Header image

Mănăstirea “Învierea Domnului”, or. Briceni

Mănăstirea “Învierea Domnului”, or. Briceni

MD, 4701 or. Briceni

Tel: (+373) 247-94-289; GSM: (+373) 688-99-937;

Stareţă – egumena Daniela (Mereuţă)

Așezare: la aprox. 225 km N de Chisinau, lângă Briceni (nordul Basarabiei)

A fost întemeiată în aprilie 2000 pe locul sanatoriului Dumbrava din pădurea Briceni. Pe 28 mai 2000 are loc sfintirea paraclisului cu hramul Sfantul Mare Mucenic Ciprian. Clădirea clubului fostului sanatoriu a fost transformată în biserică, cu hramul Învierea Domnului.

– Mănăstirea „Învierea Domnului” a fost întemeiată spre sfârşitul anului 1999, de către regretatul Prea Sfinţitul Dorimedont, Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească. El este ctitorul acestei mănăstiri, cel care nu a lăsat ca aceste locuri, unde altădată s-a dat slavă lui Lenin, să rămână părăginite şi delăsate. Se vede clar că alegerea a fost de la Dumnezeu, pentru că acest teritoriu, acest areal este împânzit de secte. Mai-marii zilei vroiau să creeze aici un centru de iniţiere a sectarilor. Dar Prea Sfinţitul Dorimedont a fost cel care prin rugăciunea de la Dumnezeu, a obţinut acest teren pentru a înfiinţa o mănăstire cu hramul Învierii Domnului. Trebuie să vă spun că mănăstirea a fost înălţată în cinstea Mântuitoruluinostru Iisus Hristos, Salvatorul Omenirii. Iniţial, a fost deschisă ca mănăstire de călugări, dar, din considerentul că s-au adunat puţini vieţuitori, în 2001 a fost redeschisă ca mănăstire de călugăriţe. Acum suntem cinci vieţuitoare.

Fragment dintr-un interviu cu Maica Stareță:

Maica Daniela: Puţini vin să-L caute pe Dumnezeu în inima acestei păduri
– Da, foarte multă lume ne întreabă de ce suntem atât de puţine. Dar vreau să vă spun că a-L căuta pe Dumnezeu, a fi ostaş în armata de geniu a Mântuitorului este un lucru pe care nu prea mulţi şi-l doresc. Chiar şi colindele noastre româneşti spun că din slujba Domnului fug şi mici, şi mari. N-aş vrea s-o spun pe ton prea pesimist, dar este adevărat că astăzi toţi caută să trăiască comod, să le fie bine, să aibă nume bun. Ca să obţină aceste lucruri, să se realizeze în acest plan trebuie să fie în vârtejul vieţii de zi cu zi, să fie în lume, în încingerea şi alertele lumeşti. Respectiv, puţini vin să-L caute pe Dumnezeu în inima acestei păduri. Într-o perioadă am fost aici, la mănăstire, mai multe surori, unele însă nu au putut să reziste. Principalul motiv este clima foarte aspră. Toamna încep frigurile şi umezeala şi, dacă ai o neputinţă trupească, este cam greu să rezişti. Dar unele nu au mai putut să rămână aici şi din cauza dezastrului din jur, din cauza dărâmăturilor, a grămezilor de gunoi. Nu este prea uşor nici pentru noi, câteva suflete plăpânde, absolvente a seminarului teologic, şi care facem parte din ceata Domnului, de care chiar Prea Sfinţitul Dorimedont, Dumnezeu să-l ierte, se bucura foarte mult.

– Îi simţiţi şi acum prezenţa Prea Sfinţitului în adormire Dorimedont?

– Sigur. Ba mai mult. Când am venit iniţial aici era foarte greu. Locul era pustiu, surorile se temeau să meargă prin clădirile alăturate în care ţineam lemnele de foc sau ceea ce mai aveam noi pe lângă gospodărie. Toate acoperişurile erau sparte, lemnele erau mereu umede. Şi în camera în care luam masa ploua: la un capăt de masă ţineam un lighean în care picura apa din tavan, iar la alt capăt de masă stăteam noi şi mâncam la trapeze. Peste un timp oarecare se schimba unghiul de scurgere a apei şi ploua la celălalt capăt, atunci şi noi ne mutam locul. Nu avem un colţ în care să ne rugăm. Ne-a fost greu. Abia în vara asta, de când Prea Sfinţitul Dorimedont nu mai este printre noi, lucrurile au prins a se schimba în bine. Dumnezeu ne-a ajutat să reparăm podul şi am ridicat crucile pe biserică.

Simţim rugăciunea Prea Sfinţitului Dorimedont la pristolul Celui Prea Înalt

Noi simţim, cu adevărat, rugăciunea Prea Sfinţitului Dorimedont la pristolul Celui Prea Înalt. Lucrările care s-au făcut vara asta, practic, le-au depăşit pe toate cele care s-au reuşit în ultimii patru ani. Şi mai mult, am simţit sprijinul rugăciunii Prea Sfinţitului Dorimedont câteva zile în urmă, când am sărbătorit hramul bisericii de vară.
A venit multă lume printre care şi clerici din Rusia, Bucovina şi Ucraina. La Liturghii am constituit o unitate de duh şi după liturghii fiecare preot a mărturisit acest lucru. A venit chiar şi părintele pe care l-am avut duhovnic pe tot parcursul studenţiei mele, părintele Agafonie. Şi am simţit atunci, în timpul şi după Sfânta liturghie o mărire de suflet, o împlinire, o bucurie de nedescris, la aceeaşi intensitate ca şi în timpurile când Prea Sfinţitul era cu noi.
În mod deosebit ne ajută creştinii din Bucovina şi din zona de codri a Moldovei

– Cine însă vă ajută din punct de vedere material, pentru că asemenea construcţii costă, totuşi, enorm?

– Avem foarte mulţi binevoitori şi oameni cu inimă mare care ne ajută mai mult spiritual. Acesta este cel mai mare sprijin. Cea mai mare strădanie o depune părintele Agafonie, care, deşi are o vârstă înaintată, ne-a ajutat în mod special la înălţarea clopotniţei. Sunt cheltuieli, cu adevărat, dar cu ajutorul lui Dumnezeu reuşim să le suportăm. Avem mulţi susţinători în regiunea Cernăuţi, din raionul Storojineţ, vin părinţii de acolo şi enoriaşii. Vin foarte mulţi pelerini, la hram, în fiecare an. Merg pe jos, trec peste orice graniţă, orice vamă fiind călăuziţi de Sfânta Cruce.
Aşteptăm mulţi oaspeţi şi pe data de 2 octombrie, atunci când Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte pe Sfântul Mucenic Dorimedont, ocrotitorul Prea Sfinţitului episcop.
Facem apel către toată lumea de bună-credinţă: dacă au bunăvoinţă şi dragoste, să vină şi să sprijine singura mănăstire cu hramul Învierea Domnului din Republica Moldova. Îi aşteptăm şi ne rugăm cu pocăinţa Domnului nostru Isus Hristos.

– Vă mulţumim pentru acest interviu.

Sursa text: www.eparhia-edinet.md

© Foto: Pr. Mihail Bortă

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com