Header image

Mănăstirea Noul Neamț la 150 de ani de la întemeiere

14:42, duminică, 26 ianuarie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , , , , , , , , ,

Ca urmare  la hotărîrile şi activitatea tîlhărească (cum a fost numită de stareţul Andronic),  a Guvernului  lui Cogălniceanu din timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza (anii 1859),  unii monahi ai mănăstirii Neamţ, părăsescVechea Lavră şi se refugiază pe teritoriul dintre Nistru şi Prut şi anume, pe moşiile ce aparţineau mănăstirii Neamţ, satul Chiţcani şi Copanca.

Aici confruntîndu-se cu mari greutăţi, totuşi, au reuşit ca să întemeieze o mănăstire, care să aibă aceeaşi rînduială, cum a fost lăsată de cuviosul Paisie Velicicovski  (1794). Astfel, prin stăruinţa igumenului Teofan  (Cristea) a fost acceptată hotărîrea de către Sfîntul Sinod al B.O.Ru. de a fi întemeiată Mănăstire. Prin decretul împăratului Alexandru al II-lea 13 (26) ianuarie, 1864, se aprobă proiectul referitor la „înfiinţarea Mănăstirii Sf. Înălţări, Noul-Neamţ, de  obşte, pentru bărbaţi, pe teritoriul satului Chiţcani ”.

Primul stareţ a fost ales ieromonahul Teofan (1864-1883), în calitate de  egumen s-a ostenit mult pentru sfîntul locaş. Prima sa  dorinţă  a  fost aceea de a avea în mănăstire o icoană a Maicii D omnului asemenea celei de la Lavra Vechiul Neamţ. Ca să fie ca ocrotiroare locaşului şi tuturor vieţuitorilor din mănăstire. Icoana s-a proslăvit prin multe faceri de minuni. Avînd strînse legături de prietenie cu alte Biserici surori, în anul 1866, patriarhul Ierusalimului Kiril al II-lea, donează mănăstirii o cruce de argint în care se afla o părticică din Lemnul Sfintei Cruci, cum şi părticele din moaştele Sf. Modest, Sf. Haralambie şi altor sfinţi. Tot datorită ostenelilor şi legăturilor de prietenie pe care le avea stareţul Teofan, patriarhul Ioachim al III-lea al Constantinopolului, jertfeşte mănăstirii cîteva părticele de sfinte moaşte. Acestea  toate au fost aşezate într-un chivot aurit care se află şi astăzi. În timpul egumeniei acestui stareţ a fost construită biserica mare a Sfintei Înălţări  (1867-1878).

Fiind un mare ascet şi foarte atent la starea sa lăuntrică, stareţul Teofan urma paşii părinţilor ce i-a cunoscut în  mănăstirea Vechiul Neamţ. Chiar şi mai mult: fiind nepot, pe linie duhovnicească  al cuviosului  Paisie Velicicovski se stăruie să-i urmeze învăţăturile precum  şi viaţa. La sfîrşitul sec. al XIX-lea, începutul sec. al XX-lea  la mănăstirea Optina se publică vieţile unor  părinţi cu trăire  înaltă duhovnicească, însă necanonizaţi, printre ei se află şi stareţul Teofan. Ceea ce vorbeşte că sfinţenia vieţii  egumenului Teofan era foarte răspîndită în Rusia.

Al doilea stareţ care urmează la conducerea mănăstirii Noul-Neamţ este arhimandritul Andronic (Popovici), numit şi „ultimul cronicar”. Crescut şi educat în mănăstirile  Neamţu şi Secu, unde mai tîrziu ajunge şi duhovnic. Alături de egumenul Teofan, participă la fondarea mănăstirii Noul-Neamţ. Este  cunoscut ca om de înaltă statură duhovnicească şi cărturărească. A lăsat o comoară nepreţuită şi anume, biblioteca  cu mulţimile de cărţi şi manuscrise.

Datorită ostenelilor Frăţiei Misionare Ortodoxe „Sf. Ciprian”, ce activează în Eparhia noastră de Edineţ şi Briceni, autobiografia acestui stareţ a fost scoasă din arhiva Naţională a Republicii Moldova, unde astăzi se păstrează mai toate  manuscrisele, şi a văzut lumina tiparului, din care citindu-o ne putem bine da seama de ostenelile acestui mare nevoitor. Iubitor al operelor Sfinţilor Părinţi a lăsat după sine o bibliotecă destul  de bogată, în jur la 3000 de cărţi şi 146 de  manuscrise. Şi dacă e să adăugăm cele 60 de cărţi scrise de mîna sa proprie.

În 1893 shiarhimandritul Andronic se trece la cele veşnice şi urmează în scaunul igumeniei ieromonahul Gherman. Prin stăruinţa stareţului Gherman a fost construită biserica de iarnă  în cinstea Adormirii Maicii Domnului (1902-1905) şi clopotniţa (1913-1914).

O mare importanţă stareţul Gherman dădea şi educaţiei tinerilor în duhul ortodox. Aşa că în anul 1900 pe teritoriul  mănăstirii se deschide o Școală Duhovnicească.

În ciuda tuturor greutăţilor pe care le întîmpina mănăstirea în diferite perioade, totuşi, aici au trăit şi s-au nevoit  părinţi cu viaţă sporită (duhovniceşte).

În perioada stareţiei arhim.  Gherman mănăstirea Noul-Neamţ este vizitată de către poetul Alexei Mateevici, unde lasă şi cîteva versuri dedicate mănăstirii. Tot în această perioadă, în 1913 arhim. Gurie Grosul tipăreşte în limba rusă „Istoria mănăstirii Noul-Neamţ”.

În perioada interbelică mănăstirea Noul-Neamţ îşi continuă activitatea ei, necătînd la toate evenimentele ce se petrec (războiul I Mondial; după 1918 teritoriile  dintre Nistru şi Prut sînt luate iarăşi în stăpînirea României; schimbarea calendarului în 1924…). După 1945 asupra mănăstirii vin nori grei, iar în 1962  mănăstirea este închisă Timp de 28 de ani, pînă în 1990 pe teritoriul mănăstirii a  activat spitalul pentru bolnavii de tuberculoză.

Renașterea mănăstirii începe la sfârșitul anilor 1980. În 1989 a fost redeschisă biserica Adormirii Maicii Domnului (ca biserică de enorie). Mănăstirea a fost redeschisă în 1990 cu binecuvîntarea mitropolitului Vladimir și prin străduința episcopului de atunci al Benderului Vichentie (Moraru), vicarul eparhiei Chișinăului (în prezent mitropolit de Tașkent și Uzbekistan). Tot în 1990 Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii Alexei II (1990-2009) la raportul mitropolitului Vladimir îl desemnează stareț al mănăstirii pe ieromonahul Dorimedont (Cecan), pe atunci nevoitor în Lavra Sfintei Treimi a Cuviosului Serghie din Serghiev Posad (Rusia) (în 1998 arhimandritul Dorimedont a fost desemnat și hirotonit episcop al nou-înființatei eparhii de Edineț și Briceni. Cu străduința și ostenelile starețului Dorimedont mănăstirea a început a se renaște din ruine, scriindu-și o nouă pagină de istorie. În urma unui grav accident rutier episcopul Dorimedont a trecut la Domnul la 31 decembrie 2006). După alegerea la catedra de Edineț și Briceni a Episcopului Dorimedont, stareț – a fost numit Arhimandritul Paisie (Cecan) care-și duce ascultare pînă în prezent.

În 1990 pe lângă mănăstirea Noul-Neamț a fost deschisă o Școală Duhovnicească, care în 1991 a fost reprofilată în Seminarul Teologic „Cuv. Paisie Velicikovski” (în 1996 a fost denumit Seminarul Teologic de Chișinău. În anul 2001 Seminarul Teologic a fost închis). Datorită faptului că aici activa Seminarul Teologic, o mare majoritate a preoților din țara noastră au primit cunoștințele teologice necesare și educația duhovnicească anume în această sfântă mănăstire.

În 1994 pe teritoriul mănăstirii Noul-Neamț a fost pusă piatra de temelie a unui paraclis în cinstea Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Noul-Neamț (din 1962 și până în prezent această Sfântă Icoană (se prăznuiește la 11 / 24 octombrie) se află în mănăstirea Căldărăușani de lângă București).

În acest paraclis și este înmormântat primul stareț al mănăstirii de după redeschidere – episcopul de Edineț și Briceni Dorimedont.

Pe teritoriul mănăstirii Noul-Neamț găsim o bogată bibliotecă și un impresionant muzeu de istorie a mănăstirii.

Astfel acest sfânt așezământ poate iarăși umple cu cuvântul Evangheliei orice suflet iubitor de Dumnezeu, iubitor de rugăciune curată. Mănăstirea Noul-Neamț a devenit locul de retragere a multor creștini dornici de  a trăi pe deplin adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu, înţelegând că aici, în casa Domnului, sălăşluieşte pacea, iubirea în libertate, adevărul…

Intrând în mănăstire, omul este chemat să vadă şi să simtă că aici este adăpostul, refugiul, locul unde el nu are duşmani, ci toţi sunt în jurul lui prieteni, fraţi, împreună-nevoitori în Domnul…

Însufleţiţi de acest adevăr al Ortodoxiei şi pătrunşi de râvna de dobândi sfințenia, desăvârșirea – frații mănăstirii sunt chemați de a se nevoi cu bucurie în suflet în această mănăstire, văzând şi simţind că această lucrare îi ajută să pătrundă taina curăţirii lor duhovniceşti, pe care trebuie să o dobândească cât mai mult pentru a se apropia neîncetat de Izvorul curăţiei – Iubitorul de oameni Dumnezeu.

În decursul secolului trecut, un secol de tristă amintire, când Dumnezeu „n-avea dreptul să existe” acestei mănăstiri i-a fost răpită viaţa, cunoscând frământările, lipsa şi pustiirile prigoanei…

Astăzi mănăstirea Noul-Neamț a renăscut şi-şi duce viaţa şi menirea mai departe, până când va rândui Dumnezeu.

150 de ani alcătuiesc o istorie nu de puţine ori zbuciumată, dar care impresionează şi astăzi, mai ales prin aceea, că mănăstirea a rezistat, rămânând fidelă chemării ei – de a împărtăși tuturor nevoitorilor ei plinătatea sălășluirii Duhului Sfânt și de a fi lumină în viaţa oamenilor, păstrând această lumină şi pace care înnobilează sufletul.

Să continuăm și noi, cu toată dăruirea şi jertfirea de sine, şirul înaintaşilor noştri nevoitori ortodocşi care s-au rugat și s-au nevoit în această mănăstire timp de 150 ani, sfinţind-o prin ale lor neîncetate rugăciuni şi osteneli, şi pe ei îi chemăm în rugăciuni să înmulţească râvna, să sporească răbdarea şi să ceară mila lui Dumnezeu, pentru ca întru toate chivernisind, luminând, sfinţind şi binecuvântând viaţa noastră, să nu dezminţim nădejdea lor – că această mănăstire Noul-Neamț va fi totdeauna un sfânt loc de slujire lui Dumnezeu şi oamenilor, ca mărturie a iubirii roditoare de fapte bune.

Sursa: http://www.eparhia-edinet.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com