Header image

Mănăstirea Sucevița – ctitorie a familiilor Movileștilor

0:30, joi, 26 iunie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , ,

Mănăstirea Suceviţa reprezintă un monument istoric de seamă al ţării noastre, datând de la sfârşitul secolului al XVI-lea. Situată în satul Suceviţa, aflat la sud-vest de Rădăuţi, mănăstirea face onoare oraşului Suceava, important centru economic al României, şi totodată o răscruce de drumuri.

Într-o călătorie de vizitare a mănăstirilor din vremea lui Ştefan cel Mare şi a urmaşilor săi, ajuns la Mănăstirea Suceviţa, drumeţul se va afla în faţa unui întreg univers spiritual. Pornind de la arhitectura complexului, ce seamănă mai mult a cetate fortificată sau curte domească, cuprinzând central biserica, mănăstirea se prezintă ca un nucleu al credinţei ortodoxe, ce păstrează şi astăzi farmecul şi atmosfera monahală străveche. In incinta fortificată se găsesc casele domneşti şi chiliile, dar şi un muzeu ce păstrează autentice valori ale artei religioase de secol XV – XVI: sculptură în lemn şi piatră, broderii, argintărie şi manuscrise care au fost dăruite mănăstirii de ctitorii şi de urmaşii acestora.

Întregul complex pe care îl reprezintă mănăstirea Suceviţa impresionează prin îmbinarea armonioasă dintre arhitectură (religioasă, de apărare şi civilă), pictură, sculptură (în piatră şi lemn) şi exemple ale artei decorative religioase. Astfel, mănăstirea face dovada continuităţii trdiţiei autohtone a veacurilor XV şi XVI, reprezentând un simbol al dăinuirii în timp.

Istoria mănăstirii Suceviţa, cunoscută prin tradiţie şi confirmată de cercetările arheologice, este puternic legată de numele familiei Movileştilor. Avându-şi începutul într-un modest schit de lemn, atribuit călugărului Pahomie, aşezarea monahală ce astăzi poartă numele de Suceviţa, ia fiinţă printr-o biserică din zid ridicată la sfârşitul secolului al XVI-lea de Gheorghe Movilă. Cel mai mare dintre fraţii Movilă, acesta îmbracă haina călugărească la mănăstirea Probota, ajungând mitropolit al Moldovei.

La început o mănăstire de proporţii modeste, al cărei stareţ a fost chiar fondatorul ei, Gheorghe Movilă, Suceviţa a fost zidită cu cheltuiala întregii familii, devenind ulterior o adevărată emblemă a boierilor Movileşti.

Cu aspectul de cetate medievală dat de zidurile fortificate ce desenează perimetrul complexului, Suceviţa îşi întâmpină astăzi vizitatorii cu ecoul unei istorii multiseculare. Unicitatea monumentului este dată şi de pictura exterioară a cărei strălucire a rezistat, timp de aproape patru veacuri, vremilor şi intemperiilor şi tocmai deaceea, alături de celelalte monumente din nordul Moldovei, reprezintă valoroase repere în istoria artei universale.

Istoria mănăstirii
Mănăstirea Suceviţa încheie suita mănăstirilor din nordul Moldovei ridicate în veacurile XV-XVI, deosebindu-se de acestea prin faptul că reprezintă rezultatul unei sume de ctitori – familia Movileştilor, şi nu a unuia singur cum se întâmplă în celelalte cazuri. Această familie de boieri are un loc aparte în istoria ţării noastre, din ea ivindu-se un mitropolit şi doi domnitori.

Despre ctitorii mănăstirii Suceviţa aflăm din diverse documente, aici nepăstrându-se nici o pisanie care să precizeze numele celor ce au ridicat-o sau data construcţiei. Aşadar aflăm că iniţiativa înălţării aşezământului monahal se datorează lui Gheorghe Movilă, care de tânăr s-a dedicat vieţii monahale, îmbrăcând hainele de călugăr la Mănăstirea Probota. Acesta a urcat treptele ierarhiei bisericeşti până la episcopatul Rădăuţilor, devenind ulterior mitropolit al Moldovei. Perioada sihăstriei de călugări a fost organizată în jurul unei biserici de lemn, ridicată la începutul secolului al XIV-lea, locul acesteia fiind amintit astăzi de o cruce (pe locul Sfântului Altar) pe muntele Furcoi din faţa actualei mănăstiri. De asemenea s-a perpetuat sărbătorirea hramului ei – Schimbarea la Faţă a Domnului (6 august) – ca hram al Mănăstirii Suceviţa (deşi biserica mare din incintă are hramul Învierea Domnului).

Lucrările de înălţare a ansamblului monahal se desfăşoară în perioada anilor 1582-1586, când fraţii Movilă ajung sfetnicii de încredere ai voievodului Petru Şchiopul (1582 – 1591), şi întruchipează măsura pretenţiilor şi posibilităţilor unor boieri foarte bogaţi si conştienţi în acelşi timp de ascendenţa lor princiară.

Principalul ctitor al construcţiei de piatră a mănăstirii, al casei domneşti, al chiliilor călugăreşti, precum şi iniţiatorul pictării interioare şi exterioare a bisericii este considerat Ieremia Movilă, fost vornic în divanul lui Petru Şchiopul şi domn al Moldovei din 1595 până la moartea sa, în 1606. Alături de acesta, într-un tablou votiv de o factură mai specială, aflat în naosul bisericii, este înfăţişat un ctitor mai puţin cunoscut al Mănăstirii Suceviţa – Teodosie Barbovschi. Frate de călugărie al lui Gheorghe Movilă la Probota, Teodosie Barbovschi îi va urma acestuia în calitate de mitropolit al Moldovei.

ARHITECTURA MĂNĂSTIRII ŞI A BISERICII

Mănăstirea Suceviţei este împrejmuită de ziduri groase, dându-i aspectul de fortificaţie. Adevărul e că, pentru comunitate, bisericile şi mănăstirile au jucat dintotdeauna un important rol protector în faţa duşmanilor. Fiind dictată de către Poartă, încă din timpul domniei lui Alexandru Lăpuşneanu, dărâmarea fortificaţiilor celor mai importante cetăţi, precum cea a Sucevei, moldovenii au găsit necesar întărirea incintelor mănăstireşti pentru retragerea în vremuri de restrişte. Pericolul nu era atât armata Sultanului, cât bandele de străini ce râvneau la bogăţiile ţării.

Aşezarea mănăstirii este de plan pătrat, cu laturile de 100x104m. Zidurile groase de cca 3 m, construite din piatră brută având ca liant mortarul, au o înălţime de peste 6 m. Ele prezintă în partea superioară guri de tragere care erau accesibile printr-un drum continuu de strajă, reconstituit astăzi doar parţial. Cele patru turnuri de colţ ale perimetrului, alături de cel de la intrare, situat pe latura de nord, întăresc impresia de cetate medievală dată de zidurile masive. Trei dintre turnurile de colţ, cele de nord-est, sud-est şi sud-vest au planul octogonal şi diferă ca înălţime, respectiv : trei, cinci si doua nivele.

Cel de-al patrulea turn de colţ – Turnul clopotniţă, situat în colţul de nord-vest al incintei, are planul pătrat şi este prevăzut spre exterior cu trei masive contraforturi etajate, adăugate probabil mai târziu pentru întârire. Camera clopotniţei adăposteşte cele două clopote din vremea ctitorilor, decorate cu stema Moldovei şi armele familiei Movileştilor. Alte inscripţii, ulterioare, amintesc de reînnoirea clopotelor în anul 1720. Scara către clopotniţă este săpată în grosimea zidului, încăperea clopotelor fiind luminată de patru largi deschideri în plin cintru.

Turnul de intrare în curtea mănăstirii are planul pătrat şi este poziţionat în mijlocul laturii nordice, fiind străjuit în afara incintei de două contraforturi impozante. Turnul prezintă deasupra gangului boltit două etaje dintre care primul este destinat paraclisului Buna Vestire. Faţada exterioară a turnului de intrare prezintă o lunetă în care este pictată scena Invierii Domnului, ilustrând hramul mănăstirii, deasupra acesteia putând fi observată stema Moldovei, sculptată în piatră.

Drumul de strajă al zidului de pe latura de nord a fost închis, probabil în secolul al XIX-lea, cu o galerie de lemn ale cărei ferestre mai păstrează încă geamurile realizate în acea perioadă, lucrate manual. Galeria prezintă pe sectorul dintre turnul clopotniţă şi turnul de intrare, un foişor profilat, surmontat de un mic turn şi susţinut de o elegantă coloană în torsadă sculptată în lemn. Capitelul acesteia prezintă datarea 1867, an în care s-a construit probabil galeria.

Majoritatea clădirilor de locuit, cuprinzând stăreţia, arhondaricul, chiliile, trapeze, anexele gospodăreşti, de asemenea muzeul şi paraclisul în care se slujeşte zilnic, este situată pe latura estică. Restaurate de către specialiştii Direcţiei Monumentelor Istorice, în cursul amplelor lucrări din perioada 1960 – 1970, în spiritul arhitecturii medievale moldoveneşti, acestea mai păstreză din corpul original segmentul de clădire situat între cele două foişoare deschise. Datorită sălii de mari dimensiuni de la etaj, ce găzduieşte astăzi muzeul, precum si beciurilor adânci, boltite în leagăn, în care se intră din dreptul foişoarelor, se presupune că, iniţial, această clădire ar fi avut detinaţia de casă domnească (Muzicescu, Berza, 1958).

Arhitectura bisericii Mănăstirii Suceviţa constituie o recapitulare a celor mai importante principii de construcţie ecleziastică din Moldova veacurilor XV-XVI. Planul triconc al bisericii, de origine bizantină, soluţie arhitecturală utilizată încă din secolul al XIV-lea la biserica Sfânta Treime din Siret, este prezent la Suceviţa în fomă alungită, specifică bisericilor de mănăstire. Planul este compartimentat în altar, naos, gropniţă (camera mormintelor), pronaos, exonartex sau pridvor şi tainiţă (numită astfel pentru că ea avea menirea de a ascunde averea de preţ a mănăstirii, şi nu numai a acesteia, în vremurile de restrişte). Sistemul de boltire păstrează de asemenea caracterul tradiţional. Bolta naosului este specifică arhitecturii moldoveneşti, fiind des întâlnită la bisericile veacurilor XV-XVI, constituită pe baza arcelor piezişe, deasupra cărora se înalţă turla.

In ceea ce priveşte decoraţia faţadelor bisericii, aceasta uimeşte prin simplitate, în sensul că se renunţă la şirurile tradiţionale de ocniţe situate sub cornişă, păstrându-se doar firidele înguste dispuse pe abside, care, prin ritmul lor egal şi linia suplă, accentuează proporţiile armonioase ale construcţiei. Această deviaţie de la obişnuinţele decoraţiei tradiţionale este posibil sa se fi datorat dorinţei ctitorilor de a oferi picturii exterioare o suprafaţă cât mai mare de desfăşurare. O influenţă gotică se poate observa la ferestrele şi portalul ogival al intrării în pronaos, ce prezintă ancadramente profilate în spiritul acestui stil. Alături de ogivă, contraforturile înguste şi etajate, care flanchează şi faţada vestică augmentează impresia inflenţei gotice.

Baza turlei, formată dintr-un volum pătrat şi unul stelat (cu 12 colturi), este dictată de arcele piezişe ale “bolţii moldoveneşti”. De inspiraţie muntenească este şi prezenţa inovatoare a celor doua pridvoare mici care preced intrările în biserică de pe laturile de sud şi de nord. Ca element decorativ, aici a fost utilizată arcada în acoladă, sprijinită pe stâlpi (în cazul faţadei de sud) sau coloane (în cazul celei de nord).

Pictura bisericii mănăstirii Suceviţa este în acelaşi timp tradiţională şi novatoare, distingându-se prin prospeţimea paletei cromatice deosebit de variată. Ea este cea mai bine conservată dintre toate ansamblurile picturale ale artei medievale din nordul Moldovei. De departe comoara cea mai de preţ a mănăstirii, pictura se prezintă parcă sub aspectul unei “cărţi ilustrate”, impresie dată de multitudinea scenelor care acoperă aproape în intregime pereţii bisericii atât în interior cât si la exterior.

Pictura a fost realizată la începutul domniei lui Ieremia Movilă, în perioada septembrie 1595 – iulie 1596 (Brătulescu 1964), de către o echipă de zugravi condusă de fraţii Ion şi Sofronie, exponenţi ai şcolii moldoveneşti care încheie capitolul picturii veacurilor XV – XVI.

Iconostasul mare al bisericii este o piesă ce datează din 1801, realizată probabil într-un atelier din zona galiţiană, care aparţinea în acea vreme, ca şi Bucovina de altfel, Imperiului austriac. El este oferit Mănăstirii Suceviţa, sub forma donaţiei, de către egumenul Ghenadie, asa cum stă scris pe grinda de deasupra uşilor împărăteşti. Influenţa gotică târzie se simte iarăşi atât în sculptura cât şi pictura catapetesmei, influenţă răspândită de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi în mediile ortodoxe. Astfel decoraţia are ca elemente decorative vrejuri de acant şi viţă de vie, coloane cu capiteluri ionice, frize de ciucuri şi medalioane în cartuş sculptate în relief şi ajur.

Pictura, deşi se încadrează în tipicul iconostaselor ortodoxe, introduce teme noi, inspirate din minunile şi Patimile lui Iisus Hristos, care nu sunt familiare în mod normal registrului tradiţional al icoanelor prăznicare. Stilul picturii este şi el diferit, având elemente reprezentate în mod realist. Este, aşadar, departe de factura icoanei bizantine şi se datorează unui artist de provenienţă, probabil, greco-catolică galiţiană.

Ample decoraţii sculptate prezintă şi placile de marmură ale mormintelor celor doi fraţi Movilă, Ieremia şi Simion, care au domnit pe scaunul Moldovei. Mormintele sunt situate în gropniţă pe latura de sud.

Placa funerară a lui Ieremia Movilă prezintă stema Moldovei – bourul cu stea între coarne, flancat de Soare şi de Lună şi stema Movileştilor – două săbii încrucişate, iar dedesubt, o vegetaţie luxuriantă de inspiraţie orientală, caracteristică artei moldoveneşti din timpul Movileştilor. Întreaga compoziţie este încadrată de un chenar cu inscripţie. Stema Moldovei şi cea a familiei Movileştilor sunt prezente şi în cazul pietrei de pe mormântul lui Simion, decoraţia limitându-se însă la un chenar cu vrej meandric stilizat, aşezat spre exteriorul plăcii, pe restul suprafeţei fiind prezente registre cu inscripţii.

Sursa: http://manastirea-sucevita.ro/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com