situaţia. Spre regret, după un secol de aflare în subordonarea Zografului17, Căpriana ajunge la o şi mai mare ruină şi delăsare, căci călugării bulgari de la Athos care diriguiau mănăstirea moldoveană s-au îngrijit mai mult de buzunarele proprii. Trecerea anilor, dezastrele naturale au agravat şi mai mult situaţia, aşa încât la hotarul sec. XVIII–XIX Căpriana ajunsese într-o stare jalnică. Clopotniţa şi biserica erau în prag de prăbuşire, moşiile în delăsare, veniturile şi cheltuielile se aflau în afara oricărui control al ierarhilor moldoveni. Această stare de lucruri a aflat-o la Căpriana Gavriil-Bănulescu Bodoni în 1808, când a fost numit de autorităţile ruse mitropolit al Bisericii din Moldova.

După încheierea războiului ruso-turc din 1806–1812 şi instituirea unei Mitropolii Ortodoxe la Chişinău în 1813 în frunte cu acelaşi Gavriil-Bănulescu Bodoni, arhiereul basarabean întreprinde o serie de măsuri în vederea renovării din temelii a mănăstirii Căpriana, pe care şi-a desemnat-o drept reşedinţă mitropolitană de vară. În primul rând, el decide, şi reuşeşte în 1813, să treacă locaşul sfânt basarabean din subordonarea mănăstirii Zograf în cea a eparhiei sale. Drept urmare, marea majoritate a veniturilor mănăstirii au început să rămână în visteria Căprianei. În al doilea rând, mitropolitul, prin intermediul economului Gavriil al Căprianei, după ce a întors enormele datorii şi embaticul mănăstirii acumulate de călugării athoniţi, a hotărât să efectueze reparaţii de proporţii la biserica Adormirea şi la alte acareturi ale mănăstirii. Lucrările au fost efectuate între anii 1819–1820 sub conducerea inginerilor arhitecţi Chiril Andrianopolitis şi Ioanichie călugăr, originar din Rusia, adus de înaltul prelat basarabean de la mănăstirea Neamţ. Cei doi arhitecţi au întocmit un plan al lucrărilor de reconstruire18 nedescoperit până în prezent. În conformitate cu planul întocmit, se pare că, la început, arhitecţii, estimând starea edificiului, credeau că vor putea consolida şi repara zidăria. Dintru început au fost demontate acoperişul, tavanul şi părţile superioare ale pereţilor. Pe măsură ce înaintau în lucrări, arhitecţii s-au convins că pereţii bisericii nu erau atât de mult afectaţi, de aceea au recurs la demontarea edificiului doar până la partea de sus a ferestrelor. Fie din cauza timpului limitat (atât Gavriil Bănulescu-Bodoni, cât şi arhitectul Chiril Andrianopolitis erau la o vârstă înaintată şi doreau mult să vadă această acţiune dusă la bun sfârşit cât mai curând), fie din cauza posibilităţilor tehnice şi a materialelor reduse, cei doi au recurs la o serie de modificări (simplificări) ale aspectului arhitectonic exterior şi interior al edificiului. Deoarece arhitecţii erau prea puţin familiarizaţi cu stilul arhitectonic moldovenesc tradiţional (probabil, activând până atunci mai mult în Rusia), refăcându-se biserica Adormirii, aceasta a căpătat ca stil şi aspect arhitectonic preponderent înfăţişare de locaş de cult rusesc. În special, a fost înălţată o turlă pe pridvor în care a fost instalată clopotniţa (anterior clopotniţa avea un edificiu aparte, în apropiere de biserică) şi altă turlă mult mai mare, după modelul clasic rusesc, deasupra naosului. Lucrările au fost finisate către luna august 1820.

Deoarece vechea pisanie a bisericii Adormirea nu s-a păstrat, fie că s-a deteriorat până într-atât încât nu se mai putea reinstala, fie ca s-a pierdut, s-a decis montarea alteia noi în limba rusă săpată în marmură albă şi aşezată pe frontonul de vest al bisericii, preluând informaţii din pisania de la Petru Rareş: „Întru slava unuia Dumnezeu, a celui în Treime slăvit a Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Din po/runca preacucernicului autocrat a marelui nostru Împărat al întregii Rusii, Alexandru Pavlovici, cu binecuvântarea/ Sfântului de îndreptătorului Sinod a toată Rusia şi a preasfinţitului exarh / Gavriil, Mitropolitul Chişinăului şi al Hotinului, s-a rezidit acest Sfânt Lăcaş în numele / Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cu stăruinţa şi ajutorul Mitropoliei Chişinăului şi bine / voitorilor donatori, fiind însă din temelie făcut în anul 1542 de la naşterea lui Hristos de către / fericiţii întru pomenire domni ai Moldovei, Petru Voievod şi Ştefan Voievod pentru această Mănăstire de la Căpri/ana, care mănăstire a fost dăruită de către numiţii domni şi alţi preacucernici dre/gători cu diferite moşii şi venituri pentru mântuirea sufletelor lor şi pomenire veşnică în anul / de la facerea lumii 7327, iar de la naşterea lui Hristos anii 1819 şi 1820 luna august” 19.

După aceasta biserica Adormirii Maicii Domnului nu a suportat reconstrucţii capitale până în 2003, când din iniţiativa autorităţilor ecleziastice şi de stat ale Republicii Moldova, susţinute masiv şi de populaţie, la Căpriana au fost declanşate lucrări de restaurare de proporţii.

Aceste lucrări au reclamat din partea arhitecţilor şi restauratorilor nu numai o pregătire inginerească şi istorică specială, dar şi efort, perspicacitate. În căutările lor retrospective necesare reconstruirii adecvate a bisericii Adormirii aceştia au încercat să ajungă, pe cât a fost posibil, la aspectul iniţial al locaşului edificat în domnia lui Ştefan cel Mare şi rezidit de Petru Rareş20, ceea ce le-a reuşit doar parţial. Dacă zidăria şi-a recăpătat aspectul pe care îl avea pe timpul lui Petru Rareş, apoi acoperişul şi turlele au fost refăcute în acelaşi stil rusesc, pe care l-au dat arhitecţii mitropolitului Gavriil în 1819–1820.

Stareţii mănăstirii Căpriana (sec. XV – 2012)

Mănăstirea Căpriana are o istorie de circa 600 de ani de activitate neîntreruptă, cu excepţia celor 27 de ani (1962–1989) din perioada regimului totalitar comunist. De-a lungul secolelor mănăstirea a fost diriguită de mai mulţi egumeni, stareţi şi arhimandriţi, dintre care unii s-au dovedit a fi figuri importante ale vieţii culturalspirituale a Ţării Moldovei (1420–1812) şi Basarabiei (sec. XIX–XX).

Anterior au încercat să întocmească liste de egumeni ai mănăstirii Căpriana Visarion Puiu, episcopul Hotinului21, iar în timpurile mai noi efortul a fost continuat de jurnalistul Victor Ladaniuc22, însă aceste lucrări cuprind doar perioade limitate din istoria mănăstirii. Listele întocmite de predecesorii noştri, uneori cu sumare comentarii, sunt alcătuite în baza unui număr extrem de limitat de izvoare. V. Puiu, bunăoară, se sprijină doar pe un singur document (o listă venită la Mitropolia Basarabiei de la mănăstirea Căpriana datând din 1919), iar V. Ladaniuc utilizează aceeaşi listă a lui V. Puiu, pe care o completează parţial cu nume din perioadele interbelică şi postbelică, din surse orale.

Şirul stareţilor-egumeni prezentat mai jos cuprinde întreaga perioadă de existenţă a mănăstirii Căpriana în baza unui material documentar şi narativ mult mai vast. Numele diriguitorilor mănăstirii au fost depistate atât în izvoare inedite din arhive, cât şi în cele publicate de-a lungul anilor în diverse culegeri, reviste istorice şi bisericeşti. Caracterizând în ansamblu cercul de izvoare pe care se bazează compartimentul, trebuie să arătăm că sursele ajunse până la noi au, de regulă, un caracter fragmentar şi că numele unor înalte feţe mănăstireşti de la Căpriana nu ne apar decât accidental. De notat că izvoarele istorice documentare sau narative furnizează doar informaţii foarte zgârcite şi sporadice referitoare la mănăstire, la viaţa ei internă şi, în special, la activitatea conducătorilor frăţiei monahale de aici. În măsura în care ne-au permis aceste surse, încercăm şi noi să prezentăm, fie şi date sumare, din activitatea stareţilor incluşi în listă.

Mai frecvent, în special pentru sec. XV–XVIII, numele unor egumeni, stareţi şi arhimandriţi ai mănăstirii Căpriana apar în izvoarele scrise doar ca martori la întocmirea unor zapise („contracte”) de vânzare-cumpărare, ca semnatari de scrisori prin care era demonstrată apartenenţa unei sau altei proprietăţi (sat, moşie ş.a.).

Cu excepţia egumenului Chiprian (din sec. XV), egumenii din veacurile XVI–XVIII figurează în documente doar câte o singură dată. Cu toate acestea, informaţiile sumare arată că viaţa spirituală la mănăstire a continuat aproape neîntrerupt circa şase secole. Cu rare excepţii, egumenii sunt aproape unicii rugători cunoscuţi ai mănăstirii Căpriana din această epocă, deşi alături de ei apare „Soborul de rugători” de la Căpriana, dar nume concrete de călugări lipsesc aproape cu desăvârşire.

Majoritatea istoricilor care au abordat subiectul trecutului mănăstirii Căpriana atribuie începuturile acestui locaş monahal perioadei de domnie a lui Alexandru cel Bun (1400–1432). În special, este frecventă opinia conform căreia prima atestare documentară a mănăstirii ar data din 25 aprilie 1420, când într-o carte domnească este menţionată „poiana lui Chiprian”23. Mult mai clară şi mai sigură este însă informaţia din alt document de la Alexandru cel Bun, din data de 10 februarie 1429, prin care voievodul Moldovei a dat soţiei sale „Cneaghina Marena mănăstirea de la Vişnevăţ, unde este egumen Chiprian”24. Între cele două informaţii privind poiana lui Chiprian şi mănăstirea de la Vişnevăţ cu egumenul Chiprian în frunte, se face, pe bună dreptate, legătură directă. Concluzia care o putem trage din conţinutul acestor două documente este că începuturile mănăstirii Căpriana datează din anii 1420–1429, iar primul egumen este „popa Chiprian”.

Tocmai de la acest călugăr începe numărătoarea egumenilor şi a stareţilor mănăstirii. Din acelaşi izvor (10 februarie 1429) rezultă clar că mănăstirea nu avea încă pe atunci un nume (căci în document i se spune „de la Vişnevăţ”, adică de pe râuleţul Vişnevăţ, afluent de dreapta al Bâcului). Totodată, informaţia ar putea fi interpretată şi în sensul că mănăstirea purta pe atunci acelaşi nume ca şi râuleţul din preajmă, fenomen întâlnit destul de frecvent în Moldova din epoca medievală. Prin urmare, deşi mănăstirea a fost trecută în stăpânirea „cneaghinei” Marena, egumen a continuat să rămână acelaşi monah Chiprian, care, după toate probabilităţile, a continuat să activeze acolo cu multă osârdie încă vreme îndelungată, căci numai astfel au putut urmaşii să-i imortalizeze numele, făcând ca, în final, aşezarea monahală menţionată să poarte numele de mănăstirea lui Chiprian, care, treptat, s-a transformat în Chipriana–Căpriana. Prima menţiune cu această din urmă denumire datează din a doua domnie a lui Petru Rareş (1541–1546)25.

Deoarece pe la 1470 26 mănăstirea de la Vişnevăţ îşi continua din plin activitatea, putem afirma că egumenul Chiprian a desfăşurat o activitate vastă în toate direcţiile (religioasă şi gospodărească), pentru a consolida şi a perpetua existenţa mănăstirii. Din actul de la 1420 este evident că Chiprian avea în proprietate „o poiană” la izvoarele Vişnevăţului, care, probabil, deja în timpul vieţii sale a fost trecută în stăpânirea mănăstirii. Pe la 1470, cu ocazia unor danii substanţiale făcute de Ştefan cel Mare mănăstirii Neamţ, sunt evocate şi alte proprietăţi imobile care aparţinuseră aceluiaşi „popa Chiprian”, dar la această vreme el nu mai era în viaţă: „…prisaca lui Chiprian, la Botne, şi cu mănăstirea care este la obârşia Vişnevăţului şi cu toate poienile şi cu prisăcioarele câte sunt în acest hotar, pe care le-a stăpânit popa Chiprian…”27. „Prisaca de la Botne”, fostă proprietate a lui Chiprian, care în anumite împrejurări trecuse în posesia mătuşii lui Ştefan cel Mare Chiajna, conform actului din 7 mai 1470 28, este închinată mănăstirii Neamţ.

În opinia destul de întemeiată a scriitorului Nicolae Dabija, popa şi egumenul Chiprian de la mănăstirea Vişnevăţ a desfăşurat şi o vastă activitate cărturărească. Fiind venit de la mănăstirea Neamţ şi întreţinând strânse legături cu şcoala de caligrafi de pe lângă aceasta, după cum încearcă să demonstreze cu temeinice argumente acelaşi autor, Chiprian a alcătuit o lucrare hagiografică despre Sfântul Varvar, căruia îi dedică şi nişte versuri. Operele au fost scrise în limba slavonă pe la 1435, prin urmare, la o dată foarte apropiată de primele menţiuni documentare ale „popei Chiprian” în hrisoave oficiale, ieşite din cancelaria domnească (vezi documentele menţionate mai sus, din 1420 şi 1429). Lucrările lui Chipricunoaşte an au fost incluse într-unul din „sbornicele” (miscelanee) ale celebrului cărturar moldovean Gavriil Uric de la mănăstirea Neamţ, datând din 1448. Nicolae Dabija consideră versurile lui Chiprian drept cea mai veche operă în versuri atestată documentar în literatura românească scrisă la est de Carpaţi29. Din nefericire, ştiinţa istorică nu dispune până astăzi de alte date privind activitatea acestui monah, fără îndoială, celebru. Conform estimărilor lui Nicolae Dabija, egumenul Chiprian s-a stins din viaţă pe la mijlocul veacului XV. Cât ne priveşte, considerăm că primul egumen al Căprianei a decedat mai curând, pe la începutul anului 1470, căci doar în asemenea împrejurări a putut să apară problema moştenirii proprietăţilor mănăstirii, problemă pe care o rezolvă Ştefan cel Mare prin actele sale din 1 aprilie şi 7 mai 1470, prin care acest locaş sfânt cu toate averile este subordonat mănăstirii Neamţ. Memoria sa însă s-a păstrat vie încă multă vreme, numele contopindu-i-se ulterior cu cel al mănăstirii.

Din sec. XVI ne este cunoscut numele doar al unui egumen de la Căpriana, de pe timpul domniei lui Alexandru Lăpuşneanu (1552–1561, 1564–1568). Cu mai bine de un secol în urmă, Polihronie Sârcu publică o amplă relaţie din 1585 a unui oarecare monah Isaia, care a fost tuns la mănăstirea Căpriana pe când acolo egumen era un oarecare Eftimie30. Acelaşi istoric emite ipoteza că respectivul egumen Eftimie ar fi autorul cunoscutei cronici slavoromâne (1541–1552)31. Ipoteza a fost susţinută de unii istorici (de exemplu, de P. P. Panaitescu şi E. Russev 32), iar în ultima vreme aceeaşi ipoteză, mai mult sau mai puţin categoric, este de unii susţinută33, iar de alţii respinsă34. Din relaţia lui Isaia mai aflăm că Eftimie de la Căpriana a fost sol din partea lui Alexandru Lăpusneanu la ţarul Ivan al IV-lea al Rusiei35. Printre altele, egumenul Eftimie avea şi misiunea de a-i transmite ţarului rus Sintagma lui Matei Vlastares, tălmăcită în slavoneşte în Moldova. Din anii de domnie a lui Alexandru Lăpuşneanu se mai cunoaşte că voievodul a emis un act de danie, datând din 1559, prin care dăruia mănăstirii Căpriana mai multe sate şi moşii36. Însă lipsa altor informaţii documentare nu ne permite să aflăm cu certitudine dacă daniile bogate ale lui Alexandru Lăpuşneanu mănăstirii Căpriana pot fi puse în legătură directă cu anumite merite deosebite ale egumenului Eftimie faţă de acest domn. P. Sârcu consideră că Eftimie a continuat să activeze încă multă vreme după 1560 şi că misiunea sa la Moscova s-a produs prin anii 1563–1564. După alţi istorici, moartea lui Eftimie, egumenul mănăstirii Căpriana, ar fi avut loc la 1 ianuarie 155837. Radu Constantinescu consideră că două cărţi manuscrise (una datată cu sec. XVI, iar alta cu anul 1552) au aparţinut mănăstirii Căpriana38. La rândul nostru, am putea admite că aceste manuscrise făceau parte din biblioteca mănăstirii Căpriana încă din epoca egumenului Eftimie, alături de celebrul Evangheliar, dăruit de Petru Rareş şi soţia sa Elena mănăstirii Căpriana.

Dintr-un uric de la Radu Mihnea, purtând data de 12 ianuarie 1617, aflăm de un egumen (fără nume concret), conducător al comunităţii de rugători de la mănăstirea Căpriana39.

Egumenul Iftimie de la Căpriana figurează în calitate de martor într-un zapis de vânzare-cumpărare din satul Căbiceşti. Documentul este datat aproximativ în anii 1654–165940.

Într-un alt act, de la 28 mai 1667, egumenul Ftodor şi întregul sobor al mănăstirii Căpriana reglementează o chestiune de interes reciproc cu mănăstirea Bistriţa41. Pe „Bărăianul42, egumenul de la mănăstirea Căpriana”, îl aflăm menţionat ca martor într-un zapis de danie de la 31 octombrie 1697 43.

După Bărăianul a fost întrerupt şirul egumenilor moldoveni de la Căpriana, căci, odată cu închinarea ei mănăstirii Zograf de la Sfântul Munte Athos de către Antioh Cantemir la 30 ianuarie 1698, aici urmau să fie trimişi călugări şi cârmuitori athoniţi: „… sunt sfinţii şi cinstiţii părinţi sârbi şi bulgari, şi trimişii, de acolo aici egumenii şi ieromonahii, şi arhidiaconii, şi călugării…”44. Primul egumen cunoscut trimis de la Zograf la mănăstirea Căpriana a fost monahul Nichifor, pe care îl aflăm în calitate de martor la o afacere de vânzare-cumpărare înregistrată la 16 septembrie 1698 în satul Rădeni de pe râul Ichel 45. De asemenea ca martor din 30 mai 1708 la hotărnicirea unor sate din ţinutul Lăpuşna îl aflăm pe Nichifor care semnează „stareţ al mănăstirii Căpriana”46. În sec. XVIII, mai exact după 1716, egumenul Hrisoscoleu construieşte lângă biserica Căprianei un turn47.

Probabil că este vorba de zidirea unui turn pentru clopotniţă. Un alt nume de egumen al Căprianei ne vine dintr-un document din 26 mai 1760, din care aflăm că „în anul 7232 (1723–1724) Chiril, egumen de Căpriana”, se judecă pentru un ţigan al mănăstirii 48. Pe acesta îl mai aflăm menţionat într-o carte domnească de danie de la Grigore Ghica voievod din 15 mai 1730, prin care sfântului locaş îi este dăruită o parte din satul Şendreni, ţinutul Iaşi49, precum şi într-alta, de la 21 aprilie 173250. La 9 iulie 1734 egumenul Chiril al Căprianei primeşte pentru toată comunitatea de acolo o carte domnească de întăritură de la Constantin Mavrocordat pentru moşia Buda51. Tot egumenul Chiril face şi o altă înţelegere (în anii 1744– 1745) cu Iordache vistiernicul în împărţeala unei familii de ţigani ai mănăstirii52. La 28 septembrie 1754, egumenul Chiril este implicat într-un proces menţionat într-un document posterior (13 mai 1812), în privinţa hotarului moşiei mănăstirii, în care se judecă cu un grup de proprietari din satul Ciorăşti53. La 15 octombrie 1754 îl găsim în aceeaşi postură54. Prin cartea domnească a lui Constantin Racoviţă din 22 iunie 1758 în persoana egumenului Chiril, comunităţii monahale i se întăreşte o danie a lui Carp Brad pentru o parte din moşia Horotca55.

Este interesant de menţionat că la 31 octombrie 1751 a fost semnată o mărturie de „Bărăiacul, egumenul mănăstirii Căpriana”56. Posibil că egumenul Căprianei Chiril şi Bărăiacul este una şi aceeaşi persoană – Chiril Bărăiacul. Într-un zapis de la 25 iunie 1763, îl aflăm egumen al mănăstirii pe Dionisie, care, după părerea lui Aurel Sava, şi-a alcătuit personal documentul pentru delimitarea unor proprietăţi57 şi, la 9 ianuarie 1765, primeşte drept danie de nişte ţigani de la Smaranda Racoviţă58.

La 3 decembrie 1772 şi la 9 ianuarie 1773, ca egumen la Căpriana îl găsim pe Ignatii, care face o învoială cu Constantin Râşcanu stolnicul cu privire la moşia Visterniceni59. Episcopul Hotinului Visarion Puiu, în baza raportului nr. 65 din 7 mai 1919, înaintat arhiepiscopului din Chişinău de către stareţul mănăstirii Căpriana, în încercarea sa de a alcătui o listă a stareţilor mănăstirii îl include primul în lista arhimandriţilor cunoscuţi pe Antim, care din 1775 se afla plasat în fruntea frăţiei acestei mănăstiri60. Din păcate, nici noi nu am izbutit să identificăm numele acestui stareţ, cu începere din 1775, după documente autentice din perioada dată. Conform documentului citat, el s-a aflat în fruntea mănăstirii până la 1811. Limitele cronologice indicate nu sunt totuşi confirmate pe deplin, deoarece în acest interval de timp mai este atestat şi numele a cel puţin câţiva arhimandriţi, despre care prezentăm mai jos şi informaţia pe care o deţinem.

Egumenul Eftimie este întâlnit în cartea domnească a lui Grigore Ghica din 7 august 1775 pentru nişte părţi din satul Şendreni61. Este semnificativ faptul că în document domnul Moldovei îl numeşte pe arhimandritul Eftimie al Căprianei – Rugătorul nostru. La 23 aprilie 1779, prin solicitarea egumenului Eftimie, Constantin Moruzi porunceşte biv-spătarului Constantin Râşcanu şi biv-comisului Şerbanachi, serdar de Orhei, şi postelnicului Ioniţă Carp să aleagă şi să stâlpească (stabilească prin stâlpi de hotar – n.n.) partea de moşie din Horotca şi Drăguşani62. Într-un zapis de danie din 20 iunie 1780 de la Vasile Triboi se pomeneşte numele egumenului de atunci al mănăstirii Căpriana – Iftimie63 (evident, acelaşi Eftimie).

În 1786, fiind „părintele arhimandrit Ignatie de la Sfânta mănăstire Chipriana cu toată cheltuiala sa”, a făcut un clopot, păstrat până astăzi, cel mai vechi dintre cele 8 montate în clopotniţa bisericii Adormirii 64.

Egumenul Constantin al Căprianei este semnatarul unei scrisori purtând data de 18 decembrie 1788, prin care i se adresează lui P. A. Rumeanţev pentru a scuti mănăstirea de unele dări 65.

La 5 iulie 1795, conform alegerii făcute de exarhii de la Sfântul Munte Athos, domnul Moldovei Alexandru Ioan Callimachi îl numeşte stareţ al mănăstirii Căpriana şi al schitului Condriţa, subordonat acesteia, pe egumenul Serafim 66. El e menţionat în calitate de egumen al Căprianei şi în anul 180067. Acelaşi egumen eliberează la 26 octombrie 1802 o adeverinţă lui Condrici din satul Malcoci precum că i s-a permis construcţia unei mori pe pârâul Catarha68. Egumenul Serafim este menţionat şi în documentul de la 13 noiembrie 180369, tot el semnează la 12 decembrie 1804 o jalbă către domnul Moldovei împotriva strângerii nelegitime de impozite în satul Şendreni70, iar din 14 februarie 1805 este numit de mitropolitul Veniamin al Moldovei egumen al schitului Hârbovăţ71.

Din 1805 la conducerea mănăstirii Căpriana vine Antim, călugăr de la Zograf. După 1806, în calitate de ierarh al bisericilor din Moldova şi Ţara Românească, Gavriil Bănulescu-Bodoni încearcă să pună în bună orânduială mănăstirile din aceste ţări. Printre altele, înaltul prelat caută să ia sub control plăţile mănăstirilor închinate. Aici el se ciocneşte de o rezistenţă dârză din partea stareţilor acestor mănăstiri şi în special din partea lui Antim, egumenul mănăstirii Căpriana72. Despre Antim mai cunoaştem că permite, printr-un zapis din 18 octombrie 1809, unui morar din satul Malcoci să construiască o moară pe pârâul de lângă Condriţa73. Egumenul este menţionat şi într-o scrisoare din 18 octombrie 1810 cu privire la nişte plăţi74. În urma unor revizii efectuate din porunca exarhului Gavriil au fost depistate mari încălcări în cheltuirea finanţelor mănăstirii de către Antim (s-au făcut mari împrumuturi, nu se ţinea condica veniturilor şi a cheltuielilor, nu s-a plătit embaticul pe trei ani ş.a.). Aceste fapte necuviincioase au determinat destituirea egumenului, în 181175, şi numirea de către exarhul Gavriil în calitate de gestionar temporar al Căprianei pe călugărul Pamfilie, care urma să stingă embaticul 76. La 28 aprilie 1811 călugărul Nicodim scrie o plângere împotriva lui Antim, fost egumen, care nu i-ar fi înapoiat 500 de lei 77. La 24 aprilie 1813, când erau în plină desfăşurare acţiunile mitropolitului Chişinăului şi al Hotinului Gavriil, în scopul trecerii mănăstirii Căpriana sub controlul şi îngrijirea sa, îl aflăm refugiat pe arhimandritul Antim (cu toate datoriile sale) la Iaşi. Vom  mai adăuga aici că acelaşi mitropolit îl caracterizează pe Antim drept „acest şiret şi perfid grec”78. După cum rezultă dintr-o scrisoare a mitropolitului (23 august 1813), acelaşi fost arhimandrit al Căprianei şi-a însuşit pe nedrept embaticul pe trei ani al mănăstirii Căpriana, datorat mănăstirii Zograf 79, cerut cu insistenţă de călugării athoniţi de la mitropolitul Basarabiei. Egumenul Sofronie al aceleiaşi mănăstiri este menţionat într-o „poruncă”, scrisă la 1 februarie 1811, care avea misiunea de a înştiinţa pe egumenul Antim de a plăti datoriile şi dobânzile creditorilor săi 80. Tot el mai semnează o scrisoare la 22 iunie 1811 către Dicasterie cu privire la datoriile băneşti făcute în numele mănăstirii de predecesorul său Antim81. La 14 aprilie 1811 aceluiaşi Sofronie i se trimite o scrisoare din cancelaria Dicasteriei Exarhiceşti a Moldovei82. La 14 octombrie 1811 egumenul Sofronie prezintă un document din 3 august 1775 pentru a apăra drepturile de proprietate ale mănăstirii Căpriana asupra moşiei Şendreni83. Egumenul Sofronie mai apare într-un şir de acte din 181284, aşa de exemplu în luna martie el dă poruncă „de a se scoate dintr-o hrubă clopotele mănăstirii”85, iar în octombrie îi prezintă mitropolitului Gavriil cererea de retragere din acest post86. După cum arată nişte documente de epocă, el a dorit să plece de la mănăstire cu demnitate şi, pornind de la situaţia economică deosebit de grea a Căprianei, a lăsat comunităţii din partea sa „100 chile87 pâine şi cu restul de pâine ce-i aparţine personal roagă să achite banii ce are a-i da la mănăstire”88. După cum am arătat mai sus, în urma controlului la mănăstire, exarhul Gavriil îl numea în calitate de diriguitor temporar al Căprianei pe Pamfilie, care urma să stingă şi embaticul89. Dintr-o jalbă (19 iunie 1813) a călugărului Ioanichie de la Căpriana rezultă că diriguitor al mănăstirii era pe atunci părintele Pamfilie90, care oficial a fost numit în acest post în octombrie 181291.

După încheierea războiului ruso-turc (1806–1812) şi instituirea de către Sfântul Sinod al Bisericii Ruse a unei episcopii la Chişinău, Gavriil Bănulescu-Bodoni ca episcop întreprinde acţiuni energice în vederea trecerii mănăstirii Căpriana, închinată până atunci mănăstirii Zograf, sub controlul şi îngrijirea sa directă. Acest lucru reuşeşte să-l ducă la bun sfârşit primul episcop al Basarabiei în a doua jumătate a anului 1813, când îi înlătură de la mănăstire pe ultimii arhimandriţi numiţi de la Athos şi este sistată plătirea embaticului. Începând cu această dată, veniturile mănăstirii Căpriana sunt administrate de Casa Arhierească din Chişinău, care numeşte cu începere de la această dată arhimandriţii Căprianei. Asemenea stare de lucruri se menţine până în 1837, când călugării de la Zograf reuşesc să-şi reîntoarcă sub administrarea lor mănăstirea. Până atunci conducerea curentă a mănăstirii era transmisă, de către episcopii Chişinăului şi ai Hotinului, Gavriil Bănulescu (1813–1821) şi apoi Dimitrie Sulima (1821–1837), economilor mănăstirii, care semnează majoritatea documentelor din acea perioadă, între care un monah Gavriil, care  mai poartă şi titlul de egumen sau arhimandrit cu specifi carea că ar fi şi stareţ92. După aceleaşi izvoare, economul Gavriil îndeplineşte această funcţie din 5 aprilie 181493. După cum rezultă din documentele de la 21 septembrie 1817, egumenul, arhimandritul Gavriil, economul Căprianei, cere mitropolitului Gavriil Bănulescu- Bodoni permisiunea de a reconstrui biserica schitului Condriţa94. El a procurat, în 1821, o Biblie în limba română (Petersburg, 1819) pentru mănăstirea Căpriana95. Dintr-o serie de scrisori şi documente emise la mănăstirea Căpriana, acelaşi Gavriil rămâne la conducerea mănăstirii până în anul 1823, iulie 1696. Dintr-un document cu un conţinut ieşit din comun aflăm şi date biografice despre acest monah de neam moldovean, din familie duhovnicească, care a învăţat carte moldovenească. Trecând în tagma monahală, a fost la ascultare de la 13 februarie 1797 până la 19 decembrie 1798 la mănăstirea Slatina, apoi econom al aceluiaşi locaş până la 1808. În acelaşi an a fost primit de către exarhul Gavriil în Mitropolia Moldovei în calitate de scriitor de acte, iar din 6 aprilie 1811 este numit egumen la mănăstirea Bârnova. Odată cu retragerea armatei ruse a fost alungat din Principatul Moldovei, pentru fidelitate faţă de Rusia. În 1813, cu ajutorul consulului rus a primit cetăţenia rusă. În 1814 a sosit la Chişinău şi la 5 aprilie e numit econom al mănăstirii Căpriana, care la acea dată ţinea de Casa Arhierească din Chişinău. În 1818 i s-a acordat o pensie de 400 de ruble de argint, cu începere din 1811 decembrie 2197. Mai ales în timpul arhipăstoriei lui Gavriil Bănulescu-Bodoni (1813–1821) şi al economului  arhimandrit Gavriil, la Căpriana au fost efectuate ample lucrări de reconstrucţie a bisericii Adormirea … şi a altor imobile98.

Într-o informaţie din 24 septembrie 182399 şi din 15 august 1824100 ca econom figurează arhimandritul Serafim. Posibil acelaşi Gavriil preia şi conducerea gospodăriei mănăstirii Căpriana din 24 august 1825, conform unei inscripţii de pe un Tipicon101. Oricum, pe 5 iulie 1828102 el continua să deţină această funcţie.

La 24 noiembrie 1831 „blagocinul, economul mănăstirii Căpriana arhimandritul Gavriil” adresează arhiepiscopului Dimitrie (Sulima) o scrisoare în care solicita permisiunea pentru ieromonahul Pahomie de la Condriţa de a umbla cu condica şi a aduna ajutor de la credincioşi pentru reparaţia bisericii schitului Condriţa103. Acelaşi arhimandrit, în februarie 1832, semnează un raport privitor la hotarele unei păduri a mănăstirii104. În ianuarie 1835 îl aflăm arhimandrit al mănăstirii pe Mefodie, care semnează un contract de arendă105.

În raportul „egumenului Irinei, economul mănăstirii”, din 9 februarie 1837 adresat arhiepiscopului Dimitrie, aflăm numele unui oarecare arhimandrit Victor, care a răposat de curând la Căpriana106. Irinei s-a dovedit a fi ultimul egumen băştinaş al Căprianei, deoarece în scurtă vreme mănăstirea a trecut din nou în subordonarea mănăstirii Zograf a Sfântului Munte Athos. Conform informaţiilor unui contemporan, în 1837 este numit egumen Ilarion, trimis de la mănăstirea Zograf 107. În anul următor îl găsim implicat la 11 octombrie într-o pricină privind moşiile mănăstirii108, la 30 aprilie 1839 egumenul semnează o scrisoare privind nişte ţigani ai Căprianei109, iar la 2 noiembrie 1841 acesta semnează o scrisoare, în care se numeşte «настоятель Киприанского монастыря игумен Iларiон»110, rămânând în această postură până în 1843. A zidit între 1837–1840 biserica de iarnă cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (din 1903, după finisarea celei de a treia biserici a mănăstirii sfinţită de asemenea cu hramul Sfântului Gheorghe, va purta în continuare hramul Sfântul Nicolae) şi un corp de case cu două beciuri111. În vara anului 1839, vizitând mănăstirea Căpriana, publicistul rus N. I. Nadejdin a făcut cunoştinţă cu stareţul Ilarion, arătând că acesta era de neam bulgar, dar vorbea curent limba rusă. Călătorul rus mai observa o împletire interesantă a tradiţiilor mănăstireşti athonite cu cele din partea locului112.

Alt arhimandrit – Mefodie (1843–1859) – este trimis tot de la Zograf. La 26 iunie 1847 Mefodie, în calitate de stareţ, îi prezintă pe doi posluşnici, care erau tunşi în călugărie113. Tot el semnează un contract de arendă pentru o parte a moşiei Şendreni114. La 24 octombrie 1848 lui Mefodie i se cer informaţii cu privire la nişte documente mai vechi ale mănăstirii115, tot el semnează o adeverinţă de primire a unui călugăr la Căpriana, la 16 decembrie 1848116, iar la 29 ianuarie 1849 acceptă primirea unui alt călugăr, sosit de la Reni117. De la 22 martie a aceluiaşi an până în octombrie 1855 el semnează un şir de documente cu caracter economic118. Acest stareţ a început să zidească un corp de case mari cu două rânduri, dar nu le-a finisat pentru că în curând a încetat din viaţă119. În anii 1859–1860 stareţ al mănăstirii este Teoctist, care „a întemeiat lângă mănăstire o livadă mare, în care a răsădit fel de fel de copaci cu fructe”120. El a fost trimis de la mănăstirea Zograf pentru a administra mănăstirea Căpriana şi averile ei, urcând în scaunul de stareţ al mănăstirii la 11 martie 1859121.

Arhimandritul Cozma (numele laic Toma Cuţarov122), venit şi el de la mănăstirea Zograf (din care cauză i s-a zis Cozma de la Zograf 123), a fost stareţ între anii 1860–1882. „Sub conducerea lui, la 1862 s-a sfârşit zidirea caselor stăreţiei începute de stareţul Mefodie, apoi a mai zidit alte trei corpuri de case, îngrădire de cărămidă împrejurul mănăstirii şi a prefăcut din nou iconostasul din biserica cea mare a Sfintei Adormiri”124, în care au fost montate patru mari icoane cu ferecături din metale preţioase, zugrăvite prin strădania lui Cozma în atelierele de la Athos125. Clopotul mijlociu al Căprianei a fost achiziţionat prin străduinţa sa la 1865126. Arhimandritul Cozma este menţionat la 11 iunie 1873 într-un document privind reglementarea relaţiilor de proprietate asupra unor moşii ale Căprianei cu mănăstirile Muntelui Athos127. Dintr-o cronică a vremii aflăm că pe timpul acestui stareţ la mănăstire activa un frumos cor de monahi128. Moare la 2 februarie 1882 în al 60-lea an de la naştere129. 

În anii 1882–1891 stareţ a fost ieromonahul Grigorie, care „a înnoit tot acoperământul bisericii celei mari cu fier nou, şi cu mijlocirea şi ajutorul lui s-a zidit în schitul Condriţa biserica nouă de iarnă”130. În 1891 el a fost rechemat la Zograf, dar nu a întrerupt legăturile sale cu Basarabia şi mănăstirea Căpriana, căci şi pe la 1905, în postură de stareţ al mănăstirii Zograf, rămânea membru al Comitetului Eparhial al Societăţii Misionare Ortodoxe din Chişinău, vărsând drept cotizaţie de membru 100 de ruble131, sumă deosebit de mare pentru acele timpuri.

Conform unei dispoziţii oficiale a Eparhiei Chişinăului şi Hotinului, purtând data de 5 februarie 1891, ieromonahul Teofilact (numele laic Feodor Bacalim), stabilit la Căpriana din 1883132, a fost numit în calitate de stareţ al mănăstirii în locul lui Grigorie133. Teofilact era de neam bulgar cu instruire în familie134. S-a aflat în fruntea chinoviei până în 1916. „Sub conducerea acestui stareţ, cu mijlocirea şi stăruinţele lui, s-a zidit noua biserică mare de iarnă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, s-a cumpărat cu jertfa de la oameni un clopot mare de 182 puduri şi 25 funturi, a făcut reparaţia bisericii celei mai mari şi două corpuri de case mari, acoperite cu oală nouă, a lucrat ca un tehnic de a adus apă în mănăstire dintr-un izvor departe ca o jumătate vrâstă, a zidit  moară, două ambare pentru pâine şi alte multe lucruri pentru înflorirea spirituală şi materială a mănăstirii”135. Despre el mai aflăm că în februarie 1892 dă 50 de ruble pentru întreţinerea şcolii parohiale bisericeşti din satul Căpriana136. La 12 şi 22 septembrie 1905 egumenul cere binecuvântarea episcopului privitor la primirea unor noi ascultători137 la mănăstire. În 1913 Teofilact devine cetăţean al Imperiului Rus. La 12 decembrie 1916, în condiţiile Primului Război Mondial, printr-o decizie a autorităţilor ţariste el este înlăturat de la conducerea mănăstirii. Spre deosebire de alţi monahi bulgari de la Căpriana, care au fost internaţi la Chişinău pentru a fi deportaţi ulterior în eparhia Reazan (12 decembrie 1916), Teofilact, fiind în vârstă de 70 de ani, a fost lăsat la mănăstire138, unde se stinge din viaţă la 12 iunie 1919139. 

Între anii 1916 şi 1918 egumen este ieromonahul Iacob, rus de naţionalitate. „Acest stareţ n-a adus niciun folos mănăstirii, numai a risipit şi multe lipsuri a avut mănăstirea în gospodărie că a vândut şi a luat tot ce a putut din lucrurile bisericii”140.

După Iacob, posibil, un timp scurt stareţ a fost un oarecare Pitirim, care împreună cu Iacob „au vândut la ruşi: 6 cruci de argint aurite, din care una era cu lemn sfânt, două evanghelii mari, îmbrăcate în argint aurit, între care şi una scrisă pe pergament şi donată mănăstirii de gospodarul Moldovei Petru Rareş, două potire mari aurite şi racla de argint cu sfintele moaşte ale sfinţilor mucenici Chiric, Iulita şi Gheorghe”141. 

La 3 iulie 1918 este numit stareţ la Căpriana Gherontie (Gavriil Guţu)142. La 12 noiembrie 1918 protosinghelul  Gherontie cere binecuvântarea mitropolitului privitor la „tunderea” unui grup de persoane143. Demisionează din postul de stareţ la 2 decembrie 1918, ca la 8 martie 1920 să fie primit la mănăstirea Hârjauca. Gherontie (Guţu) a mai deţinut stăreţia Căprianei, fiindcă îl aflăm semnând la 27 februarie 1919 cererea de alocare a unei sume pentru repararea mănăstirii144. Gavriil Guţu s-a născut la 26 octombrie 1887 în comuna Holoşniţa, judeţul Soroca. A fost crescut de mic în atmosfera mănăstirilor cu trecut însemnat din Basarabia, înzestrat cu un suflet nobil şi râvnitor de înfăptuiri mari, era un om de o rară tenacitate şi putere de muncă. Intră în mănăstirea Japca la 7 februarie 1912. La 12 august a fost mutat la mănăstirea Cetăţii Ismail, apoi la 13 ianuarie 1915 este mutat la Mitropolia din Chişinău, iar la 14 martie a aceluiaşi an a fost tuns în monahism, schimbându-i-se numele în Gherontie. La 12 martie 1918 este hirotonisit ierodiacon de arhiereul Platon Lebedev, iar la 29 iunie a aceluiaşi an, este hirotonisit ieromonah. La 3 august 1922 este numit casier al schitului Bocancea-Bălţi. La 1 decembrie 1923 este numit stareţ la schitul Rudi, unde rămâne 7 ani, refăcând schitul ruinat. În 1931 trece la mănăstirea Tismana şi după aceea la mănăstirea Rohia din Maramureş. Gherontie (Guţu) câştigase o bogată experienţă în viaţa monahală şi gospodărească pe la cele câteva mănăstiri la a căror conducere a fost. La vârsta de 50 de ani (1 august 1937) încetă din viaţă145. 

În noiembrie 1920 stareţ al mănăstirii era Natanail (Rotaru), protosinghel, român basarabean, care, cu prilejul unei vizite canonice la mănăstire a arhiepiscopului Basarabiei Gurie, a fost ridicat la treapta de arhimandrit146. Natanail ia parte la lucrările Congresului stareţilor mănăstirilor din toată România, care a avut loc la 1–2 mai 1924 la mănăstirea Căpriana147. 

Dintr-o informaţie privind starea mănăstirii Căpriana, de la 1 mai 1931, aflăm că egumen este Paisie (Adamiţei)148, care a condus frăţia de la 1929 până în 1939149.

În următorii ani au fost egumeni Marcu 1939–1940150 şi arhimandritul Gherasim 1940–1941151. La 21 iulie 1942 îl găsim în calitate de stareţ ieromonah pe Sebastian (Florea)(1941–1947)152, care semnează o circulară privind moşiile mănăstirii Căpriana153. La 10 martie 1945 stareţul Sebastian semnează un act de predare a 35 ha de pământ comunei Căpriana154. La 12 aprilie 1947 îndeplinea funcţia de egumen ierodiaconul Ieronim (Grosu), care semnează o scrisoare privind interesele mănăstirii în faţa autorităţilor de stat155. La 9 septembrie 1947 în această funcţie îl aflăm pe ieromonahul Ioachim (Pleşca), care cere sprijinul statului în reparaţia mănăstirii156. Între anii 1947 şi 1948 stareţ este Efrem157.  În anii 1948–1950158 îl găsim din nou în fruntea frăţiei mănăstirii pe Sebastian (Florea). La 7 iunie 1948 el cere sprijinul autorităţilor la procurarea unui autocamion159; la 14 martie 1949 acelaşi egumen semnează un document cu privire la pagubele pricinuite mănăstirii de un incendiu160. În acelaşi an Sebastian face o declaraţie cu privire la nişte terenuri agricole care treceau în posesia colhozului din satul Căpriana161. 

Din 9 mai 1950 până la 9 octombrie 1952 este egumen Sofian (Brâileanu)162, înlocuit apoi cu Evghenie (Adam)163, acesta fiind egumen până la închiderea mănăstirii, în 1962164. Dintr-o informaţie scrisă a unui demnitar de stat (sovietic) aflăm că stareţul mănăstirii, ieromonahul „Evghenie Adam”, la 22 februarie 1954 se plânge de impozitarea împovărătoare a mănăstirii165. Acelaşi stareţ, la 5 septembrie 1955, cere permisiunea de a se procura tehnică166. În 1959, la 16 aprilie, Evghenie a prezentat instanţelor republicane un raport privind abuzurile autorităţilor locale faţă de mănăstire167. Din documentele vremii am dedus că egumenul Evghenie (Adam) a condus cu pricepere mănăstirea, reuşind în anii 1952–1959 să aducă economia mănăstirii la un nivel înalt de organizare. Relansează viaţa monahală şi spirituală, primind numeroşi monahi alungaţi de la mănăstirile închise de autorităţi, iar la marile sărbători aici se adunau, ca şi odinioară, numeroşi credincioşi. Deşi asupra instituţiei se exercita o puternică presiune din partea autorităţilor sovietice care intenţionau să închidă mănăstirea Căpriana încă în 1959, datorită capacităţii de rezistenţă a egumenului Evghenie, doar la sfârşitul lunii octombrie 1962 au avut loc ultimele acţiuni legale ale comunităţii monahale de la Căpriana, la 25 octombrie fiind oficiată ultima slujbă. La această slujbă, precum îşi aminteşte monahul Tihon (Leontie Marcu), laic pe atunci, „toată lumea şi cei cam o sută de călugări plângeau, cerându-şi iertare unii de la alţii. A doua zi au venit nişte oameni răi şi au pus lacăte la toate uşile mănăstirii. Călugării au plecat care încotro, neluând nimic cu ei”. Locaşul sfânt a fost închis la 10 noiembrie 1962168.

După închidere, clopotele mănăstirii au tăcut aproape 27 de ani. În februarie 1989 mănăstirea îşi reia activitatea. Prin decizia din 1 februarie 1989 Serapion, Mitropolitul Chişinăului şi al Moldovei, îl numeşte în funcţia de stareţ la mănăstirea Căpriana169 pe arhimandritul Iosif (Vladimir Gargalâc). Acesta a activat aici până la 29 mai 1990, când este destituit împreună cu economul mănăstirii arhimandritul Marchel (Mihăescu) de către Vladimir, arhiepiscopul Chişinăului şi Moldovei 170, iar stareţ al mănăstirii prin aceeaşi hotărâre este numit arhimandritul Petru (Păduraru)171, actualul ierarh al Mitropoliei Basarabiei. 

Din 14 septembrie 1990, este numit arhimandritul Serafim (Ştefan Cojocaru), care îndeplineşte funcţia de stareţ al mănăstirii până în octombrie 1991, când este eliberat în urma cererii sale 172 în legătură cu starea sănătăţii. Acesta a fost urmat de egumenul Iuvenalie (Ion Drăgui)173. Din 1993 până în 2002, postul de stareţ al mănăstirii Căpriana este deţinut de către arhimandritul Platon (Eugeniu Manole)174, iar din aprilie 2002 în fruntea comunităţii monahale de la Căpriana este numit părintele stareţ Filaret (Iurie Cuzmin), aflându-se în această postură până în prezent. În luna februarie 2003, la iniţiativa preşedintelui Republicii Moldova Vladimir Voronin şi a Înalt Preasfinţitului Mitropolit al Chişinăului şi Întregii Moldove Vladimir, a fost lansat de către Radioul Naţional un maraton în scopul acumulării de mijloace băneşti pentru renovarea şi restaurarea complexului monahal Căpriana. Mii şi mii de oameni, bătrâni, invalizi, copii, instituţii de stat şi private, ţărani, muncitori, intelectuali, înalţi demnitari din întreaga Basarabie au participat activ la această acţiune de suflet şi credinţă. În anii 2003–2009, cu sprijinul autorităţilor de stat şi al populaţiei, la Căpriana au fost efectuate ample lucrări de restaurare şi reparaţie.

Comunitatea monahală

Deşi locaşul de rugăciune de la obârşia Vişnevăţului este atestat ca existent cu statut de mănăstire încă pe la 1429, din întreaga epocă, de la Alexandru cel Bun şi până la Ştefan cel Mare şi primii săi urmaşi la tronul Ţării Moldovei din prima jumătate a sec. XVI, nu cunoaştem decât numele unui singur monah de la această mănăstire, şi anume Chiprian, care a fost şi egumenul acestei mănăstiri. Chiar dacă însuşi faptul existenţei unei mănăstiri presupune în mod obligatoriu şi prezenţa unei comunităţi monahale, izvoarele cunoscute nu oferă date concrete privind numele şi numărul monahilor. În funcţie de vechimea şi importanţa mănăstirii, numărul acestora putea să oscileze de la câţiva şi până la câteva zeci, ba poate şi mai mult. Însă, pornind de la faptul că în perioada indicată mănăstirea Căpriana nu făcea parte dintre cele mai importante din Ţara Moldovei, putem admite că numărul monahilor (călugărilor) ei putea să ajungă la cel mult 10–12 persoane. Comunitatea monahală de la Căpriana, probabil, era completată din rândurile credincioşilor satelor din împrejurimi, care ulterior erau educaţi şi instruiţi în spiritul cerinţelor vieţii clerului negru, în conformitate cu prescripţiile învăţăturilor lui Ioan Scărarul.

Bineînţeles, încă din acea epocă la mănăstirea Căpriana trebuia să se fi stabilit şi monahi veniţi de la alte mănăstiri, atât din Ţara Moldovei, cât şi din alte părţi. În legătură cu aceasta nu putem scăpa din vedere faptul că în epoca indicată mai sus, sub presiunea cuceririlor otomane din Balcani, multe feţe bisericeşti, monahi din aceste spaţii (greci, bulgari, sârbi ş.a.) se refugiau în ţările române, inclusiv în Ţara Moldovei.

Se poate admite cu o mare doză de siguranţă că, începând cu 1470, prin cunoscutele cărţi domneşti de la Ştefan cel Mare, Căpriana este subordonată celei mai mari şi mai înfloritoare mănăstiri din Moldova de pe acele timpuri – Neamţ. Cum se obişnuia în asemenea cazuri, mănăstirea principală trimitea la mănăstirile şi schiturile subordonate egumeni, economi, călugări, care urmau să se ocupe de diriguirea duhovnicească şi administrarea averilor locaşurilor. În legătură cu aceasta se poate presupune că pentru un anumit timp la mănăstirea Căpriana s-au stabilit şi monahi nemţeni. Cunoscând valoarea şi importanţa clerului nemţean din acea perioadă, am putea presupune că aceste legături au fost dintre cele mai benefice pentru nivelul de pregătire spirituală, cărturărească şi de viaţă duhovnicească a comunităţii monahale de la Căpriana.

Dacă admitem existenţa unor relaţii dintre cele două mănăstiri, pare să nu fie atât de ieşit din comun faptul apariţiei la mănăstirea din stânga Prutului a unui monah deosebit de pregătit şi cult, atât în materie de cunoştinţe religioase, cât şi în cultura cărturărească în general, fiind vorba de egumenul de la Căpriana Eftimie, care a activat aici în timpul domniilor lui Alexandru Lăpuşneanu, ba poate şi mai înainte. Din sec. XVI ne-a venit numele monahului Isaia, originar din regiunile ucrainene stăpânite de polonezi, care a fost tuns în călugărie pe timpul aceluiaşi egumen Eftimie prin anii ’50–’60 ai sec. XVI. Pornind de la faptul că în scrisoarea sa din 1585 în timpul aflării la Moscova175, Isaia îl caracterizează în termenii cei mai elogioşi pe conducătorul soborului de rugători de la Căpriana şi că îşi aminteşte cu multă evlavie despre faptul „că a fost tuns la Căpriana”, se pare că găsise în această mănăstire un mediu destul de prielnic, cu monahi de o cultură duhovnicească deosebită.

Documente din sec. XVII arată că şi în această perioadă comunitatea monahală de la Căpriana continua să-şi exercite toate îndatoririle legate de credinţă şi de munca de zi cu zi. Astfel, în cartea domnească a lui Radu Mihnea voievod de la 12 ianuarie 1617 se arată că satul Alexinţi este întărit „rugătorilor noştri egumenului şi întregului sobor de la mănăstirea numită Căpriana”176. Acelaşi sobor de rugători de la Căpriana, împreună cu egumenul Ftodor, este atestat şi într-un zapis de tocmeală dintre mănăstirile Căpriana şi Bistriţa din 28 mai 1667177. Iar într-un act din 5 mai 1697 apare ca martor şi călugărul de la Căpriana Pahomie178.

Nu putem şti ce schimbări s-au produs la mănăstire la sfârşitul sec. XVII, făcându-l pe Antioh Cantemir voievod, ca la 30 ianuarie 1698 în cartea sa domnească de închinare mănăstirii Zograf de la Muntele Athos să-i prezinte pe monahii de la Căpriana într-o lumină cu totul nefavorabilă: „…prea s-a pustiit şi a sărăcit această sfântă mănăstire, şi a rămas fără venit şi fără cele trebuincioase pentru întreţinerea locatarilor ei, din nepăsare şi atitudinea neglijentă şi nimicnicia călugărilor răi şi leneşi”179. Izvoare ulterioare arată că şi după această dată şi până în 1813 comunitatea monahală de la Căpriana a continuat să activeze, fiind condusă de călugări sosiţi de la Zograf. Probabil că în afară de egumeni la Căpriana s-au stabilit şi monahi de rând, veniţi din mănăstirile de la Muntele Athos şi, în primul rând, de la Zograf, care erau în mare parte bulgari şi greci. Astfel, pe parcursul perioadei respective comunitatea monahală de la Căpriana este reprezentată atât de monahi din partea locului, cât şi de cei veniţi din Balcani. Spre deosebire însă de epocile precedente, toate averile, moşiile şi veniturile mănăstirii erau controlate şi administrate de stareţi trimişi de la Zograf.

La fel ca şi în perioadele precedente, şi în epoca caracterizată nu dispunem de date privitoare la numărul monahilor de la Căpriana. Însă, pornind de la faptul că mănăstirea avea numeroase bunuri imobile şi mobile, putem admite că numărul lor era destul de mare. Ei se ocupau atât de oficierea slujbelor religioase, cât şi de diverse treburi gospodăreşti. Astfel, pe la 9 mai 1725, domnul Mihai Racoviţă, printr-o dispoziţie specială, decide trecerea unei moşii şi a unei mori în Bâc rămase de la serdarul Drace în stăpânirea mănăstirii Căpriana, în schimb „călugării să aibă a-i muta oasele lui să le ducă să le îngroape la sfânta mănăstire şi să-i facă pomenire din an în an după obiciaiul creştinesc”180. Prezenţa soborului de rugători de la Căpriana în frunte cu un egumen este atestată şi în alte cărţi domneşti din epoca fanariotă, de la Grigorie Ghica voievod din 15 mai 1730181, în cartea domnească din 25 iulie 1760, prin care Ioan Teodor Callimachi voievod dă „…rugătorilor noştri călugărilor de la mănăstirea Căpriana” a treia parte din satul Şendreni182. Din anii 1753–1754 ne-a venit numele unui călugăr de la Căpriana, Iacov183, care traduce un document, iar alt monah, Chesarie, pe la 1802 termină de copiat un „Sbornic”.  Nici materialele documentare de la răscrucea sec. XVIII–XIX nu oferă informaţii privind numărul şi componenţa etnică a comunităţii monahale de la Căpriana. Însă aceleaşi izvoare permit să se afirme că mănăstirea, cu toate veniturile ei, era în continuare condusă de călugării de la Zograf. Deşi în 1698 Antioh Cantemir, închinând mănăstirea Căpriana celei de la Muntele Athos, spera, în urma acestui pas, mănăstirea moldoveană îşi va îmbunătăţi situaţia, după cum reiese din izvoare, de-a lungul secolului fanariot starea de lucruri nu s-a schimbat spre bine, căci în acest răstimp nu sunt atestate anumite lucrări  importante de reparaţie sau de reconstruire a mănăstirii. Ba mai mult, nu este atestată nicio acţiune culturalreligioasă de proporţii. În schimb, abundă informaţia de ordin economic, de sustragere şi cheltuire nemotivată a unor importante sume băneşti. Unii dintre monahi, în primul rând dintre cei care administrau mănăstirea şi moşiile ei, îşi „sclipuiau” în scurtă vreme averi fabuloase, саrе puteau fi transmise prin moştenire 184. Toate acestea nu puteau să nu atragă atenţia atât a înaltului cler, cât şi a unor demnitari ai Ţării Moldovei. De aceea, îndată ce deveni exarh al Bisericii din Principatele Române (1808), Gavriil Bănulescu-Bodoni întreprinde acţiuni energice îndreptate împotriva abuzurilor. Controalele efectuate la Căpriana (unica aşezare monahală cu statut de mănăstire din cele 15 din spaţiul dintre Prut şi Nistru, conform recensământului din 18 aprilie 1809 în Episcopia Huşilor 185) au scos la iveală un tablou deosebit  de trist: lipsa totală a unei documentaţii adecvate privind veniturile şi cheltuielile mănăstirii, datorii enorme faţă de creditori, furturi comise de unii călugări186, bisericile şi alte acareturi zăceau în ruină, fiind rău afectate de trecerea anilor şi de cutremure. Într-o stare şi mai delăsată era viaţa spirituală duhovnicească de la mănăstire. Astfel, ordinea şi canoanele monastice nu se respectau. La primirea noilor membri în comunitatea monastică nu se făcea niciо prescripţie, nu se respecta nici termenul de trei ani de încercare pentru cei care doreau să primească călugăria, mulţi monahi umblau din mănăstire în mănăstire fără binecuvântarea ierarhului, deseori la mănăstire se oploşeau oameni suspecţi, chiar fugari din armata rusă. Despre starea deplorabilă vorbeşte şi faptul că egumenul mănăstirii Antim refuza să se supună şi să îndeplinească dispoziţiile înalţilor ierarhi, irosind fără socoteală veniturile mănăstirii. Sub diriguirea frauduloasă a aceluiaşi egumen mănăstirea intrase în mari datorii. Chiar şi pentru serbarea hramului Adormirii Maicii Domnului mănăstirea a fost nevoită, în 1811, să împrumute 500 de lei187. Pe lângă acestea, în 1812 viaţa comunităţii monahale de la Căpriana a fost tulburată de aşezarea aici a fostului egumen Agapie al Dobrovăţului, care „au început a răzvrăti pe părinţii călugări, avându-l … părtaş şi pe fratele său Antonie, din carele s-au pricinuit o mare tulburare între toţi casnicii”188.

Toate acestea l-au determinat pe mitropolitul Gavriil să ia măsuri în vederea curmării încălcărilor, între care şi trecerea în 1813 a Căprianei sub ascultarea Casei Eparhiale Mitropolitane din Chişinău, dată la care află loca şul de-a dreptul înglodat în datorii şi în ruină. Pentru a suprima aceste nereguli, mitropolitul Gavriil emite о circulară prin care se cerea predarea la Dicasterie a condicilor de venituri şi cheltuieli. În conformitate cu această circulară, de acum înainte călugării nu mai puteau avea о gospodărie separată de cea a mănăstirii şi nici nu puteau să se îndeletnicească cu creşterea vitelor, cu lucrarea pământului sau cu negustoria, fiind opriţi de pravilele monastice. S-a ordonat, de asemenea, să fie prezentată la Mitropolie lista călugărilor şi cea a novicilor frăţiei, pentru о evidenţă strictă a numărului de călugări189. În urma răsturnării de situaţie din 1813, prin acţiunile mitropolitului Chişinăului au survenit schimbări şi în comunitatea monahală. Sunt înlăturaţi de la conducere călugării athoniţi, dându-se prioritate celor din partea locului.Treptat se schimbă şi componenţa etnică a rugătorilor.

În această perioadă sunt atestaţi călugării: la 18 octombrie 1810 ieromonahul Serafim, rânduit în calitate de econom la schitul Condriţa190, şi un monah pe nume Ioanichie, de neam moldovean, despre care mai cunoaştem că ştia carte şi se ocupa de administrarea proprietăţilor forestiere ale mănăstirii191, apoi călugărul Isidor192. Dintre călugării care activau la Căpriana în a doua decadă a sec. XIX sunt cunoscuţi: egumenul Chiril, care la 1812 era împuternicit să apere interesele mănăstirii într-un litigiu de judecată privind hotarele unor moşii193, Avram, Evghenii şi Niculai, care au cumpărat şi au dăruit mănăstirii după 1814 cartea Viaţa sfântului Ioan Scărarul (Neamţ, 1814194), Ghidion, care în 1817 dăruieşte partea sa din satul Sineşti mănăstirii Căpriana195.

În anii 1819–1820 comunitatea monahală de la Căpriana cunoaşte o perioadă de intensă activitate în vederea reconstruirii bisericii cu hramul Adormirii şi aşezării mănăstirii în calitate de reşedinţă de vară a mitropolitului Chişinăului. În această perioada este atestat arhimandritul Chiril Andrianopolitis, stins din viaţă la 5 noiembrie 1821. După cum arată inscripţia de pe piatra de mormânt, în 1819–1820 a fost „… ca un arhitect la prefacerea ca din nou a bisericii mari din mănăstirea Chipriana” şi „namestnic (al) Mitropoliei Moldaviei”196. În primăvara anului 1821 călugării de la Căpriana sunt martorii ceremoniei de înhumare a mitropolitului Gavriil, eveniment care scoate într-un fel mănăstirea din monotonia ce se stabilise aici de secole.

Din anii ’20–’30 ai sec. XIX este cunoscut călugărul Vitalie197, ieromonahul Iesei, venit de la schitul Gherasca de peste Prut198, pe lângă alţii, care de asemenea au venit de la mănăstiri din dreapta Prutului199. În noiembrie 1825 monahul Mihail Popovici de la Căpriana termină de tradus din limba rusă în română un Tipic (Sankt Petersburg, 1824200). Din raportul „egumenului Irinei, economul mănăstirii”, din 9 februarie 1837 adresat arhiepiscopului Dimitrie, aflăm că a răposat de curând la Căpriana arhimandritul Victor,201 anterior egumen la schitul Horodişte, ţinutul Orheiului, decorat cu „nabederniţă”, arhimandrit din 31 august 1824202. El era  posesorul unei bogate, pe acele timpuri, biblioteci, din care făceau parte cărţi bisericeşti tipărite şi manuscrise, manuale în limbile română şi rusă203.

Pe la 1837 în rândurile comunităţii monahale au loc alte schimbări importante, deoarece mănăstirea este retrocedată călugărilor de la Zograf. După această dată, la Căpriana îşi fac din nou apariţia stareţii şi monahii athoniţi. În 1839, când mănăstirea a fost vizitată de scriitorul rus N. I. Nadejdin, la oficierea slujbei religioase în biserică se rosteau rugăciuni în limba slavonă şi „moldovenească” şi cântau două coruri: unul în limba greacă, iar altul – „moldoveneşte” (româneşte). Aceasta ne face să credem că din frăţia de monahi făceau parte în afară de moldoveni şi călugări athoniţi204.

Revenirea monahilor athoniţi la Căpriana a fost marcată ulterior de schimbări importante, fiind luate măsuri de îmbunătăţire a stării economice şi duhovniceşti. Deja în 1840 aici este zidită o nouă biserică cu hramul Sfântul Gheorghe, hram pe care îl purta din vechime şi mănăstirea Zograf. De asemenea, sunt atestate cazuri când monahi de la alte mănăstiri basarabene şi din afara provinciei doresc să se stabilească la Căpriana205. Datele statistice oficiale înregistrează la Căpriana în 1841 – 7 călugări şi 10 ascultători, iar la metocul Căprianei, schitul Condriţa – 4 monahi şi 2 posluşnici206.

Pe timpul egumenului Cozma, în 1862, la Căpriana se construieşte casa stăreţiei, pe care se fixează o placă din marmură albă cu inscripţie (de altfel, păstrată până în zilele noastre), din care aflăm numele a încă doi călugări greci – ieromonahul Panfilie şi Teodosie, care au luat parte la această construcţie207. Pe la 1863 de bibliotecă se îngrijea ieromonahul Mitrofan208. Din anul 1868 ne vine  o interesantă inscripţie în limba română de pe o carte a mănăstirii Căpriana, din care aflăm despre prezenţa aici a ierodiaconului Climent209, iar la 1 decembrie 1870 el vinde şapte cărţi egumenului Ghedeon de la mănăstirea Hâncu210. Deja prin anii ’70 ai sec. XIX, trei monahi bulgari din frăţia de la Căpriana devin episcopi în provinciile bulgare, aflate sub stăpânirea otomană: Natanail ocupă scaunul episcopal de la Ohrida, Partenie – pe cel de la Nişa şi Eustatie pe cel de la Pilagonia211.

Deşi în 1873 mănăstirea Căpriana este trecută, cu toate averile ei, sub administrarea Ministerului de Externe al Imperiului Rus, în perioada ulterioară, până la începutul Primului Război Mondial, călugării de la Zograf continuă să rămână la conducerea mănăstirii. În 1888 monahul Andronic de la Căpriana este desemnat preot în satul Feropontievca de pe Dunăre212. La 1891 îl aflăm din nou la Căpriana, iar la 15 martie acelaşi an, el pleacă pentru un an să se închine la Zograf 213. În 1890, călugării de la Căpriana Antonie de Zograf, Hristodul de Zograf şi stareţul Grigore de Zograf au făcut donaţii în bani în folosul Societăţii Misionare Ortodoxe din Chişinău214. Tot în acelaşi an este admis ca posluşnic Igor Tolmacev, venit de la Casa Arhierească de pe Don215, iar ieromonahul Ilarion este transferat de la Căpriana la mănăstirea Frumoasa216. Prin dispoziţia conducerii eparhiale din 25 octombrie 1890 sunt numiţi posluşnici la Căpriana: Vasile Dron din Chişinău, Elisie Bivol din satul Costeşti şi Mihail Golşa din Sucleea217, iar la 30 octombrie 1891 a decedat călugărul Avramie218. În anul 1900 un grup de monahi de la Căpriana – Andronic, Antonie, Nicanor, Samuil de Zograf şi stareţul Teofilact – îşi onorează cotizaţiile de membri ai Comitetului Eparhial Chişinău ai Societăţii Misionare Ortodoxe219. În acelaşi an au devenit ascultători ai mănăstirii Dumitru Salcuţan şi Alexei Voiţiţchi220. La începutul lui 1901, după cum reiese dintr-o informaţie prezentată instanţelor superioare de către stareţul Teofilact, comunitatea monahală de la Căpriana includea un stareţ, 5 ieromonahi, 3 ierodiaconi, 8 monahi şi 6 posluşnici221, adică 23 de persoane. Către 1905 creşte mult numărul călugărilor de la Căpriana care făceau parte din Societatea Misionară Ortodoxă. În afară de cei menţionaţi mai sus, către această dată îi aflăm înscrişi în Societate pe monahii Ghenadie, Teoctist, Dometian de Zograf, Panaret de Zograf, Teodorit de Zograf 222.

Intrarea Bulgariei în război de partea alianţei germanoaustriace a determinat autorităţile ţariste să-i deporteze pe călugării bulgari de la Căpriana în provinciile din estul imperiului. Din lista întocmită la 12 decembrie 1916 făceau parte monahii bulgari Samuil, Nicodim, Meletie, Irinarh, Nichita, Arcadie, Daniil, precum şi posluşnicii Hristo Diamandi, Raico Dimitriev şi Ivan Vasiliev 223. Tot atunci ei au fost internaţi la Chişinău la dispoziţia Arhiepiscopiei Chişinăului şi a Hotinului, de unde urmau să fie deportaţi. Soarta lor de mai departe rămâne necunoscută. Conform aceleiaşi surse, la Căpriana au rămas numai monahi moldoveni224. După cum arată unele date, în aceste condiţii un număr destul de mare de călugări bulgari originari din Basarabia, care făceau parte din comunitatea Căprianei, au reuşit să evite deportarea, luând calea spre mănăstirea Zograf, unde s-au stabilit pentru totdeauna. Astfel, dintr-o informaţie privind comunitatea monahală de la Zograf aflăm că monahii Antonie, Benedict, Pavel şi Teofil veniseră în frunte cu arhimandritul Vladimir, econom la schitul Condriţa, dependent de mănăstirea Căpriana, aducând cu ei sume mari de bani („огромна парична сума”)225. Prin 1945 aceşti călugări aveau vârsta de 50–70 de ani, ceea ce însemna că pe la 1917, când părăseau Căpriana, erau destul de tineri226, încadrându-se foarte curând în viaţa monahală de la Athos. Mai mult, arhimandritul Vladimir fu ales egumen al mănăstirii Zograf, rang pe care în 1945 continua să-l deţină227.

Locul monahilor bulgari este pretins de monahi ruşi, care ajung, treptat, să domine (până în 1918) frăţia monahală de la Căpriana. Evenimentele ce s-au derulat în această perioadă, haosul provocat de război, lipsa încă a unor autorităţi locale le-au dezlegat mâinile călugărilor ruşi, care au recurs la mari abuzuri. După cum relata presa vremii, ei au înstrăinat fără niciun drept obiecte de cult de mare valoare care aparţineau de secole mănăstirii. Între care şase cruci de argint aurite, două evanghelii mari, îmbrăcate în argint aurit, între ele şi cea dăruită de Petru Rareş la 1544, două potire mari aurite şi racla de argint cu sfintele moaşte ale sfinţilor mucenici Chiric, Iulita şi Gheorghe228. În 1917–1918 mulţi monahi ruşi, în frunte cu stareţii Iacob şi Pitirim de aceeaşi etnie, jefuind crunt mănăstirea, o părăsesc. În aceste condiţii, treptat controlul asupra mănăstirii este preluat de monahii din partea locului. Deja în 1918 frăţia monahală a Căprianei se completează cu monahi băştinaşi: Ioachim Popa din satul Cornova, Theodor Sârghii şi Simion Sârbu din Bravicea, judeţul Orhei, iar din judeţul Chişinău – de fiii de ţărani Gheorghe Batâr din Horodişte, Gheorghe Clima din Pârjolteni, judeţul Soroca, iar din satul Gura-Căinari – de Cozma Cazac, care se aflau la ascultare în mănăstire de trei ani, toţi în vârstă de la 32 până la 45 de ani229.

Ca urmare a unirii Basarabiei cu România în 1918, biserica locală, inclusiv mănăstirea Căpriana, trece sub cârmuirea bisericească naţională. La acea dată din frăţia monahală de la Căpriana făceau parte 2 ieromonahi, 5 ierodiaconi, 13 monahi şi 51 de fraţi230. Consolidarea clerului băştinaş era sprijinită de arhiepiscopul Basarabiei Gurie Grosu, care în noiembrie 1920 efectua o vizită canonică la acest locaş sfânt. Cu această ocazie, ierarhul l-a ridicat la rang de arhimandrit pe egumenul Natanail Rotaru şi a tuns în călugărie alţi doi fraţi 231.

Către 1924 comunitatea monahală a Căprianei era alcătuită din 37 de monahi şi 60 de fraţi232.

Date deosebit de interesante privind structura comunităţii monahale a mănăstirii aflăm dintr-un izvor cu data de 1 mai 1931, în care sunt menţionaţi „preacuviosul părinte stareţ egumen Paisie Adamiţei în etate de 42 de ani, originar moldovean basarabean, duhovnic arhimandrit Gherasim Grecu de 56 de ani, arhondar ieromonah Gherasim Chică de 55 de ani, veşmântar ieromonah Mihail Cupcea de 53 de ani, casier ierodiacon Marcu Bevenca de 42 de ani, econom ierodiacon Iuvinalii Popa de 46 de ani, toţi fiind de origine moldoveni basarabeni, secretar frate Paul Turcu de 32 de ani, cu studii 5 clase liceale, de origine român bănăţean, precum şi smeriţii ieromonahi, ierodiaconi, monahi şi a fraţilor ascultători în număr de 100… ”233. Schimbările care au avut loc în anii următori în componenţa frăţiei monahale sunt reflectate într-un studiu privind starea mănăstirii în 1939. Conform acestuia, mănăstirea adăpostea la acea dată 114 călugări şi fraţi234.

Evenimentele legate de declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial şi răpirea Basarabiei s-au răsfrânt negativ şi asupra stării economice şi componenţei frăţiei de monahi. Astfel, conform unor date statistice din 8 decembrie 1943, aceasta se caracteriza prin următorii indici numerici: „călugări – 42, fraţi – 10”235. Alte informaţii statistice privitoare la comunitatea mănăstirii datează din perioada postbelică. Astfel, în 1945 aici erau 43 de monahi236, iar în 1949 – 62 de fraţi şi ascultători237. La 1 ianuarie 1951, în documentele oficiale sunt atestaţi 47 de monahi şi 18 ascultători238. Dintr-o altă informaţie oficială din acelaşi an239 privitoare la mănăstirile de bărbaţi din Eparhia Chişinăului aflăm alte date privind structura de vârstă a comunităţii de la Căpriana. Astfel, vârsta celor 65 de monahi şi ascultători varia: între 18–30 de ani (1); între 30–40 de ani (5); între 40–50 de ani (15); între 50–60 de ani (13); între 60–70 de ani (12); mai mult de 70 (17); mai mult de 80 (2).

Dintr-o scrisoare a episcopului Nektarie din 1951 aflăm că monahul Ardalion Madan de la Căpriana a plecat într-o direcţie necunoscută, pierzându-i-se urma240. Precum reiese dintr-un raport oficial din 18 iulie 1952, se arată că, la închiderea mănăstirii Hârjauca, 3 monahi din acest locaş au trecut benevol la Căpriana241, iar din mănăstirea Curchi, conform rapoartelor din 29 octombrie 1953242 şi din 18 noiembrie 1953, au trecut alţi 18 monahi. Ulterior, până la închiderea mănăstirii Căpriana, în 1962, aici şi-au găsit loc de sălăşluire şi monahi pribegi din alte mănăstiri, persecutaţi de autorităţi, cum ar fi cazul ieromonahului Averchie (Mereuţa Avxentii)243 sau a lui Epifan Vremere 244, care s-au stabilit la Căpriana în 1953 şi, respectiv, în 1954. În 1957, octombrie 12, la mănăstire trăiau 57 de călugări245.

Către 7 iulie 1959246 autorităţile au reuşit să închidă 5 mănăstiri, ale căror monahii urmau, o parte, să se întoarcă la viaţa laică şi să fie angajaţi „în câmpul muncii”, iar alţii erau repartizaţi pe la mănăstirile nelichidate, între care şi Căpriana, unde au venit trei monahi de la Suruceni şi trei de la Ţigăneşti247, rămânând să activeze, dar de data aceasta în condiţii deosebit de restrânse. Conform unor informaţii oficiale din 12 decembrie 1959248, mănăstirile rămase au fost supuse la impozite deosebit de grele nu numai pe venit, dar şi pentru arenda imobilelor naţionalizate de stat şi primite în folosinţă. Destinul monahilor care au părăsit mănăstirea rămâne în mare parte necunoscut, mulţi dintre ei au pribegit249, rămânând neajutoraţi pe drumuri. Ba mai mult, precum reiese din corespondenţa episcopului Nektarie cu patriarhul Aleksie, acesta din urmă, într-o scrisoare din 12 noiembrie 1962250, solicită să fie ţinută evidenţa călugărilor plecaţi de la Căpriana, să le fie interzisă oficierea serviciului divin şi să fie încadraţi în câmpul muncii251.

Astfel, din ultimii ani de până la închiderea mănăstirii de către autorităţile sovietice posedăm următoarele informaţii privind comunitatea monahală de la Căpriana: în 1958 aici erau atestaţi 55 de rugători252, în 1961 – 81253– 87 de monahi de toate categoriile, 13 erau egumeni, iar unul era schiegumen254 (călugăr în treapta de schimă), iar în anul lichidării mănăstirii, în 1962, erau adăpostiţi 84 de călugări255. Creşterea numerică a comunităţii de la Căpriana în ultimii ani de funcţionare a locaşului se explică prin faptul că în perioada indicată existau doar trei mănăstiri de călugări din cele şapte câte activau odinioară în toată Eparhia Chişinăului256. Mulţi monahi şi ascultători de la mănăstirile lichidate şi-au găsit refugiu pentru scurt timp la mănăstirea Căpriana. Chiar în 1962 la Căpriana se stabilesc 21 de monahi veniţi după închiderea mănăstirii Hârbovăţ257.

Pe parcursul anilor 1945–1962, după cum reiese din unele surse documentare, autorităţile sovietice au supus comunităţile monahale, inclusiv pe cea de la Căpriana, unor restricţii şi hărţuieli rigide, care în ultimă instanţă urmăreau discreditarea monahilor şi a mănăstirii în scopul limitării şi micşorării continue a numărului de rugători, până la lichidare. Atât conducerea mănăstirii, cât şi călugării de rând erau învinuiţi permanent de încălcarea legislaţiei sovietice cu privire la culte. Interdicţiile şi învinuirile de tot felul din partea autorităţilor deveniseră un fenomen obişnuit. Se recurgea la diferite şiretlicuri şi pentru a nu admite stabilirea unor tineri la mănăstire. De asemenea, se făcea în fel şi chip ca să izoleze mănăstirea, comunitatea monahală de credincioşii din satele din împrejurimi, era interzisă oficierea ritualurilor religioase pe la casele creştinilor. Deseori călugării erau impuşi să facă declaraţii organelor de stat privitoare la respectarea prescripţiilor autorităţilor de stat şi de partid. Asemenea declaraţii au fost siliţi să semneze călugării Vitalie Clim, Ilarion Sârbulenco, Pantelimon Mârza şi egumenul Evghenie Adam258.

În 1962, odată cu închiderea abuzivă a mănăstirii, este lichidată şi comunitatea monahală. Conform dispoziţiilor autorităţilor sovietice, foştii monahi şi ascultători urmau să se retragă la baştină259, unde li se interzicea categoric oficierea slujbei religioase260, ei urmând să se încadreze în câmpul muncii. În continuare, foştii monahi erau urmăriţi de autorităţi, fiind suspectaţi şi deseori nu li se încredinţa un loc de muncă. Unul din călugării Căprianei, părintele Varahil, a mai slujit câţiva ani în parohiile din Susleni şi din Gura Galbenei, apoi 15 ani a trăit într-o mănăstire din Odesa261. Această împrejurare l-a determinat, de exemplu, pe fostul călugăr de la Căpriana Vasile Sava Bernic să se adreseze la 7 decembrie 1964 autorităţilor republicane de a i se elibera un certificat prin care se autentifica faptul că nu s-a făcut vinovat cu nimic şi în acelaşi timp cere o recomandare pentru a obţine mai lesne un loc de muncă262. Fostul călugăr de la Căpriana Apolinarii Macrinici (1902–1980), fost egumen al Dobruşei (1949), sălăşluind la mănăstirea Ţigăneşti până în 1959, la închidere este transferat la Căpriana, unde s-a aflat până în 1962, adică până la lichidarea ei, ca după această dată să locuiască în Chişinău, la rudele sale263. Averchie Mereuţă (1892–1979) din 1920 a intrat la mănăstirea Bocancea în calitate de posluşnic, acolo s-a călugărit, devenind ieromonah şi aflându-se până la închiderea mănăstirii în 1947, din 1959 până în 1962 a fost sălăşluitor la Căpriana, după care a trăit în satul Bilicenii Vechi264. Însă soarta de mai departe a marii majorităţi a foştilor slujitori de la Căpriana rămâne necunoscută, astfel încât redeschiderea mănăstirii în 1989 şi refacerea comunităţii monahale a Căprianei se face de fapt fără participarea foştilor călugări. Aceasta ne determină să credem că soarta lor în acest răstimp nu a fost uşoară şi că doar foarte puţini dintre ei au ajuns, probabil, la fericita zi de redeschidere a mănăstirii. Astăzi mănăstirea numără 25 de călugări.

Domeniul mănăstirii Căpriana

La fel ca şi alte mănăstiri din Moldova, Căpriana devine încă din sec. XV–XVI un mare proprietar de moşii şi alte averi mobile şi imobile. Principala sursă de creştere a domeniului mănăstirii, mai ales în sec. XV–XVII, au fost donaţiile din partea unor voievozi, apoi a unor reprezentanţi ai păturilor avute şi, în primul rând, ai boierimii.

La începuturile sale, mănăstirea apăru în aşa-numita poiană a lui Chiprian, situată la obârşia râuleţului Vişnevăţ, precum şi în preajma unor mici proprietăţi, care aparţinuseră odinioară fie lui Chiprian, fie domeniului domnesc. Este probabil ca şi Alexandru cel Bun, sprijinind osârdia părintelui Chiprian în vederea întemeierii unei mănăstiri în acest spaţiu, a venit şi el cu unele donaţii, fie către Chiprian, fie, nemijlocit, către mănăstirea nouîntemeiată. Pe cât se pare, în acelaşi perimetru geografic, se prea poate la hotar cu modesta moşie a mănăstirii proaspăt zidite de la izvoarele Vişnevăţului, avea anumite proprietăţi funciare chiar una dintre soţiile lui Alexandru cel Bun, căci în desemnarea hotarelor altor moşii din preajmă pe la 1429 se vorbeşte şi de „hotarul cneaghinei”. După cum se admite şi de cercetători, aceasta ar fi Marena doamna, căreia, printr-o carte domnească de la 25 aprilie 1429, Alexandru cel Bun îi dă şi alte proprietăţi imobile din zonă, inclusiv mănăstirea Căpriana cu toate averile sale „soţiei noastre, Cneaghinei Marena, mănăstirea Vişnevăţ, unde este egumenul Chiprian, ca să-i fie ei uric, cu tot venitul şi cu toate folosinţele care ascultă de această mănăstire, ei, şi copiilor ei, iubitului nostru Petru şi altor fii şi fiice a(le) noastre, care vor fi din Cneghina Marena, şi copiilor lor, şi nepoţilor lor, şi strănepoţilor lor şi răsstrănepoţilor lor, neclintit şi nemişcat niciodată, în veci.”265 În baza celor arătate până aici, putem afirma că, pentru a fi întemeiată mănăstirea, Alexandru cel Bun a delimitat o bucată din domeniul domnesc situat în această parte a ţării, pe care se efectuau anumite activităţi economice şi care aducea anumite venituri. Anume moşia în cauză, din domeniul domnesc, al cărui hotar, precum am văzut, nu este arătat exact, împreună cu poiana lui Chiprian au constituit averile iniţiale ale mănăstirii de la Vişnevăţ. Prin actul din 25 aprilie 1429 mănăstirea, cu întreaga avere şi veniturile sale, este dată cneaghinei Marena şi urmaşilor ei. După cum reiese din actele ce poartă data de 1 aprilie 1470, după 1429 în averile şi statutul mănăstirii nu au avut loc schimbări esenţiale. După încetarea din viaţă a Marenei doamna, mănăstirea cu averi şi venituri a trecut în stăpânirea fiicei sale Chiajna, care, în scurtă vreme după ce nepotul ei Ştefan cel Mare, prin cartea domnească de la 1470, a transmis mănăstirea Vişnevăţ în subordinea celei de la Neamţ, a insistat ca o parte din averile mănăstirii pe care ea le-a avut drept moştenire de la mamă-sa, Marena doamna, să fie date mănăstirii Neamţ din partea ei. Aceasta s-a întâmplat la 7 mai 1470, în conformitate cu hrisovul domnesc dat de cancelaria domnească a lui Ştefan cel Mare. În act sunt indicate în linii mari aceleaşi averi enumerate în actul de danie din 1429 al lui Alexandru cel Bun, averi din care urma să fie oferită mănăstirii Neamţ, în numele Chiajnei, „prisaca lui Chiprian la Botne”. Din descrierea hotarului prisăcii putem conchide că era vorba de o avere imobilă destul de întinsă: „iar hotarul acestei prisăci să fie începând din jos, de unde cade Molovateţul în Vişnevăţ, apoi în sus de Vişnevăţ, până la obârşie, şi poienele de la obârşia Vişnevăţului, toate până la hotarul cneghinei, iar de la mănăstire drept la Târnauca, apoi peste Târnauca, drept la Cârlani, înapoi la hotarul cneghinei” 266. Astfel, atât mănăstirea de la Vişnevăţ, cât şi fostele ei averi, împreună cu cele ale lui Chiprian, primul  egumen al mănăstirii, au fost transmise de Chiajna sub stăpânirea mănăstirii Neamţ.

Din izvoarele care s-au păstrat nu putem şti cu certitudine cât timp s-a perpetuat această stare de lucruri, dar pe la 1544–1545, după cum se subînţelege din inscripţia lui Petru Rareş şi a Elenei doamna, mănăstirea Căpriana capătă, se prea poate prin gestul aceluiaşi fiu al lui Ştefan cel Mare, statut de mănăstire aparte, stăpânind toate averile de altădată. Dacă în privinţa reconstruirii bisericii mănăstirii Căpriana de către Petru Rareş se cunosc date destul de verosimile, apoi referitor la unele danii de moşii sau de alte averi imobile făcute de Petru Rareş nu posedăm informaţii sigure. De exemplu, s-a păstrat prin copii târzii o carte de hotărnicie de la Petru Rareş, care ar fi fost întocmită pe la 1544–1545, prin care se desemna hotarul unei deosebit de vaste moşii, care ar fi aparţinut mănăstirii Căpriana. Această carte de hotărnicie cuprinde un număr considerabil de moşii, inclusiv dintre cele care ulterior într-adevăr se vor afla în stăpânirea mănăstirii Căpriana. La o examinare mai atentă a acestei hotarnice pe care o cunoaştem după o copie (suret) din 20 mai 1852267, putem conchide cu uşurinţă că ea nu are analogie cu niciun act domnesc din epoca lui Petru Rareş şi din sec. XVI în general. Cel puţin din acest considerent putem afirma cu certitudine că este vorba de un fals. Este interesant să menţionăm că mistificarea la o dată anterioară, la 13 mai 1812, a fost demonstrată cu lux de amănunte de către inginerul hotarnic Constantin Catargiu268. Prin urmare, acest document nu poate servi drept temei pentru a găsi un răspuns la întrebarea dacă Petru Rareş a dăruit proprietăţi imobile mănăstirii Căpriana.

Mai sigură ne pare informaţia privind o bogată danie de multe moşii date mănăstirii Căpriana de Alexandru Lăpuşneanu. Este vorba de o carte domnească din 11 aprilie 1560 (după alţi editori –1552 (7060), 1559), păstrată după un suret din 1753–1754, făcut de călugărul Iacov de la mănăstirea Căpriana, după care ulterior s-au făcut alte copii. Conform acestui document, Alexandru Lăpuşneanu întăreşte şi transmite mănăstirii Căpriana moşiile „Lozova, şi Miclăuşenii, şi Părjoltenii, şi Oneştii, şi Sadova, şi Bălicenii, şi Lucenii, şi Vornicenii, şi Dumenii, şi Glăvăşănii, şi Breţişcanii, şi Zăpenii, şi în jos Purcarii, la fântâna Purcarilor, şi cu un iezăr şi toate gârlele Fătului, şi Fincova, şi Pepelii, unde cade în balta Copanca, şi toate părţile satului Popăuţii, şi Alexinţii, şi vadul Ciorăştii, şi trei fălci de vie la Cotnari… Iar hotarul acestor mai sus scrise sate, ca să fie a tuturor satelor, cu iazuri şi cu mori, pe unde vor fi locurile, şi după a sale vechi hotară, pe unde din veci au umblat.”269 Pe parcursul unei îndelungate perioade, până în primele decenii ale sec. XX, aceste moşii au figurat aproape permanent în documente ca aparţinând mănăstirii Căpriana. Unele dintre moşii sau unele părţi ale lor, precum şi alte averi imobile, cum ar fi mori, vii, iazuri, păduri, dar şi sălaşe de ţigani, au devenit proprietate mănăstirească prin bunăvoinţa altor donatori, iar Alexandru Lăpuşneanu şi alţi domni care au urcat ulterior pe tronul Ţării Moldovei nu au făcut altceva decât să reîntărească prin cărţi domneşti apartenenţa lor la domeniul mănăstirii Căpriana. Un exemplu grăitor în această privinţă ni se pare a fi satul Alexinţi, care, la o dată anterioară lui 11 aprilie 1560, a fost dăruit mănăstirii Căpriana de către Maria, fiica lui Spancioc270, iar Alexandru Lăpuşneanu dăruind locaşului, la 1560, alături de alte sate şi „Alexinţii” nu făcea altceva decât să confirme dania făcută de fiica unui boier. Drept recunoştinţă, donatoarea a fost înmormântată la Căpriana. Această proprietate a fost reconfirmată ulterior şi de alţi voievozi din a doua jumătate a sec. XVI – începutul sec. XVII, după cum reiese dintr-un act de întărire al lui Radu Mihnea voievod, din 12 ianuarie 1617271, precum şi din cel de la Miron Barnovschi din 1626/1627, în care se delimitează şi hotarul satului Popăuţi272. Pe la mijlocul sec. XVII stăpânirile mănăstirii Căpriana erau în continuare destul de mari, căci după cum rezultă dintr-un zapis privind hotarele satului Bostancea, ţinutul Orheiului, acestea aveau hotar comun pe un segment al lor cu una din moşiile mănăstirii Căpriana273.

După cum arată izvoarele ulterioare, pe moşiile mănăstirii se constată totuşi o situaţie destul de grea, deşi unii domni, Alexandru Coconul, Eustratire Dabija, fac scutiri de dări pentru unii locuitori ai satelor mănăstireşti. De exemplu, în cartea domnească dată de Eustratie Dabija la 16 ianuarie 1662 se arată că „… venit-au … călugării de la sfânta mănăstire numită Căpriana unde este hramul Adormirii… şi plânsu-s-au сu marе jale că sfânta mănăstire a ajuns la sărăcii şi lipsă şi toate satele pe care le-a avut sfânta mănăstire s-au pustiit şi nu are nici un sat cu oameni”. Prin acelaşi act voievodul încearcă să ajute mănăstirea, de aceea „miluit-am…, întărit-am şi dat-am slobozenie faţă de о selişte a sfântei mănăstiri numită Popăuţi… care fusese pusteită de mulţi ani, şi pe oamenii care se ocupă acolo pe acea selişte ertatu-i-a domnia mea din acei treizeci de oameni, cu casele de orice gloabe, de şugubină, de zloţi, de taleri şi cele mai mărunte angarale, câte vor fi în ţara domniei mele, să nu dea nimic în vecii vecilor, ci să fie numai pentru trebuinţa sfântei mănăstiri, şi să facă acei oameni moară… pe gârla Ciorna…” 274.

Informaţii deosebit de preţioase privind averile şi veniturile mănăstirii Căpriana, care de altfel erau rău administrate de călugării din partea locului, descoperim şi în actul de la 30 ianuarie 1698 al lui Antioh Cantemir voievod, prin care acesta închină Căpriana mănăstirii Zograf de la Muntele Athos. În acest document, printre altele, se arată că mănăstirea moldovenească se închină „…cu toate ocinile date de ctitori, cu sate şi cu vecini, care vor fi ai mănăstirii, şi cu vii, şi cu vecinii bisericeşti, şi de casă, şi cu ţigani, şi cu iezături, şi cu mori, şi cu iazuri, adică bălţi cu peşte, şi cu grădini, şi cu prisacă, şi cu tot venitul, cu vite, şi cu alte dobitoace, şi cu tot venitul din câmp şi din pădure, şi de peste tot, de unde vor avea privilegii şi documente, şi de la alţi sfântrăposaţi domni ai Moldovei…”275. Aceste bunuri şi venituri ale Căprianei urmau să fie administrate de „egumenii, şi ieromonahii, şi arhidiaconii, şi călugării”276 veniţi în acest scop de la Muntele Athos.

Pe parcursul sec. XVIII, averile mănăstirii Căpriana au continuat să crească. Aşa, de exemplu, la 20 februarie 1711 Ion Bedraga dăruieşte „mănăstirii Căpriana partea sa dîn sat dîn Şendreni ot ţînut Iaşi”277, iar la 9 mai 1725 mănăstirea obţine, prin uricul de la Mihai Racoviţă, o moşie şi o moară pe Bâc lângă Chişinău (satul Visterniceni – n.n.), care rămăsese fără stăpân, după moartea serdarului Drace278. Însă mănăstirea fu nevoită ulterior să cedeze o jumătate din această moşie, deoarece aparţinea lui Nicolae Lozinschi postelnicul279. Această împărţeală a continuat să fie recunoscută şi mai târziu, când prin actul de la 3 decembrie 1772280 se stabileşte că satul Visterniceni este stăpânit în comun de mănăstire şi de Constantin Râşcanu vornicul. În 1779 un grup de proprietari „au dat şi-au dăruit … sfintei mănăstiri Căpriana…. ocina Şendreni…, partea lor …cu vad de moară şi iazuri, şi cu pomi din câmpu cu ţarină, şi din păduri, şi cu tot venitul ce să va alege… pentru pomenirea noastră şi a părinţilor noştri din an în an”281. La 20 iunie 1780 exemplul lor este urmat de Vasile Triboiu, care dăruieşte partea sa de ocină din satul Şendreni, „parte din bătrânul Săbor”282. Pe apele pâraielor şi râuleţelor ce străbăteau moşiile mănăstirii erau construite mori, care şi ele îi aduceau anumite venituri. Nu rareori mănăstirea încheia înţelegeri cu persoane particulare în vederea construcţiei şi exploatării în comun a morilor283.

În timpul războaielor ruso-turce din sec. XVIII, când armatele ţariste se aflau pe teritoriul Ţării Moldovei, egumenii Căprianei, pentru a-şi asigura stabilitatea şi drepturile asupra averilor mănăstireşti, se adresau comandanţilor ruşi cu rugămintea de a li se recunoaşte privilegiile284. În 1772, bunăoară, mănăstirea reuşeşte să obţină de la comandantul armatei ruse, contele P. A. Rumeanţev, un document prin care mănăstirii i se recunosc drepturile şi privilegiile pe care le deţinea de la voievozii Ţării Moldovei, cu începere de la Alexandru Lăpuşneanu285, iar în 1773, probabil la rugămintea egumenului, contele recunoaşte apartenenţa satului Purcari şi a lacului din apropiere Corceval la domeniul Căprianei286. În scurtă vreme, printr-o dispoziţie a comandantului militar al oraşului Bender, colonelul Robinder scuteşte de impozite acest sat în folosul locaşului287.

Conform recensământului din anii 1772–1773, efectuat în Ţara Moldovei de autorităţile ţariste, mănăstirea Căpriana avea în stăpânire moşiile satelor Ciorna (probabil, satul Alexinţi pe Pârâul Negru sau Cernavoda) cu 15 persoane (capi de familie, contribuabili); Buda – 13; Cioreşti – 24; Pârjolteni – 26; Horodişte – 41; Sadova – 26; Micleuşeni – 27; Lozova – 64; Vorniceni – 42; Malcoci – 4; Scoreni –16; Căpriana –16; Condriţa – 5288. Aceste date confirmă că moşiile sus-numite au continuat să rămână fără nicio schimbare în stăpânirea mănăstirii Căpriana. Din alte izvoare din aceeaşi perioadă mai aflăm că mănăstirea Căpriana, în afară de sate şi mori, mai avea şi un număr considerabil de stupi. De exemplu, în 1772 mănăstirea intră în urma unui schimb în posesia a „o sută de mătci”289, iar în 1773 locaşul este scutit de impozite pe 500 de stupi. În plus, mănăstirea avea la acea dată 500 de oi şi suprafeţe considerabile cu viţă-de-vie290. Despre aceasta aflăm indirect dintr-un document ieşit din cancelaria de campanie a lui P. A. Rumeanţev, prin care mănăstirea era scutită de dări de pe 1000 de vedre de vin291.

După cum reiese din izvoare, mănăstirea avea pe moşiile sale câmpuri arabile, vii, livezi, păduri, fâneţe, care erau lucrate şi îngrijite de către populaţia dependentă de mănăstire din satele ce-i aparţineau, fiind vorba de aşanumiţii „vecini” menţionaţi în cartea domnească din 30 ianuarie 1698 de la Antioh Cantemir. Aceştia din urmă plăteau în folosul mănăstirii zeciuiala bisericească, îndeplineau diferite prestaţii în muncă pe întreg parcursul anului agricol. În afară de aceasta, după cum arată datele recensământului din 1772–1773, la 1774292 mănăstirea Căpriana mai avea şi un număr de scutelnici, care plăteau impozitele cuvenite mănăstirii, fiind în schimb scutiţi de astfel de îndatoriri faţă de stat.

Sursele istorice ne mai informează că mănăstirea Căpriana a deţinut din timpurile cele mai vechi în proprietate şi sălaşe de ţigani robi, care practicau pe lângă locaşul sfânt diverse îndeletniciri, mai cu seamă meşteşugăreşti. Astfel, la 20 iulie 1763 este atestat un ţigan cizmar, la 13 noiembrie 1803 un căldărar ş. a. În octombrie 1812 mănăstirea Căpriana poseda 20 de sălaşe de ţigani, 30 ţigani robi şi 6 breslaşi (adică meşteşugari – n.n.)293. Prezenţa acestora la mănăstire este atestată în documentele din 17 ianuarie 1660, 28 mai 1667, 1 iulie 1724, 5 martie 1755, 20 decembrie 1780, 13 noiembrie 1803 ş.a.294. Ca şi prin alte mănăstiri, ţiganii de la Căpriana provin din donaţiile voievozilor şi boierilor, alături de alte proprietăţi dăruite mănăstirii. Aşa, de exemplu, Nastasia dăruieşte la 20 decembrie 1780 Căprianei cinci ţigani pentru pomenirea sufletului soţului ei295.

Din ultimele decenii ale sec. XVIII şi începutul sec. XIX există un şir de documente, din care se vede că mănăstirea încearcă noi forme de valorificare şi administrare a averilor cu scopul de a obţine tot mai multe venituri. Astfel, sunt date în arendă locuri şi vaduri unor persoane particulare, care urmau să construiască mori, iar veniturile să fie împărţite. Uneori mănăstirea ia împrumuturi băneşti, dă în arendă suprafeţe de pădure, deschide dughene, crâşme şi case pe la târguri, în special la Chişinău.

Pe la 1811–1812, în afară de moşiile menţionate mai sus, mănăstirea poseda „3 vii, 8 mori în Bâc, Işnovăţ şi Ciorna, crâşme, unelte, vite, 300 stupi, nutreţ, 2 case în Chişinău şi vin”296. Toate moşiile cu averile lor, ce aparţineau mănăstirii, erau administrate de vechili, selectaţi de egumen atât din rândurile mirenilor, cât şi din rândurile clerului mănăstiresc. Bunăoară, pe la 1753 vechil din partea mănăstirii la moşia Ciorăşti era monahul Daniil Mihnea297, iar pe la 1821 era ieromonahul Calist298, vechil al moşiei Sineşti (parte a mănăstirii) figura pe la 1817 un mirean pe nume Constantin Sterpu299, în Pănăşeşti pe la 1823 vechilul se numea Ioniţă Zăgăreanu, şi el un laic300.

După unele date, către începutul sec. XIX moşiile îi aduceau mănăstirii un venit de circa 16 000 lei pe an, dintre care cea mai mare parte trebuia trimisă la Zograf. Pe timpul stăreţiei egumenului Antim (1805–1811), după cum s-a constatat, au fost comise mari abuzuri. La efectuarea unor controale s-a dovedit că lipsesc documentele necesare, care ar dovedi cum s-au cheltuit veniturile mănăstirii. În plus, în aceşti ani mănăstirea a luat credite în valoare de alte 16 000 de lei, cărora de asemenea li s-a pierdut urma301. În 1813, prin eforturile mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni aceste abuzuri au fost curmate. Mai mult, mănăstirea Căpriana, cu toate averile şi veniturile ei, a fost trecută, cu sprijinul coroanei ruse şi al Sfântului Sinod din Sankt Petersburg, din subordinea mănăstirii Zograf în cea a Casei Arhiereşti din Chişinău302. După această dată, mănăstirea Zograf trebuia să încaseze doar embaticul anual stabilit în sumă de 1 500 de lei. Ulterior însă călugării de la Muntele Athos, în urma mai multor demersuri către ţar, au obţinut majorarea embaticului provenit din veniturile mănăstirii Căpriana până la 4 500 de lei anual şi mai mult.

După 1813, precum atestă izvoarele documentare, veniturile şi cheltuielile mănăstirii Căpriana au fost supuse unui control mai riguros din partea Arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului. De astă dată mănăstirea Căpriana, moşiile şi veniturile acesteia au început să fie administrate de monahi băştinaşi. Aceste măsuri au permis mănăstirii să întoarcă toate datoriile creditorilor, iar prin 1819–1820 să efectueze lucrări de proporţii în vederea reconstruirii mănăstirii şi mai ales a bisericii Adormirea Maicii Domnului, lucrări care necesitau mijloace financiare considerabile.

Una din măsurile principale care avea drept scop îmbunătăţirea administrării averilor mănăstireşti după 1813 a fost utilizarea pe larg a arendei. Astfel, pe parcurs de câteva decenii au fost date în arendă majoritatea moşiilor mănăstireşti (Todireşti, Lozova, Şendreni, Scoreni, Căpriana, Ciobanca, Ciorăşti, Pârjolteni ş.a.). De asemenea, erau date în arendă sectoare de pădure, mori, părţi şi chiar moşii întregi 303. De exemplu, la 15 octombrie 1870 se încheie un contract de dare în arendă a moşiei satelor Căpriana şi Ciobanca, cu excepţia suprafeţelor de pădure şi a unor posesiuni mănăstireşti, între mănăstirea Căpriana (în persoana egumenului Cozma), pe de o parte, şi Eftimie Stepanov, pe de altă parte, pe un termen de 5 ani (1871–1875). Arendatorul se obliga să dea în schimb mănăstirii 10 chile de grâu, 10 chile de orz şi 15 stoguri de fân, în valoare totală de 1 455 ruble. Iar dijma de la „nadelurile” (loturile) ţărăneşti, în valoare de 3 121 ruble 20 copeici, îi va reveni arendatorului304. Dintre moşiile Căprianei o parte (Pârjolteni, Horodişte, Scoreni şi Ciorăşti) au fost împărţite drept loturi la 278 gospodării ţărăneşti care însumau 1 386 desetine, 1 302 stânjeni305. Conform catagrafiei din 1817, mănăstirii Căpriana îi aparţineau moşiile Horodişte, cu 85 gospodării; Sadova – 101; Pârjolteni – 63, Oneşti – 19, Buda – 20, Ciorăşti – 83, Căpriana – 57, Scoreni – 55, Malcoci – 33, Micleuşeni – 55, Lozova – 129, Vorniceni – 112 gospodării ţărăneşti306. Conform unui contract de arendă din 1835, mănăstirii Căpriana îi mai aparţineau şi satele Popăuţi şi Parcani307. Ulterior, pe parcursul aceluiaşi secol, mănăstirea Căpriana intră în stăpânirea altor moşii. După cum se arată într-un document din 1873, mănăstirii îi mai aparţineau moşiile Şendreni, Todireşti (judeţul Tighina), Antonovca (judeţul Cetatea Albă), Baurci-Moldoveni (judeţul Ismail). După calculele lui Mitrofan Purişchevici, către 1873 întregul domeniu funciar al mănăstirii Căpriana număra în totalitate 49 896 desetine 308.

Nu rareori între mănăstire şi proprietarii (moşieri, răzeşi, ţărani) din vecinătate izbucneau neînţelegeri în privinţa identificării hotarului, unii ţărani intrau pe păşunile mănăstirii, tăiau ilicit pădurea, dădeau foc fânului, aducând pagube  economiei mănăstireşti309. Iată de ce adeseori mănăstirea apela la autorităţile de stat în vederea redelimitării hotarelor310 diferitor moşii ce îi aparţineau, iar câteodată apela şi la judecată311.

La 6 martie 1837 312, în urma unor demersuri repetate pe lângă guvernul ţarist şi Sfântul Sinod al Bisericii Ruse, călugării de la mănăstirea Zograf, în baza actului de închinare din 1698 al lui Antioh Cantemir, reuşesc să-şi restabilească drepturile şi controlul asupra mănăstirii Căpriana şi asupra întregului ei domeniu. Astfel, începând din 1837 şi până în 1873 mănăstirea şi veniturile ei sunt administrate de călugări veniţi de la Muntele Athos. Nu este întâmplător că în această perioadă (ca şi altădată) cea mai mare parte a profiturilor lua din nou calea spre mănăstirea Zograf. După cum menţiona un contemporan pe la 1848, mănăstirea Căpriana continua să stăpânească satele arătate mai sus, ale căror moşii aveau „12 850 desetine de pământ arabil şi 27 100 desetine de păduri cu arbori deosebit de preţioşi”313.

În izvoarele aflate la dispoziţia noastră nu posedăm decât informaţii disparate în privinţa destinului de mai departe al veniturilor Căprianei din perioada de subordonare faţă de călugării de la Zograf. Prin anii ’60–’70 ai sec. XIX mănăstirea Căpriana acorda ajutoare foştilor ei călugări bulgari, ajunşi episcopi în teritoriile populate de bulgari în Imperiul Otoman, pentru studiile tinerilor bulgari în şcolile din Imperiul Rus şi pentru susţinerea activităţii literare şi cărturăreşti a unor tipografii şi a unor intelectuali bulgari314. Conform datelor din 1870, mănăstirea Zograf stăpânea în Basarabia 50 000 ha de pământ al Căprianei, precum şi 400 000 ruble păstrate într-o bancă  din Sankt Petersburg315. Soarta acestor bani rămâne necunoscută până în prezent.

La 9 martie 1873 statutul mănăstirii Căpriana se schimbă din nou. De astă dată, prin înalta poruncă imperială toate bunurile mănăstirilor închinate locurilor sfinte, inclusiv cele ale Căprianei, sunt transmise sub cârmuirea  Ministerului Afacerilor Externe al Imperiului Rus316. În acelaşi an moşiile satelor Căpriana şi Ciobanca sunt trecute din stăpânirea mănăstirii Căpriana în subordonarea Direcţiei de administrare a bunurilor statului din guberniile Herson şi Basarabia, iar veniturile lor urmau să fie depuse în secţia Chişinău a Băncii de Stat a Rusiei317. Pentru a ne face o impresie mai amplă despre bogatele moşii ale Căprianei, vom cita unele date concrete din actul de transmitere a averilor moşiilor Căpriana şi Ciobanca instanţelor nominalizate mai sus. Astfel, în 1873, aceste două moşii aveau în posesie „Toată suprafaţa pământurilor moşiei – 7 921 d(esetine) 2 202 s(tânjeni), inclusiv: a) pământ arabil şi fâneţe – 518 d. 1 017 s.; b) nadeluri ţărăneşti – 1 249 d. 816 s.; c) păduri – 6 037 d. 500 s.; d) livezi şi vii – 35 d. 1 356 s.; e) suprafeţe necultivate – 44 d. 2 245 s. Din pământul rămas din terenurile ţărăneşti se trec în folosinţa posesorului 454 d. şi 1 708 s., iar restul pământului – în folosinţa mănăstirii, inclusiv 2 livezi, 2 mori de apă, 2 stâni, 4 vii şi pământul bisericesc – 36 d. 1068 s.” 318 Alte moşii la 3 şi 7 septembrie 1873 au fost vândute la mezat: Parcani şi Popăuţi 586 desetine cu 4 500 ruble; Scoreni 389 desetine cu 2 705 ruble şi Horodişte 201 desetine cu 970 ruble319.

Astfel, din informaţiile citate se poate observa că până în anul 1873 mănăstirea Căpriana poseda un domeniu funciar impresionant, alcătuit din moşii întinse, de zeci de mii de hectare de terenuri arabile, livezi, vii, păşuni, fâneţe, păduri, iazuri, precum şi alte averi imobile, cum ar fi construcţiile de diversă destinaţie din incinta mănăstirii şi din preajma ei, apoi mai multe mori, case, cârciumi, dughene, stâne, prisăci etc. Dar mănăstirea mai avea în proprietate numeroase cirezi de vite, turme de oi etc. Toate aceste avuţii aduceau mănăstirii venituri deosebit de mari, care numărau zeci şi zeci de mii de ruble în aur anual. Imensele profituri ale mănăstirii Căpriana trezeau permanent „interesul” diferitor părţi, cum ar fi mănăstirea Zograf, pe de o parte, şi Casa Arhierească, pe de altă parte, apoi coroana rusă, prin intermediul instituţiilor sale de stat (Ministerul Afacerilor Externe, Fondul proprietăţii de stat ş.a.), moşieri, arendatori ş.a., care într-un fel sau altul încercau să obţină controlul asupra unor moşii ale domeniului mănăstiresc, precum şi asupra veniturilor provenite din activităţile economice şi de afaceri ale mănăstirii în general. din 1873 situaţia economică a mănăstirii Căpriana se schimbă brusc. Marea parte a domeniului şi a veniturilor ei trece sub controlul Ministerului Afacerilor Externe şi al Fondului proprietăţii de stat al coroanei ruse. Sub controlul direct al mănăstirii basarabene a rămas doar o foarte mică parte a fostului ei domeniu. Conform unor date publicate, o parte din veniturile mănăstirilor străine care aveau moşii în Basarabia (inclusiv stăpânirile mănăstirii Căpriana metoc al Zografului) erau alocate pentru construcţia unor biserici, de exemplu, în 1887 au fost alocate pentru înălţarea unor locaşuri sfinte în satele Rădeni, Sauca şi Trebujeni320.

Către sfârşitul sec. XIX mănăstirea avea în posesie, după unele informaţii, 12 850 desetine de pământ arabil şi peste 27 100 desetine pădure, după datele Consistoriului din Chişinău, suprafaţa totală a proprietăţilor mănăstirii fiind de 21 754 desetine, iar după datele Ministerului Domeniului Statului, suprafaţa întreagă a proprietăţii era de peste 39 950 desetine321.

Dintr-o informaţie oficială aflăm că la începutul sec. XX mănăstirea Căpriana avea doar 150 desetine de pământ322. Într-o asemenea stare mănăstirea Căpriana a intrat în sec. XX, fiind controlată în mare parte de călugări şi stareţi străini, mai cu seamă bulgari şi ruşi. Evenimentele legate de declanşarea Primului Război Mondial şi intrarea Bulgariei în acest conflict de proporţii de partea puterilor central-europene a determinat autorităţile ruseşti să intervină prompt şi la mănăstirea Căpriana, unde erau adăpostiţi mai mulţi călugări bulgari, care pe diferite căi susţineau financiar autorităţile şi biserica bulgară. Această împrejurare a dus la luarea deciziei ca aceştia să fie deportaţi în adâncul Rusiei. În condiţii de război, guvernul ţarist a confiscat toate averile mănăstirii. Scaunul de stareţ al mănăstirii Căpriana a fost încredinţat monahilor ruşi, care, în condiţiile dezastrului şi haosului provocat de război, au recurs la abuzuri, risipind averile mănăstireşti şi înstrăinând multe din valorile şi obiectele preţioase de cult ale mănăstirii. În legătură cu aceasta un martor ocular relata de la faţa locului în 1918 că stareţii ruşi Iacob şi Pitirim ai Căprianei au vândut: „40 vase mari cu vin, 3 000 puduri de pâine, 50 porci mari, 100 porci mici, 8 boi, 70 care cu fân, doage de gospodărie în valoare de 4 000 ruble, varză tot de aceeaşi valoare”323. Ba mai mult, aceşti stareţi au întâmpinat cu mare duşmănie mişcarea naţională din Basarabia şi evenimentul Unirii provinciei cu Patria-mamă – România în primăvara anului 1918 324.

În urma acestui mare eveniment, averile („ruinele”) rămase „sunt luate de Statul Român, iar mănăstirea trece sub cârmuire bisericească naţională”325. Dintre averile expropriate numai pădurile numărau, conform unor date, circa 20 000 ha326. Din fostul domeniu al mănăstirii Căpriana acesteia i-au fost acordate de către noile autorităţi o moşie de 165 desetine327. Confiscarea proprietăţilor funciare rămase a fost efectuată în conformitate cu Legea agrară a Sfatului Ţării din 27 noiembrie 1918, care prevedea că se expropriază pământul mănăstirilor, lăsându-se fiecărei mănăstiri (inclusiv Căprianei) 0,5 ha pământ arabil de fiecare călugăr sau frate, viile şi grădinile de pomi roditori. În scurt timp însă această prevedere a fost modificată prin legea adoptată de Parlamentul României la 13 martie 1920, prin care se stipula că mănăstirilor locale li se lasă în proprietate câte 50 ha de teren cultivabil, viile şi grădinile de pomi roditori328. Legea a intrat în vigoare la data adoptării. În urma reformei către 1922, mănăstirii Căpriana, cu o frăţie de 63 de monahi, îi rămăsese în posesie „17 ha [teren arabil], vie 12 ha, livadă 6 ha, grădină de zarzavat, 5 iazuri, 3 ha vatră neproductivă, 1 moară de foc [motor cu aburi], [în incintă mănăstirea avea] 5 case cu mai multe rânduri [etaje], 5 case cu un rând, la Chişinău are mitoc pe strada Mihai Viteazul nr. 48”329. Către 1924 averea mănăstirii a fost „redusă la 50 ha, ca la toate mănăstirile basarabene”330. În 1931 un călugăr de la Căpriana, caracterizând situaţia mănăstirii, arăta că ea se află „într-o stare materială deplorabilă şi în mare criză financiară”. De altfel, după cum menţionează acelaşi autor, această stare de lucruri era caracteristică pentru întreaga ţară331. În perioada respectivă mănăstirea nu a primit subvenţii băneşti din partea statului.

Către 1939 însă situaţia materială a mănăstirii s-a îmbunătăţit evident. O publicaţie contemporană arăta că la acea dată „monahii se hrănesc şi se îmbracă din munca pe care o desfăşoară pe pământul sfântului locaş. Mănăstirea avea pe atunci 50 ha pământ arabil, 25 ha pădure, 100 ha în folosire şi alte 200 ha tot de pădure, cu care a fost «înregistrată». Mai avea vii, iazuri, mori şi case.”332. Din păcate, nu am izbutit să identificăm izvoare documentare care ar reflecta starea de lucruri la mănăstirea Căpriana în perioada de la 28 iunie 1940 până în iunie– iulie 1941, când Basarabia a fost ocupată de Uniunea Sovietică. În schimb, deţinem unele date privitoare la mănăstire din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Astfel, răspunzând la o circulară a Consiliului eparhial Chişinău, stareţul şi economul mănăstirii Căpriana prezintă, la 5 octombrie 1942, o informaţie referitoare la averile locaşului, de unde aflăm că la acea dată mănăstirea poseda: pământ arabil – 32 ha; păşune şi fâneaţă – 20 ha; vii şi livezi – 28 ha; pădure – 100 ha; clădiri – 23; exploatări agricole şi industriale – 3 (moară la Căpriana, presă de ulei purtată cu motor, moară la Bucovăţ); mobilier şi obiecte bisericeşti – 495333. Dintr-o altă informaţie din 8 decembrie 1943 desprindem, în afară de datele înşiruite mai sus, alte detalii privind averile mobile şi imobile ale mănăstirii. Astfel, din această sursă aflăm că locaşul sfânt mai avea o pădure-parc – 20 ha, cai – 2, boi – 4, o vacă, un juncan, oi – 30, porci – 2, o căruţă, 2 care, o presă pentru struguri, un cultivator, 6 pluguri, 2 pulverizatoare, o batoză, o treierătoare, 2 semănători, precum şi câteva ateliere de lemnărie, fierărie, rotărie şi dogărie, care nu aduceau venituri şi erau destinate nevoilor gospodăreşti ale mănăstirii334.

La scurt timp după ce noul regim de ocupaţie îşi instalează stăpânirea în Basarabia, noile autorităţi îşi fac simţită prezenţa şi în economia mănăstirii Căpriana. Sub pretextul că nu ajung unelte şi braţe de muncă, chipurile, chiar adunarea monahilor din 10 martie 1945 decide ca în proprietatea mănăstirii să rămână 45 ha, care includ livezi, vii, grădini de zarzavaturi, iar restul 35 ha de pământ arabil şi păşuni sunt cedate sovietului sătesc Căpriana335. În luna mai a aceluiaşi an mănăstirea  cedează fabricii de spirt din satul Vorniceni o moară pe Bucovăţ336. Dintr-o informaţie furnizată în 1945 de un înalt demnitar de stat privind averile mănăstireşti din RSS Moldovenească, aflăm că mănăstirea Căpriana poseda 60 ha, inclusiv: pământ arabil – 32 ha, livezi –10 ha şi vii –18 ha, apoi 4 vaci, 2 boi, un cal, 32 oi, 4 porci337. Prin informaţia din 18 septembrie 1945 dintre averi sunt indicate 14–18 ha de viţă-de-vie şi 30 capete de oi şi porci; veniturile mănăstirii sunt estimate la 37 mii de ruble, inclusiv 9 mii de la biserică şi 28 mii de la activităţile gospodăreşti338.

Fie drept urmare a secetei şi a foametei care bântuia pe atunci în RSSM, fie din alte considerente, P. N. Romenski, împuternicitul cu afacerile Bisericii Ortodoxe Ruse din RSSM, informează, la 3 aprilie 1946, organele de stat despre starea deplorabilă a economiei tuturor mănăstirilor339. Drept urmare, la 14 noiembrie 1946, Sovietul (Consiliul) de Miniştri al RSSM adoptă o hotărâre prin care se dă dispoziţie organelor cadastrale să se efectueze măsurarea suprafeţelor arabile şi nearabile de pământ ale mănăstirilor; să se întocmească documentaţia respectivă şi să nu fie înstrăinat nimic din proprietăţile locaşurilor sfinte şi … să fie acordat tot sprijinul în activităţile gospodăreşti, să se pună la dispoziţia mănăstirilor mijloace pentru repararea clădirilor şi a tehnicii agricole, să nu îngrădească activitatea atelierelor lor meşteşugăreşti ş.a340. Cu toate aceste „înlesniri”, situaţia materială a mănăstirilor a rămas deosebit de grea, căci în ultimele luni ale anului 1946 mai multe mănăstiri, inclusiv Căpriana, fac demersuri insistente de a li se reduce dările în cereale către stat341. Situaţia mănăstirii Căpriana se complică şi mai mult în prima jumătate a anului 1947, când este lichidată mănăstirea Condriţa şi când frăţiile celor două instituţii au fost contopite, făcând să crească numărul monahilor de la Căpriana342. Condiţiile grele din mănăstire îi determinau pe aceştia să le părăsească şi să pribegească prin sate în căutarea unei bucăţi de pâine (exemplul monahului Pantelimon Panuţă de la Căpriana, care a fost urmărit şi persecutat)343. Situaţia precară în care s-au pomenit mănăstirile încă în 1946 a determinat autorităţile de stat să emită o circulară (21 februarie 1947) prin care urma să se acorde locaşurilor sfinte împrumuturi de stat în cereale, alimente şi material semincer344.

La 12 aprilie 1947 se publică alte date referitoare la economia şi averile mănăstirii Căpriana. Astfel, într-o scrisoare, stareţul Ieronim Grosu cerea autorităţilor de stat material necesar pentru a însămânţa 14 ha cu orz, porumb şi ovăz, pe lângă cele semănate din rezervele proprii – 4 ha cu floarea-soarelui, orz şi grâu345. Într-o scrisoare din 14 martie 1949 egumenul Sebastian se plânge autorităţilor pe colhozul satului Căpriana care a acaparat samavolnic „13 ha semănate cu grâu, 7 ha de pământ cu arătură de toamnă, 1,5 ha grădini, 10 ha păşuni, 1 ha fâneţe, 1,5 ha livadă şi 2 ha vii” 346. În afară de aceasta, în documentul citat se mai afirmă că unele din aceste terenuri erau situate în apropiere imediată de mănăstire şi că toate lucrările agricole erau efectuate cu forţele proprii ale monahilor. Informaţiile despre mănăstirile din RSSM, pregătite şi expediate cu regularitate în organele de stat superioare ale RSSM sau URSS, arătau că pe parcursul anilor 1945, 1947 şi chiar 1948 marea majoritate a mănăstirilor era într-o situaţie economică deosebit de grea, cu toate acestea ele erau supuse la impozite pe venituri, trebuiau să plătească asigurările de stat pe imobile şi dările obligatorii la stat (postavca) de cereale şi produse animaliere (carne, lapte, lână ş.a.). Cei mai nesupuşi egumeni şi stareţi au fost supuşi represiilor şi deportaţi, decapitându-se pe această cale comunităţile monahale347.

În procesul declanşării, în 1949, a colectivizării forţate în agricultură, fără să mai aştepte ordinele de sus, autorităţile locale, raionale au purces la deposedarea masivă de pământ a mănăstirilor. De exemplu, din cele 41,5 ha de pământ arabil pe care le avea Căpriana în stăpânire au fost luate nemotivat 20 ha348 de colhozul din localitate349. În acelaşi an 1949 autorităţile de stat şi de partid ale RSSM declanşează o puternică propagandă antireligioasă care include şi închiderea sub diferite pretexte a 11 mănăstiri, între care şi Căpriana350, iniţiativă susţinută în septembrie 1949 şi de organele centrale de stat de la Moscova351. La Chişinău, în aceeaşi lună este pregătit un proiect de acţiuni în vederea închiderii primelor 5 mănăstiri, prima pe listă fiind Căpriana352. Dintre motivele care serveau drept pretext pentru închiderea mănăstirii erau enunţate următoarele: mănăstirea era un exploatator al ţăranilor săraci de la care a luat pământurile cele mai bune; toate averile Căprianei sunt rezultatul muncii populaţiei; a tăinuit faţă de stat posesia a încă 35 ha de pământ; din cauza stăpânirilor mănăstirii, colhozul satului Căpriana ducea lipsă de păşuni, fâneţe, iazuri ş.a. Monahii, chipurile, erau dispuşi foarte duşmănos faţă de colhoz şi erau sursă de infecţii şi boli, ceea ce stârneşte nemulţumire în rândurile populaţiei satului Căpriana ş.a.353

Către 1950 mănăstirea avea 45,39 ha de pământ, dintre care 10,81 ha semănate cu grâu de toamnă, spicoase de primăvară, porumb, floarea-soarelui ş.a., 7,60 ha de livezi, 7,9 ha de vii, 1 ha de grădini, 10 ha de păşuni şi fâneţe, precum şi animale – 4 boi, un buhai, un viţel, 5 porci, 65 de oi şi capre, 31 de stupi de albine; inventar agricol – pluguri, boroane, căruţe ş.a.354 Din acelaşi izvor mai aflăm că mănăstirea plătea impozite de stat deosebit de împovărătoare. În anii care au urmat după moartea lui Stalin, probabil datorită micşorării impozitelor, prin munca monahilor situaţia economică a mănăstirii se ameliorează treptat, căci în 1955 egumenul cere permisiunea să procure un automobil, un tractor şi un excavator (cererile au fost satisfăcute)355. Către 1957 mănăstirea îşi restabileşte gospodăria piscicolă, pentru care procură un chintal de puiet de crap argintiu356. În aceşti ani cresc şi veniturile mănăstirii. Astfel, conform datelor oficiale, dacă în 1954 veniturile mănăstirii constituiau 202,3 mii ruble, inclusiv 156,9 mii ruble din activităţile economice, în 1957 acestea constituiau 681 mii 237 ruble, inclusiv 604 mii 838 ruble din activităţile economice357.

Mănăstirea îşi îndeplinea toate îndatoririle faţă de stat la colectarea cărnii, de exemplu în anul 1956, având de dat conform planului 780 kg de carne, mănăstirea a predat statului 940 kg, din care 160 kg în contul planului pe anul 1957358. În raportul din 7 aprilie 1956 a lui P. N. Romenski se arată că mănăstirea Căpriana a fost aleasă împreună cu alte 4 mănăstiri, datorită bunăstării şi ordinii exemplare, şi a fost inclusă într-o listă de locaşuri sfinte care ar putea fi vizitate de străini359. Din alte rapoarte aflăm, de exemplu, că în 1957 mănăstirea a avut recoltă bogată, a avut posibilitate să-şi procure un automobil360, să-şi electrifice întreaga gospodărie şi să-şi amenajeze un nou iaz361, demonstrau în acelaşi timp că aceste progrese ar fi înfăptuite prin „exploatarea muncii colhoznicilor”362.

După cât se vede, succesele nu le-au adus satisfacţii autorităţilor sovietice, căci în scurtă vreme a început o nouă ofensivă asupra bisericilor şi mănăstirilor din RSS Moldovenească. În urma unor măsuri drastice ale partidului şi guvernului comunist, deja în martie 1959 din cele aproape 50 ha mănăstirea Căpriana este deposedată de 41,12 ha, inclusiv 15,24 ha de suprafeţe arabile, 9,16 ha de vii, 6,17 ha de livezi, 5 ha de păşuni, 2,05 ha de fâneţe, 1,5 ha de alte plantaţii multianuale, iazuri şi drumuri. Tot atunci au fost înstrăinate o moară şi alte acareturi, situate pe aceste terenuri. Drept urmare, mănăstirea a rămas să stăpânească doar 8,83 ha, inclusiv 3,5 ha constituind incinta mănăstirii, cu toate construcţiile situate aici, şi alte 5,35 ha, dintre care 2,5 ha de livezi şi 2, 85 ha de vii363. Probabil la indicaţii venite din sferele înalte de stat ale Uniunii Sovietice, la Chişinău, în ianuarie 1959 sunt elaborate o serie de documente prin care se arată că trebuie întreprinse acţiuni energice de reducere drastică a numărului de mănăstiri. Astfel, din 15 mănăstiri câte existau, trebuiau să rămână doar trei: una de monahii (Japca) şi 2 de monahi (Chiţcani şi Hârbovăţ). În acest scop, reapar notele critice (mănăstirile ca centre de desfrâu şi boli venerice ş.a.) la adresa mănăstirilor, iar în faţa autorităţilor de stat, de partid, comsomoliste şi a conducerii gospodăriilor săteşti se pune urgent sarcina de a desfăşura o vastă activitate de lămurire în rândurile populaţiei, subliniindu-se faptul că închiderea mănăstirilor este o măsură necesară, prin care se urmărea scopul de a reduce în mod considerabil activitatea religioasă a mănăstirilor, influenţa lor asupra  populaţiei şi forţa lor economică. Se cerea de la organele respective de stat ca şi suprafeţele de terenuri care trebuiau să rămână în posesia celor trei mănăstiri să fie reduse până la 0,15 ha pentru un sălăşluitor364.

Hotărârea de lichidare treptată a majorităţii mănăstirilor, între care şi Căpriana, s-a luat printr-o decizie oficială din 18 februarie 1959 de către Sovietul de Miniştri al RSS Moldoveneşti. Se arăta că pământurile rămase în posesia mănăstirilor să nu depăşească 0,1 ha pentru fiecare monah, celelalte suprafeţe urmau să fie transferate în fondul funciar de stat şi date în folosinţă gospodăriilor agricole din preajma mănăstirilor care vor fi închise.

Toate imobilele mănăstirilor urmau să fie naţionalizate, dar pentru folosirea clădirilor de pe teritoriul locaşurilor sfinte mănăstirile erau obligate să încheie contracte de arendă cu sovietele raionale de deputaţi ale truditorilor 365. Potrivit altor documente, cu date între 16 aprilie şi 11 iunie 1959, hotărârea din 18 februarie 1959 a fost adusă la împlinire, fiind reduse într-un termen scurt terenurile aflate în posesia mănăstirii Căpriana, astfel încât i-au rămas 5 ha de pământ arabil şi 3,5 – incinta mănăstirii cu construcţiile sale, deşi, conform hotărârilor oficiale arătate mai sus, mănăstirii urma să-i rămână în posesie, în funcţie de numărul sălăşluitorilor366, 8,4 ha de teren arabil367. În urma acestor hotărâri au fost întocmite aşa-numitele fişe de evidenţă pentru fiecare mănăstire, care erau semnate de împuternicitul cu treburile Bisericii Ortodoxe Ruse din RSS Moldovenească – A. I. Oleinik. În fişa întocmită pentru mănăstirea Căpriana, nu mai târziu de 1959 erau trecute următoarele date: la mănăstire sălăşluiau 84 monahi, dintre care 52 slujitori de cult; avea în incintă 3 biserici cu suprafaţa generală de 810 m2 (biserica Sfântul Gheorghe – 260 m2, biserica Adormirii Maicii Domnului – 478 m2 şi cea cu hramul Sfântul Nicolae – 72 m2); dispunea de 5 ha de teren arabil; de un autoturism, un automobil de transport, 4 cai, 2 boi ş.a.; trei ateliere în care munceau monahii368.

În urma altor măsuri de constrângere întreprinse de autorităţile sovietice, către 7 septembrie 1959 suprafeţele arabile ale mănăstirii au fost aduse până la 2,5 ha, iar comunitatea monahală s-a redus la 62 persoane, dat fiind faptul că în perioada 1 ianuarie – 1 septembrie 1959, 1 monah a fost transferat la Hârbovăţ, 2 – au plecat acasă, 5 – au murit 369. A continuat campania de ponegrire a clerului monastic, în presa periodică invocându-se acelaşi motiv – „desfrâu şi atitudine inumană faţă de populaţie”. În cele din urmă, organelor centrale de stat li s-a raportat că pe parcursul anului 1959 au fost închise 8 mănăstiri, iar în 1960 urmau să fie lichidate încă două370.

În anii 1960–1961 continuă ofensiva autorităţilor sovietice centrale şi din RSS Moldovenească în vederea reducerii în continuare a numărului de mănăstiri şi biserici, sub pretextul încălcării legislaţiei sovietice de către clerici, a veniturilor şi ritualurilor religioase. În acest scop, la 7 ianuarie 1961 a fost emis documentul secret care prevedea o întreagă serie de acţiuni între care şi închiderea a încă două mănăstiri – Hârbovăţ şi Călărăşăuca, iar cei 94 de sălăşluitori urmau să fie transferaţi la Chiţcani (Noul Neamţ) şi Căpriana371. Conform altei informaţii oficiale, din 19 mai acelaşi an, de la mănăstirea Hârbovăţ, care a fost închisă, la Căpriana au venit 21 de persoane 372. În aceste condiţii numărul monahilor din mănăstirile rămase, inclusiv la Căpriana, era deosebit de mare în raport cu posibilităţile de asigurare normală a vieţii monahale, fapt confirmat şi de arhiepiscopul Chişinăului şi al Moldovei Nektarie într-un raport din iunie 1962 adresat patriarhului Aleksei 373. Această împrejurare era convenabilă autorităţilor care i-a convins pe stareţii mănăstirilor Căpriana şi Noul Neamţ să li se permită tinerilor monahi şi posluşnici apţi de muncă să plece la baştină, unde să se încadreze în câmpul muncii. În urma acţiunilor din 1961, precum raporta un cinovnic sovietic, în RSSM în luna mai rămăseseră doar 4 mănăstiri active, iar numărul monahilor a fost redus cu 76 persoane, rămânând în total 363374, ca deja la 1 iulie, conform altui raport, să rămână 3 mănăstiri, inclusiv Căpriana, cu un număr total de 273 monahi375.

În urma acestor schimbări dramatice la hotarul anilor 1961–1962, conform fişei oficiale de evidenţă a mănăstirii Căpriana, locaşul sfânt număra 84 de monahi, inclusiv slujitori ai cultului 52; dintre care egumeni – 17, ieromonahi – 23; protodiaconi – 12. Mănăstirea poseda 3 biserici: Sfântul Gheorghe – 260 m2, Adormirea Maicii Domnului – 478 m2; Sfântul Nicolae – 72 m2; 7 corpuri de chilii – 1 979,9 m2; 7 imobile auxiliare –1 427,5 m2; un automobil defectat; un autoturism, 4 cai, 2 boi, o vacă, 3 porci şi o batoză veche; 5 ha pământ arabil lucrat de monahi ş.a.376 Pe parcursul anului 1962 situaţia mănăstirii Căpriana s-a agravat şi mai mult. Precum reiese din raportul aceluiaşi arhiepiscop Nektarie din 21 octombrie 1962 către patriarh, „toate 25 imobile, inclusiv cele 3 biserici şi corpurile de chilii şi alte încăperi erau într-o stare dezastruoasă, toate necesitau reparaţii urgente, dar mănăstirea nu avea venituri, căci poseda la acea dată doar 5 ha pământ arabil (la cei peste 80 monahi), iar veniturile provenite din serviciul divin erau neînsemnate …”377. Mulţi dintre monahi înţeleg că în curând mănăstirea va fi lichidată şi este mai nimerit ca ei să accepte propunerile autorităţilor de stat să fie asiguraţi cu paşaport, bani şi alimente şi să părăsească mănăstirea, stabilindu-se la rude, în satele de baştină, unde vor fi asiguraţi cu loc de muncă. Pe lângă aceasta se înteţesc şi zvonurile precum că la mănăstire domneşte desfrâul, bolile incurabile ş.a.378 În scurtă vreme mănăstirea a fost lichidată, iar printr-o dispoziţie a Sovietului de Miniştri al RSS Moldoveneşti semnată de preşedintele A. Diordiţa din 10 noiembrie 1962 „Cu privire la transmiterea tuturor imobilelor, averii şi terenurilor ale fostei mănăstiri Căpriana Ministerului Ocrotirii Sănătăţii al RSS Moldoveneşti în scopul instituirii unui sanatoriu antituberculos”379 mănăstirea practic şi-a încetat existenţa. Astfel, prin acţiunile distructive şi calomnioase ale autorităţilor de stat şi de partid sovietice şi-a încetat activitatea una dintre cele mai vechi mănăstiri voievodale din Moldova. Întreg patrimoniul mănăstirii a fost jefuit, nimicit sau confiscat. Pentru mulţi ani înainte la fosta mănăstire Căpriana s-a instalat ruina şi indiferenţa.

După redeschidere, în 1989, paralel cu renovarea activităţii religioase a început refacerea economiei mănăstireşti. În urma actului de redeschidere, mănăstirii i s-au restituit 22 ha de pământ. Către 1995 mănăstirea avea deja în posesiune 3 tractoare, 4 autovehicule, 2 vaci, 30 de oi, porci, păsări ş.a.380 Astfel, urmărind pe parcursul secolelor evoluţia domeniului şi activităţii economice a mănăstirii, observăm că aceasta a avut perioade de creştere, dar şi de căderi, ajungând până la lichidarea în 1962 de către autorităţile sovietice. În prezent are loc un proces de reaşezare a mănăstirii Căpriana în limitele vechilor tradiţii, iar pe acest fundal şi înfiriparea unor activităţi economice care ar putea aduce mănăstirii bunăstare şi înflorire.

Activităţi spirituale şi cultural -cărturăreşti la Căpriana

Precum am arătat, mănăstirea Căpriana а apărut încă în prima treime a sec. XV. În plan spiritual şi cultural această epocă а domniei lui Alexandru cel Bun în Ţаra Moldovei se distinge printr-o intensitate deosebită. Astfel, paralel cu consolidarea politică şi economică au loc evenimente deosebit de importante în viaţa spirituală şi culturală a ţării. Apare şi se impune tot mai mult în viaţa religioasă mitropolia, sunt fondate episcopii, noi mănăstiri şi biserici ş.a. Se amplifică lеgăturile spiriturale cu lumea ortodoxă şi mai ales cu Bizanţul381. Cultura scrisă este simţită tot mai mult în viaţa de toate zilele, dar mai cu seamă în biserică şi în aparatul administrativ de stat. Mănăstirile devin în această perioadă importante centre ale vieţii spirituale şi ale culturii scrise. În incinta instituţiilor ecleziastice sunt înălţate biserici de piatră, sunt înfiinţate scriptorii şi şcoli382.

Apărută pe fundalul acestor importante transformări de ordin politic, economic şi cultural, prin efortul fondatorului ei, părintele Chiprian, mănăstirea Căpriana devine în scurtă vreme un important centru de activitate spirituală şi culturală în partea de răsărit a Ţării Moldovei. Sе prea poate că anume datorită activităţilor de pe timpul acestui egumen, precum şi lеgăturilor pе care le avea cu alte centre monastice din Moldova, Căpriana, încă de timpuriu, a atras atenţia marilor voievozi ai Ţării Moldovei, cum ar fi Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare, a unor înalte persoane din familiile lor: Marena doamna, soţia celui dintâi, cneaghina (prinţesa) Chiajna, fiica Marenei, mătuşa lui Ştefan cel Маrе.

Fiind plasată într-o zonă destul de populată din partea centrală a spaţiului dintre Prut şi Nistru, mănăstirea Căpriana a devenit în scurtă vreme după fondare locaş de rugăciune nu numai pentru monahi, dar şi pentru oamenii din toate satele din împrejurimi. Prin activitatea deosebit de rodnică a primului egumen al mănăstirii de la Vişnevăţ, Chiprian, aici s-a constituit о comunitate monahală deosebit de evlavioasă şi cu un înalt grad de cultură religioasă. Oficierea slujbei religioase de fiecare zi şi pe la marile sărbători creştine de peste an se efectua aici de pe cărţi scrise, copiate şi aduse de Chiprian de pe la alte mănăstiri din Moldova sau chiar din alte ţări. Însuşi părintele Chiprian, precum am arătat, era un monah deosebit de instruit, cunoscând carte slavonească. Se pare că el а încercat să urmeze exemplul altor mănăstiri din ţară, întemeind aici un centru de cultură scrisă, în care erau deprinşi cu cititul şi scrisul atât monahii, cât şi copiii de la sate, care urmau să devină preoţi. Din nefericire, din această activitate desfăşurată la Căpriana pe parcursul sec. XV şi chiar din primele decenii ale sec. XVI nu avem decât unele informaţii indirecte. Căpriana din această epocă ne-ar putea vorbi actele de proprietate păstrate încă de pe timpul lui Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare, precum şi unele mărturii cărturăreşti arătate în compartimentul „Egumenii …” cu privire la Chiprian.

După cum rezultă din varianta Pomelnicului mănăstirii Căpriana, о copie din primele decenii ale sec. XIX, începuturile acestuia datează din ultimul deceniu al domniei lui Ştefan cel Маrе. Ре parcursul sec. XV, dar mai cu seamă în secolul următor, la mănăstirea Căpriana s-a format treptat о bibliotecă de literatură religioasă cuprin-zând în cea mai mаrе parte cărţi manuscrise, dintre care multora li s-a pierdut urma. De exemplu, se cunoaşte că mănăstirii i-a aparţinut un Tetraevangheliar din sec. XVI, un Evangheliar din 1545, dăruit de Petru Rareş şi de soţia sa Elena, un Miscelaneu copiat în 1552 pentru Căpriana de Evloghie, Istorisiri din Noul Testament, un Liturghier din sec. XVI ş.a. Nu se ştie cu certitudine, dar s-ar putea presupune că unele dintre aceste codice, toate în limba slavonă, au fost copiate de călugări de la Căpriana. În baza faptului că Evanghelia lui Petru Rareş din 1545 nu are analogii ca formă de executare şi caligrafie cu lucrările similare efectuate în alte centre de cultură scrisă din Moldova, şi chiar din alte ţări, s-ar putea presupune că opera cărturărească în cauză a fost realizată la mănăstirea Căpriana la comanda voievodului. Pe fundalul unor asemenea activităţi cărturăreşti ne pare firească apariţia la Căpriana a unui cărturar de nivelul celor mai mari oameni de cultură ai Ţării Moldovei din sec. XVI, Eftimie, care a alcătuit о cronică românoslavonă383.

Din sursele istorice nu cunoaştem, dar s-ar putea presupune cu destul temei că locaşul sfânt de la izvoarele Vişnevăţului era vizitat uneori de unii dintre domnii Ţării Moldovei în calitatea lor de ctitori. Se ştie că Ştefan cel Mаrе, împreună cu mulţi boieri, a participat la sfinţirea mănăstirii Putna (1470), slujba fiind oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu mitropolitul Teoctist. În cazul dacă admitem că Ştefan cel Mare a înălţat о biserică de piatră la mănăstirea Căpriana, am putea presupune că el a participat şi la sfinţirea ei, aducând cu această ocazie daruri scumpe, între care odoare şi veşminte bisericeşti, cărţi ş.a. În aceeaşi ordine de idei, cunoscând faptul că Petru Rareş în a doua sa domnie (1541–1546) a efectuat ample lucrări de reconstrucţie la mănăstire şi că a dăruit un bogat Tetraevangheliar, cu acelaşi succes s-ar putea presupune că domnul, împreună cu soţia şi copiii săi, însoţiţi de înaltul cler cu ocazia sfinţirii locaşului, precum se cuvenea după astfel de lucrări, a vizitat mănăstirea Căpriana. Aceste evenimente trebuiau să se înscrie ca deosebit de importante în viaţa spirituală şi religioasă a mănăstirii. Exemplul acestor mari voievozi ai ţării a putut fi urmat şi de alţi domnitori, cum ar fi Alexandru Lăpuşneanu, Vasile Lupu, de alţi ctitori şi mari donatori în folosul mănăstirii. La fel ca şi alte mănăstiri vechi (Neamţ, Putna, Bistriţa), la răscrucea sec. XVI–XVII Căpriana decade, fiind arătată la 5 decembrie 1629 ca una „pusteită”384, cedând locul de primă importanţă culturală noilor ctitorii mănăstireşti: Suceviţa, Secu, Dragomirna, Trei Ierarhi, саrе mai târziu au impulsionat viaţa culturală şi religioasă а Ţării Moldovei în sec. XVII385.

Cu sprijinul lui Vasile Lupu, mănăstirea şi-a redresat situaţia materială. În următoarele decenii la Căpriana şi-a desfăşurat activitatea o şcoală de dieci, care pregătea cadre nu numai pentru structurile ecleziastice, dar şi pentru cele laice locale care în activitatea lor necesitau oameni ştiutori de carte. Drept dovadă în această privinţă servesc numeroasele inscripţii graffiti descoperite cu ocazia restaurării bisericii Adormirii, în interiorul căreia mai mulţi ucenici şi-au notat numele şi chiar data aflării la studii: „Proca”, „Toader diac”, „Andronachi diac”, „Efim diacon” (1665), „Maftei diac” (1692), Vasilaşco (1695), „Vasilache diac” (1694, 1695), „Apostol diac” (1728), „Andrea Andrii diac” (1732) ş.a. 386. Probabil că prin susţinerea voievozilor trecuţi în pomelnic (Ştefan al II-lea Tomşa, Radu Mihnea, Vasile Lupu, Eustratie Dabija ş.a.) în sec. XVII a fost pictat pentru mănăstirea Căpriana un nou ciclu de icoane, ciclu care include subiectele prăznicarelor: Naşterea Maicii Domnului, Botezul, Intrarea în Ierusalim şi Cina cea de taină, care s-au păstrat până astăzi. Specialiştii apreciază înalt valoarea artistică a acestor icoane, îndeosebi pentru împrospătarea evidentă a cercului de motive care au inspirat iconarii populari din evenimentele biblice, subliniinduse „tratarea sinceră şi expresivă a subiectelor, autorul interpretându-le ca adevărate scene de gen, cu o mulţime de detalii şi amănunte, sesizate în realitatea înconjurătoare” 387.

În epoca fanariotă biblioteca mănăstirii a fost completată cu un şir de cărţi noi (un Miscelaneu manuscris; un Liturghier, Iaşi, 1759; un Triod, Râmnic, 1761; о Psaltire, Iaşi, 1766; un Mineu pe luna decembrie, Râmnic, 1779; Cuvintele părintelui Teodor Studitul, Râmnic, 1784; un Catavasier, Iaşi, 1792 – toate în limba română388). Pe la 1753–1754 călugărul Iacov traduce un document din limba slavonă de dincolo de Prut 389. Aceste informaţii succinte ne arată totuşi clar că în comunitatea monahală de la Căpriana erau şi călugări români. Unii dintre ei erau ştiutori de carte şi oficiau slujba religioasă în limba română de pe cărţi scrise sau tipărite. Tot ei trebuiau să se îngrijească, în caz de necesitate, de întocmirea şi traducerea unor documente, de păstrarea şi prezentarea lor în caz de necesitate în instanţele judecătoreşti. De exemplu, din a doua jumătate a sec. XVIII avem informaţii despre un şir de scrisori şi adresări scrise ale egumenilor de la Căpriana, prin care fac demersuri către diferiţi comandanţi ai armatei ruse (în timpul războaielor ruso-turce), cu scopul ca aceştia din urmă să recunoască averile şi moşiile mănăstirii sau să confirme că anumite cantităţi de furaje şi alimente de la mănăstire au fost furnizate armatei ruse. În prima perioadă de aflare a Căprianei în subordonarea mănăstirii Zograf (1698–1813), în condiţiile când cea dintâi era diriguită de monahi athoniţi, au avut loc anumite schimbări şi în viaţa monahală şi spiritual-religioasă. Aceste schimbări trebuiau să fie văzute atât în rânduiala vieţii monahale, cât şi în ceea ce ţinea de oficierea slujbei religioase în spiritul tradiţiilor athonite, reintroducându-se alături de limba română oficierea liturghiei în limbile slavonă şi greacă.

Se pare că în aceeaşi perioadă a fost executată şi pictată de un zugrav anonim o nouă catapeteasmă a bisericii cu hramul Adormirii Maicii Domnului. Apreciind valoarea artistică a acestui iconostas de la Căpriana, cercetătorii constată o diversificare a motivelor abordate, care includ compoziţii consacrate celor 12 praznice împărăteşti390. S-au păstrat două fragmente, fiecare a câte trei icoane, ale acestui iconostas, primul reprezentând Răstignirea lui Hristos, Învierea lui Hristos, Înălţarea Maicii Domnului 391, iar al doilea – tâmpla catapetesmei cu scenele Botezul lui Hristos, Intrarea în Ierusalim şi Cina cea de taină 392. О anumită înviorare a vieţii spirituale şi culturale se observă la Căpriana la hotarul sec. XVIII–XIX. Între anii 1801–1802 ieromonahul Chesarie de la Căpriana copiază un Codice miscelaneu cu învăţături, povestiri din Pateric şi vieţi de sfinţi (231 file)393. În anii următori biblioteca mănăstirii intră în posesia unei copii manuscrise а Pomelnicului mănăstirii Dobrovăţ, precum şi a unui număr destul de mаrе de cărţi tipărite (Octoih, Iaşi, 1804, Tâlcuire la cele patru Evanghelii de Theofilact, Iaşi, 1805, Teologia lui Ioan Damaschin, Iaşi, 1806, Molebnic, Iaşi, 1807, Vieţile sfinţilor pe luna noiembrie, Iaşi, 1811, Vieţile sfinţilor pe mai multe luni, mănăstirea Neamţ, 1811–1812394). Descriind un dosar din 1811– 1812 (pierdut astăzi) al mănăstirii Căpriana, arhivistul Constantin Tomescu arătă că aici era multă bogăţie de cărţi moldoveneşti, sloveneşti, greceşti, veşminte, icoane, vase de aramă …395.

Din 1813 până în 1837 Căpriana s-a aflat în subordonarea Mitropoliei Chişinăului şi a Hotinului. În această perioadă, prin grija şi sprijinul direct al mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni (1813–1821), aici au loc transformări destul de importante de ordin spiritual şi cultural. Pe lângă faptul că mitropolitul s-a îngrijit de ameliorarea atmosferei spirituale, el a căutat să înzestreze biblioteca mănăstirii cu noi cărţi, să reconstruiască vechea biserică, să repare şi să construiască noi obiecte de menire duhovnicească. Astfel, în 1813–1814 sunt procurate noi cărţi (Vieţile sfinţilor pe lunile martie şi aprilie, mănăstirea Neamţ 1813; Scara lui Ioan Sinaitul, mănăstirea Neamţ, 1814), iar în 1815 economul Gavriil procură pentru mănăstirea Căpriana un alt lot de cărţi tipărite la Chişinău396. În anii următori sunt aduse alte cărţi, între care Noul Testament, Biblia, Sankt Petersburg, 1819 ş. a.

Atât Gavriil Bănulescu, cât şi economul Gavriil înţelegeau că о aşezare monastică trebuie să aibă biserici bine îngrijite, căci о mănăstire arată că are о viaţă duhovnicească bogată şi prin edificii cu aspect arhitectonic atractiv. Şi, deoarece întreaga viaţă spirituală a comunităţii monahale se organizează în jurul Sfântului Jertfelnic, Sfântului Altar al bisericii, iar biserica la rândul ei сonstituie centrul vieţii duhovniceşti a mănăstiri397, s-au luat decizii importante privind reconstruirea bisericii şi reamenajarea mănăstirii în general. Drept urmare, în 1818 la Căpriana începe construirea unui nou paraclis cu hramul Sfântul Gheorghe, rebotezat mai târziu în biserica Sfântul Nicolae, după 1840 reamenajată în trapeză. În acelaşi an este aprobat planul de reconstruire capitală a vechii biserici mănăstireşti cu hramul Adormirii, plan adus la îndeplinire în anii 1819–1820. De altfel, mitropolitul Chişinăului şi al Hotinului vizita frecvent în aceşti ani mănăstirea Căpriana, dedicându-se în atmosfera mai liniştită a mănăstirii unor îndeletniciri cărturăreşti şi contribuind, totodată, la instalarea unui climat spiritual şi moral adecvat unei comunităţi monahale, în conformitate cu prescripţiile sfinţilor părinţi ai bisericii creştine. În 1821398 este instalată о lespede de marmură albă399 cu pisania bisericii, pisanie care, evident, prelua mai multe elemente din vechea pisanie a bisericii dispărute în timpul reparaţiilor. Din iniţiativa mitropolitului Gavriil, lângă biserica Adormirii a fost construit şi un ingenios „ceas solar” dintr-un stâlp de marmură400. Toate aceste activităţi au dus la importante schimbări de ordin spiritual şi material la mănăstire, s-a îmbunătăţit viaţa de obşte a călugărilor. În aceşti ani creşte numărul pelerinilor401, mulţi călugări de peste Prut se stabilesc la Căpriana402. Îndepărtarea monahilor athoniţi de la conducerea Căprianei duce la consolidarea elementului autohton în comunitatea monahală prin tunderea şi primirea la ascultare în mănăstire a unor persoane din Basarabia. Gavriil Bănulescu participă la ceremoniile de tundere a monahilor403, la serbările hramului mănăstirii, precum şi la sfinţirea bisericii Adormirii după reconstrucţie (19 noiembrie 1820). Acest din urmă eveniment a fost imortalizat de un călugăr din partea locului, la îndemnul episcopului Dimitrie Sulima, într-o inscripţie cu caracter cronicăresc în Pomelnicul renovat al mănăstirii404. În scurtă vreme comunitatea monahală de la Căpriana va trăi cu adâncă durere în suflet şi evenimentul înmormântării aici a înaltului prelat basarabean. Treptat se face simţit la mănăstire şi „suflul” stăpânirii ţariste. Aici se stabilesc unii monahi ruşi, iar în 1814 urma să se slujească un tedeum armatei ruse.

Din puţinele surse documentare referitoare la biblioteca mănăstirii Căpriana aflăm că pe parcursul arhiepiscopatului lui Dimitrie Sulima (1821–1844) mănăstirea continua să achiziţioneze carte religioasă românească405, fapt care arată că în această perioadă slujba religioasă de la mănăstire se făcea în limba română. Referitor la evoluţia de mai departe a mănăstirii în plan spiritual şi cultural este foarte grăitor un document din 1837, care arată că la mănăstire în această perioadă erau monahi deosebit de instruiţi. Astfel, la decesul arhimandritului Victor a fost întocmit „un opis” al averii răposatului, din care făceau parte 19 cărţi moldoveneşti şi ruseşti, cuprinzând atât literatură religioasă, cât şi manuale. Faptul că unele cărţi de slujbă religioasă, precum şi documentul în cauză au fost întocmite în limba română vorbeşte despre aceea că limba maternă nu era scoasă din uz şi la mănăstire. Prezenţa multor cărţi în limba slavonă şi rusă, de altfel toate manualele erau ruseşti (Bucvari rusesc; 2 gramatici ruseşti; Aritmetică), arată că limba rusă îşi face tot mai mult simţită prezenţa la mănăstire. Atestarea acestor manuale pare să demonstreze şi existenţa unei şcoli mănăstireşti cu folosirea în predare a manualelor în limba rusă406. În anul 1837, în urma demersurilor călugărilor athoniţi, mănăstirea Căpriana trece din nou sub controlul mănăstirii Zograf şi al monahilor bulgari. În 1840, sub stăreţia lui Ilarion, la Căpriana este construită biserica de iarnă cu hramul Sfântul Nicolae. În anul următor, după ce monahul Iezechil termină de pictat iconostasul, biserica este sfinţită. Din păcate, din această catapeteasmă s-au păstrat doar unele fragmente, care totuşi le-au permis specialiştilor să-şi facă o anumită impresie despre nivelul artistic al iconografului. Fragmentele reprezentând unele scene biblice, „praznicele împărăteşti” (Intrarea în Ierusalim şi Învierea, Naşterea Maicii Domnului şi Intrarea în biserică ş.a.), precum şi chipuri de sfinţi şi proroci (Ilie, Isaia, David, Iezechil, Daniil ş.a.) le-au permis cercetătorilor să vadă în Iezechil un artist înzestrat şi influenţat destul de puternic de curentele care veneau din pictura laică, academică a vremii. Printre altele se constată: „caracterul individualizat al imaginilor vădeşte apropierea zugravului de chipurile concrete, reale, ale ambianţei mănăstireşti” 407.

În anii următori, continuând sau renovând о veche tradiţie la Căpriana, acelaşi monah Iezechil a zugrăvit o serie de alte icoane408. În 1868, după cum arată însemnarea de pe o carte de la biserica cu hramul Adormirii, a fost înzestrată cu noi icoane deosebit de frumoase: „ … s-au aşezat întru biserica Adormirii [Maicii Domnului] două icoane mari cu chivot, una a Sfântului Mare Mucenic Gheorghie şi una a făcătoriului de minuni Ierarh Nicolae, prin stăruinţa sfinţiei sale arhimandrit Cozma, fiind şi însuşi nacealnic al sfintei mănăstiri, iar iconom Pamfilie, care şi cu alte multe scumpe podoabe şi veşminte au împodobit sfânta biserică”409. Din nefericire, din cauza multor încercări vitrege prin саrе а trecut Căpriana, în sec. XX multe din vechile icoane ale mănăstirii au fost nimicite, risipite, pierdute sau pur şi simplu… sustrase. Aceste împrejurări îngreunează mult cercetarea existenţei unui centru iconografic la Căpriana de-a lungul secolelor. Izvoarele istorice din cea de-a doua perioadă de aflare a Căprianei sub gestionarea monahilor de la Zograf (1837–1873) arată că în acest răstimp se întreprind noi acţiuni în vederea reconstruirii şi reînzestrării cu edificii noi, au loc acţiuni cu caracter cultural şi spiritual demne de observat. Astfel, din mijloacele mănăstirii au fost construite biserici în unele sate ale căror moşii se aflau în posesia Căprianei. În 1863 sunt ridicate biserici la Scoreni (de piatră) şi Lozova, iar în 1870 în satul Căpriana (de lemn)410. Continuă activităţile religioase obişnuite. La mănăstire sunt instruiţi şi hirotonisiţi noi mоnahi, îşi desfăşoară activitatea о valoroasă şcoală mănăstirească. În această perioadă continuă să se completeze biblioteca, majoritatea cărţilor achiziţionate fiind în limba Foto: V. Eșanu, 2012 rusă. De altfel, în perioada 1871–1882, când arhiepiscop al Basarabiei era Pavel Lebedev411, s-au intensificat procesele de rusificare. Instruirea în şcolile eparhiale, mănăstireşti şi slujba religioasă trebuiau (la ordin) să se facă în limba rusă. Cărţile de slujbă religioasă în limba română erau scoase din biserici şi mănăstiri. După spusele unor martori oculari, la porunca acestui arhiepiscop cărţile moldoveneşti (alias româneşti) erau aduse la mitropolie şi arse412. Aceste acţiuni antinaţionale întâmpinau о mаrе rezistenţă mai ales prin mănăstirile Basarabiei.

Un eveniment deosebit din această perioadă îl constituie zidirea şi sfinţirea în 1903–1905 a monumentalei biserici cu hramul Sfântul Gheorghe, care trebuia să le amintească călugărilor athoniţi de mănăstirea lor de obârşie Zograf. Noii biserici i s-a instalat o pisanie în spiritul vremurilor imperiale ţariste în limba rusă: „În numele lui Dumnezeu, celui slăvit în Sfânta Treime, a Tatălui, a Fiului şi Sfântului Duh. În timpul ocârmuirii Preacucernicului Marelui Nostru împărat Nicolai al II- lea Aleksandrovici al întregii Rusii, în timpul păstoriei Înalt Preasfinţitului Vladimir, Episcop al Chişinăului şi Hotinului, a fost înălţat acest locaş în cinstea Sfântului Mare Mucenic şi Purtător de biruinţă Gheorghe, prin strădania stareţului mănăstirii Căpriana egumenului Teofilact de la Zografu cu fraţii. În anul de la facerea lumii 7411, iar de la Naşterea lui Hristos, 1903, şi a fost sfinţit în timpul Înalt Preasfinţitului …Vladimir Episcop al Chişinăului şi Hotinului în anul 1905 la 8 noiembrie”. la 1698 (data închinării Căprianei mănăstirii Zograf), fie după această dată, dar, după câte se pare, mănăstirea Căpriana a posedat un timp şi moaştele unor sfinţi mucenici. Deocamdată, cea mai timpurie informaţie cu privire la prezenţa unor asemenea relicve creştine datează doar din 1918.

Astfel, în presa vremii se relata că stareţii Iacob şi Pitirim ai Căprianei „… au vândut la ruşi … racla de argint cu sfintele moaşte ale sfinţilor mucenici: Chiric, Iulita şi Gheorghe”413. După această dată într-adevăr racla cu moaşte nu mai este atestată la Căpriana, urmele ei duc la mănăstirea Zograf de la Muntele Athos. În condiţiile dezastrului politic şi militar, cauzat de război şi de prăbuşirea Imperiului Ţarist multe din cele mai de seamă valori culturale şi relicve bisericeşti de la Căpriana au fost înstrăinate şi duse în mod abuziv în Rusia şi la mănăstirea Zograf 414.

Astfel, după Primul Război Mondial şi unirea Basarabiei cu România, la mănăstirea Căpriana nu rămăsese decât foarte puţin din vechea şi faimoasa moştenire culturalspirituală. Călugării moldoveni rămaşi la mănăstire urmau să reanimeze activitatea în condiţii deosebit de grele. După unirea Basarabiei cu România, la mănăstirea Căpriana au rămas în principal călugări băştinaşi, în frunte cu protosinghelul Gherontie Guţu415. În noile condiţii la Căpriana se reiau activităţile obişnuite unui centru de rugăciune şi credinţă. La 26 noiembrie 1920 a făcut о vizită canonică la mănăstire arhiepiscopul Gurie Grosu. Un martor ocular descrie astfel evenimentul: „la poarta mănăstirii a fost primit de о ceată de credincioşi, care se sfârşeau aproape de biserică, purtau în mâini flori de ale timpului şi cu care presărau calea înaltului oaspete. În tinda bisericii este întâmpinat de protosinghelul Natanail Rotaru, stareţul mănăstirii, cu mai mulţi ieromonahi şi alt cler, prezentând arhiepiscopului Crucea şi ара sfinţită, conform uzului. Corul intona imnul „Cuvine-se cu adevărat”. După о scurtă rugăciune şi un polihroniu, ÎPS arhiepiscop, exprimându-şi nespus de marea bucurie că Dumnezeu l-a învrednicit să viziteze о veche mănăstire întemeiată aici din timpul marelui voievod Ştefan, domnitor al Moldovei, pe atunci întregită ca şi astăzi, şi să se închine rămăşiţelor pământeşti ale ilustrului mitropolit Gavriil Bănulescu- Bodoni, îngropat aici, rosteşte о frumoasă şi esenţială cuvântare, plină de sfaturi folositoare norodului, dar mai ales evidenţiază îndatoririle călugărilor şi chipul cum să vieţuiască ei pentru a le împlini. La această cuvântare a răspuns frumos şi înţelept P. C. Natanail, stareţul mănăstirii…”416. De asemenea, în timpul acestei vizite Gurie Grosu a oficiat tunderea în monahism а doi fraţi, a făcut slujba de sfinţire a bisericii (reparată de curând), după toate „rânduielile сe se practică în biserica din vechiul regat”, apoi a oficiat Sfânta Liturghie. După aceasta îl înalţă la treapta de arhimandrit pe Natanail Rotaru, stareţul mănăstirii ş.a.417

Un alt mаrе eveniment s-a produs la Căpriana la 1–2 mai 1924 418. Aici s-a întrunit Congresul monahal al reprezentanţilor eparhiilor şi mănăstirilor din toată România, având a se discuta despre proiectul de statut organic pentru organizarea Bisericii Autocefale Ortodoxe Române. Congresul monahal de la Căpriana se întrunea la câţiva ani după Marea Unire, ani în care înalţii prelaţi ai Bisericii Române au văzut că rânduiala mănăstirilor din diferite provincii ale României se deosebea destul de mult. În afară de aceasta, anii grei de război şi cei care au urmat au provocat ruinarea şi sărăcirea mănăstirilor şi de aceea toţi chiriarhii considerau că sunt necesare îmbunătăţiri în viaţa monahală atât din Vechiul Regat, cât şi din provinciile nou-unite cu ţara.

La congres au participat ÎPS Gurie, PS arhimandrit Paisie de la mănăstirea Condriţa, arhimandritul Gherman de la Noul Neamţ, arhimandritul Serafim de la mănăstirea Hârjauca, arhimandritul Teognost, stareţ la Hârbovăţ şi exarh al mănăstirilor, ieromonahul Damian Stănoiu, delegat de la mănăstirea Căldăruşani, din Vechiul Regat, ieromonahul Macarie, stareţ la Turnu (Eparhia Argeşului), arhimandritul Natanail, stareţul Căprianei ş.a. Au mai participat economi şi monahi de la diferite mănăstiri. Câteva icoane, portretele familiei regale şi hărţi geografice împodobeau sala în care şi-a desfăşurat lucrările congresul. În prima zi, la sfârşitul Sfintei Liturghii, ÎPS Gurie a citit о predică despre omul duhovnicesc. Apoi, însoţit de sobor, a oficiat un tedeum, după саrе а rostit о cuvântare, arătând nevoia ce se simţea demult de a se face о astfel de adunare pentru folosul vieţii mănăstireşti, atât în ceea ce priveşte viaţa duhovnicească, cât şi pentru buna gospodărire a sfintelor locaşuri.

Descriind atmosfera congresului, un martor ocular nota că pe faţa celor prezenţi la adunare se observa о seriozitate sfioasă, proprie unor adevăraţi monahi evlavioşi. Într-o atmosferă de tăcere solemnă, arhiepiscopul Gurie, care prezida, rosti о scurtă cuvântare de deschidere, prin care exprima mulţumiri ÎPS mitropolitului Primat al României, саrе а binevoit să trimită reprezentanţi din eparhia sa, ridicând prin aceasta valoarea congresului de la Căpriana. După aceasta, cei prezenţi au cântat în cor „Mulţi ani trăiască”. Tot în luarea sa de cuvânt, arhiepiscopul Gurie a ţinut să-şi arate satisfacţia pe care o „simte ca creştin şi сa român, că în ţara noastră este bună orânduială, că noi putem să simţim şi să ne dezvoltăm liberi, pe când peste Nistru mănăstirile sunt desfiinţate, iar călugării trăiesc pe la case particulare şi au îndeletniciri lumeşti.”

Arhiepiscopul a adus, de asemenea, omagii Maiestăţii Sale Regele Ferdinand şi „vitejeştii sale armate” şi a exprimat bucuria că statul român se îngrijeşte de bunul mers al Bisericii şi al mănăstirilor. ÎPS a mai declarat că rostul acestei adunări este de a găsi mijloacele necesare pentru reînvierea monahismului de odinioară şi să întărească legăturile reciproce ale monahilor din întreaga ţară. La propunerea ÎPS, congresul hotărăşte să trimită о telegramă de omagiu Maiestăţii Sale Regele şi câte una de mulţumire ÎPS mitropolitului Primat şi PS episcopului Nichita al Argeşului, care sunt reprezentaţi la congres. Totuşi principala „chestiune”, care a fost discutată la congres a fost cea a Statutului Organic pentru organizarea Bisericii Autocefale Ortodoxe Române.

În ziua a doua a congresului, la ora 7 dimineaţa, a fost oficiată Sfânta Liturghie în biserica cea mаrе de ÎPS arhiepiscopul Gurie, înconjurat de stareţi, ieromonahi. Corul de călugări, scrie acelaşi martor ocular, a cântat admirabil muzică vocală, sub conducerea PS arhimandrit Domeţian Hodorogea de la mănăstirea Hâncu, care era maestru în amândouă muzichiile. A predicat părintele Andronic de la Consistoriu. După oficierea Sfintei Liturghii, ÎPS Gurie, urmat de întregul sobor, merge la mormântul mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni din incinta mănăstirii, unde oficiază un parastas. Trecându-se apoi în sala de şedinţe, se ia în discuţie chestiunea înfiinţării de cooperative mănăstireşti.

După aceasta s-a trecut la cel de-al treilea punct de pe ordinea de zi – excursiile pe la mănăstiri. ÎPS arhiepiscopul Gurie a arătat foloasele ce ar rezulta dintr-o cunoaştere mai apropiată a monahilor, şi-a exprimat părerea că ar fi foarte necesar ca monahii şi monahiile din mănăstirile basarabene să facă frăţească vizită la mănăstirile din ţară, iar cei de acolo să viziteze mănăstirile din Basarabia. S-a hotărât ca aceste excursii să se facă în grupuri de câte 10– 15 persoane. ÎPS a făgăduit să intervină pentru a obţine о reducere la biletele de cale ferată. În final s-au discutat şi о serie de probleme ce ţineau de dezvoltarea economiei mănăstireşti419. Prin asemenea acţiuni de primă importanţă în viaţa Bisericii Ortodoxe Române Căpriana se încadrează treptat în viaţa spirituală a mănăstirilor din întreaga ţară românească. Despre atmosfera spirituală ce domnea la mănăstire în perioada interbelică sunt deosebit de grăitoare cuvintele unui contemporan, probabil monah de la Căpriana, care arăta printre altele: „… dar pe cât de grele sunt suferinţele materiale prin care trece astăzi sfânta mănăstire, pe atât de înălţătoare sunt suferinţele credincioşilor întru Domnul…”420.

Nivelul de instruire a monahilor din partea locului era deosebit de scăzut, căci din cei 100 de călugări câţi avea mănăstirea la 1931 doar secretarul ei Paul Turcu avea studii de 5 clase, el fiind venit, de fapt, din Vechiul Regat421. Această stare de lucruri era о urmare directă a îndelungatei dominaţii ţariste antinaţionale în ţinut. Ameliorarea situaţiei economice a mănăstirii la răscrucea anilor ’30–’40 ai sec. XX ar fi trebuit să reactivizeze viaţa mănăstirească şi în plan spiritual, dar veni războiul, care aduse mari distrugeri şi nenorociri. Basarabia „trecută prin foc şi prin sabie” se pomeni „eliberată” în 1940 de bolşevici. Deja la 10 aprilie 1941 Comitetul executiv judeţean Chişinău sovietic de ocupaţie adoptă hotărârea de a închide Căpriana şi de a deschide în localurile ei o casă de copii, supunând locaşul sfânt unui jaf cumplit.

După eliberarea Basarabiei, Căpriana a revenit la viaţa cultural-spirituală de odinioară, dar care a fost întreruptă din nou în septembrie 1944. Conform hotărârii Sovietul de Miniştri al RSSM din 31 mai 1947, a fost întocmită o listă a monumentelor de arhitectură ocrotite de stat, între care este inclusă şi mănăstirea Căpriana422. Această decizie, după cum s-a văzut mai târziu, a rămas doar pe hârtie, căci mănăstirile care trebuiau ocrotite prin lege au fost devastate, închise şi ulterior transformate în case de copii, spitale, sanatorii, case de odihnă, depozite ş.a. În rapoartele oficiale din anii 1945–1954 se subliniază permanent că mănăstirile, inclusiv Căpriana, sunt vizitate de puţine persoane, deşi la sărbătorile mari religioase se atestă un aflux destul de mare de oameni. Totodată, deşi autorităţile de partid şi de stat practică o muncă asiduă de educare a maselor, populaţia continuă în mare parte să rămână religioasă şi se atestă o influenţă destul de mare a mănăstirilor asupra religiozităţii oamenilor datorită faptului că monahii, inclusiv cei de la Căpriana,  întreţin legături cu rudele şi cu consătenii lor 423. Drept exemplu poate servi prăznuirea la Căpriana a Adormirii Maicii Domnului la 28 august 1954, când la hramul mănăstirii s-a adunat toată populaţia satului Căpriana şi multă lume din satele din împrejurimi 424.

Aceeaşi stare de lucruri este constatată şi într-un raport din 11 februarie 1957, pe anul 1956, al cinovnicului sovietic, care arată că din cauza hramului Adormirii Maicii Domnului de la mănăstirea Căpriana, „trei zile la rând în colhoz nu au lucrat locuitorii satelor Căpriana, Străşeni, Scoreni, Pănăşeşti” ş.a.425 Creşterea influenţei Căprianei ca centru de cultură şi credinţă creştină a neliniştit autorităţile, care în cele din urmă, prin măsuri de constrângere, lichidează mănăstirea. Nu cunoaştem ce s-a făcut cu întreg tezaurul de obiecte de cult (icoane, cărţi, odăjdii şi alte odoare bisericeşti ) după închiderea mănăstirii în noiembrie 1962. Într-un inventar datat cu 25 martie 1986 se arată că un număr de 38 de obiecte, între care icoane, sfeşnice, un jilţ arhieresc, un toiag, fragmente de iconostase din bisericile Adormirea, Sfântul Gheorghe ş.a., întocmit de un grup de colaboratori ai Muzeului de Stat de Arte Plastice din RSS Moldovenească426, au trecut în fondurile acestei instituţii.

Alte informaţii despre inventarul ecleziastic al mănăstirii nu se cunosc, ceea ce ne face să credem că cea mai mare parte a acestui tezaur a fost pierdută. De asemenea, a fost distrusă şi fresca interioară de la cele trei biserici ale mănăstirii. A fost distrus în mare parte şi vechiul cimitir al mănăstirii Căpriana. Deşi la insistenţa unor entuziaşti ai culturii complexul mănăstiresc de la Căpriana a fost declarat monument ocrotit de stat, în realitate nu s-a făcut nimic pentru a salva aceste monumente.

În 1989, sub presiunea evenimentelor mişcării de eliberare naţională, mănăstirea a fost redeschisă. Printr-o scrisoare din 26 ianuarie 1989427 mitropolitul Chişinăului şi Moldovei Serapion se adresează către I. P. Calin, preşedintele Consiliului de Miniştri al RSS Moldoveneşti, cu rugămintea de a fi retrocedate clădirile mănăstirii Căpriana pentru reactivarea vieţii monahale. La 1 februarie 1989 428 a fost emisă dispoziţia Guvernului RSS Moldoveneşti cu privire la transmiterea clădirilor fostei mănăstiri Căpriana către eparhia Chişinăului şi Moldovei pentru reactivarea vieţii monahale.

Cu începere din 2003, la iniţiativa autorităţilor de stat ale Republicii Moldova şi cu susţinerea largă a populaţiei, pe parcursul câtorva ani a fost întreprinsă o întreagă serie de acţiuni în vederea reparării şi restaurării celor trei biserici din incinta mănăstirii Căpriana, au fost edificate, de asemenea, corpuri de chilii, sediul stăreţiei, a fost reamenajat teritoriul mănăstirii, refăcut zidul de incintă. Abia în ultima vreme lumina lină pare să se reverse şi asupra Căprianei. Cu greu sunt recuperate valorile şi tradiţiile pierdute.

Biblioteca Mănăstirii
De-a lungul secolelor Căpriana a acumulat şi o bogată colecţie de carte manuscrisă şi tipărită. Un timp aici a activat şi un atelier de copiere a cărţilor, din producţia căruia s-a păstrat foarte puţin. Inventarierea cărţilor manuscrise de la biblioteca mănăstirii Zograf de la Sfântul Munte Athos arată că multe din cele 286 codice păstrate  acolo, deşi sunt în limba slavonă, poartă numeroase însemnări în limba română. Din păcate, cercetătorii bulgari care au efectuat această muncă de descriere a acestor codice au arătat doar că ele au şi numeroase note marginale în limba română, fără să le descifreze429. Pornind de la faptul că mănăstirea Căpriana a fost închinată timp de circa două secole mănăstirii Zograf, de unde în 1917 au fost duse mai multe lucruri, putem admite că o parte din manuscrisele cu însemnări româneşti ar putea proveni de la locaşul sfânt din centru Basarabiei. Numai cercetările viitoare ar putea confirma sau infirma această ipoteză.

Mai fericită a fost soarta cărţilor tipărite venite în biblioteca mănăstirii dintre care o parte am reuşit să le identificăm după surse scrise. Multe dintre acestea au interesante însemnări marginale – adevărate crâmpeie de istorie a locaşului sfânt. În ultima vreme la mănăstirea Căpriana se formează un nou fond de carte.

Prezentăm mai jos lista manuscriselor şi a tipăriturilor din sec. XVI – începutul sec. XX, care odinioară au aparţinut bibliotecii de la Căpriana, majoritatea din ele fiind atestate la 1934 de Paul Mihail430. Astăzi această colecţie este în mare parte pierdută şi risipită.

Manuscrise

1. Tetraevanghel, 1545. Pergament, 276 f., în limba slavonă. Pe faţa scoarţei următoarea inscripţie: „Cucernicul şi de Hristos iubitorul Ioan Petru voievod, cu mila lui Dumnezeu domn al întregului pământ al Moldovlahiei, şi doamna sa Elena, şi fiii domniilor sale, Iliaş voievod şi Ştefan şi Constantin, am făcut şi am împodobit acest Tetraevanghel şi l-am dat întru ruga domniilor noastre la din nou înălţata mănăstire a noastră, a Adormirii Preacuratei Maicii Domnului, numită Căpriana, în anul 7053 (1545), luna lui octombrie”. Locul actual de păstrare este necunoscut.

2. Miscelaneu de învăţături ascetice cu Viaţa Sf. Gheorghe, 1552. Hârtie, copist Evloghie, pentru mănăstirea Căpriana. Locul actual de păstrare este necunoscut.

3. Tetraevanghel, sec. XVI. Pergament, fragment, 1 f. Miniatură ce îl reprezintă pe evanghelistul Luca, zugrăvit în culori pe un fond de aur încadrat în chenar floral. Această miniatură a făcut parte dintr-un Evangheliar scris în Moldova şi a fost semnalată de A. I. Iaţimirski, care a descoperit-o în schitul Horodişte. Alţi cercetători indică provenienţa manuscrisului din mănăstirea Căpriana. Manuscrisul se păstrează la Muzeul Istoric din Moscova, fond, nr. 23905 («П.И. Щукин»), nr. 10 b.

4. Numele ctitorilor şi altor făcători de bine mănăst[irii] Dobrovăţului, cu hramul Pogorârii Sfântului Duh, zidită şi înzestrată de domnul Ştefan voievod în anul de la zidirea lumii 7011 (Pomelnicul mănăstirii Dobrovăţ), sec. XVIII (?). Hârtie, traducere românească a Pomelnicului început în 1503. Manuscris atestat în biblioteca mănăstirii Căpriana de către Şt. Berechet în 1928. Locul actual de păstrare este necunoscut.

5. Miscelaneu cu învăţături, povestiri din Pateric şi vieţi de sfinţi, 1802. Hârtie cu filigran, 231 f., 10, copist Chesarie de la mănăstirea Căpriana, în limba română. Însemnarea copistului pe fila 1v: „Acestu Patericu s-au scris în zilile domniei sali Alixandru Nicolaiu Suţu voievoda (iunie 1801 – septembrie 1802) şi a preosfinţii sali mitrpolit chirio chir Iacov (Stamati (1792–1803), în cari Pateric sint (!) cuprinse cuvintile fericitului părinte Doroteiu şi alti vieţi a svinţilor (!) şi pururea pominiţilor părinţii, scriindu-se în mănăstire Căpriana, undei era egumen svinţie – sa părintile Serafim. Şi s-au săvârşit de scris acum la velet 1802 noem(vrie) 21, la venirea domniii sali, Alexandru Moruz voievoda, de mini smeritul între monaşii Chesarie monah, sin erei Vasili Paicu ot biserica g(os)pod”. Altă însemnare a copistului pe f. 3-13: „Această carte ci să chiamă Pateric s-au scris de pe alt Pateric adivărat cu ostiniala păcătosii meli mâini întru dragoste Adormirii a Maicăi Precistii şi o am şi afirosit, ca să fii statornică a Maicăi Precistii fiind hram. Şi nemişcată să fii de la această sfântă mănăstiri Căpriana (cuvânt răzuit, dar lizibil) pentru ca să fii de mângăeri streinilor ce vor pica aici la această casă, după cum am picat şi eu, cât şi spre îndulcire şi altor creştini râvnitori ce vor voi să s(e) zăbovască. Deci oricini ar îndrăzni ca să o răzleţească de la această mănăstiri, unul ca acela să fie supt blăstămul Maicăi Precistii şi în toate ale lui să fii împedicat şi dătător de samă şi de multă astiniala me, ci am făcut pentru pomenire me la aceastu lăcaş să fie. Deci vă rog pe D(u) m(nea)v(oastră) precinstiţilor cetitori, când veţi ceti, toate greşalile ce veţi găsi într-însa să le tocmiţi şi pe mini să mă ertaţi căci ca un om fiind îngreuet de bătrâneţi şi de nevidere, ştiu c-oi fi greşit şi Dumnezău să vă erte şi pe D(u)m(nea)v(oastră), fiind a D(u)m(nea)v(oastră) smerit Chesarii monah. S-au isprăvit de scris acum la velet 1802 noem(vrie) 21”. Pe f. 1v-2 însemnare posesorală: „Acest Pateric scris cu mâna esti a s(fintei) m(ănăstiri) Curchi. 1839, iunie”; pecetea ovală a mănăstirii Curchi pe filele 2, 7, 231. Se păstrează în colecţia bibliotecii mănăstirii Noul Neamţ de la ANRM, F. 2119, inv. 3, nr. 13.

6. Slujba Sfântului mucenic Serafim, 1810. Hârtie, 10. Text în limba greacă. A aparţinut bibliotecii de la mănăstirea Căpriana. În anul 1924 se afla în biblioteca Societăţii Istorico-Arheologice Bisericeşti din Chişinău.

7. Una sută patru istorii din Testamentul Nou, sec. XIX. Hârtie. Fără fila de la început, in 80 . Legătură în scoarţe de piele. Manuscrisul s-a aflat la mănăstirea Căpriana până la sfârşitul sec. XIX. În 1924 se afla la Chişinău, fiind adus de protoiereul Teodor Petrovici şi I. I. Zelinschi, vezi: Catalogul bibliotecii Societăţii Istorico-Arheologice Bisericeşti, 1924, Extras din RSAIB, XVI, Chişinău, 1925, nr.4 (521), p. 24.

8. Tipic pentru lăcuinţa cea de obştea mănăstirii Kanevschi, scris pentru duhovniceşti lăcuitori, 1825. Hârtie, tradus de de Mihail Popovici de pe originalul în limba rusă ce s-a tipărit la Sankt Petersburg în anul 1824. Însemnare la sfârşitul manuscrisului: „Anul 1825, noembrie 2 zile, s-au scris de mine mult păcătosul cel mai jos iscălit, în mănăstirea Chipriana, de Mihail Popovici ”. În anul 1934 manuscrisul se afla la mănăstirea Frumoasa, judeţul Orhei, unde a fost depistat de Paul Mihail431.

Tipărituri

1. Evanghelie, Lvov, 1636. Însemnare: „Această Evanghelie a mănăstirii Chipriana, să se ştie, am dat-o la Lipovăţ432 şi iarşi să o aducă, în numele Tatălui şi al Fiului şi Sfântului Duh, amin. Această carte, tetraevanghel, a cumpărat-o robul lui Dumnezeu, ierei Ştefan, şi preuteasa lui, Drăguna, şi a dat pe ea 4 lei bătuţi, în zilele binecinstitorului şi de Hristos iubitorului domnului nostru Ioan Antonie voievod, la anul 7188 (1680), luna februarie 21 zile. Eu, ierei Grigore, am scris, multpăcătosul”433.

2. Evanghelie, Snagov, Tipografia mănăstirii, 1697, 180 f. Însemnare pe f. 2: ştampilă rotundă, cerneală albastră: „Arhiepiscopia Chişinăului. Muzeul bisericesc. România. 1942” şi altă însemnare a f. 72v-78: „Să să ştii. Această Sfântă şi de Dumnezău lăsată Evanghelie am cumpătat dentâi den Căuşeni de la tătari, ca să fie de treaba sfintii biserici, aici la Micăuţi, pentru ca să pomenească numele nostru cine ar citi pe dânsa. Popa Stratul, preoteasa mea Ana şi fiiu meu State. Şi am scris eu Iordache diacon să să ştie let 7225 (1717) meseaţ mai 30. Iar eu am dat-o la sfânta mănăstire Căpriana această sfântă Evanghelie, ş-am dat şi 3 stupi cu Evanghelie şi o Liturghie ca să fie danie în veci neclintit. Iar cine s-ar ispiti a o lua de la mănăstire să fie treclet şi proclet, şi anathima, şi să fie afurisit de 300 şi 18 oteţ, care au fostu la săbor la Nicheia şi să fie şi de noi neiertat”434.

3. Minei pe luna mai, Kiev, 1745. Însemrare: „Această carte a luat-o în mănăstirea Căpriana, căpitanul Mitrofan. Anul 1771 mai 10”435.

4. Minei pe luna septembrie, Kiev, 1750. Însemrare: „Această carte s-a luat de la mănăstirea Chipriana de căpitanul Mitrofan, al anul 1771 mai 10, iar la Lipovăţ este dată de mine … arhimandrit”436.

5. Apostol, Iaşi, 1756. Însemnare fără dată: „Acest Apostol … eu Iacov monah, dechiul ot Sfânta mănăstirea Căpriană, şi le-am dat eu, cu mână me, la biserica la Scorene, la Sfeti Spiridon pentru sufletul meu …”437.

6. Liturghie, Iaşi, Tipografia Mitropoliei, 1759, 172 f.

7. Triod, Râmnic, Tipografia Episcopiei, 1761, 222 f.

8. Psaltire, Iaşi, 1766, 264 f.

9. Minei pe luna decembrie, Râmnic, Tipografia Episcopiei, 1779, 234 f. Însemnare la început: „Această carte, Minei pă luna decemvri, unul ci vii citi pe această sfântă carte, s-au cumpărat de sfinţia sa ieromonah Theodosi preot, cel ce era moş preotului Grigorie, şi s-au închinat şi s-au dat pre ea la sfânta mănăstire Dobrovăţ, unde este hramul Pogorârea Sfântului Duh, pentru sufletul său şi a părinţilor săi şi a tot neamul lui, iar cine o va scoate din mănăstire să fie blăstămat de Dumnezeu în veac. În zilele luminatului domn Alexandru Ioan [Mavrocordat], 1785, august 21”.

10. Cuvintele părintelui Teodor Studitul, Râmnic, Tipografia Episcopiei, 1784, 123 f.

11. Catavasier, Tipografia lui M. Strilbiţki, Iaşi, 1792, 191 f. Însemnare la începutul cărţii: „Acest Catavasier este a dascălului Gheorghi sân Costea. Spre ştiinţă s-au scris la anul 1843, mart 8”. În continuare, altă însemnare: „La 1866, iulie în 9 zile, din nenorocire s-au trecut în viaţă soţia mea Soltana şi la 10 iulie s-au mormântat la biserica cu hramul Sfântului Ştefan din oraşul Ieşi, în zi de duminică, în vârstă de 46 ani”.

12. Triod, Bucureşti, 1798.

13. Octoih, Iaşi, Tipografia Mitropoliei, 1804, 98 f. Însemnare la sfârşitul cărţii: „Să se ştie de când eu am şezut la Căzăneşti [ţinutul Orhei], ierodiacon Ştefan, 1808, fevruarie28 zile (urmează câteva cuvinte ilizibile) şi m-am povelit diacon desăvârşit la Sfântul Spiridon gospod [domnesc] în Iaşi, la arhiereu Nectarie, 1808, ianuari[e] 30”.

14. Tâlcuire la cele patru evanghelii, Iaşi, Tipografia Mitropoliei, 1805, 360 f. Însemnare pe marginile de jos ale filelor de la început: „Această sfântă carte, ce să numeşte Tâlcui[rea] Sfintei Evanghelii, este drept a me, a posluşnicului de la mănăstirea Înălţării Domnului nostru Iisus Hristos, Hârjauca, anume Constantin Postolache, 1855, noiembrie 24”.

15. Teologia lui Damaschin, Iaşi, Tipografia Mitropoliei, 1806, 292 f. Însemnări pe filele de la începutul cărţii: 1) „La anul 1875, noiemvrie în 26 zile, s-au dus cătră Domnul ierodiaconul Anastasie din sfânta mănăstire Gherboveţi”; 2) „1875, decem[brie] în 10 zile, s-au dus cătră Domnul arhimandritul Serafim şi posluşnicul Teodor, tot într-o zi”.

16. Molebnic, Iaşi, Tipografia Mitropoliei, 1808, 41 f.

17. Vieţile sfinţilor pe noiembrie, Mănăstirea Neamţ, 1811, 355 f.

18. Vieţile sfinţilor pe decembrie, Mănăstirea Neamţ, 1811, 335 f.438

19. Octoih, Buda 1811. Însemnare: „Această carte aparţine mănăstirii Căpriana an 1868 în ziua 17 aprilie, când era stareţ arhimandritul Cozma de la Zograf ”439.

20. Vieţile sfinţilor pe ianuarie, Mănăstirea Neamţ, 1812, 331 f.

21. Vieţile sfinţilor pe februarie, Mănăstirea Neamţ, 1812, 193 f.

22. Vieţile sfinţilor pe martie, Mănăstirea Neamţ, 1813, 303 f.

23. Vieţile sfinţilor pe aprilie, Mănăstirea Neamţ, 1813, 174 f.

24. Scara lui Ioan Sinaitul, Mănăstirea Neamţ, 1814, 228 f. Însemnare la început, pe marginile de jos ale filelor: „Această carte, Viaţa Sfântului Ioan Scăraru, s-au cumpărat de monahul Avram şi schivnicul Evghenii de Căpriana şi de Neculai, pre care o am afierosit-o”.

25. Liturghie, Tipografia Exarhicească, Chişinău, 1815, 202 f.

26–27. Molebnic, Chişinău, Tipografia Exarhicească, 1816, 132 f. Paul Mihail atestă în 1934 la Căpriana două exemplare ale Molebnicului din 1816, un exemplar se păstra în biserica Sfântul Ghgeorghe, având la început însemnarea: „Această Sfântă carte, împreună cu alte asemenea întovărăşită, s-au cumpărat pentru trebuinţa Sfintei mănăstiri Căpriana la 1815, ghenar 4 zile. Gavriil arhimandrit”. Al doilea exemplar se păstra în biblioteca mănăstirii.

28. Slujba pentru izbăvirea de gali şi cele 20 de neamuri ce s-au dat peste împărăţia rusă, Chişinău, 1816.

29. Tipicon, Iaşi, Tipografia Mitropoliei, 1816, 370 f. Însemnări pe filele de la început: „Această sfântă şi dumnezeiască carte ce să numeşte Tipicon îmi este dată în dar de preasfinţitul mitropolit al Moldaviei, chiriu chir Veniamin Negel, mie, smeritul între arhimandriţi Chiril, asesor Decasteriei Mitropoliei Chişinăului şi Hotinului, proestos mănăstirilor Curchi şi Dobruşa şi blagocinul mănăstirilor şi schiturilor, la anul 1817, pe fevruarie 10. Chiril arhimandrit”. În continuare altă însemnare: „Anul 1825, avgust 24 ziuă. Această carte Tipicon s-au dat la beserica Adormirii Maicii Domnului din mănăstirea Căpriana, spre pomenirea răposatului arhimandrit ieroschimonah Chiril, fiind eu epitrop. Arhimandrit Gavriil, iconom”440.

30. Tadeum în ziua Crăciunului, Chişinău, 1816441. 31. Noul Testament, Sankt Petersburg, Tipografia Sfântului Sinod, 1817, 275 f.

32. Ceaslov, Chişinău, 1817. Exemplar atestat în 1934 de Paul Mihail în biserica Sfântul Gheorghe de la Căpriana.

33. Biblia, Sankt Petersburg, Tipografia lui Nic. Grecea, 1819. Însemnare pe scoarţă: „1821 iul[ie] 9 zile, s-au luat această Biblii pentru mănăstirea Căpriana, pentru care s-au plătit cincisprăzăci lei şi s-au dat să ste în biserică. Gavriil arhimandrit şi iconom”. În 1924 cartea se păstra în Biblioteca Societăţii Istorico-Arheologice Bisericeşti din Chişinău cu nr. 4.520.

34. Noul Testament, Sankt Petersburg, Tipografia lui Nic. Grecea, 1819, 154 f.

35–36. Liturghie, Chişinău, 1819, 2 exemplare.

37–38. Minei de obşte, Chişinău, 1819, 232 f., 2 exemplare.

39–40. Rânduiala sfinţirii bisericii,Chişinău, 1820, 115 f., 2 exemplare. Însemnare la început: „Această Sfântă carte ce se întrebuinţează la multe rânduieli bisericeşti am dăruit-o la besărica (!) cu hramul Sfântului Gheorghie din satul Căpriana la anul 1870”442.

41. Moletvenic, Chişinău, Tipografia Exarhicească, 180, 548 f. Însemnare pe forzaţul II: „Subsemnatul P… din comuna Susleni, judeţul Orhei, plasa Chiperceni. Această carte cumpărată de la mănăstirea Chipriana şi am dat pe ea 17 de lei şi … parale la anul 1943”443.

42. Irmologhion, [Viena] , 1823, 117 f. Însemnare la început: „Acest Ermologhion este din numărul cărţilor mele, Silvestru Vatopedinos. 1843, avgust 13”, urmată de altă însemnare: „Acest Irmologhion esti drept al meu, dăruit de la sora me Irina […], arhimandrit Nicandru. 1843, avgust 13”.

43–45. Testamentul Nou, Sankt Petersburg, 1824, 3 exemplare.

46. Rugăciune de mulţumire, Chişinău, 1826, 14 f. La sfârşitul textului se precizează: „S-au tălmăcit pe limba românească din cea slovenească şi s-au tipărit în Duhovniceasca tipografie a Bessarabiei, în Chişinău, anul 1826, în luna lui septemvrie”.

47. Evanghelie, Mănăstirea Neamţ, 1834.

48. Vieţile sfinţilor pe octombrie, Iaşi, 1835.

49. Vieţile sfinţilor pe noiembrie, Iaşi, 1835.

50. Vieţile sfinţilor pe ianuarie, Iaşi, 1835.

51. Vieţile sfinţilor pe februarie, Iaşi, 1835.

52. Vieţile sfinţilor pe mai, Iaşi, 1836.

53. Vieţile sfinţilor pe iulie, Iaşi, 1836.

54. Vieţile sfinţilor pe august, Iaşi, 1836.

55–56. Liturghie, Chişinău, Tipografie Duhovnicească, 1837, 410 f., 2 exemplare.

57. [Slujba pentru înfrângerea lui Carol al XII la Poltava], Chişinău, 1838, 19 f.444

58–65. Antologhion, Tipografia Mănăstirii Neamţ, 1840. Însemnare pe foaia albă la începutul cărţii: I. „Сия книга принадлежит иеромонаху Гинкульского монастыря Филарету. 1882. Сентябрь 18” (Această carte aparţine ieromonahului mănăstirii Hâncu Filaret. 1882, septembrie 18); II. „Această sfântă carte, ce se numeşte Antologhie sau Florealegere, iaste dreaptă a me posluşnic Carp Stahie din sfânta monastire Hâncu”; III. „Iar acum în monastirea Chipriana ieromonah Climent. 1870. Noemvrie 7 zile”. La f. 1-39: „Această carte, ce se numeşte Heruvicariu, este din numerul acelor şapte cărţi. Al 2-lea Utrinariu, al treilea Triodul şi Penticostariu, al 4-lea şi al 5-lea, 2 cărţi pe 12 luni ce să numesc Idiomilare, ai 6-lea Prohodul Domnului, al 7-lea Anastasimatariul, sint drepte a părintelui igumenu Ghedeon nacialnicul Sfintei mănastiri Hâncului, cumpărate de la ieromonahul Climent din Sfânta monastire Chipriana cu preţi trezeci 30 ruble argint la anul 1870 dechemvrie 1 zi şi pentru că mi-au fost încredinţate mie pe o vreme pentru cântare am însămnat întrânsele, am şi iscălit monah Filaret”445.

66. Penticostar, Sibiu, 1841, 158 f.

67. Psaltire, Mănăstirea Neamţ, 1843, 206 f.

68. Catehisis creştinesc, Tipografia Sinodului, Chişinău, 1844, 198 f. Însemnare la început: „Anul 1849, luna lui octovrie 16 zile. La 10 ceasuri de zi, la sfântul mocenic Loghin, cel de lângă Crucea Domnului, am primit chipul îngeresc prin blagoslovenia Sf. Sinod şi au fost nănaşi ieromonah Tarase şi m-au tuns părinteli igumenul Serafin. Monah Visarion. Oct[ombrie] 25 zile, m-au făcut diacon”446.

69. Evanghelie, Mănăstirea Neamţ, 1845447.

70–71. Triod, Mănăstirea Neamţ, 1847, 407 f., 2 exemplare.

72. Apostol, Mănăstirea Neamţ, 1851, 224 f.

73. Ceaslov, Chişinău, 1852.

74. Minei pe ianuarie, Sibiu, 1853.

75. Minei pe februarie, Sibiu, 1853.

76. Minei pe martie, Sibiu, 1853.

77. Penticostar, Chişinău, 1853, 214 f.

78. Minei pe aprilie, Sibiu, 1854.

79. Minei pe mai, Sibiu, 1854.

80. Minei pe iunie, Sibiu, 1854.

81. Minei pe iulie, Sibiu, Tipografia Episcopească, 1854, 146 f.

82. Minei pe august, Sibiu, Tipografia Episcopească, 1854, 150 f. Însemnare la sfârşitul cărţii: „S-au scris la 1868, august în 13 zile de ierodiacon Climent. Întru aceeaşi zi s-au aşezat întru biserica Adormirii [Maicii Domnului] două icoane mari cu chivot, una a Sfântului Mare Mucenic Gheorghie şi una a făcătoriului de minuni Ierarh Nicolae, prin stăruinţa sfinţiei sale arhimandrit Cozma, fiind şi însuşi nacealnic al sfintei mănăstiri, iar iconom Pamfilie, care şi cu alte multe scumpe podoabe şi veşminte au împodobit sfânta biserică [din mănăstirea Căpriana]”.

83. Minei pe decembrie, Sibiu, Tipografia Episcopească, 1854.

84. Evanghelie, Chişinău, Tipografia Duhovnicească, 1855, 356 f.

85. Prolog [martie], Mănăstirea Neamţ, 1855, 266 f.

86. Prolog [iunie], Mănăstirea Neamţ, 1855, 247 f.

87. Rânduiala de rugăciuni în vremea războiului, Chişinău, 1855.

88. Minei pe septembrie, Sibiu, Tipografia Episcopească, 1856, 153 f.

89. Minei pe octombrie, Sibiu, Tipografia Episcopească, 1856, 170 f.

90. Minei pe noiembrie, Sibiu, Tipografia Episcopească, 1856, 192 f.

91. Minei pe decembrie, Sibiu, Tipografia Episcopească, 1856, 218 f.

92. Idiomelariu, Mănăstirea Neamţ, 1856, 133 f. Însemnare la început: „Această cinstită carte, adică Triod al postului şi Penticostar, este drept al meu, posluşnicul Ivan Sîrcov, am iscălit spre aducere aminte când eram eu în Sfânta Mitropolie a Chişinăului, în anul 1859, în luna septemvri, 16 zile”.

93. Liturghie, Sibiu, 1856, 244 f.

94. Tipicon, Chişinău,Tipografia Duhovnicească, 1857, 438 f.

95. Prohodul Mântuitorului, Mănăstirea Neamţ, 1857.

96. Ceaslov, Mănăstirea Neamţ, 1858, 355 f. Însemnare la început: „La anul 1881, noiemvrie în 12 zile, s-au trecut den viaţă maica noastră schimonahia Epraxia Scurtulencova în mănăstirea Tabării; ficiorii ei sunt Teodor şi Ioan Scurtulenco”.

97. Trebnic, Chişinău, Tipografia Duhovnicească, 1859, 259 f.

98. Canonic, Chişinău, Tipografia Casei Arhiereşti, 1860, 251 f.

99. Chiriacodromion, Chişinău, Tipografia Casei Arhiereşti, 1860, 368 f. Însemnare la începutul cărţii în limba rusă: “Din numărul cărţilor mănăstirii Sfintei Adormiri a Căprienii. S-a cumpărat de către stareţul acestei mănăstiri, arhimandritul Cozma, în luna februarie, anul 1863, din Tipografia Casei Arhiereşti din Chişinău, cu preţ de 3 ruble şi 50 copeici argint. Ieromonah Mitrofan”.

100. Liturghie, Chişinău, Tipografia Duhovnicească, 1860, 93 f.

101. Liturghie, Mănăstirea Neamţ, 1860, 190 f.

102. Ceaslov, Chişinău, Tipografia Duhovnicească, 1862, 224 f.

103. Octoih, Chişinău, Tipografia Duhovnicească, 1862, 331 f.

104. Acatistul sfîntului spiridon, Iaşi, 1862.

105. Liturghie, Sibiu, 1862448. Însemnare pe hârtia lipită de prima scoarţă: „Această carte a sfintelor şi dumnezeieştilor Liturghii, sfinţilor Părinţi Ioan Zlatoust, Vasile cel Mare şi a Prejdeosviatenii este dăruită de ieromonahul Natanail Gore al sfintei mănăstiri Căpriana sfintei biserici a sfântului ierarh Nicolae din comuna Lozova, jud. Lăpuşna, în anul 1926, august 15”449.

106. Acatistul sfintei treimi, Mănăstirea Neamţ, 1863.

107. Slujba sfinţilor Metodiu şi Chiril, Chişinău, Tipografia Casei Arhiereşti, 1865, 20 p.

108. Ceaslov, Chişinău, Tipografia Duhovnicească, 1867.

109. Ceaslov, Mănăstirea Neamţ, 1874, 362 f.450

110. Tetraevanghel, Pecerskaia Lavra, Kiev, 1891451.

111. Ceaslov, Chişinău, 1907.

112–113. Trebnic, Chişinău, Tipografia Eparhială, 1908, 1334 p., 2 exemplare.

114. Vieţile sfinţilor pe luna martie, Chişinău, Tipografia Eparhială, 1912, 387 p.452

115. Acatistul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu Bucuria tuturor scârbiţilor, Chişinău, Tipografia Eparhială, 1909, 42 p. Însemnări la p. 2: „Părintele Anastsie”; p. 35: „Vornicescu Varsanufii”; pe forzaţ: „Acaestă carte este de la părintele Varsănufie. 1 octombre 1962 s-o disfiinţat monastirea Copriana” 453.

116. Acatistul acoperemântului Maicii Domnului, Chişinău, 1913, 77 p.

117. Vieţile sfinţilor pe luna martie, Chişinău, 1914.

118. Evanghelie/Eвангелия, Кишинев, Епархиальная типография, 1914, 143 с., paralel în limbile rusă şi română (cu caractere chirilice).

119–120. Liturghie, 2 exemplare 454.

Hraul mănăstirii

La fel ca şi alte mănăstiri din Ţara Moldovei, Căpriana purta un anumit hram, care apare menţionat pentru prima dată la 1545 într-o însemnare în limba slavonă de pe Evangheliarul dăruit de Petru Rareş voievod împreună cu soţia sa Elena doamna. Din conţinutul ei reiese că la acea dată mănăstirea purta hramul Adormirea Preacuratei Născătoare de Dumnezeu Maria455. Pin aceeaşi inscripţie, precum şi din alte izvoare ale timpului, se cunoaşte că Petru Rareş aproximativ către această dată (1545) reuşi să reconstruiască mănăstirea şi în acelaşi an urma s-o sfinţească prin concursul atât al înaltului cler al Ţării Moldovei, cât şi al celui de la mănăstire în frunte cu egumenul din partea locului. De obicei hramul unei biserici sau mănăstiri coincidea cu ziua sărbătorii în care erau sfinţite. Probabil, mănăstirea, după rezidirea ei de Petru Rareş, către 1545 a preluat sau a continuat să poarte hramul instituit mai înainte, să zicem pe timpul domniei lui Ştefan cel Mare sau chiar Alexandru cel Bun, serbat în fiecare an la 28 august.

Ulterior, pe parcursul unei îndelungate perioade, deşi destul de rar şi sporadic, mănăstirea Căpriana apare în izvoare purtând acelaşi hram al Adormirii Maicii Domnului. Hramul respectiv este arătat în cărţile domneşti de danie ale lui Alexandru Lăpuşneanu (aprilie 1559456), în scrisoarea monahului Isaia (1585)457, în hrisoavele de la Radu Mihnea voievod (12 ianuarie 1617458), de la Eustratie Dabija voievod (16 ianuarie 1662459), precum şi din cea mai veche pecete a mănăstirii din 28 mai 1667, care reprezintă tema iconografică a Adormirii Maici Domnului460. Şi după închinarea mănăstirii Căpriana celei de la Zograf (la 30 ianuarie 1698, de către Antioh Cantemir), sfântul locaş a continuat să poarte acelaşi hram461 atestat în zapisul de danie de la Andrei Mihalachi şi Eremiia, fiul lui Apostol Diaconu (11 iunie 1779462), în inscripţia de pe cel mai vechi clopot al mănăstirii din 1786463, precum şi în actul de la 21 august 1813, prin care mănăstirea Căpriana era trecută din subordonarea mănăstirii Zograf în cea a Casei Arhiereşti din Chişinău.464

Aceste informaţii ne fac să credem că pe întreg parcursul anilor 1698–1813, cât mănăstirea a fost închinată celei de la Zograf, hramul nu a fost schimbat 465. În perioada interbelică şi postbelică, până la închiderea ei în 1962, de asemenea, nu au avut loc schimbări în această privinţă. Însă, după redeschiderea mănăstirii în 1989, un scurt timp, mănăstirea a purtat hramul Sfântul Gheorghe466. După retragerea din scaunul episcopal de la Chişinău a lui Serapion, mănăstirea Căpriana şi-a recăpătat vechiul ei hram Adormirea Maicii Domnului, pe care îl poartă până în prezent .

În acelaşi timp, trebuie să arătăm că cel puţin cu începere din a doua domnie a lui Petru Rareş acelaşi hram l-a purtat şi cea mai veche biserică din complexul monastic de la Căpriana. Cu toate reconstrucţiile şi reparaţiile efectuate ulterior, bisericii principale de la Căpriana nu i s-a schimbat hramul, de aceea putem admite că hramul mănăstirii provine de la hramul celei mai vechi biserici de piatră de la Căpriana.

NECROPOLA

Existenţa multiseculară a mănăstirii Căpriana, perpetuarea vieţii monahale, precum şi atenţia pe parcurs de multă vreme acordată de voievozii Ţării Moldovei acestui locaş sfânt presupune prezenţa în incinta ei a unei tot atât de vechi necropole. Căci, la fel ca şi la alte mănăstiri din Moldova, şi din întreaga lume ortodoxă, la Căpriana de secole a existat un vechi cimitir, în care erau înmormântaţi rugătorii ei de toate rangurile, ba mai mult, în cea mai veche biserică de la mănăstirea Căpriana cu hramul Adormirea Maicii Domnului între naos şi pronaos a fost atestată o gropniţă, care însă nu a fost utilizată.

Încă la 1928 Ştefan Berechet, descriind mănăstirea, menţiona că „prin curte au fost multe morminte, cari astăzi s-au risipit, afară de câteva, care au fost mult mai bine îngrijite”467.

Investigaţiile arheologice preliminare efectuate în vara anului 1993 au scos în evidenţă în imediata apropiere a zidurilor bisericii Adormirii 40 de morminte, dintre care au fost cercetate în detaliu doar trei (M. 18; M. 19; M. 29). Astfel, mormântul 18 „a fost depistat lângă fundaţia veche, din care cauză mormântul s-a deteriorat parţial în partea superioară. Această din urmă înhumare a fost distrusă de un alt mormânt (M. 19). Fragmente de oase umane (coapse, falange, fragmente de craniu etc.) erau întâlnite în dezordine la diferite niveluri, cele mai multe dintre ele fiind ascunse printre pietrele temeliei bisericii la adâncimea de 0,80–1,10 m – 0,96–1,26 m. Mormântul 19 a fost depistat lângă fundaţia bisericii, întretăind mormântul 18, într-un sicriu de lemn de culoare neagră, orientat cu capul spre vest. Lungimea sicriului era de circa 2,10 m, lăţimea – 0,85 m. Rămăşiţele sicriului au fost observate la adâncimea 0,88 m – 1,40 m” 468, iar mormântul 29 „a fost cercetat prin săpătură metodică. Scheletul era aranjat într-o groapă rectangulară orientată de la est spre vest. Conturul gropii a fost clar determinat la adâncimea 0,90–1,90 m. Groapa conţinea sol de umplutură de culoare cenuşiebrună, cu bucăţele de calcar şi cărămidă, lăţimea gropii 1,10 m – 2,10 m, în care se găsea un schelet uman întins pe spate cu capul spre vest. Jumătatea răsăriteană a mormântului a fost tăiată de temelia faţadei bisericii Adormirii construită în 1819–1820. Capul decedatului era înclinat pe tâmpla stângă. Mâinile erau îndoite în coate şi plasate pe piept. Oasele bazinului s-au păstrat parţial. Partea inferioară a scheletului a fost distrusă. Inventar arheologic în mormânt nu era. După cercetarea oaselor, scheletul a fost plasat în poziţia iniţială.”469 Credem că modestia înhumărilor ne arată că ele aparţin rugătorilor de la Căpriana.

Examinând poziţia mormintelor din afara bisericii, observăm că ele sunt plasate de-a lungul vechiului fundament, fără să-l intersecteze, fapt care arată că ele sunt posterioare construcţiei bisericii vechi. Alte morminte sunt marcate în exterior de-a lungul perimetrului aceleiaşi biserici în număr de 26, iar altele 10 în apropierea fostului agheasmatar470. Autorii studiului citat nu încearcă să dateze înhumările identificate de ei. Probabil, cu ocazia unor viitoare săpături pe teritoriul mănăstirii ar putea fi scoase în vileag şi alte morminte.

Într-un articol publicat recent, Nicolae Dabija, descriind unele investigaţii, efectuate cu prilejul reparaţiilor întreprinse la mănăstirea Căpriana în vara anului 1988, arată că a fost descoperit sub podeaua putredă a pronaosului bisericii Adormirea mormântul unei bogate femei. Cele văzute sunt descrise în felul următor: „în partea stângă a pronaosului restauratorii au descoperit sub podelele de lemn mormântul unei femei, cu nişte urme de veşminte scumpe, care s-au volatilizat imediat în contactul acestora cu aerul, rămânând intact doar un voal ţesut din fire de aur…”.471

Investigaţiile arheologice din 2001–2002, efectuate în interiorul bisericii Adormirea, au adus date cu totul neaşteptate. În urma acestor investigaţii, în pronaos şi naos au fost descoperite 30 de morminte, dintre care şapte copii, doi tineri, cinci sau şase femei, restul fiind de bărbaţi472. Pornind de la descoperirile monetare şi inscripţiile funerare de pe lespezile de mormânt, arheologii datează aceste înhumări cu perioada cuprinsă între mijlocul sec. XVI şi a doua jumătate a sec. XVIII. Două dintre morminte au lespezi tombale cu inscripţii. Prima este lespedea de mormânt cu inscripţie în slavonă (M. 49) a panului Dumitru Buzul pitar, care a căzut în lupta de la Ştefăneşti din decembrie 1607: „Această piatră pe mormânt a făcut-o şi a înfrumuseţat-o cneghina Cristina panului ei, pitarului Dumitru Buzo, care a … (fragment deteriorat) blagocestivului şi de Hristos iubitorului domn Io Constantin Movilă voievod. În anul 7116 (1607), (luna) decembrie” 473. Lespedea a fost pusă de soţia sa cneaghina Cristina, înhumată ulterior alături de soţul ei (M. 50)474, care îşi duce somnul de veci, se pare sub o lespede fără epitaf, descoperită în urma săpăturilor arheologice recente475. Boierul Dumitru Buzul a mai deţinut dregătoria de pârcălab de Neamţ în timpul domniei lui Constantin Movilă şi a avut proprietăţi în satul Soltăneşti (azi raionul Nisporeni)476.

A doua înhumare cu inscripţie tombală în limba greacă este cea a lui „Gheorgachis Costachi” vistiernicul 477, mare boier ieşean, care a sprijinit fie cu anumite sume băneşti, fie cu alte donaţii, mănăstirea, fiind îngropat în biserica Adormirii Maicii Domnului în 1767: „Aici zace corpul şi mintea; era / în floarea vârstei (când a plecat) în cer / Gheogachis Costachi vistiernicul / bărbat deştept, cu mintea ascuţită şi / plăcut, admirator şi discipol al / muzelor, şi din neam foarte strălucit. / Şi renumit prin valoarea sufletului / şi unind frumuseţea corpului pe care / l-a deplâns oraşul Iaşi / … slava Iaşilor dar, Gheorghe, tu trăieşti / ca [un om] demn de / memoria nemuritoare a patriei. / 1767 în luna august”)478. Piatra funerară este situată între naos şi pronaos pe partea dreaptă. Inscripţia de pe piatra funerară a fost descifrată şi publicată pentru prima dată de Polihronie Sârcu479.

Primul ierarh cunoscut care a fost înmormântat la mănăstirea Căpriana este mitropolitul Gavriil Bănulescu- Bodoni. Mormântul său e plasat lângă peretele din dreapta al bisericii Adormirea Maicii Domnului. El este împodobit cu piatră funerară, pe care este săpată în două limbi (rusă şi română) o inscripţie comemorativă: „Aici se odihneşte trupul Înalt Preasfinţitului Exarh Gavriil Mitropolitul Chişinăului şi al Hotinului şi cavalerul ordinelor Sfântul Andrei cel Întâi Chemat, Sfântul Vladimir gradul I, Sfântul Alexandru şi Sfânta Ana clasa I. Acest renumit păstor s-a născut în Transilvania în oraşul Bistriţa după suferinţi şi nevoinţi îndelungate pentru binele Bisericii în ultima decadă a vieţii sale a construit Casa Arhierească cu Seminarul Teologic şi clădind şi înfrumuseţând această biserică din Căpriana s-a odihnit de lucrurile sale în anul 1821 Martie, 30 zile. Numele lui va trăi întru neamuri, înţelepciunea lui o vor cunoaşte oamenii şi lauda lui o va mărturisi Biserica” 480.

La sfârşitul aceluiaşi an, la 5 noiembrie, în dreapta cavoului mitropolitului Gavriil a fost înmormântat arhimandritul Chiril Andrianopolitis, arhitectul Căprianei, punându-i-se o lespede tombală cu epitaf: „Supt această marmură odihneşte trupul răposatului Arhimendritului Chiril Andrianopolitis, carele a fost namestnic Mitropoliei Moldaviei şi cavaler. Şi la anii 1819 şi 1820 pentru a sa pomenire s-au ostenit şi au fost ca un arhitector la prefacerea ca din nou a Bisericii mari din mănăstirea Chiprian, iară la anul 1821, noiembrie 5 zile, au împlinit obşteasca datorie”481.

La zece metri spre nord de biserica Adormirii Maicii Domnului se găseşte mormântul stareţului Căprianei între anii 1860–1882, Cozma de Zograf. Mormântul este acoperit cu o placă de marmură albă, păstrată până în prezent: „† Aici odihnesc osemintele robului lui Dumnezeu, Arhimandritul Cozma răposat la 2 februarie 1882 în al 60 an de la naştere”482.

La nord de biserica Sfântul Gheorghe se găseşte mormântul stareţului Căprianei (1891–1916) arhimandritul Teofilact de Zograf. Din pisania de pe piatra de mormânt mai aflăm că el era prezent la mănăstire din 1883, că sub conducerea sa a fost zidită biserica Sfântul Gheorghe (1903–1905) că a construit un apeduct „aducând apă în mănăstire de la distanţa de 800 m cu propria lui idee, zidind şi făcând mai multe lucruri frumoase. S-a odihnit de bătrâneţile sale”483.

Au fost identificate o serie de înhumări şi după izvoarele scrise, pe care le înşiruim mai jos în ordinea cronologică a vechimii lor. O informaţie preţioasă ne vine dintr-o carte domnească din 12 ianuarie 1617 de la Radu Mihnea voievod, prin care i se întărea mănăstirii Căpriana „satul Alexinţi şi cu loc de mori şi de piue pe Pârâul Negru, din ţinutul Orheiului”484. Astfel, în această carte domnească se arată că mănăstirii Căpriana i-a fost dăruit satul mai înainte donat de „Maria, fiica lui Spancioc, care ea însăşi se afla îngropată acolo în acea sfântă mănăstire pe la 1565”485.

În documentul din 9 mai 1725 de la Mihai Racoviţă voievod aflăm că la mănăstirea Căpriana au fost strămutate spre veşnică odihnă osemintele serdarului Drace, care la o dată anterioară, venind din Ţara Românească în Moldova, după ce a activat mai multă vreme în calitate de pârcălab, apoi şi de serdar la Orhei, pe neaşteptate a decedat. Neavând Drace urmaşi, domnul Mihai Racoviţă hotărî ca moşia şi moara în râul Bâc ce-i aparţinuseră serdarului să fie date călugărilor de la Căpriana, în schimb „călugării să aibă a-i muta oasele lui să le ducă să le îngroape la sfânta mănăstire şi să-i facă pomenire din an în an după obiciaiul creştinesc”486. Aceasta ne face să considerăm că el a decedat între 22 noiembrie 1724 (ultima menţiune în viaţă)487 şi 9 mai 1725. În caz dacă porunca dată de voievod a fost îndeplinită, atunci osemintele lui Drace trebuiau să fi fost reînhumate la Căpriana după 9 mai 1725. Locul înhumării lor la Căpriana nu se cunoaşte.

Dintr-un zapis de danie de la o oarecare Nastasia din 20 decembrie 1780 aflăm că ea a dat cinci ţigani „la sfânta mănăstiri Căpriana, unde a fost îngropat răposatul soţu-mi, să fie întru pomenire sufletului său”488.

După cum arată Polihronie Sârcu, la 3 (sau 8) martie 1822, lângă peretele de nord al bisericii Adormirii Maicii Domnului a fost înmormântată Elena, fiica logofătului Mihail Dabija. Descriind piatra funerară, cercetătorul arăta (încă pe la 1896) că inscripţia în limba română de pe piatra funerară era deja foarte deteriorată, aşa încât descifrarea ei s-a făcut cu multă dificultate: „Supt această piatră odihneşte trupul răposatei … m .. I .. Elena fiica d … u …e … logofîtului … Mihail Dabija care la anul 1822 martie 3 (sau 8) s-au împlinit obşteasca datorie aflându- se …”489.

În august 1843, după cum reiese din necrolog, la mănăstirea Căpriana trebuia să fi fost înmormântat şi Dimitrie Sulima (1772–1843), mitropolit al Chişinăului şi Hotinului (1821–1843)490. În realitate este cunoscut faptul că înaltul ierarh a fost înhumat în incinta noii catedrale episcopale din Chişinău, de către autorităţile locale491.

După cum ne informează Nicolai Murzachevici, încă pe la 1848 la mănăstirea Căpriana a fost înmormântat (locul exact nu se arată) mitropolitul de Ieropolis (din Grecia – n.n.), Grigorie492 (1764 – 18 iunie 1821)493, al cărui mormânt nu este identificat.

Numai cercetările viitoare ar putea oferi alte informaţii privitoare la necropola de la Căpriana. După cum arată diverşi martori oculari, până la închiderea mănăstirii în 1962 aici era un vechi cimitir în care erau înmormântaţi rugătorii ei. În anii regimului totalitar comunist, mormintele lor au fost nivelate cu buldozerul, iar cimitirul nimicit. În ultimii ani, după redeschiderea mănăstirii în 1989, aici a fost reîntemeiat cimitirul494.

Pomelnicul mănăstirii Căpriana

Ca şi alte vechi locaşuri de închinăciune din Moldova, mănăstirea Căpriana a avut un Pomelnic495, în care pe parcursul anilor erau înscrişi pentru pomenire ctitorii, alţi binefăcători, precum şi numele unor monahi din partea locului, fiind vorba în principal de stareţii şi egumenii ei. Acest pomelnic a ajuns până în zilele noastre doar într-o singură copie-redacţie, întocmită la scurtă vreme după decesul, în martie 1821, al mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni.

Pentru prima dată pomelnicul de la Căpriana a ajuns în câmpul de atenţie al oamenilor de ştiinţă în anii ’20 ai secolului trecut, când Ştefan Ciobanu face o descriere sumară a acestui interesant monument de cultură scrisă, publicându-l cu anumite comentarii496. Recent, cu ocazia restaurării pomelnicului, a fost făcută o descriere mult mai minuţioasă a documentului în cauză, fiind publicat întreg conţinutul, însoţit de unele precizări, identificări şi comentarii. Rezultatele investigaţiilor cu prilejul restaurării au fost publicate497, ceea ce ne înlesneşte accesul la informaţiile cuprinse în el.

După cum arată restauratorul şi autorul publicaţiei Vasile Negruţă, Pomelnicul în cauză a fost atestat în 1986 în biserica Adormirea de la Căpriana cu ocazia unei deplasări de selectare din mulţimea de obiecte de cult adunate din bisericile şi mănăstirile din preajmă. Pomelnicul a fost adus la Muzeul Naţional de Arte Plastice din Chişinău, unde a fost restaurat între 1999– 2001. La intrarea în colecţiile muzeului, Pomelnicul a fost înregistrat cu nr. 1366, „Uşă cu Răstignire şi inscripţii”. „Acest monument reprezintă un panou dreptunghiular (123 x 107,5 cm), în partea de sus arcuit, alcătuit din patru scânduri de tei consolidate de două chingi adâncite şi ieşite la margini. Pe faţa panoului, cu pictură înnegrită de timp şi cu multe pierderi, se întrevedeau trei coloniţe verticale cu texte aproape nelizibile ale pomelnicului mănăstirii scris cu caractere chirilice: din stânga – numele celor vii, din dreapta – cele ale întâilor ziditori – ctitori răposaţi, iar sus, pe centru, domină imaginea Răstignirii Mântuitorului”498. Sub imagine, în partea centrală a panoului, între cele două coloniţe laterale se află inscripţia comemorativă de douăzeci de rânduri (în limba română cu caractere chirilice) consacrată răposatului ierarh Gavriil Bănulescu-Bodoni. Restauratorul a acordat atenţie sporită şi tuturor inscripţiilor de pe panou, reuşind să citească în mare parte atât numele înscrise în cele două coloniţe ale pomelnicului, cât şi nota cronicărească privind viaţa şi activitatea lui Gavriil Bănulescu-Bodoni. Reieşind din întreg conţinutul monumentului, el a fost confecţionat între 1821 (anul morţii lui Gavriil Bănulescu- Bodoni) şi 1825 (anul morţii ţarului rus Aleksandru I Pavlovici499) fie de vreun monah, zugrav de icoane la mănăstire, fie din porunca noului ierarh al Chişinăului şi Hotinului Dimitrie Sulima, fie din propria iniţiativă a stareţului mănăstirii, persoană apropiată ierarhului decedat a cărui activitate o cunoştea destul de bine. După câte se pare, iconograful a conceput pomelnicul sub formă de triptic, plasând în partea de mijloc a panoului însemnarea dedicată lui G. Bănulescu-Bodoni, iar pe părţile laterale au fost înscrise în două coloniţe numele celor vii şi, respectiv, ale celor morţi care urmau să fie pomeniţi.

În inscripţia de douăzeci de rânduri dedicată lui G. Bănulescu- Bodoni se arată starea dezastruoasă pe careCa găsit-o înaltul ierarh la Căpriana când s-a stabilit în Basarabia (1812). Apoi urmează înşiruirea tuturor prefacerilor ce a reuşit să le efectueze exarhul Gavriil la mănăstire, subliniindu-se mai ales meritul său în refacerea bisericii Adormirii. Inscripţia se încheie cu descrierea sfinţirii bisericii după reconstrucţie în noiembrie 1820 şi înhumării mitropolitului Gavriil la Căpriana în martie 1821. Autorul anonim mai adaugă că mitropolitul Gavriil se înscrie printre ctitorii de seamă ai locaşului. Această însemnare, după cum se arată în finalul ei, a fost făcută la 12 septembrie 1821.

În prima coloniţă lateral-stânga – „Viei” (adică cei vii, care trebuiau pomeniţi) – lista începe cu numele ţarului Aleksandru I, urmat de un număr mare de rubedenii împărăteşti, cum ar fi soţia ţarului, fraţii, surorile şi copiii săi ş.a., la care ulterior au fost adăugate numele unor monahi athoniţi, diriguitori ai mănăstirii, veniţi la Căpriana după 1837500. La 1837, 1843 şi 1859–1860, cum constată Vasile Negruţă, a fost efectuată înscrierea în pomelnic la „Viei” şi a numelor altor monahi athoniţi, dar care la o anumită dată şi din anumite cauze au fost acoperite pentru totdeauna cu un strat de vopsea, adică „eliminaţi” din Pomelnic. Cu toate acestea, în coloniţa celor vii, după enumerarea înaltelor feţe împărăteşti au rămas totuşi înscrise numele câtorva egumeni şi economi athoniţi ai mănăstirii, cum ar fi „Iermonah Igumen Ilarion”, „Iermonah Iconom Paisie” înscrişi în 1837; „Arhimandrit Mifodie”, „Iermonah Iconom Manasie” înscris la 1843; „Nastoiateli Iermonah Feoctist”, „Iermonah Iriimia, iconom Pamfilii – 1853; poverenîi” (împuternicit – n.n.) înscrişi la 1859; „Nastoiateli – Iermonah- Cosma…”, „Monah Feodosie, Iermonah Grigorie” înscrişi la 1860501. Toţi aceşti monahi athoniţi pot fi identificaţi şi după alte izvoare502.

În cea de-a doua coloniţă, lateral-dreapta în raport cu inscripţia dedicată lui G. Bănulescu-Bodoni, intitulată „Răposaţii,” sunt înşiruite mai multe zeci de nume ale ctitorilor şi binefăcătorilor mănăstirii cu începere din sec. XV până la sfârşitul sec. XVIII – începutul sec. XIX, care erau pomeniţi cu prilejul oficierii Sfintei Liturghii. După formula obişnuită a ceremoniei de pomenire la liturghie „Pentru pomenirea şi iertarea păcatelor a prea sfinţilor Patriarşii şi a pravoslavnicilor şi prea blagocestivilor împăraţi…”, în capul acestei liste este înscris şi se „Pomeneşte, … preasfinţitul exarh Gavriil Mitropolit”, adică primul mitropolit al Chişinăului. Apoi, în această listă urmează numele mai multor voievozi şi membri ai familiilor lor, boieri, precum şi numele mai multor persoane laice şi ecleziastice, în special monahi. 

Deoarece numărul persoanelor incluse în lista celor răposaţi este destul de mare şi numele lor este înscris în pomelnic într-o anumită consecutivitate, este greu de admis ca iconarul de la Căpriana să le fi reprodus din memorie. Mai curând, pentru a înscrie în pomelnic numele celor răposaţi, pictorul iconograf a utilizat un pomelnic mai vechi sau o copie-redacţie a acestuia (textul căruia ajunsese într-o stare deplorabilă, tot mai dificil de citit către 1821, drept urmare a utilizării frecvente), care era în uz la mănăstire până la data întocmirii noului pomelnic503. Ulterior, fiind frecvent folosit noul pomelnic, treptat cel vechi a fost dat uitării, pierzându-i-se urma.

Coloniţa „Răposaţii” începe cu Gavriil Mitropolit, iar în continuare zugravul, după opinia noastră, a recurs la numele înşiruite în pomelnicul vechi pe care le reproduce după cum urmează: „Ştefan voievod, Maria Doamna, Bogdan, Mileana Doamna, Alexandru Voievod, Petru Voievod şi Elena Doamna, Alexandru Voievod şi Rocsanda Doamna, Ştefan Voievod, Radu Mihnea Voievod, Ioan Voievod, Eustratie Dabija Voievod, Eremia Movilă Voievod, Ilie Voievod, Grigore Alexandru Voievod…”504 ş.a

În cele ce urmează vom încerca să stabilim când a fost iniţiat Pomelnicul mănăstirii Căpriana şi să identificăm cine sunt persoanele enumerate în el. Dacă e să pornim de la conţinutul pomelnicului (coloniţa răposaţilor), considerăm că prima persoană (de după Gavriil Bănulescu- Bodoni) inclusă în pomelnic, este Ştefan voievod, nu este altcineva decât Ştefan cel Mare. „Maria Doamna”, enumerată alături în pomelnic, pare să fie mai curând Maria-Voichiţa. Această identificare a noastră a „Mariei Doamna” cu Maria-Voichiţa vom încerca să o demonstrăm ceva mai jos. Dar dacă cele două identificări, după cum ne convingem, par a fi mai simple, apoi identificarea persoanelor care urmează după celebrul cuplu voievodal, este mult mai dificilă. Aşadar, cine sunt „Bogdan, Mileana Doamna, Alexandru Voievod”, căci următoarele persoane înscrise în pomelnic pot fi, după opinia noastră, identificate: „Petru Voievod, Elena Doamna” – cu Petru Rareş şi soţia sa Elena doamna, „Alexandru Voievod, Rocsanda Doamna” cu Alexandru Lăpuşneanu şi soţia sa Ruxandra doamna ş.a. Această enumerare ne face să credem că toate persoanele sunt înşiruite în pomelnic în ordine cronologică, începând cu Ştefan cel Mare şi Maria Doamna. În acest caz, ar trebui ca persoanele situate în listă între Ştefan cel Mare şi Petru Rareş să fie cineva dintre urmaşii direcţi ai celui dintâi. Dacă urmăm această construcţie logică, atunci „Bogdan” ar trebui să fie Bogdan voievod, care l-a urmat la tron pe tatăl său. Această identificare însă, dacă ar corespunde realităţii, apare întrebarea: de ce Bogdan nu figurează în pomelnic cu titlul de voievod, titlu pe care l-a moştenit pe deplin legitim în 1504? Şi mai mult se complică lucrurile când încercăm să aflăm cine a fost „Mileana Doamna”, căci niciun izvor din epoca lui Ştefan cel Mare şi din perioada următoare nu atestă o soţie de domn moldovean care ar fi purtat acest nume. Apoi, în pomelnic urmează „Alexandru Voievod”, or după cum se ştie, un domn cu numele Alexandru nu s-a ridicat în tronul Ţării Moldovei în perioada indicată mai sus. Dacă pentru moment am admite că acest „Alexandru Voievod” ar trebui identificat cu Alexandru cel Bun (1400–1432), care, după cum am arătat mai sus, a jucat un anumit rol în destinul mănăstirii Vişnevăţ, numită ulterior Căpriana, atunci nu putem înţelege, din ce cauză el a fost înscris în pomelnic după Ştefan voievod (căci, fireşte, el trebuia înscris înaintea acestuia) şi fără vreuna din doamnele sale precum a fost înscris Ştefan cel Mare, iar alt Alexandru cu domnie de durată a urmat după Ştefan cel Mare în scaunul Ţării Moldovei abia în 1552– 1561, acesta fiind Alexandru Lăpuşneanu. Precum constatăm, Alexandru Lăpuşneanu a fost înscris în pomelnic, dar în ordinea firească, după Petru Rareş. Cu atât mai mult că pe la 1429, cum am arătat mai sus, Alexandru cel Bun trece mănăstirea în stăpânirea soţiei sale Marena. Prin urmare, alături de el ar fi trebuit să apară în pomelnic şi Marena doamna.

În cazul dat, lucrurile pot fi limpezite, în viziunea noastră, şi puse fiecare la locul lor în felul următor:

– în primul rând, considerăm că întocmirea acestui pomelnic a fost începută pe timpul domniei lui Ştefan cel Mare, după ce voievodul, împreună cu Maria doamna, au construit cu cheltuiala lor la mănăstirea Căpriana o biserică de piatră, al cărei fundament a şi fost descoperit în urma cercetărilor arheologice întreprinse de către Gheorghe Postică şi Nicolae N. Constantinescu505. Cu ocazia sfinţirii acestui locaş, la care, probabil, a participat şi Ştefan cel Mare cu Maria doamna, călugării din partea locului le-au înscris numele lor şi ale copiilor lor în pomelnic în calitate de ctitori, spre veşnică amintire şi pomenire;

– în al doilea rând, considerăm că Maria doamna din pomelnic mai curând trebuie identificată cu Maria- Voichiţa, deoarece în asemenea caz cei care o urmează în pomelnic – Bogdan (copil pe atunci), trebuie identificat cu Bogdan-Vlad, ulterior Bogdan al III-lea (1504–1517), domn al Ţării Moldovei şi în acelaşi timp primul fiu legitim al lui Ştefan şi al Mariei-Voichiţa, născut la 16 iunie 1479 506;

– în al treilea rând, „Mileana Doamna” şi „Alexandru Voievod” pot fi identificaţi, după opinia noastră, cu alţi doi copii, de astă dată numai pe linie paternă, ai lui Ştefan cel Mare, cu mult mai în vârstă decât Bogdan, fiind vorba de Elena, numită în izvoarele de atunci Olena sau Oleana (Voloşanca), care s-a născut din prima căsătorie a voievodului moldovean cu Evdochia de la Kiev, iar „Alexandru Voievod” trebuie identificat cu fiul legitim al Evdochiei şi al lui Ştefan, născut în primăvara anului 1464 507. De curând am lansat ipoteza conform căreia Mileana doamna ar putea fi soţia lui Alexandru, fiu al lui Ştefan cel Mare508;

– în al patrulea rând, faptul că Bogdan, fiul lui Ştefan cel Mare şi al Mariei-Voichiţa, apare înscris în Pomelnic fără titlul de Voievod, vine să ne demonstreze, după opinia noastră, că numele său a fost înscris în pomelnic pe atunci când încă nu primise titlul de voievod. Prin urmare, Pomelnicul a fost început până la 26 iulie 1496, când Alexandru mai era în viaţă şi purta titlul de voievod, căci Bogdan este întâlnit în izvoarele interne pentru prima dată cu titlul de voievod doar la 24 septembrie 1498 509. Faptul ne demonstrează că Bogdan a fost desemnat moştenitor la tronul lui Ştefan cel Mare abia după moartea fratelui său Alexandru. De aceea, în pomelnicul iniţiat la Căpriana, între anii 1491 şi 1496, Bogdan apare fără titlul de voievod şi este înscris imediat după Ştefan voievod şi Maria doamna, fiind fiul lor direct. După opinia noastră, Bogdan putea să figureze în Pomelnicul Căprianei cu titlul de voievod numai în cazul în care acesta ar fi fost întocmit după 1496–1498, interval de timp în care el fusese desemnat de Ştefan ca moştenitor al scaunului domnesc.

În continuare, includerea în pomelnic a numelor „Petru Voievod, Elena Doamna”, pe care îi identificăm cu multă uşurinţă cu Petru Rareş şi soţia sa Elena, este pe deplin firească, căci se cunoaşte aportul lor la reconstruirea mănăstirii şi a bisericii Căprianei, în special între anii 1541–1545.

După aceştia urmează „Alexandru Voievod, Rocsanda Doamna”, pe care îi identificăm uşor cu Alexandru Lăpuşneanu şi cu soţia sa Ruxandra, fiica lui Petru Rareş, care au făcut bogate danii mănăstirii.

După ei sunt incluşi şi mulţi alţi voievozi din sec. XVI– XVIII (Ştefan voievod, Radu Mihnea voievod, Ioan voievod, Eustratie Dabija voievod, Eremia Movilă voievod ş.a.510). Aceştia au fot încadraţi în pomelnicul Căprianei, deoarece în timpul domniei lor au venit la mănăstire cu diferite daruri şi danii. Unii dintre ei au confirmat sau reconfirmat prin acte domneşti daniile acordate anterior. De notat că o parte din aceste documente s-au păstrat până în zilele noastre.

Probabil, partea de început a Pomelnicului s-a păstrat mult mai bine şi de aceea numele primilor voievozi au putut fi descifrate mult mai uşor şi, prin urmare, au fost reînscrise în noua redacţie a pomelnicului de la 1821 în ordinea în care ei erau înscrişi în pomelnicul vechi, adică în ordinea în care s-au perindat la tronul ţării. Dintre aceştia doar Ioan voievod, care este notat în pomelnic între Radu Mihnea şi Eustratie Dabija, nu se înscrie în această linie logică, dar se prea poate că această incoerenţă a apărut în urma descifrării eronate de către pictorul iconograf (sau poate de restaurator?) a numelui unui voievod în pomelnicul vechi. În continuare urmează numele a cinci domni fanarioţi (Grigorie Alexandru voievod, Nicolae Alexandru voievod, Grigorie Ghica voievod, Constantin Mihail Cihani voievod, Matei Ghica voievod). Lista domnilor se încheie cu totul nefiresc (cu numele lui Vasile Lupu voievod), probabil din cauza că la o copiere din 1821 iconograful a observat că, din greşeală, a omis numele lui Vasile Lupu şi l-a înscris după numele domnilor fanarioţi.

Prin urmare, toate numele de voievozi incluse în Pomelnicul de la 1821 în lista celor răposaţi au fost notate în pomelnicul vechi al mănăstirii, de unde au fost preluate în timpul când aceştia erau în viaţă şi veneau la mănăstire cu anumite donaţii. Acest din urmă raţionament ne face să credem că vechiul Pomelnic al mănăstirii Căpriana a fost iniţiat în domnia lui Ştefan cel Mare. Prima înscriere în Pomelnic s-a făcut cu ocazia sfinţirii noii biserici zidite la Căpriana de către Ştefan cel Mare, iar la 1821, când iconograful anonim a confecţionat un nou pomelnic, toate numele din vechiul pomelnic le-a trecut în cel nou, consemnându-le în lista celor răposaţi.

După voievozi în Pomelnic urmează numele unor boieri (Petru Stroici, Iordachi Cândea, Constantin Roset, Constantin Donici, Gheorghe Venin, Dimitrie Carp, Ioan Bedragă ş.a.) ale altor demnitari moldoveni şi străini (A. P. Rumeanţev, Aleksandr Bezborodko) din sec. XVI– începutul sec. XIX, alte persoane care, la fel ca şi domnii fanarioţi şi comandanţii ruşi menţionaţi mai sus, la sigur au fost înscrise în pomelnic pe când erau în viaţă şi făcând anumite donaţii în folosul mănăstirii. În mare parte aceste persoane pot fi identificate. De exemplu, boierul Ioan Bedragă dăruieşte la 20 februarie 1711 mănăstirii Căpriana a treia parte din satul Şendreni, ţinutul Iaşi511. Toţi cei înscrişi în Pomelnic de la Ştefan cel Mare şi până la Gavriil Bănulescu-Bodoni sunt consideraţi ctitori ai mănăstirii şi în special ai bisericii Adormirea.

În Pomelnic mai sunt incluşi şi un anumit număr de monahi ale căror nume au fost preluate, probabil, de asemenea din vechiul pomelnic, unde figurau pe o listă aparte (sau pagină aparte): Iermonah Chiprian (să fie oare una şi aceeaşi persoană cu primul egumen al mănăstirii de la Vişnevăţ? – n.n.), Chiril ieromonah egumen, Damaschin  ieromonah egumen, Dionisie ieromonah egumen (care ar putea fi identificaţi cu egumeni din sec. XVIII ai mănăstirii) etc.

Dacă am încerca să ne imaginăm (şi, eventual, să reconstruim) cum arăta vechiul pomelnic, fie că era în formă de codice, fie în formă de panou de lemn, precum este cel confecţionat la 1821, el urma să fi avut cel puţin trei coloniţe de nume, dintre care în prima erau incluse numele voievozilor, în cea de-a doua numele altor donatori – persoane laice, din rândurile boierilor şi alte persoane „din afară”, iar în cea de-a treia coloniţă – numele diriguitorilor şi monahilor de la mănăstire. Iconograful care a copiat în 1821 textul vechiului pomelnic a unit de fapt cele trei coloniţe în una singură, care poartă amprenta structurii vechiului pomelnic. De altfel, cele mai cunoscute pomelnice mănăstireşti sunt întocmite, în linii mari, după aceleaşi principii, fiind structurate în câteva compartimente, dintre care în primul sunt incluse numele voievozilor, în cel de-al doilea numele boierilor, ale altor persoane laice de prim rang, iar în cel de-al treilea – numele clericilor locali512.

În anii ’20 ai sec. XX, când Pomelnicul a fost cercetat şi editat pentru prima dată, se constata că pe parcursul sec. XIX şi începutul celui următor au fost înscrise şi alte nume, însă ele nu au putut fi descifrate din cauza decolorării cernelii şi a deteriorării pomelnicului. Din păcate, degradarea monumentului a continuat.

Dar, cu toate deficienţele şi impreciziile arătate mai sus, Pomelnicul mănăstirii Căpriana rămâne un valoros izvor istoric, care varsă o anumită lumină asupra trecutului vechii aşezări monahale. Studierea acestui monument de cultură scrisă necesită noi cercetări aprofundate. Analiza critică a datelor Pomelnicului, coroborată cu informaţii provenite din alte surse istorice, poate duce la noi identificări revelatorii legate de istoria mănăstirii.

Condica mănăstirii Căpriana

Încă din sec. XV mănăstirea Căpriana a intrat în posesia unor averi (moşii, mori, păduri, prisăci ş.a.). Pe parcursul sec. XVI mănăstirea devine un mare proprietar funciar. Majoritatea acestor averi erau dăruite locaşului de către domni şi boieri. Toate averile erau întărite prin acte domneşti scrise şi sigilate. În spiritul vremii, documentele erau întocmite în limba slavonă. Ulterior, odată cu creşterea domeniului mănăstirii a crescut şi numărul documentelor. Actele erau păstrate cu grijă în tainiţe speciale. Dar, în ciuda acestor măsuri de precauţie, multe documente de proprietate se sustrăgeau, „se pierdeau”, se falsificau, se mistuiau în flacăra incendiilor şi jafurilor  cotropitorilor străini. În scopul evitării pierderilor şi falsificărilor, dar şi drept urmare a faptului că din a doua Pictura de Natalia Nâş, Mănăstirea Căpriana, 2011, ulei pe pânză. colecţie privată jumătate a sec. XVII şi, mai ales, pe parcursul sec. XVIII numărul cărturarilor cunoscători de limbă slavonă era tot mai mic, domnii fanarioţi au dispus ca toţi proprietarii laici şi ecleziastici să aducă documentele de proprietate la cancelaria domnească, unde tălmaci experimentaţi trebuiau să confirme autenticitatea documentelor şi să le traducă în limba română, dacă erau în slavonă sau, în cazuri mai rare, în greacă. Efectuându- se acest lucru, actele erau copiate în ordine cronologică în condica proprietarului, fie că era vorba de un boier mare sau mic, fie că proprietarul era o mănăstire. În acelaşi timp, toate documentele de proprietate (întăriri, danii, vânzări-cumpărări, stabiliri de hotare ale moşiilor şi ale părţilor de moşii ş.a.) emise de cancelaria de stat a Ţării Moldovei, pentru o mai mare siguranţă, erau copiate integral de pe originalele înmânate proprietarilor respectivi în condica domnească. În caz de pierdere sau falsificare a originalelor se apela la această condică. Totodată, în condică erau înregistrate multe documente ale proprietarilor care veneau la cancelaria de stat spre a-şi întocmi şi aproba propriile condici.

O astfel de condică a fost întocmită şi pentru mănăstirea Căpriana. Cea mai veche menţiune a condicii locaşului este cea din 15 martie 1748513. Pe atunci mănăstirea Căpriana avea neînţelegeri cu unii dintre vecinii săi în privinţa delimitării cât mai exacte a hotarului moşiilor. În scopul de a-şi apăra privilegiile, părţile interesate aduceau ca dovadă documentele de proprietate pe care le aveau din moşi-strămoşi. Cu această ocazie, mănăstirea prezenta drept probă la judecată o carte hotarnică de la Petru Rareş voievod din 1544–1545, document prin care se ofereau dovezi în vederea apărării intereselor în litigii. Însă călugării de la Căpriana au prezentat doar o copie tălmăcită în limba română a cărţii domneşti. În legătură cu aceasta, se arăta că suretul era inclus în condica mănăstirii. După cum afirmau monahii Căprianei, actul nu s-a păstrat în original, fiindcă s-a pierdut când documentele vechi ale mănăstirii au fost trimise la cancelaria domnească împreună cu alte documente spre a fi tălmăcite şi incluse integral în condica mănăstirii. Pe la 28 septembrie 1753 514 se arăta că documentul în cauză, împreună cu altele, fusese expediat la Iaşi pentru a fi trecut în condica domnească, din porunca domnului Constantin Nicolae Mavrocordat (1733–1735; 1741– 1743; 1748–1749). Mărturiile documentare ne fac să  credem că iniţiativa întocmirii condicilor îi aparţine lui Constantin Mavrocordat, iar condica mănăstirii Căpriana a fost realizată într-una din domniile acestui voievod fanariot. Mai curând, condica Căprianei a fost întocmită în a treia lui domnie, în anii 1748–1749. Ulterior, în condică au fost trecute alte noi documente ale mănăstirii. După această dată ea este menţionată sporadic în documentele de la sfârşitul sec. XVIII şi începutul celui următor. Astfel, la 28 iunie 1799 în condică este trecut documentul din 15 mai 1730515, iar la 12 iulie 1799 în Condica mănăstirii Căpriana este înscris „cuvânt în cuvânt” documentul din 9 mai 1725 516.

Alte referinţe la Condica mănăstirii datează din primele decenii ale sec. XIX cu diferite prilejuri. Cât priveşte condica veche a mănăstirii, la 25 octombrie 1811 a fost cerută de hotarnicii domneşti Dimitrie Meleghi, vornic de poartă, şi Ioniţă Părle, căpitan, în legătură cu delimitarea hotarelor moşiilor mănăstirii Hâncu de cele ale mănăstirii Căpriana, apelându-se în special la ispisocul „sârbesc al domnului Petru voievod din anii 7053 (1544–1545)”517. Condica a fost prezentată trimişilor domniei de către Nicodim, vechilul mănăstirii Căpriana. În anul următor (28 februarie 1812) instanţele, de astă dată serdăria Orheiului, apelează din nou la condica de documente a mănăstirii Căpriana în legătură cu necesitatea stabilirii autenticităţii unui act de proprietate. Serdarul Constantin Canta „adevereşte suretul c-a fost întocmai după condica mănăstirii Căprianei” 518.

Care circumstanţe 1-au determinat pe stareţul mănăstirii Căpriana să renunţe la condica veche nu putem şti cu exactitate. Mai curând, ea a fost scoasă din circuit din simplul motiv de a se tăinui unele documente privitoare la moşiile mănăstirii Căpriana. De aceea a fost întocmită o condică nouă, în care „diresele”, adică documentele de proprietate ale mănăstirii, erau potrivite în aşa fel încât  să îndreptăţească apartenenţa la domeniul mănăstirii  Căpriana a unor părţi de moşie care în realitate nu i-au aparţinut niciodată. Stareţul de atunci al Căprianei, Antim (1805–1811), cunoscut prin nelegiuirile şi abuzurile sale nesăţioase, îşi argumenta pe această cale, de altfel absolut nejustificat, cheltuirea a 240 de lei din banii mănăstirii pentru a fi „întărită cu hrisoave la divan” noua condică519. Până la urmă condica nouă nu a fost întărită la cancelarie, deoarece în realitate suma menţionată mai sus nu a fost vărsată. În plus, la autentificarea noii condici a fost cerută şi condica veche, care nu a fost prezentată.

Într-un document din 13 mai 1812 are loc delimitarea hotarelor domeniului mănăstirii Căpriana. Drept dovadă la judecată se prezintă hotarnica mai sus pomenita a lui Petru Rareş, care era scoasă dintr-o „condică, care nu iaste încredinţată (adică autentificată şi întărită – n.n.) de nimene şi se vede că iaste şi noî”520. Deoarece condica nouă nu era autentificată, ea nu a fost luată în considerare în litigiul de judecată.

Pe la 1852 vornicul Andronachi Donici, în scopul rezolvării unui litigiu, apelează la o copie a aceleiaşi „hotărâri” hotarnice a lui Petru Rareş din 1544–1545, pe care o obţine de la „divanu Cnejii Moldavie copie asemine scoasă di pe condica mănăstirii”521 Căpriana. Dar, din păcate, după această dată (1852) nu mai aflăm menţiuni referitoare la condica de documente a mănăstirii.

La insistenţa mitropolitului Gavriil, în afară de condica de documente, mănăstirile mai cu seamă trebuiau să întocmească condici de venituri şi cheltuieli, condici de vite, ce erau verificate şi păstrate la arhiva eparhiei522. O astfel de condică a mănăstirii Căpriana o aflăm menţionată la 2 februarie 1824 523. În anul 1821 economul schitului Condriţa prezintă stareţului Căprianei Condica de cheltuieli făcute la construirea bisericii schitului 524.

Astfel, după cum vedem din cele arătate mai sus, în scopul evitării haosului şi a falsificării documentelor originale ale mănăstirilor, inclusiv cele ale Căprianei, domnii fanarioţi dau poruncă a se întocmi condici de documente ale mănăstirilor. O astfel de condică a fost
întocmită prin anii 1748–1749 şi pentru documentele mănăstirii Căpriana. Ulterior sunt întocmite şi alte condici
de evidenţă a averilor mănăstireşti. Asemenea documente se menţionează până la mijlocul sec. XIX, dată după care sunt introduse alte forme de evidenţă a averilor şi veniturilor mănăstireşti. În final, atât condica veche, cât şi altele întocmite mai târziu au fost pierdute sau, în cel mai bun caz, nu au fost descoperite până în prezent.

Sigiliul Căprianei

Pe parcursul Evului Mediu instituţiile medievale centrale şi cele ţinutale ale Ţării Moldovei, târgurile, oraşele, domnul  ţării, boierii mari şi mici îşi aveau peceţi proprii. Peceţile erau utilizate pe larg pentru păstrarea confidenţialităţii corespondenţei, pentru întărirea unui document de stat sau particular, înlocuind semnătura. În această epocă aveau peceţi personale şi mănăstirile. După documentele istorice, cea mai veche aplicare a peceţii unei mănăstiri o găsim într-un zapis de la 28 mai 1667 525, prin care egumenul Feodor, împreună cu soborul de rugători de la Căpriana, ajunge la o înţelegere cu cei de la mănăstirea Bistriţa în privinţa împărţirii unor ţigani. E un sigiliu mic, iconografic, reprezentând scena Adormirii Maicii Domnului, şi este aplicat în fum.

Se pare că după închinarea mănăstirii Căpriana (1698), călugării veniţi de la mănăstirea Zograf au confecţionat un nou sigiliu. Din epoca fanariotă a ajuns până la noi o pecete a mănăstirii Căpriana confecţionată în 1760. Imaginea acestei ştampile o găsim aplicată, de exemplu, pe un contract de arendă, scris la mănăstire la 12 decembrie 1818 526. Imaginea ei în mărime naturală a fost reprodusă pentru prima dată în 1928 de Ştefan Berechet. Ştampila de formă circulară are în centru imaginea Adormirii Maicii Domnului, hramul mănăstirii Căpriana. Pe circumferinţă are o inscripţie în limba greacă. Din reproducere se poate citi cu siguranţă anul 1760, precum şi cuvintele „… Monastirion Kiprianas”.527

Mănăstirea Căpriana a avut o nouă „pecete” în perioada interbelică. Se pare că ea a fost aplicată pe un document din 1 mai 1931, scris pe o placă de lemn cu dimensiunile de 21 x 21 x 5,2 cm. În colţul din stânga (sus) se disting urmele unei ştampile pătrate, aplicată cu cerneală violetă, care cu trecerea anilor, sub influenţa umezelii, s-a şters considerabil, devenind aproape ilizibilă528.

După redeschiderea mănăstirii, în 1989, a fost confecţionată o nouă ştampilă. Deoarece după redeschidere mănăstirea avea hramul Sfântul Gheorghe, ştampila conţinea înscris cu litere ruseşti textul: „Mănăstirea Sfântul Gheorghe din Căpriana”. Puţin mai târziu, odată cu revenirea la vechiul hram al mănăstirii, a fost instituită o altă ştampilă, de astă dată cu inscripţia făcută în grafie românească: „Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului din Căpriana”, valabilă până în prezent.

Anexă

Stareţii mănăstirii Căpriana 529

1. Chiprian – I jumătate a sec. XV – 1470

2. Eftimie – mijlocul sec. XVI

3. Anonim – 1617 ianuarie 12

4. Iftimie – 1654 –1659

5. Ftodor – 1667 mai 28

6. Bărăianul – 1697 octombrie 31

7. Nichifor – 1698 septembrie 16 – 1708 mai 30

8. Hrisoscoleu – după 1716

9. Chiril – 1723 –1724; 1730 mai 15; 1732 aprilie 21– 1734 iulie 9; 1744 –1745; 1753 septembrie 28; 1754 octombrie 15 –1758 iunie 22

10. Bărăiacul – 1751 octombrie 31

11. Dionisie – 1763 iunie 25 – 1765 ianuarie 9

12. Ignatii – 1772 decembrie 3 – 1773 ianuarie 9

13. Antim – 1775

14. Eftimie – 1775 august 7; 1779 aprilie 23 – 1780 iunie 20

15. Ignatie –1786

16. Constantin – 1788 decembrie 18

17. Serafim – 1795 iulie 5 – 1805 februarie 14

18. Antim – 1805–1811

19. Sofronie – 1811 februarie 1 – 1812 octombrie

20. Pamfilie – 1812 octombrie – 1813 iunie 19

21. Gavriil – 1814 aprilie 5 – 1823 iulie 16 (econom)

22. Serafim – 1823, septembrie 24 – 1824, august 15 (econom)

23. Gavriil – 1825 august 24 – 1832, februarie 4 (econom)

24. Mefodii – 1835, ianuarie

25. Irinei – 1837, februarie 9 (econom)

26. Ilarion – 1837–1843

27. Mefodie – 1843–1859

28. Teoctist – 1859 martie 11 – 1860

29. Cozma Zograf (Cuţarov) – 1860–1882 februarie 2

30. Grigorie – 1882–1891

31. Teofilact (Bacalim) – 1891 februarie 5 – 1916

32. Iacob – 1916–1918

33. Pitirim – 1918

34. Gherontie (Guţu) – 1918 iulie 3 – 1919 februarie 27

35. Natanail (Rotaru) – 1920 noiembrie 1929

36. Paişie (Adamiţei) – 1929–1939

37. Marcu – 1939–1940

38. Gherasim – 1940–1941

39. Sebastian (Florea) – 1941–1947

40. Ieronim (Grosu) – 1947 aprilie 12

41. Ioachim (Pleşca) – 1947 septembrie 9

42. Efrem – 1948-1949

43. Sebastian (Florea) – 1948–1950

44. Sofian (Brâileanu) – 1950, mai 9 – 1952 octombrie 9

45. Eugeniu (Adam) –1952 octombrie 9–1962

46. loşif (Gargalâc) – 1989–1990

47. Petru (Păduraru) – 1990 august 1990

48. Serafim (Cojocaru) –1990–1991

49. Iuvenalie (Drăgui) – 1991–1993

50. Platon (Manole) – 1993–2002

51. Filaret (Cuzmin) – 2002 aprilie – până în prezent

Andrei Eșanu, Valentina Eșanu

material elaborat în cadrul  Institutului de Studii Enciclopedice a AŞM

NOTE :

1 G himpu Vlad, O ctitorie domnească în Basarabia: mănăstirea Căpriana, în AMNIM , vol. II, 1995, p.207-220; Postică Gheorghe, Constantinescu Nicolae, Căpriana. Repere istorico-arheologice, Chişinău, 1996, 110 p. Eşanu Andrei, ş.a., Mănăstirea Căpriana, p. 9-26; Eşanu A., Eşanu V., Alte considerente privind vechimea bisericii cu hramul „Adormirea …” de la Căpriana, în Tyragetia, vol. XIV, 2005, p. 141-147. Postică Gh., Mănăstirea Căpriana în viziune istorico-arheologică, în Akademos, 2005, nr. 1, p. 38- 42. Ciocanu Sergius, Mănăstirea de la Vişnevăţ şi Căpriana – aşezăminte monastice distincte. Poiene şi prisăci, în Tyragetia I, vol. I (XVI), nr.2, 2007, p. 36-42 ; Ciocanu S., Fortificaţii şi edificii medievale la mănăstirea Căpriana, în Arta, 2008, p. 53 ş.a.

2 DRH A, vol. I, 1975, doc. 84, p. 124-127.

3 Vezi mai detaliat: „Chiprian de la Vişnevăţ”, în Eşanu A., Cultură şi civilizaţie medievală românească, Chişinău, 1996, p. 186-192.

4 DRH A, vol. I, 1975, doc.47, p. 67-68.

5 DRH A, vol. II, 1976, doc. 164, 165, p. 243-247.

6 Eşanu Andrei, ş.a., Mănăstirea Căpriana, p.12-25.

7 Postică Gh., Mănăstirea Căpriana în viziune istorico-arheologică, în Akademos, 2005, nr. 1, p. 38-42.

8 Ciocanu Sergius, Mănăstirea de la Vişnevăţ şi Căpriana – aşezăminte monastice distincte. Poiene şi prisăci, în Tyragetia I, vol. I (XVI), nr.2, 2007, p. 36-42.

9 Eşanu V., Alte considerente privind vechimea bisericii cu hramul „Adormirea …” de la Căpriana, în Tyragetia, vol. XIV, 2005, p. 141-147.

10 U reche Grigore, Letopiseţul Ţării Moldovei, Ed. de P. P. Panaitescu, Bucureşti, 1955, p. 155.

11 Мурзакевич Н., Надпись на окладе Евангелия в монастыре Киприана,  в ЗООИД, том. I, 1844, с. 288-292; Ганицкий М., Древнее славянское Евангелие в Киприяновском монастыре, в КЕВ, Отд. оф., 1880, 24, с. 1119-1122.

12 E şanu Andrei ş.a., Mănăstirea Căpriana, p.17-19.

13 P ungă Gh., Ţara Moldovei în vremea lul Alexandru Lăpuşneanu, Iaşi, 1995, p. 222-225; Idem, Adevărata identitate a cronicarului Eftimie, în AIIA, Vol. XXV/1, 1988, p. 275-280; Păcurariu M., Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Vol. 1, Bucureşti 1991, p. 490-492. Cojocaru Constantin C., Cojocaru Marcel C., Eftimie de Căpriana şi ucenicul său Isaia „ot Slatina”, Iaşi, 2005, 100 p.

14 MEФ, том I, 1961, p. 74-77 (doc. 1560 aprilie 11).

15 E şanu Valentina, Inscripții istorice din incinta mănăstirii, în Eşanu Andrei, ş.a., Mănăstirea Căpriana, p.431-436.

16 MEF, vol. VI, 1992, doc. 67, p. 187-192.

17 Mai detaliat vezi: Eşanu Andrei, ş.a., Mănăstirea Căpriana, p. 88-97.

18 G himpu Vlad, Biserici şi mănăstiri medievale în Basarabia, Chişinău, Ed. Tyragetia, 2000, p. 120.

19 P ostică Gheorghe, Mănăstirea Căpriana (de la întemeiere până în zilele noastre), Chişinău, 2000, p. 46.

20 E şanu A., Eşanu V., Alte considerente privind vechimea bisericii cu hramul „Adormirea …” de la Căpriana, în Tyragetia, vol. XIV, 2005, p. 144-145.

21 P uiu V, Mănăstirea Căpriana, în Puiu Visarion, Monastirile din Basarabia, p. 18-21.

22 Ladaniuc V., Căpriana, în Mănăstiri basarabene, p. 15-21.

23 D RH A, vol. 1, doc. nr. 47, p. 67.

24 Ibidem, doc. 84, p. 124, 125.

25 Vezi însemnarea de pe Evangheliarul dăruit mănăstirii Căpriana de Petru Rareş şi Elena Doamna la 1544/1545 (Мурзакевич Н., Надпись на окладе Евангелия в монастыре Киприана, в ЗООИД, том. I, 1844, с. 288-292 şi pl. III şi IV).

26 Vezi: Documentul de la 1 aprilie 1470 (DRH A, vol. II, doc. 163, p. 241-243).

27 Ibidem, p. 241, 242

28 Vezi: Documentul din 7 mai 1470. (DRH A, vol. II, doc. 165, p. 245-246).

29 Vezi: Dabija N., Antologia poeziei vechi moldoveneşti, Chişinău, 1987, p. 52-54; Idem. Poezia moldovenească de până la Varlaam, în LA, 13 martie  1987; Idem. Căpriana – centru de cultură medievală moldovenească, în LA, 17 decembrie 1987.

30 Сырку П., Из истории сношений русских с румынами, Спб., 1896, c.48.

31 Ibidem, p. 22-28.

32 Cronicile slavo-române din sec. XV-XVI. Publicate de I. Bogdan. Ediţie revăzută şi completată de P.P. Panaitescu, Bucureşti, 1959, p. 106-109; Russev E., Cronografia moldovenească din veacurile XV-XVIII, Chişinău, 1977, p. 83-91.

33 C ojocaru Constantin C., Cojocaru Marcel C., Eftimie de Căpriana şi ucenicul său Isaia „ot Slatina”, Iaşi, 2005, 100 p.

34 Vezi mai amânunţit istoriografia problemei: Pungă Gh., Ţara Moldovei în vremea lul Alexandru Lăpuşneanu, Iaşi, 1995, p. 222-225; Idem, Adevărata identitate a cronicarului Eftimie, în AIIA, Vol. XXV/1, 1988, p. 275-280; Păcurariu M., Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Vol. 1, Bucureşti 1991, p. 490-492.

35 Сырку П., Из истории сношений русских с румынами, Спб., 1896, c. 3-5.

36 Berechet St., Mănăstirea Căpriana, în ACMISB, an. II, 1928, p. 100-101. Colecţia DIR A din anumite conşiderente, necunoscute nouă, nu a reluat în paginile sale acest document.

37 Istoria României în date, Bucureşti, 1971, p. 122.

38 C onstantinescu R., Manuscrise de origine românească din colecţii străine. Repertoriu, Bucureşti, 1986, doc. 666, p. 128; doc. 778, p. 150-151.

39 MEФ, том. 1, 1961, с. 310-313.

40 CDMB, vol. III (1653-1675), 1968, doc. 111, p. 46. Datarea este făcută de alcătuitorii „Catalogului…” după numele lui Darie spătar dintr-un document din 17 iulie 1654.

41 ASB, F. Mănăstirea Sfântul Sava, XXIV-10. Original românesc.

42 „Bărăiacul” se numea un sat din zona unde astăzi este situat or. Călăraşi. Pe un „Triod”, Bucureşti, 1798, însemnare după prefaţă: „Şi să ştie că acest Triod a satului Bărăiacul iasti a bisericii den sus ci să prăznueşte hramul ierarhului Nicolai şi s-au cumpărat de seteni cine cât s-au îndurat v let 1798 octombrie 22. Ierie Ştefan” (Balaur Dimitrie, Bisericile din judeţul Lăpuşna. Materiale istorico-bisericeşti adunate de Dimitrie Balaur, 1928, p.370, 373. În manuscris BCU, Iaşi, ms.VI-74). Admitem că acest egumen se trage din satul Bărăiacul, numele fiindu-i deformat în „Bărăianul”.

43 CDMB, vol. IV (1676-1700), 1970, doc. 1959, p. 432.

44 MEF, vol. VI, 1992, p. 188, 191, doc. 67.

45 S ava A., Documente privitoare la târgul şi ţinutul Lăpuşnei, Bucureşti, 1937, doc. 120, p. 144-145.

46 C iocanu Sergius, Mănăstirea de pe Vişnevăţ şi Căpriana – aşezăminte monastice distincte. Poiene şi priseci, în Tyragetia, vol. I (XVI), 2007, nr. 2, p. 39.

47 I orga N., Descriere de călătorii, în Fântâna darurilor, 1907, p.280, Apud: Bodogae T., Ajutoarele româneşti la mănăstirile din Sfântul Munte Athos, Sibiu, 1940, p. 221.

48 ANRM, F. 220, inv.1, d. 429 (26 mai 1760).

49 MEF, vol. Vlll , 1998, p. 103-104, doc. 73.

50 E şanu A. Chişinău. File de istorie, Chişinău, 1998, p. 156.

51 C iocanu Sergius, Mănăstirea de pe Vişnevăţ şi Căpriana – aşezăminte monastice distincte. Poiene şi priseci, în Tyragetia, vol. I (XVI), 2007, nr. 2, p. 40.

52 ANRM, F. 220, inv.1, d. 429 (26 mai 1760).

53 S ava A., Documente privitoare la târgul şi ţinutul Lăpuşnei, Bucureşti, 1937, p. 267-268 (13 mai 1812).

54 E şanu A. Chişinău. File de istorie, Chişinău, 1998, p. 156.

55 C iocanu Sergius, Mănăstirea de pe Vişnevăţ şi Căpriana – aşezăminte monastice distincte. Poiene şi priseci, în Tyragetia, vol. I (XVI), 2007, nr. 2, p. 40.

56 ASB, F. Episcopia Huşi, XXIX –12, fila IV. Original românesc.

57 S ava A., Documente privitoare la târgul şi ţinutul Lăpuşnei, Bucureşti, 1937, p. 204-205.

58 Boga L. T., Documente basarabene, vol. III, Chişinău, 1929, p. 12, doc. IX.

59 E şanu A. Chişinău. File de istorie, Chişinău, 1998, p. 157.

60 P uiu Visarion, Mănăstirea Căpriana, Puiu Visarion, Monastirile din Basarabia, p. 20.

61 ANRM, F. 220, inv. 1, d. 484.

62 C iocanu Sergius, Mănăstirea de pe Vişnevăţ şi Căpriana – aşezăminte monastice distincte. Poiene şi priseci, în Tyragetia, vol. I (XVI), 2007, nr. 2, p. 40.

63 ANRM, F. 220, inv. 1, d. 520.

64 E şanu Valentina, Inscripţii istorice din incinta mănăstirii, în Eşanu Andrei ş.a., Mănăstirea Căpriana, p. 426.

65 Россия и освободительная борьба молдавского народа против османского ига (1768- 1812). Сост. Мунтян М. П. и Семенова И. В., Кишинев, 1984,с. 140-141.

66 Серафим Гербовецкий, Описание Гербовецкого Свято-Успенского монастыря, состоящего в Кищиневской Епархии, в КEB, 1874, 16, с. 585-586.

67 Халиппа И. Н., Материалы для истории Кишинева в ХVI–ХVII вв., в ТБГУАК, том. 1, 1990, с. 184, 214. Ciocanu Sergius, Mănăstirea de pe Vişnevăţ şi Căpriana – aşezăminte monastice distincte. Poiene şi priseci, în Tyragetia, vol. I (XVI), 2007, nr. 2, p. 40.

68 AB 1931, nr. 3, p. 206-207.

69 ANRM, F. 220, inv. 1, d. 740.

70 ANRM, F. 220, inv. 3, d. 760.

71 Серафим Гербовецкий, Описание Гербовецкого Свято-Успенского монастыря, состоящего в Кищиневской Епархии, в КEB, 1874, 16, с. 586-587.

72 Стадницкий А., Архимандрит Антим, игумен Киприанского монастыря (1805-1811), в КEB, Отд. неофиц.1892, N 5, с, 106-114. Alte detalii privitoare la aceste prelegeri vezi: Стадницкий А., Материалы из истории Киприанского монастыря, в КEB, Отд. неофит. 1892, N. 6, с. 129, N. 7, с. 151.

73 ANRM, F. 733, inv. 1, d. 200.

74 ANRM, F. 733, inv. 1, d. 337, f. 3.

75 Ibidem, p. 111-112.

76 Стадницкий А., Архимандрит Антим, игумен Киприанского монастыря (1805-1811), в КEB, Отд. неофиц.1892, N 5, с, 106-114. Alte detalii privitoare la aceste prelegeri vezi: Стадницкий А., Материалы из истории Киприанского монастыря, в КEB, Отд. неофит. 1892, N. 6, с. 129, N. 7, с. 151.

77 ANRM, F. 733, inv. 1, d. 344, f. 1.

78 Mihail Paul, Fapte trecute şi basarabeni uitaţi, Chişinău, 1992, p. 329.

79 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 143, f. 1.

80 ANRM, F. 733, inv. 1, d. 337, f. 3.

81 ANRM, F. 733, inv. 1, d. 337, f. 1.

82 ANRM, F. 733, inv. 1, d. .320 , f. 4.

83 ANRM, F. 220, inv. 1, d. 832.

84 S crisoare din 23 februarie 1812 (Ciocanu Sergius, Mănăstirea de pe Vişnevăţ şi Căpriana – aşezăminte monastice distincte. Poiene şi priseci, în Tyragetia, vol. I (XVI), 2007, nr. 2, p. 40-41); Document din 13 februarie 1812 (ANRM, F. 733, inv. 1, d. 473, f. 1); Scrisoare din 25 aprilie 1812 (ANRM, F. 733, inv. 1, d. 607, f. 1); Sofronie este menţionat şi la 28 aprilie 1812 (vezi: Tomescu C., Tablou de 40 mănăstiri şi schituri din Moldova şi cu arătarea moşiilor ce aveau ele în 1812, în RSIABC, Vol. XXIII, 1903, p. 313- 314).

85 T omescu C., Diferite ştiri din arhiva Consiliului Eparhial Chişinău, în AB, 1932, nr. 4, p. 281

86 Ibidem, p. 12-14.

87 C hilă – unitate de măsură a cerealelor în evul mediu egală cu 500 kg.

88 T omescu C., Diferite ştiri din Arhiva Consiliului Eparhial Chişinău, în AB, 1937, n. 1-4, p. 12-14.

89 Ibidem, p. 111-112.

90 ANRM, F. 205, inv.. 1, d. 62, f. 18.

91 T omescu C., Diferite ştiri din arhiva Consiliului Episcopal Chişinău, în AB, 1937, nr. 1-4, p. 12-14

92 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 3223, f. 70; Mihail Paul şi Mihail Zamfira. Acte în limba română tipărite în Basarabia. Vol. I, 1812-1830, Bucureşti, 1993, p. 314.

93 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 6202, f. 9-10.

94 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 1733; Paul Mihail consideră că acelaşi Gavriil devine arhimandrit al Căprianei încă în 1813 şi că ocupă acest scaun până în 1832. Din păcate cercetătorul nu aduce careva argumente, care ar confirma cele arătate (Mihail P., Fapte trecute şi basarabeni uitaţi, Chişinău, 1992, p. 332; ANRM, F. 205, inv. 1, d. 6202, f. 9-10).

95 Mihail P., Biblioteca Societăţii istorico-arheologice din Chişinău, în Mihail P. Mărturii, p. 168.

96 Berechet Şt. Mănăstirea Căpriana, Chişinău, 1928, p. 109: ANRM, F. 205, inv. 1, d. 2134 (scrisoare, 30 decembrie 1818); ANRM, F. 205, inv. 1, d. 3123 (scrisoare, 9 noiembrie 1820); ANRM, F. 205, inv. 1, d. 2802, (document, 18 august 1821); ANRM, F. 205, inv. 1, d. 3801 (raport, 19 decembrie 1821); Mihail P., Fapte trecute şi basarabeni uitaţi, Chişinău, 1992, p. 331-332 (scrisoare, 25 noiembrie 1821); ANRM, F. 205, inv. 1, d. 4360 (scrisoare, 4 februarie 1823); ANRM, F. 205, inv. 1, d. 4360 (raport, 9 iunie 1823); ANRM, F. 205, inv.1, d. 4146 (informaţie, 16 iulie 1823).

97 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 6202, f. 9-10 (din docarul Сведения о Архимандритах и настоятелей монастырей Кишиневской епархии за 1829 год).

98 Стадницкий А., Митрополит Гавриил Бэнулеску-Бодони, Кишинев, 1894,, 374 с.; Haneş P., Epoca lui Gavriil Bănulescu-Bodoni, în Haneş P. Scriitorii basarabeni, Bucureşti, 1920, p. 94-146; Mateevici A., Mitropolitul Gavriil (Bănulescu-Bodoni), întemeietorul şi orânduitorul Eparhiei Chişinăului şi a Hotinului, în Mateevici A. Opere, Vol. I, Chişinău, 1993, p. 392-422.

99 Mihail P., Fapte trecute şi basarabeni uitaţi, Chişinău, 1992, p. 334-335.

100 Ibidem, p. 335-336.

101 P aul Mihail, Mărturii, p. 182.

102 ANRM, F. 205, inv.1, d. 5995, f. 1 v. ); ANRM, F. 205, inv. 1, d. 5857 (rugăminte, 1 august 1828); ANRM, F. 205, inv.1, d. 6871 (document, 24 noiembrie 1831).

103 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 6871, fila 1.

104 ANRM, F. 208, inv. 2, d. 246, fila 8 (II).

105 AAŞM, F. 3, inv. II, d. II, f. 61. Exprimăm mulţumiri colegului I. Negrei, care ne-a pus la dispoziţie documentele din Arhiva Academiei de Ştiinţe.

106 ANRM, F. 208, inv. 2, d. 1866, f. 1.

107 Киприяновский Успенский мужеский монастырь, в ЗOOИД, том 11, Отд. 1, 1848, с. 326-327.

108 MEФ, том 1, с. 74-77, док. 29.

109 ANRM, F. 6, inv.1, d. 1105, f. 13.

110 ANRM, F. 208, inv. 3, d. 19, f. 1,5.

111 P uiu Visarion, Mănăstirea Căpriana, în Visarion Puiu, Monastiri din Basarabia, p. 20.

112 Надеждин Н. И., Прогулка по Бесарабии, в Одесский альманах на 1840 год, Одесса, 1839, с. 444.

113 ANRM, F. 208, inv. 3, d. 256, f. 1.

114 AAŞM, F.3, inv. II, d. II, f. 50-52

115 ANRM, F. 208, inv. 5, d. 234, f. 1-2.

116 Ibidem, f. 3.

117 ANRM, F. 208, inv. 3, d. 451, f. 1.

118 AAŞM, F. 3, inv. II, d. II, f. 33-36; f. 40-45; f. 54-56; f. 62-66; f. 67-75; f. 76-85; f. 82-85; f. 90-94; f. 95-100; f. 101-105; f. 113-115. ANRM, F. 208, inv. 1, d. 609, f. 1. AAŞM, F. 20, inv. 5, d. 373, f. 2-4.

119 P uiu Visarion, Mănăstirea Căpriana, în Visarion Puiu, Monastiri din Basarabia, p. 20.

120 Ibidem.

121 Защук А., Материалы, Спб., 1862, с. 203.

122 Калянджи П., Настоятелятъ на Кипряновскиятъ монастиръ Козма Куцаровъ и неговите събратия, (Болград, 1870), 47c.; Ботев Х., Моралът на отците в Киприяновския монастир, в Христо Ботев, „Събрани съчинения”, том 2, София,1971,с. 504-509; Ботев Х., Злоупотребите на висшето духовенство, там же, с. 474-477.

123 Описание рукописей хранящихся в Архиве святейщего Провствующего Синода, том. 11, Вып.11, Спб., 1910, с. 462-463.

124 Ibidem; Сырку П., Из истории сношений русских с румынами, Спб., 1896, с. 12.

125 Balan Pavel, Cetăţile sufletului. Mănăstiri şi schituri basarabene, Chişinău, 2002, p. 123-124.

126 Ladaniuc V., Căpriana, în Moldova Suverană, nr. 257, 1990, p. 4.

127 Пуришкевич М. В., Материалы. Часть 11, Кишинев, 1910, с. 207.

128 Церковная летопись. Местные епархиальные известия. Киприянский монастырь, в КEB, Отд. неофиц., 1873, N 2, с. 79-81.

129 P ostică Gh., Mănăstirea Căpriana (I), în D Rom, 1998, nr. 1, p. 42.

130 P uiu Visarion, Mănăstirea Căpriana, în Puiu Visarion, Monăstirile din Basarabia, p 20.

131 Отчет на 1905 года Кишиневкого Епархиального Комитета Православного Миссионерского Общества, в КEB, Отд.неофиц.,1906, N. 4, с.5.

132 Vezi inscripţia de pe piatra de mormânt (Postică Gh., Mănăstirea Căpriana (I), în Destin, 1998, nr. 1, p. 42).

133 Определение и назначение, в КEB, Отд. офиц., 1891, N 4, с. 44.

134 ANRM, F. 2, R. 1, D. 9587, f. 10.

135 P ostică Gh., Mănăstirea Căpriana (I), în D Rom, 1998, nr. 1, p. 21.

136 Ведомости поступлений в Кишиневский Епархиальный Училищный Совет за время с 15 февраля по 1-е января 1892 г., в KEB, Отд. Офиц.,

1892, N 7, с. 103.

137 ANRM, F. 208, inv. 3, d. 3788, f.1; d. 3789, f. 1.

138 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9587, f. 10.

139 P ostică Gh., Mănăstirea Căpriana (I), în D Rom, 1998, nr. 1, p. 43.

140 P uiu Visarion, Monostirea Căpriana, în Puiu Visarion, Monastirile din Basarabia, p. 21.

141 Frăţiman Şt., Mănăstirile Basarabiei, în Onisifor Ghibu. De la Basarabia rusească la Basarabia românească, Bucureşti, 1997, p. 306.

142 Birdas Emilian, Satul şi mănăstirea Rohia din Ţara Lăpuşului judeţul Maramureş, Ed. Diaconul Coresi, 1994, p. 179.

143 ANRM, F. 208, inv. 19, d. 152.

144 ANRM, F. 208, inv. 19, d. 232, f. 2.

145 Birdas Emilian, Satul şi mănăstirea Rohia din Ţara Lăpuşului judeţul Maramureş, Ed. Diaconul Coresi, 1994, p. 179-185.

146 Vasilescu V., O vizită canonică a IPS Arhiepiscop Gurie în direcţia mănăstirii Căpriana din judeţul Lăpuşna, în Luminătorul, 1921, ianuarie, p. 42-46.

147 S tănoiu D., Congresul de la Căpriana, în BOR, 1924, an. XLII, nr. 6, (516), p. 367.

148 E şanu A., Un document referitor la istoria mănăstirii Căpriana, în RIM, 1993, nr. 1, p. 54.

149 Ladaniuc V., Căpriana, în Mănăstiri basarabene, p. 19.

150 Ibidem.

151 Ibidem.

152 Ibidem.

153 AAŞM, F. 1135, op. 2, inv. 774, f. 1.

154 ANRM, F. 3046, inv. 1. d. 6, f. 13.

155 ANRM, F. 3046, inv. 1, d. 15, f. 138.

156 Ibidem, f. 184.

157 Ladaniuc V., Căpriana, în Mănăstiri basarabene, p. 19.

158 Ibidem.

159 ANRM, F. 3046, inv. 1, d. 24, f. 113.

160 ANRM, F. 3046, inv. 1, d. 29, f. 70.

161 ANRM, F. 3046, inv. 1, d. 29, f. 71.

162 ANRM, F. 3046, inv. 1, d. 34, f. 28. Ladanuic V., Căpriana, în Mănăstiri basarabene, p. 20.

163 Православие в Молдавии, тoм 1, док. 144, с. 617.

164 Ibidem. ANRM, F. 3046, inv. 1, в. 99, fю 118v.

165 ANRM, F. 3046, inv. 1, d. 54, f. 16.

166 ANRM, F. 3046, inv. 1, d. 62, f. 67.

167 ANRM, F. 3046, inv. 1, d. 93, f. 33-36.

168 Православие в Молдавии, тoм 1, док.77, c. 197.

169 Arhiva Curentă a Mitropoliei Chişinăului şi a Moldovei, d. 26, vol. 1, fila 150, 175.

170 Ibidem, f. 125, 126.

171 Ibidem, d. 26, vol. 1, f. 125,126

172 Ibidem, f. 54, 60 .

173 Ibidem, f. 53.

174 Ibidem, f. 12; Conferirea Ordinului Gloria Muncii arhimandritului Platon (nume laic Eugeniu Manole), stareţ al mănăstirii Căpriana, în Monitorul Oficial, 2000, 19 octombrie, p. 36.

175 Сырку П., Из истории сношений русских с румынами, Спб., 1896, c. 48.

176 ANRM, F.220, inv.1. d. 173.

177 ASB, F. Mănăstirea Sfântul Sava din Iaşi, XXIV/10.

178 ASB, F. Episcopia Huşi, XXIV/14.

179 MEF, vol. VI, p. 187-192.

180 MEF, vol. VIII, 1998, p. 90-91, doc. 58.

181 MEF, vol. VIII, p. 103-104, doc.73.

182 ANRM, F. 220, inv.1, d. 432.

183 MEФ, том I, с. 76-77.

184 Стадницкий А., Архимандрит Анфим, игумен Киприанского монастыря (1805-1811), в КЕВ, 1892, 5, с. 106-114.

185 T omescu C., Ştiri catagrafice din Biserica Moldovei în 1809, în АB, 1931, nr. 2, p. 73. Plugaru Ştefan, Candu Tudor, Episcopia  Huşilor şi Basarabia (1598-1949)(Istoric şi documente), Iaşi, 2009, p. 88.

186 Vezi, de exemplu, documentul din19 iunie 1813 (ANRM, F. 205, inv. 1, d. 62, f. 18).

187 Fuştei Nicolae, Gavriil Bănulescu-Bodoni. Activităţi la mănăstirea Căpriana, în RIM, 1997, nr. 3-4, p. 110-111.

188 ANRM, F. 733, inv. 1, d. 473, f. 1. În 1816 ieromonahul Antonie va fi strămutat în calitate de egumen la schitul Hâncu.

189 Ibidem, p. 113.

190 P uiu Visarion, Mănăstirea Condriţa, în Puiu Visarion, Monastirile din Basarabia, p. 30

191 Vezi plângerea sa către mitropolitul Gavriil din 6 noiembrie 1812 (ANRM, F. 733, inv. 1, d. 480, f. 1).

192 Ibidem.

193 S ava A., Documente privitoare la târgul şi Ţinutul Lăpuşna, Bucureşti, 1937, p. 264-273.

194 Mihail P., Mărturii, p. 182.

195 ANRM, F. 205, inv. I, d. 1951, f. 1.

196 Berechet Şt., Mănăstirea Căpriana, p. 95.

197 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 5773, f. 1.

198 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 3146, f. 33 r.-v.

199 Vezi de exemplu documentul din 23 iulie 1821 (ANRM, F. 205, inv.1, d. 3146, f. 5.)

200 Mihail P., Mărturii, p. 81.

201 ANRM, F. 208, inv. 2, d. 1866, f. 1.

202 Ibidem, f. 18, 19, 22, 23, 27.

203 ANRM, F. 208, inv. 2, d. 1866, f. 11-13.

204 Надеждин Н. И., Прогулка по Бессарабии, в Одесский альманах на 1840, Одесса, 1839, с.441,

205 Vezi de exemplu documentele: 30 iunie 1847, când sunt tunşi noii monahi Vasile Furtună de 34 ani, Ion Prutean de 47 ani (ANRM, F. 208, inv. 1, d. 256, f. 1), 22 noiembrie 1849 se cere a fi primit la Căpriana un posluşnic de la mănăstirea Hâncu (ANRM, F. 208, inv. 1, d. 375, f. 1), în 29 ianuarie 1849 înaintează cerere de sălăşluire o persoană din Reni (de etnie bulgară) (ANRM, F. 208, inv. 3, d. 451, f.1) ş.a.

206 ANRM, F. 208, R. 3, D. 5, f. 2, 2v.

207 P ostică Gh., Mănăstirea Căpriana (I), în Destin, 1998, nr. 1, p. 41.

208 Mihail P., Mărturii, p. 184.

209 Ibidem, p. 183.

210 P e un „Antologhion”, Mănăstirea Neamţ, 1840, f. 1-39 (Cereteu Igor, Însemnări de pe cărţi vechi din sec. XVIII-XIX. Colecţia Bibliotecii Naţionale din Republica Moldova, în D Rom, An X, 2003, nr. 3-4 (39-40), p. 99, nr. 43. Cereteu Igor, Cartea românească, p. 236, nr. CC XXI).

211 Церковная летопись. Местные епархиальные известия, в КЕВ, 1873, 2, с. 81.

212 КEB,. 1888, №. 3, Отд. оф., с. 91.

213 КEB, 1891, № 7, Отд. оф., с. 105.

214 КЕВ, 1890, № 7, Отд. оф., с.291.

215 КЕВ, 1890, №. 16, Отд. оф., с. 671.

216 КЕВ,1890, № 22, Отд. оф., с. 968.

217 КЕВ, 1891, № 21, Отд. оф.,, c. 324.

218 КЕВ, 1891, № 22, Отд. оф., с. 336.

219 КЕВ, 1900, № 7, Отд. оф., с. 143-147.

220 КЕВ, 1900, № 10, Отд. оф., с. 193.

221 ANRM, F. 208, inv. 3, d. 2953, f. 23-24.

222 КЕВ, 1906, № 47, Отд. неоф., с. 8-11.

223 ANRM, F. 2, inv.1, d. 9587, f. 10-12.

224 ANRM, F. 2, inv.1, d. 9587, f. 11-11 v.

225 Темелски Х., Монашеското братство на Зографския мaнaстир през 40-те и 50-те години на ХХ в., в Светогорска обител Зограф. Том 11, София, 1996, с. 164-168.

226 Ibidem.

227 Ibidem.

228 Frăţiman, Iustin Ştefan, Mănăstirile Basarabiei, în Onisifor Ghibu. De la Basarabia rusească la Basarabia românească, Bucureşti, 1997, p. 306; Jereghie Teodor, Un cuib de duşmani. Mănăstirea Căpriana, în Onisifor Ghibu. De la Basarabia rusească la Basarabia românească, Bucureşti, 1997, p. 315.

229 ANRM, F. 208, inv. 19, d. 152, f. 1.

230 P uiu Visarion, Monastirea Căpriana, în Puiu Visarion, Monastirile din Basarabia, p. 20.

231 Vasilescu V., O vizită canonică a IPS Arhiepiscop Gurie în direcţia, mănăstirii Căpriana din judeţul Lăpuşna, în Luminătorul, 1921, ianuarie, p. 42-46.

232 S tănoiu D., Congresul de la Căpriana, în BOR, an XLII, nr. 6 (519), 1924, p. 366.

233 E şanu A., Un document referitor la istoria mănăstirii Căpriana, în RIM, 1993, nr. 1, p. 54.

234 Bulat T. G., Mănăstirea Căpriana, judeţul Lăpuşna, în Albina, Bucureşti, an. 42, 1939, nr. 14, p. 230.

235 ANRM, F. 1135, inv. 2, d. 3034, f. 3.

236 ANRM, F. 3046, inv. 1, d. 6, f. 37, 39.

237 ANRM, F. P-3046, inv.1, d. 29, f. 71.

238 AOSPRM, F. 51, inv. 19, d. 188, f. 21.

239 AOPRM, F. 51, inv 19, d. 188, f. 59-65.

240 ANRM, F. P-3046, inv. 1, d. 39, f. 80.

241 Православие в Молдавии, том. 1, док. 156, c. 640.

242 Православие в Молдавии, том 1, док. 176, c. 676.

243 Православие в Молдавии, том 1, док. 182, c. 715 и примеч. №. 8, c. 721.

244 Православие в Молдавии, том 2, док. 51, c. 242.

245 Православие в Молдавии, тoм 2, док. 109, с. 446.

246 Православие в Молдавии, том 2, док. 245, c. 674-675.

247 Православие в Молдавии, том 2, док. 293, c. 756-757.

248 Православие в Молдавии, том 2, док. 289, c. 749-750.

249 Православие в Молдавии, том 3, док. 79, c. 199.

250 E şanu A., s.a., Mănăstirea Căpriana, p. 347, doc. 209.

251 Ibidem, p. 348-349, doc. 211.

252 AOPRM, F. 51, inv. 19, d. 188, F. 62.

253 ANRM, F. 3046, inv. 1, d. 101, f. 15.

254 ANRM, F. 3046, inv. 1, d. 101, fila 15.

255 ANRM, F. P-3046,inv. 1, d. 101, f. 21.

256 ANRM, F. 3046, inv. 1, d. 91, F. 1-8.

257 ANRM, F. P-3046, inv. 1, d. 101, f. 21.

258 ANRM, F. 3046, inv. 1, d. 99, f. 118 v.

259 ANRM, F. P-3046, inv.1, d. 130, f. 99

260 ANRM, F. P-3046, inv. 1, d. 130, f. 98.

261 Ladaniuc V. Căpriana, în Moldova Suverană, 1990, nr. 257, p. 4.

262 ANRM, F. P-3046, inv.1, d. 154, f. 48.

263 Православие в Молдавии, тoм 1, c. 474, примеч. 2, док. 112.

264 Ibidem, с. 721, док. 182, примеч. 8.

265 DRH A, vol. 1, p. 124-127.

266 DRH A, vol. II, p. 245- 247.

267 ANRM, F. 220, inv. 1, d. 36.

268 S ava A., Documente privitoare la târgul şi ţinutul Lăpuşna, Bucureşti, 1937, p. 264-273.

269 MEФ, тoм I, c. 74-77, док. 29.

270 MEФ, тoм I, c. 310-313.

271 Ibidem.

272 Mihail Paul, Mărturii, p. 383-384.

273 Sava A., Documente privitoare la târgul şi ţinutul Lăpuşna, Bucureşti, 1937, p. 80.

274 МЕФ, том II, с.176. Berechet Ştefan, Mănăstirea Căpriana, în ACMISB, an. II, 1928, p. 101-103.

275 MEF, vol. VI, с.187-192.

276 Ibidem.

277 ANRM, F. 220, inv.1, d. 832.

278 MEF, vol. VIII, p. 90-91 vezi şi documentul din 21 iulie 1745 (Eşanu A., Chişinău. File de istorie, Chişinău, 1998,p. 156).

279 E şanu A., Chişinău. File de istorie, Chişinău, 1998, p. 156.

280 Ibidem, p. 208; AAŞM, F. 18, R.109, D. 44. Această stăpânire a fost reconfirmată de Grigore Ghica voievod la 15 mai 1730 (MEF, vol.VIII, p. 103-104); de Ioan Teodor Callimachi la 15 mai 1760 (ANRM, F. 220, inv.1, d. 832); de Grigore Alexandru Ghica la 3 august 1775.

281 ANRM, F. 220, inv.1, d. 515.

282 ANRM, F.220, inv.1, d. 520.

283 Vezi de exemplu, documentul de la 26 decembrie 1802 (AB, nr. 3, 1931, p. 206-207), 18 octombrie 1809 (ANRM, F. 733, inv.1, v. 200, f. 4.).

284 P aul Mihail, Mărturii româneşti din Bulgaria şi Grecia. Mărturii româneşti din Grecia, în RSIABC, vol. XXII, Chişinău, 1933, p. 399.

285 ANRM., F. 220, inv. 3, d. 5.

286 ANRM, F. 220, inv.3,d. 6.

287 ANRM, F. 220, inv. 3, d. 7.

288 MEФ, том VII, партя I, 1975, п. 83, 93-95, 97.

289 AAŞM, F. 18, inv.10, d. 44.

290 P aul Mihail, Mărturii româneşti din Bulgaria şi Grecia. Mărturii româneşti din Grecia, în RSIABC, vol. XXII, Chişinău, 1933, p. 399.

291 Ibidem, vadră – unitate de măsură a lichidelor, în cazul dat a vinului, echivalentă cu 10 litri.

292 MEФ, том VII, партя I, 1975, п. 83, 93.95, 97 şi партя II, п. 425, 455.

293 T omescu C., Diferite ştiri din arhivele Consiliului Eparhial Chişinău, în AB, 1937, nr. 1-4, p. 12-14.

294 E şanu Andrei ş.a, Mănăstirea Căpriana, p. 160, 161, 166, 169, 182, 191-192.

295 ANRM, F. 220, inv.1, d. 524.

296 T omescu C., Diferite ştiri din arhivele Consiliului Eparhial Chişinău, în AB, 1937, nr. 1-4, p, 12-14.

297 S ava A., Documente privitoare la târgul şi ţinutul Lăpuşna, Bucureşti, 1937, p. 264-273.

298 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 3146, f. 5.

299 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 1951, f. 1.

300 P aul Mihail, Mărturii, p. 269-270.

301 Стадницкий А., Архимандрит Анфим, игумен Киприанского монастыря (1805-1811), в КEB, 1892, № 5, с. 109.

302 T omescu C., Înfiinţarea Eparhiei Chişinăului şi Hotinului în 1813, în AB, 1929, nr. 1, p. 33-34.

303 Mai multe contracte de arendă au fost incluse în compartimentul „Documente” în vol. Eşanu A., ş.a. Mănăstirea Căpriana.

304 M. B., Материалы, с. 208.

305 Balaur Dimitrie, Bisericile din judeţul Lăpuşna. Materiale istorico-bisericeşti adunate de Dimitrie Balaur, 1928, p.578-579, 590, 603. În manuscris BCU, Iaşi, ms.VI-74.

306 Халиппа И. Н., Бессарабия в момент присоединения ея к России. Роспись землевладения и сословного строя населения Бессарабии по данным переписи 1817 года, в ТБГУАK, 1907, Том. Ш, с. 151.153.

307 AAŞM, F. 3, inv. 11, d. 11, f. 109-112.

308 M. B., Материалы, с.388-391. Desetină – unitate dă măsură de suprafaţă a pământului egală cu 1,09 ha.

309 O serie de asemenea informaţii sunt incluse în compartimentul „Documente” în vol. Eşanu A., s.a. Mănăstirea Căpriana.

310 31 iulie 1879 (ANRM, F. 208, R. 5, D. 977 , f. 1-2 v.).

311 13 mai 1812 (Sava A., Documente privitoare la târgul şi ţinutul Lăpuşna, Bucureşti, 1937, p. 264-273).

312 Стадницкий А., Материалы для истории Киприанского монастыря, в КEB, 1892, 6, С. 159.

313 Мурзакевич Н., Киприанский Успенский мужеский монастырь, в ЗOOИД, том. II, Отд. первое, 1848, с. 326 -327.

314 Mihail Paul, Mănăstirea Căpriana, centrul de sprijin al revoluţionarilor bulgari în secolul al XIX, în VB, an. VII (1938), nr. 1-2, p.61-61; Церковная летопись. Местныя епархиальныя известия, в КEB, Отд. неофиц. 1873, 2 , с. 81.

315 Митев П., Зографският манастир и българското възраждане, в Светогорска обител Зограф. Том. 1, София, 1995, с.45.

316 Стадницкий А., Материалы для истории Киприанского монастыря, в КEB, 1892, № 6, с. 160.

317 M. B., Материалы, с. 207-210.

318 Ibidem.

319 Ibidem, с. 55.

320 КЕВ, 1887, Отд. Оф. № 22, с. 848.

321 Arbure C. Zamfir, Mănăstirea Căpriana, în Arbure C. Zamfir. Basarabia în secolul XIX. Text îngrijit, studiu introductiv, comentarii, indice de Ion şi Tatiana Varta, Chişinău, Ed. Novitas, 2001, p. 285-287.

322 ANRM, F. 208, inv. 3, d. 2953, f. 23-24.

323 Frăţiman J.Şt., Mănăstirile Basarabiei, în Onisifor Ghibu. De la Basarabia rusească la Basarabia românească, Bucureşti, 1997,p. 306.

324 Jereghie T., Un cuib de duşmani. Mănăstirea Căpriana, în Onisifor Ghibu. De la Basarabia rusească la Basarabia românească, Bucureşti, 1997, p. 315.

325 P uiu Visarion, Mănăstirea Căpriana, în Puiu Visarion, Monastirile din Basarabia, p. 20.

326 E şanu A., Un document referitor la istoria mănăstirii Căpriana, în RIM, 1993, nr. 1, p. 54.

327 Ibidem.

328 Ţ urcanu I., Relaţii agrare din Basarabia în anii 1918-1940, Chişinău, 1991, p. 265.

329 ECH, Chişinău, 1922, p. 1.

330 S tonoiu D., Congresul de la Căpriana, în BOR, XLII, nr. 6 (519), 1924, p. 366.

331 E şanu A., Un document referitor la istoria mănăstirii Căpriana, în RIM, 1993, nr. 1, p. 54

332 Bulat T.G., Mănăstirea Căpriana, judeţul Lăpuşna, în Albina, Bucureşti,. 42, 1939, nr. 14, p. 230.

333 ANRM, F.1135, inv. 2, d.774, f.2-14.

334 ANRM, F. 1135, inv. 2, d. 3034, f.3.

335 ANRM, F. P-3046, inv.1, d.6, f. 13.

336 ANRM, F.P-3046, inv.1, d.5, f.27.

337 ANRM, F.P-3046, inv. 1, d. 6, f. 37,39, extras.

338 Православие в Молдавии, том 1, док. 28, с. 165-175.

339 Православие в Молдавии, том 1, док. 51, с. 233-249.

340 Православие в Молдавии, том 1, док. 45, c. 219-225.

341 Православие в Молдавии, том 1, док. 54, c. 261.

342 Православие в Молдавии, том 1, док. 63, c. 310.

343 Православие в Молдавии, том 1, док. 60, c. 291-292.

344 Православие в Молдавии, том 1, док. 49, c. 230-231.

345 ANRM, F. P-3046, inv.1, d. 15, f. 138.

346 ANRM, F. P-3046, inv.1, d. 29, f. 71.

347 Православие в Молдавии, том 1, док. 80, c. 360, 364.

348 Православие в Молдавии, том 1, док. 96, c. 411-413.

349 Православие в Молдавии, том 1, док. 110, c. 450.

350 Православие в Молдавии, том 1, док. 101, c. 419-423. док. 106, c. 432.

351 Православие в Молдавии, том 1, док. 106, c. 430-435.

352 Православие в Молдавии, том 1, док. 107, c. 436-437.

353 Ibidem.

354 ANRM, F. P-3046, inv.1, d. 34, f 34. Vezi şi documentul din 1951 AOSPRM, F. 51, inv. 19, d. 88, f. 21).

355 5 septembrie 1955 (ANRM, F., P-3046, inv.1, d.62, f. 67); 2 decembrie 1955 (ANRM, F. 3046, inv. 1, d. 57, f. 14); document cu aceeaşi dată (Ibidem, f. 13 ).

356 ANRM, F. P-3046, inv. 1, d. 76, f. 79.

357 AOSPRM, F. 51, inv. 19, d. 188, f. 59-65.

358 Православие в Молдавии, том 2, док. 88, c. 368-369.

359 Православие в Молдавии, том 2, док. 71, c. 340.

360 Православие в Молдавии, том 2, док. 217, c. 642.

361 Православие в Молдавии, том 2, док. 124, c. 504.

362 Православие в Молдавии, том 2, док. 124, c. 505.

363 ANRM, F. P-3046, inv. 1, d. 93, f. 37.

364 Православие в Молдавии, том 2, док. 165, c. 573-575, док. 166, c. 575- 577.

365 Православие в Молдавии, том 2, док. 198, c. 617.

366 Православие в Молдавии, том 2, vezi: fotocopia Fişa de evidenţă a mănăstirii Căpriana din r-l Străşeni, inclusă în setul de ilustraţii plasate între p. 480-481.

367 Православие в Молдавии, том 2, док. 211, c. 632-634; док. 212, c. 634- 636; док. 213, c. 636-637.

368 Православие в Молдавии, том 2, vezi: fotocopia Fişa de evidenţă a mănăstirii Căpriana din r-l Străşeni, inclusă în setul de ilustraţii plasate între p. 480-481.

369 Православие в Молдавии, том 2, док. 293, c.755-756.

370 Православие в Молдавии, том 2, док. 295, c. 774-778.

371 Православие в Молдавии, том 3, док. 1, c. 45-46.

372 Православие в Молдавии, том 3, док. 9, с. 60-61.

373 Православие в Молдавии, том 3, док. 76, c. 195.

374 Православие в Молдавии, том 3, док. 9, c. 62.

375 Православие в Молдавии, том 3, док. 35, c.109.

376 Православие в Молдавии, том 3, док. 29, c. 102.

377 Православие в Молдавии, том 3, док. 76, c. 195.

378 Ibidem,c. 195-196.

379 Православие в Молдавии, том 3, док. 77, c. 197.

380 Ladaniuc V., Căpriana, în Mănăstiri basarabene, p. 21.

381 E lian Al., Moldova şi Bizanţul în secolul al XV-lea, în Cultura moldovenească în timpul lui Ştefan cel Mare, Bucureşti, 1964, p. 97-180; Popescu E., Completări şi rectificări la istoria Bisericii Moldovei şi la relaţiile cu Buzanţul în prima jumătate a secolului al XV-lea,în Credinţă şi cultură în Moldova. Vol. I. Trecut religios şi devenire creştină, Iaşi, 1995, p. 125-147.

382 E шану А., Школа и просвещение в Молдавии (ХV- начало ХVIII в.), Кишинев, 1983, с. 10-28.

383 C ojocaru Constantin C., Cojocaru Marcel C., Eftimie de Căpriana şi ucenicul său Isaia „ot Slatina”, Iaşi, 2005, 100 p.

384 MEФ, том. II, p. 172.

385 E şanu Andrei, Eşanu Valentina, Începuturile unei noi epoci culturale în Moldova (activităţi culturale şi spirituale la mănăstirea Secu în primele decenii ale sec. XVII), în RIM, 1996, nr.1, p. 5-17.

386 S ergius Ciocanu, Fortificaţii şi edificii medievale la mănăstirea Căpriana, în Arta 2008, p. 60-63.

387 S tavilă T., Ciobanu C.I., Diaconescu Tamara, Patrimoniul cultural al Republicii Moldova, Chişinău, 1999, p.190.

388 Mihail Paul, Mănăstirea Căpriana, judeţul Lăpuşna, în Mihail Paul, Mărturii, p. 181-185.

389 D ocumentul din 11 aprilie 1560 (MEФ, том I, с. 76-77).

390 S tavilă T., Ciobanu C.I., Diaconescu Tamara, Patrimoniul cultural al Republicii Moldova, Chişinău, 1999, p.187-188.

391 C iobanu Constantin, Stavilă Tudor, Icoane vechi din colecţii basarabene, Chişinău, 2000, p. 61-63, foto 20

392 Ibidem, p. 64-65, foto 21.

393 Catalogul general al manuscriselor moldoveneşti păstrate în URSSS/ Colecţia Bibliotecii Mănăstirii Noul-Neamţ (sec. XIV-XIX), Chişinău, Ed. “Ştiinţa”, 1989, p. 41-41.

394 Mihail Paul, Mănăstirea Căpriana, judeţul Lăpuşna, în Mihail Paul. Mărturii, p-181-182.

395 T omescu C., Diferite ştiri din arhiva Consiliului Eparhial – Chişinău, în AB, 1937, nr. 1-4, p.12-14.

396 Mihail Paul, Mărturii, p.211.

397 Fuştei Nicolae, Gavriil Bănulescu-Bodoni. Activităţi la mănăstirea Căpriana, în RIM, 1997, nr,3-4, p. 114-115.

398 C iobanu Ştefan, Căpriana, în Ciobanu Ştefan, Biserici vechi din Basarabia, p. 53-54.

399 P ostică Gh., Constantinescu N., Căpriana. Repere istorico-arheologice, Chişinău, 1996, p. 108.

400 Fuştei Nicolae, Gavriil Bănulescu-Bodoni. Activităţi la mănăstirea Căpriana, în RIM, 1997, nr, 3-4, p. 116.

401 Ibidem, p. 116-117.

402 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 3146, f. 5.

403 AB, 1934, nr. 3, p. 228-229 (dosar nr. 542/1813).

404 Astăzi icoana în cauză se păstrează la Muzeul Naţional de Arte Plastice al Republicii Moldova.

405 Mihail Paul, Mărturii, p 182-183;

406 ANRM, F. 208, inv.2, d. 1866, f. 11-13.

407 S tavilă T., Ciobanu C.I., Diaconescu Tamara, Patrimoniul cultural al Republicii Moldova, Chişinău, 1999, p. 178. Vezi reproduceri ale acestor icoane în Ciobanu Constantin, Stavilă Tudor, Icoane vechi din colecţii basarabene, Chişinău, 2000, p. 130, 131, foto 85, 86.

408 N egrilă V., Suruceanu D., Creaţia zugravului Gherasim şi sculptorul D. Ştefan la răscrucea sec. XVIII-XIX, în AMNIM, an. III (1993), Chişinău, 1996, p. 45.

409 Mihail Paul, Mărturii, p. 183, nr. 35.

410 Balaur Dimitrie, Bisericile din judeţul Lăpuşna. Materiale istorico-bisericeşti adunate de Dimitrie Balaur, 1928, p. 546, 599, 604-605. În manuscris BCU, Iaşi, ms.VI-74.

411 Buzilă B., Din istoria vieţii bisericeşti din Basarabia, Bucureşti-Chişinău, 1996, p. 50-53.

412 Ibidem.

413 Frăţiman J. Şt., Mănăstirile Basarabiei, în Onisifor Ghibu. De la Basarabia rusească la Basarabia românească, Bucureşti, 1997, p. 306. Sfinţii Chiric şi Iulita – Sfânta Iulita era originară din Iconia, cetate a provinciei Licaonia, a fost măritată şi a avut un fiu, Chiric. Rămasă văduvă, în timpul persecuţiilor lui Diocleţian (284-305), Iulita şi-a luat copilul care era în vârstă de trei ani şi a mers în Seleucia, pentru a scăpa de  cruzii prigonitori. În acea cetate însă era un dregător foarte aspru, Alexandru, pornit cu mânie împotriva creştinilor. Iulita a părăsit Seleucia şi s-a refugiat în Tars, dar acel nemilos dregător a ajuns şi acolo, ca trimis imperial. Tânăra mamă a fost denunţată că nu aduce ofrande zeilor romani, a fost prinsă şi adusă la interogatoriul lui Alexandru. Mărturisindu-şi cu îndrăzneală credinţa, Iulita a fost bătută cu cruzime. Se spune că în timp ce era ţinut departe de mama sa care era torturată, micul Chiric, încercând să se elibereze din strânsoare, a strigat că este şi el creştin. Înfuriat, Alexandru l-a lovit cu putere şi copilul, care căzând şi izbindu-se de perete, a murit. După ce a fost chinuită fără milă, şi mama sa avea să primească cununa muceniciei, fiind în cele din urmă decapitată (Dicţionar al Sfinţilor Ortodocşi, Bucureşti, 2000, p. 56-57).

414 P uiu Visarion, Mănăstirea Căpriana, în Puiu Visarion, Monastirile din Basarabia, p. 21; Berechet Şt., Mănăstirea Căpriana, în ACMISB, an. II, 1928, p. 89-99; Frăţiman Şt., Mănăstirile Basarabiei, în Onisifor Ghibu. De la Basarabia rusească la Basarabia românească,Bucureşti, 1997, p. 106.

415 P uiu Visarion, Monastirea Căpriana, în Puiu Visarion, Monăstirile din Basarabia, p.21
416 Vasilescu V., О vizită canonică a IPS Arhiepiscop Gurie în direcţia mănăstirii Căpriana din judeţul Lăpuşna, în Luminătorul, Chişinău, 1921,ianuarie, p. 42-46.

417 Ibidem.

418 S tănoiu D., Congresul de la Căpriana, în BOR, 1924, nr. 6 (519), p. 364-397.

419 S tănoiu D., Congresul de la Căpriana, în BOR, 1924, nr. 6 (519), p. 364-397.

420 E şanu A., Un document referitor la istoria mănăstirii Căpriana, în RIM, 1993, nr. 1, p. 54.

421 Ibidem.

422 Православие в Молдавии, том. 1, док. 56, с. 269-272.

423 Православие в Молдавии, том. 2, док. 19, с. 169.

424 Православие в Молдавии, том. 2, док. 52, с. 271. Ibidem, док. 54, с. 283.

425 Православие в Молдавии, том. 2, док. 94, с. 417.

426 E şanu Andrei ş.a., Mănăstirea Căpriana, p.349-351, doc. 213.

427 Ibidem, p. 352-353, doc. 214.

428 Ibidem, p. 353, doc. 215.

429 Райков Божидар, Кожухаров Стефан, Миклас Хайнц, Кодов Христо, Kаталог на славянските ръкописи в библиотеката на Зографския манастир в Света Гора, София, 1997, 347 с.

430 Mihail Paul, Mărturii.

431 P elin Valentina, Biblioteca mănăstirii, p. 384-389.

432 S atul Lipovăţ, judeţul Vaslui.

433 Însemnări de pe manuscrise, vol. I (1429-1750), Iaşi, 2008, p. 287.

434 C ereteu Igor, Cartea românească vechi, p. 49, nr. 9. Se păstrează la BŞCAŞM, cota 21100.

435 Însemnări de pe manuscrise, vol.II (1751-1795), Iaşi, 2008, p. 203.

436 Ibidem, p. 202.

437 BCU Iaşi. Ms. VI-74 , p. 606. Însemnări de pe manuscrise, vol. II (1751-1795), 2008, p. 64-65.

438 Pelin Valentina, Biblioteca mănăstirii, p. 389-396.

439 BCU Iaşi. Ms. VI-74 , p.601.

440 P elin Valentina, Biblioteca mănăstirii, p. 395-402.

441 D avid Al., Tipăriturile româneşti în Basarabia, p. 36.

442 P elin Valentina, Biblioteca mănăstirii, p. 403-405.

443 C ereteu Igor, Cartea românească vechi, p. 201, nr. 554.

444 P elin Valentina, Biblioteca mănăstirii, p.406-408.

445 C ereteu Igor, Cartea românească vechi, p. 236, nr. 673. Se păstrează la BNRM, cota 85630.

446 P elin Valentina, Biblioteca mănăstirii, p. 408-409.

447 Bălan Pavel, Cetăţile sufletului. Mănăstiri şi schituri basarabene, Chişinău,Ed. Arc, 2002, p. 124.

448 P elin Valentina, Biblioteca mănăstirii, p. 410-420.

449 BCU Iaşi. Ms. VI-74 , p. 553.

450 P elin Valentina, Biblioteca mănăstirii, p. 421-422.

451 Bălan Pavel, Cetăţile sufletului. Mănăstiri şi schituri basarabene, Chişinău, Ed. Arc, 2002, p. 124.

452 P elin Valentina, Biblioteca mănăstirii, p. 422.

453 C ereteu Igor, Cartea românească vechi, p. 332-333, nr. 1051. Se păstrează la BNRM, cota 56026.

454 P elin Valentina, Biblioteca mănăstirii, p.422-424.

455 Haдпись на окладе Евангелия в монастыре Киприана, в ЗOOИД, том. 1, 1844, c. 288-292.

456 Berechet Şt., Mănăstirea Căpriana, în ACMISB, an. II, Chişinău, 1928, p. 100-101.

457 Сырку П. А., Из истории сношений русских с румынами, Cпб.,1896, c.3-5.

458 ANRM, F. 220, inv. 1, d.173.

459 Berechet Şt, Mănăstirea Căpriana, în ACMISB, an.II, Chişinău, 1928, p. 101-103.

460 ASB, F. Mănăstirea Sfântul Sava-Iaşi, Dosar XXIX/10.

461 MEF, Vol. VI, p. 187-192.

462 ANRM, F. 220, inv. 1, d.515.

463 C lopotul care se păstrează până în present la mănăstirea Căpriana.

464 P etiţia mitrpolitului Gavrii din 1 noiembrie 1813, adresată generalului Garting de a transfera mănăstirea Căpriana la Casa Arhierească, în AB, 1929, nr. 3, p. 36-37.

465 Mypзакевич Н., Kиnpианский Успенский мужеский монастырь, в ЗOOИД, том 11, 1848, c. 326-327; 3aщук A. Maтepиaлы для reorpaфии и статистики России. Бeccapaбcкaя oблacть, Cnб., 1862, c. 200-203

466 Arhiva Curentă a Mitropoliei Chişinăului şi a Moldovei, D. 26/1, f. 44; 46; 106-107; 119-122; 134-135.

467 Berechet Şt., Mănăstirea Căpriana, în ACMISB, an. II, Chişinău, 1928, p. 95.

468 P ostică G., Constantinescu N., Căpriana. Repere istorico-arheologice, Chişinău, 199 6, p. 40 (Fig. 16 ) şi p.44.

469 Ibidem, p. 68, Fig. 49.

470 Ibidem, p. 40, Fig. 16.

471 D abija Nicolae, Căpriana – o Putnă a Basarabiei, în LA, 1997, nr. 32, 7 august, p. 6.

472 P ostică Gheorghe, Mănăstirea Căpriana n viziune istorico-arheologică, în Akademos, nr. 1, 2005, p. 41.

473 Ciocanu S., Fortificaţii şi edificii la Căpriana, p. 60.

474 Vezi inscripţia în limba slavonă: Ciocanu Sergius, Fortificaţii şi edificii medievale la Mănăstirea Căpriana, în Arta, 2008, p. 60.

475 D etalii privind cele 30 morminte din biserica Adormirea, vezi: Postică Gheorghe, Mănăstirea Căpriana în viziune istorico-arheologică, în
Akademos, nr. 1, 2005, p. 41-42.

476 C onstantinescu N., Un episod din istoria Moldovei sub Movileşti oglindit în vatra Mănăstirii Căpriana, în Studii de Istorie Veche şi Medievală. Omagiu Profesorului Gheorghe Postică, p. 229-230.

477 Сырку П., Из истории сношений русских с румынами, Спб., 1896, с. 10-29. Mai detaliat despre neamul Costăcheştilor şi rolul lui în istoria Ţării Moldovei, al lui Iordache Costache, pe parcursul sec. XVIII şi circumstanţele înhumării lui la Căpriana, vezi: Bacumenco L., Amăriuţei Mihai-C., Despre marele vistiernic Iordache Costache Venin şi locul său de veci de la Mănăstirea Căpriana, în Pro Basarabia – repere istorice şi naţionale, Iaşi, 2007, p. 49-62.

478 Сырку П. Из истории сношений русских с румынами, Спб., 1896, с. 19-20. Aducem mulţumiri doamnei Elena Junghietu care ne-a ajutat la traducerea din limba greacă.

479 Ibidem; Eşanu Valentina, Inscripţii istorice din incinta mănăstirii, în Eşanu Andrei ş.a, Mănăstirea Căpriana, p. 425.

480 Anterior inscripţia a fost publicată de: Berechet Şt., Mănăstirea Căpriana, în ACMISB, an. II, 1928, p. 95; Postică Gheorghe. Mănăstirea Căpriana (de la întemeiere până în zilele noastre), Chişinău, 2000, p. 40; Eşanu Valentina, Inscripţii istorice din incinta mănăstirii, în Eşanu Andrei ş.a., Mănăstirea Căpriana, p. 427-428.

481 Ibidem, p. 95; Eşanu Valentina, Inscripţii istorice din incinta mănăstirii, în Eşanu Andrei ş.a, Mănăstirea Căpriana, p. 429.

482 P ostică Gh. Mănăstirea Căpriana (I), în D Rom, 1998, nr. 1, p. 42; Eşanu Valentina, Inscripţii istorice din incinta mănăstirii, în Eşanu Andrei ş.a, Mănăstirea Căpriana, p. 429-430.

483 Ibidem, p. 43; Eşanu Valentina, Inscripţii istorice din incinta mănăstirii, în Eşanu Andrei ş.a, Mănăstirea Căpriana, p. 430-431.

484 ANRM, F. 220, inv. 1, d. 173, publicat în MEФ, тoм. I, с. 310-313.
485 Ibidem.

486 AAŞM, F. 18, inv. 10, d. 20, p. 1-1v., publicat în MEF, vol. VIII, p. 90-91, doc. 58.

487 S ava A., Documente privitoare la târgul şi ţinutul Lăpuşna, Bucureşti, 1937, p. 161, doc. 137. Mai detaliat despre neamul Costăcheştilor şi rolul său în istoria Ţării Moldovei, a lui Iordache Costache, pe parcursul sec. XVIII şi circumstanţele înhumării sale la Căpriana, vezi: Bacumenco L., Amăriuţei Mihai-C., Despre marele vistiernic Iordache Costache Venin şi locul său de veci de la Mănăstirea Căpriana, în Pro Basarabia – repere istorice şi naţionale, Iaşi, 2007, p. 49-62.

488 ANRM, F. 220, inv. 1, d. 524.

489 Сырку П., Из истории сношений русских с румынами, Спб., 1896, с. 20; Eşanu Valentina, Inscripţii istorice din incinta mănăstirii, în Eşanu Andrei ş.a, Mănăstirea Căpriana, p. 428-429.

490 Мурзакевич Н., Некролог (Димитрий Сулима), в ЗООИД, том. 11, Отд. II-III, 1850, с. 796-797.

491 D upă cel de-a Doilea Război Mondial odată cu închiderea Catedralei şi transformarea ei în sală de expoziţie a Muzeului de Arte piatra de
mormânt a lui Dimitrie Sulima a fost scoasă şi dusă la Biserica Sfântul Tiron din Chişinău, unde se află până în prezent.

492 Мурзакевич Н. Киприанский Успенский мужеский монастырь, в ЗООИД, том 11, Отделение первое. Одесса, 1848, с. 327.

493 P oştarencu Dinu, O istorie a Basarabiei în date, Chişinău, 1998, p. 104.

494 D espre alte urme ale necropolei de la Căpriana, vezi: Postică Gh., Mănăstirea Căpriana în viziune istorico-arheologică, în Akademos, nr.
1, octombrie, Chişinău, 2005, p. 38-42; Ciocanu S., Fortificaţii şi edificii medievale la Mănăstirea Căpriana, în Arta, 2008, p. 58-60.

495 S -au păstrat şi au fost publicate importante pomelnice de la mănăstirile Bistriţa (Bogdan D.P., Pomelnicul Mănăstirii Bistriţa, Bucureşti, 1941), Moldoviţa (Scarlat Porcescu, Pomelnicul triptic de la mănăstirea Moldoviţa, în MMS, an XXXIX, 1963, nr. 7-8.), Bisericani (Elena Linţa, Pomelnicul de la Bisericani, în Romanoslavica, XIV, 1967) ş.a., publicaţii care ne-au servit ca modele de cercetare a pomelnicul de la Căpriana. Despre valoarea documentară şi istorică a pomelnicelor medievale româneşti vezi: Agache, Dumitru. Pomelnicele bisericeşti. Valoare documentară şi semnificaţie istorică, în: Credinţă şi cultură în Moldova, vol. III. Cultură creştină şi simţire românească, Iaşi, 1995, p.5-12.

496 C iobanu Ştefan, Căpriana, în Ciobanu Şt., Biserici vechi din Basarabia, p. 54.

497 N egruţă Vasile, Pomelnicul mănăstirii Căpriana – un valoros monument de istorie şi cultură, în Arta, Chişinău, 2001, p. 31-35.

498 Ibidem, p.31.

499 C are la data întocmirii pomelnicului era înscris primul în lista pentru pomenire a celor vii, fapt care ne-a determinat să considerăm că la data confecţionării acestei copii-redacţii a pomelnicului ţarul era în viaţă.

500 Lista integrală a înaltelor feţe împărăteşti şi a monahilor vezi în studiul lui V. Negruţă, p. 32

501 N egruţă Vasile, Pomelnicul mănăstirii Căpriana – un valoros monument de istorie şi cultură, în Arta, Chişinău, 2001, p. 32.

502 Vezi: Eşanu A. Eşanu V. Fuştei N., Stareţii mănăstirii Căpriana (sec. XV-XX), în RIM, 1996, nr. 3, p. 55-72.

503 Lista integrală vezi studiul lui V. Negruţă, p. 32-33. De exemplu se cunoaşte că unul dintre cele mai vechi pomelnice ale bisericii (mănăstirii) cu hramul Sfântul Nicolae din Rădăuţi a ajuns până în zilele noastre doar într-o copie târzie de la sf. sec. XVIII. (Rezuş Petru, Contribuţii la istoria oraşului Rădăuţi, Bucureşti, 1975, p. 56).

504 C iobanu Ştefan, Căpriana, în Ciobanu Ştefan, Biserici vechi din Basarabia, p. 54; Textul integral al pomelnicului vezi Negruţă Vasile, Pomelnicul mănăstirii Căpriana – un valoros monument de istorie şi cultură, în Arta, Chişinău, 2001, p. 32-33.

505 P ostică Gheorghe, Constantinescu Nicolae, Căpriana. Repere istoricoarheologice, Chişinău, 1996, p. 32.

506 G orovei Şt., Note istorice şi genealogice cu privire la urmaşii lui Ştefan cel Mare, în SMIM, vol. VIII, 1975, p. 192.

507 U rsu I., Ştefan cel Mare, Bucureşti, 1925, p. 70, 280.

508 E şanu A., Eşanu V., O ipoteză privind căsătoria lui Alexandru, fiul lui Ştefan cel Mare, în Cultură şi politică în Sud-Estul Europei (sec. XV-XX). Materialele sesiunii ştiinţifice din 1 septembrie 2010. Coord. Andrei Eşanu, Constantin Iordan, Chişinău, p. 7-15.

509 DRH A, vol. III, 1980, p. 407-409, doc. 230 şi următoarele.

510 Vezi integral numele incluse în pomelnic: Negruţă V., Pomelnicul mănăstirii Căpriana – un valoros monument de istorie şi cultură, în Arta, Chişinău, 2001,p. 31-33

511 ANRM, F.220, inv.1,d. 832.

512 Vezi de exemplu: Pomelnicul mănăstirii Bistriţa. Publicat de Damian P. Bogdan, Bucure;ti, 1941, 164 p.

513 Vezi nota de la documentul din 1544 (ANRM, F. 220, inv.1, d. 36, f. 1, lv.; DIR A, veacul XVI, vol. I, p. 605-607. Document îndoielnic.)

514 Vezi documentul din 13 mai 1812 (Sava A., Documente privitoare la târgul şi ţinutul Lăpuşna, Bucureşti, 1937, p. 264-273).

515 MEF, Vol. VIII, p. 103-104, doc. 73.

516 Vezi documentul din 9 mai 1725 (AAŞM, F. 18, inv.10, d. 20, f. l, 1 v.).

517 S ava A., Documente privitoare la târgul şi ţinutul Lăpuşna, Bucureşti, 1937, p. 12., Boga L.T., Documente basarabene, XI, Chişinău, 1930, p. 17, doc. XI. p. 13-19.

518 G hibănescu Gh., Surete şi izvoade, vol. 18, p. 17

519 T omescu C., Diferite ştiri din Arhiva Consiliului Eparhial Chişinău, în AB, 1937, nr. 1-4, p. 14.

520 S ava A., Documente privitoare la târgul şi ţinutul Lăpuşna, Bucureşti, 1937, p. 267.

521 ANRM, F. 220, inv. 1, d. 36, f. 1, 1v.

522 ANRM, F. 205, inv. 1, d. 4435.

523 Ibidem.

524 ANRM, F. 205, inv.l, d. 2802, f.5.

525 ASB, F. Mănăstirea Sfântul Sava, Iaşi, XXIX/ 10.

526 Berechet Şt., Mănăstirea Căpriana, în ACMISB, an. II, 1928, p. 108-109.

527 C iocanu Sergius, Sigilii ecleziastice din Basarabia, în Simpozion de numismatică organizat în memoria martirilor căzuţi la Valea Albă, la împlinirea a 55 de ani (1476-2001). Chişinău, 13-15 mai 2001, Bucureşti, 2002, p.231-232.

528 Eşanu A., Un document referitor la istoria mănăstirii Căpriana, în RIM, 1993, nr. 1, p. 54.

529 În listă sunt incluşi pentru anii 1813–1837 şi unii arhimandriţi economi, deoarece în timpul arhiepiscopatelor lui G. Bănulescu-Bodoni şi
Dimitrie Sulima de jure erau stareţi, totuşi de facto funcţia de stareţ era îndeplinită de cei dintâi.

,

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com