Header image

Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului”, s. Răciula, r. Călăraşi

23:23, luni, 14 iulie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , ,

Hram: „Naşterea Maicii Domnului”
Stareță: monahia Eustafia (Rotari)
Adresa: s. Răciula, r. Călăraşi

Date de contact: MD-4434, s.Răciula. r. Căşăraşi
Tel.0244-64-256, mob.0792-94-266

Aşezare: la aprox. la 45 km NV de Chişinău sau la 10 km de Călăraşi

Mănăstirea Răciula îşi află aşezarea în pitoreasca zonă a Codrilor Orheiului, într-o vale dintre două şiruri de coline împădurite, numită Valea Ichelului, formând centrul salului Răciula, situat la 56 km de Chişinău şi 11 km de gara Călăraşi pe malul râului Ichel.

Istoria întemeierii

Prima atestare documentară a Mănăstirii Răciula se referă la anul 1798, când preoţii loan Hare şi Leontie Bârânacul, răzeşii Andrei Roşea, loniţă Roşea, Simion Stratan, Constantin Stratan ş.a., prin Danie întărită prin Carte Domnească de Voievodul Ţării Moldovei Constantin Alexandru Ghica, au dăruit o parte din moşia satului Nişcani în scopul întemeierii în poiana Răciula a unui schit de călugări, închinat Maicii Domnului „…pentru pomenire sufletelor răposaţilor moşilor noştri, a părinţilor, şi a noastre ca să fim pomeniţi pururea la sfântul jartvelnic, şi de acum înainte să aibă a stăpâni acest schit,… cu bună pace în vecifiindcă s-au dat sfintei biserici, apoi a bisericii în veci trebui să rămâie…”

întemeierea mănăstirii în acele vremuri mai este confirmată şi de un alt document – Cartea de blăstăm dată schitului de Mitropolitul Viniamin în anul 1804 asupra tuturor celor care fără frica lui Dumnezeu vor atenta asupra pămînturilor mănăstirii.

Arhivele ne mai mărturisesc că prima biserică cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” împreună cu clopotniţa au fost construite de călugări pe la 1798 din nuiele lipite cu lut şi acoperite cu paie, clopotniţa având patru clopote. Primul stareţ al schitului a fost ieromonahul Irineu. Modul de viaţă monahală în schit era de tip ideoritmic, adică fiecare călugăr se întreţinea din propria muncă şi avea propria chilie, care de fapt era o căsuţă cu două cămăruţe, construită din nuiele şi lut, acoperită cu stuf.

în anul 1811 schitul a fost transformat în schit de călugăriţe. Aici au fost aduse maicile de la schitul Mana de pe lângă Mănăstirea Churchi. Ele au continuat acelaşi mod de viaţă călugărească. Prima stareţă a fost monahia Anisia. Pe atunci schitul avea în posesie o livadă şi o moară pe râul Ichel.

în anul 1822, când schitul era condus de stareţa Olimpiada, a fost ridicată din lemn şi acoperită cu şindrilă biserica de iarnă cu hramul „Sf. Nicolae” împreună cu trapeza, iar în 1845 stareţa Eufrosinia, cu ajutorul ctitorilor a construit din piatră, pe un loc nou, biserica de vară acoperită cu Jmotui mttmtttnt tablă, precum şi o casă în afara schitului.

Începând cu anul 1854, pe timpul stăreţiei monahiei Olga în bisericile schitului a fost introdusă oficierea slujbelor în limba română.

În anii 1855-1860, pe timpul stăreţiei egumenei Veniamina, a fost înălţată pe un loc nou biserica de iarnă, cea veche fiind distrusă de vremuri, iar în anii 1907-1910, pe timpul stăreţiei egumenei Eugenia, a fost rezidită biserica de vară, fiind clădită din piatră şi acoperită cu tablă de zinc. Aceste biserici s-au păstrat până în zilele noastre. S-au păstrat şi prestolurile vechilor biserici, astăzi ocrotite şi îngrijite cu dragoste de către maici si surori.

În anul 1878 în schit a fost deschisă o şcoală primară pentru fetiţe orfane din familii de clerici şi fetiţe din familii sărace din localitate.

În perioada interbelică mănăstirea s-a numit „Sfânta Mănăstire Oltea Doamna”, în numele cinstitei mame a Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt. Hotărârea de schimbare a numelui a fost adoptată de Soborul stareţilor şi stareţelor mănăstirilor şi schiturilor din Eparhia Chişinăului, care a avut loc la 3 august 1938 sub preşedinţia Î.P.S. Efrem. Acest nume mănăstirea l-a purtat până după război.

Calvarul

Începând cu anul 1940, odată cu instaurarea puterii sovietice in Basarabia, Mănăstirea Răciula trece prin încercări dramatice. Aproape în fiecare an i se tăia din terenurile agricole, iar impozitele deveneau insuportabile. Politica de suprimare a credinţei ortodoxe creştine de către regimul sovietic se manifesta în mod deosebit în Basarabia, deoarece Biserica Ortodoxă şi mai ales mănăstirile ei prezentau focare puternice de cultură şi conştiinţă naţională, incompatibile cu ideologia comunistă.

Momentul culminant al represiunilor pentru Mănăstirea Răciula s-a produs la 2 iulie 1959, când mănăstirea, după o confruntare violentă de zece zile, a fost închisă. împotriva vieţuitoarelor mănăstirii, susţinute de credincioşii din localitate şi din satele vecine, au fost aduşi 500 de miliţieni şi ostaşi înarmaţi. în urma confruntării a fost ucis Simion David, iar llarion Mocreac, Dionisie Daniţa şi Gheorghe Porcari – grav răniţi. Mai apoi opt persoane au fost condamnate la diferite termene de detenţie. în acea zi turla bisericii de vară a fost dată jos cu ajutorul unui tractor, iar biserica transformată în sală pentru nunţi şi cumătrii, mai târziu devenind depozit al colhozului din localitate.

Tezaurul bisericesc al mănăstirii a fost ars în Dealul Călăraşilor. Averea mănăstirii, care consta din 35 ha teren agricol, livadă, vie, două case, corp de chilii, stăreţie, trapeza, trei clădiri auxiliare, cinci grajduri, vite mari cornute, oi, porci, cai, etc., a fost transmisă în posesia colhozului din localitate. Din cele 230 vieţuitoare ale mănăstirii (98 călugăriţe şi 132 surori) 30 au plecat la rude, iar cele rămase au fost impuse să lucreze pe câmpurile colhozului.

Datorită faptului că vieţuitoarele mănăstirii aveau propriile căsuţe-chilii, duhul mănăstiresc şi candela credinţei au păstrat focul dragostei faţă de Dumnezeu în inimile celor ce şi-au închinat viaţa lui Hristos.

Renaşterea

La plinirea vremurilor de ispită, în 1989, odată cu colapsul ideologiei comuniste, s-au plinit şi aşteptările celor ce au păstrat în inimi credinţa creştină ortodoxă – mănăstirile şi bisericile au început să fie întoarse credincioşilor. Mănăstirea Răciula şi-a reînceput viaţa monahală prin restaurarea bisericii de iarnă de către călugăriţe şi credincioşii din localitate sub îndrumările egumenei Eustafia, numită ulterior stareţă. în anul 1990 mănăstirea a fost reînregistrată oficial, având deja peste 70 de vieţuitoare, iar in anul 1994 a fost sfinţită biserica de vară.

În prezent Mănăstirea Răciula prezintă un întreg complex monastic, recunoscut drept Monument de istorie şi arhitectură naţională prin includerea în Registrul Monumentelor Republicii Moldova, ocrotite de stat. Complexul cuprinde două biserici, stăreţia, două corpuri de chilii, două trapeze, o bucătărie cu dependinţe, o gospodărie auxiliară, bine organizată, 75 case-chilii şi 4,5 ha teren agricol. Cele 75 case-chilii sunt situate de ambele părţi ale bisericilor, creând o compoziţie liberă. Din cele circa o sută de vieţuitoare ale mănăstirii, cele mai în vârstă locuesc în aceste chilii, fiecare cu gospodăria ei privată. Celelalte locuiesc în cele două corpuri de chilii, ducând o viaţă monahală de obşte.

Pe lângă frumoasele slujbe ce se săvârşesc în bisericile mănăstirii, maicile şi surorile, îndeplinind cu stricteţe rânduiala monahală, ale cărei elemente esenţiale sunt ascultarea, rugăciunea şi postul, mai au şi diferite ocupaţii. Iarna aici se lucrează broderii, tricotaj, cusături, picturi, etc., iar vara, pe lângă munca câmpului ele se mai ocupă cu grădinăritul şi cultivarea livezii.

Mulţumită strădaniei obştei monahale, cârmuită cu multă dăruire de sine de către cuvioasa stareţă, egumena Eustafia, ajutată de soborul mănăstiresc, consiliul administrativ, duhovnicul, egumenul Pafnutie, în mănăstire se desfăşoară o bogată activitate economică.

În ultimii ani atât organizarea mănăstirii, cât şi felul de trai al călugăriţelor şi surorilor s-a schimbat în bine. Au sporit averile. în anul 1998 mănăstirii i s-a retrocedat fosta ei odaie. Biserica de iarnă, stăreţia şi două corpuri de chilii se încălzesc cu gaz natural, adus în mănăstire de către omul de afaceri Dimitrios Zissis, tatăl ctitorei mănăstirii Răciula, domniţei Valentini-Lambrini Zissis. S-au făcut reparaţii la diferite obiective, s-a construit un nou corp de chilii recent dat în exploatare. Cu propriile mijloace mănăstirea şi-a răscumpărat douăzeci şi trei case-chilii. într-un cuvânt, aici sunt toate cele necesare unei vieţi monahale adevărate, care este în continuă dezvoltare şi îmbunătăţire.

Valoarea istorică și culturală

În aspect arhitectural locul central în Mănăstirea Răciula îl ocupă biserica de vară cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”. Biserica este fără pridvor, iar turnul clopotniţei are trei niveluri şi e situat deasupra pronaosului. Turla principală indică naosul. Naosul şi pronaosul, încoronate cu două turle diferite, sunt amplasate pe o axă compoziţională închisă, longitudinală. Biserica are lungimea de 23m şi lăţimea de 15m.

Biserica de iarnă cu hramul „Sf. Nicolae” are un frontispiciu simetric cu fragmentare verticală a suprafeţelor parametrului şi cu un număr impar de axe compoziţionale. Cornişele ancadramentelor sunt legate printr-o compoziţie liniară orizontală. Biserica are lungimea de 20m şi lăţimea de 15 m.

Ambele biserici au contraforturi şi frontoane semicirculare caracteristice formelor stilistice tradiţionale moldoveneşti şi sunt împodobite cu catapetesme şi icoane preţioase. O mare parte din icoane sunt de provenienţă autohtonă, tehnicile în care au fost pictate reflectă şcoala moldovenească de iconografie.

În mănăstire se păstrează cu sfinţenie părticelele Sfintelor Moaşte ale nouăsprezece sfinţi şi icoana cu părticica Moaştelor Sf. Mare Mucenic Eustafie.

O valoare de mare preţ o prezintă epitaful vechi reîntors mănăstirii la redeschidere de către arhimandritul Iosif (Gargalâc), care în vremurile grele pentru credinţă l-a păstrat cu grijă şi sfinţenie.

Recent în mănăstire a fost deschisă o bibliotecă, care cuprinde cărţi de slujbă, literatură religioasă şi de cultură generală, precum şi cărţi vechi bisericeşti, ferite cu dragoste de călugăriţe de la distrugere.

într-un mic muzeu sunt expuse obiecte vechi de artă şi de artă cultură bisericească, multe din ele fiind lucrate în lemn de egumenul Antonin, care timp de 28 ani a fost duhovnic al mănăstirii.

Pe teritoriul mănăstirii s-a păstrat casa călugăriţei Eliconida (Elena Grosu), construită de către fratele ei Î.P.S. Gurie (Grosu), Mitropolit al Basarabiei în anii 1920-1936.

Mănăstirea Răciula, aşa cum se prezintă astăzi cu valorile ei istorice şi culturale, a fost şi rămâne un izvor de spiritualitate, artă şi cultură, a cărei existenţă este legată de trecutul ţării şi al poporului. Ea a fost şi rămâne a fi un loc de aleasă şi desăvârşită viaţă bisericească, de frumoase virtuţi creştineşti, de evlavioase slujbe religioase, pildă de viaţă creştinească; un adăpost de cele mai curate suflete, cu cele mai înalte aspiraţii.

În diferite perioade, în împrejurări mai grele, fie de boală, fie de cumpănă în viaţă, localnicii, locuitorii satelor din împrejurimi, pelerini vin la mănăstire pentru rugăciuni şi îşi găsesc aici mângâiere sufletească.

În prezent Mănăstirea Răciula este condusă de Prea Cuvioasa Stareţă, egumena Eustafia, care are un merit deosebit în procesul de renaştere al mănăstirii.

Egumena Eustafia (numele laic Eudochia Rotari) s-a născut la 14 martie 1925 în s.Bălţaţi, judeţul Chişinău. La mănăstire a fost adusă la vârsta de 6 ani de către mătuşa sa, monahia Aftalia, sora tatei. A absolvit şcoala de şapte clase din satul Răciula, apoi a învăţat la şcoala eparhială de surori de caritate, care la început se afla în Mănăstirea Frumoasa, iar mai apoi în oraşul Chişinău.

Întorcându-se la mănăstire, datorită calităţilor intelectuale şi vocale, a cunoştinţelor acumulate în anii de studii, a fost numită în vrednicia de regent de cor şi secretară a mănăstirii. Păstrând cu devotament pe parcursul anilor de ispită duhul monahismului, cultivat în anii copilăriei şi tinereţii, a primit călugăria în anul 1987.

în anul 1989, la redeschiderea mănăstirii, a fost numită stareţă, apoi ridicată în cinul de egumenă. Fiind înzestrată de la Dumnezeu cu mult har duhovnicesc, cu talent de bun gospodar şi organizator, egumena Eustafia conduce mănăstirea cu multă chibzuinţă şi pricepere, demonstrând roade fructuoase duhovniceşti, culturale şi economice. Pentru meritele obţinute întru renaşterea şi dezvoltarea vieţii monahale, egumena Eustafia a fost decorată de către Î.P.S. Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi întregii Moldove cu Crucea cu Pietre Scumpe, cu Ordinul „Cuv.Daniel al Moscovei” şi cu Ordinul „Cuv.Parascheva” de gradul II.

Pe parcursul anilor Mănăstirea Răciula s-a bucurat mereu şi se bucură în continuare de sprijinul acordat de către ctitori, binefăcători şi mulţi iubitori întru Hristos, creştini ortodocşi, care cu Dumnezeiască râvnă, prin donaţii, ajutoare, prin munca sa au susţinut prosperarea mănăstirii, atât în plan spiritual, cât şi financiar.

Întreaga obşte monahală aduce mulţumiri tuturor creştinilor de dreapta credinţă, care au ajutat şi ajută sfântul locaş, totodată şi celor care şi-au adus prinosul la apariţia acestei succinte ediţii despre Mănăstirea Răciula, întru propăşirea ei duhovnicească, culturală şi economică, întru Slava Domnului şi Prea Sfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi Pururea Fecioarei Maria.

Contact Form Powered By : XYZScripts.com