Header image

Mănăstirile ortodoxe – oglinzi ale transfigurării omului și universului

9:07, sâmbătă, 5 aprilie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , ,

Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române rostit cu prilejul lansării primului volum al lucrării Monahismul Ortodox Românesc. Istorie, contribuții și repertorizare, realizat de Patriarhia Română în colaborare cu Academia Română (Aula Academiei Române, București, 4 aprilie 2014):

Domnule Președinte al Academiei Române,

Onorat prezidiu,

Înaltpreasfinţia Voastră,

Doamnelor și Domnilor Academicieni,

Distins auditoriu,

Vocația Bisericii ca spațiu pascal, de trecere, între crucea pământului și slava cerului este aceea de a transfigura materia în lumină, de a preschimba energiile din patimile egoiste în energii ale iubirii sfinte, de a transforma moartea-separație în învierea-comuniune.

Spre deosebire de principii Renașterii europene occidentale, domnitorul român, ctitor de mănăstiri, nu-și afirmă autonomia de gândire în opoziție cu autoritatea eclesială, ci constată, cu smerenie, împreună cu Biserica, mai ales după căderea Imperiului Bizantin (1453), că imperiul politic creștin nu este, în realizarea sa exterioară, terestră, icoana Împărăției cerurilor, întrucât Împărăția cerurilor este prezentă pe pământ doar în Sfintele Taine ale Bisericii și în inimile sfinților. În acest sens, Sfânta Scriptură ne învață că „Împărăția cerurilor este înlăuntrul vostru” (Luca 17, 21) pentru că ea este „dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14, 17).

Monahul care, prin rugăciunea continuă, interiorizează în inima sa Împărăția cerurilor, este cel dintâi căutător și profet al acestei Împărății cerești interiorizate în inimă. De aceea, monahul sau eremitul (pustnicul) devine sfetnicul sau părintele spiritual al monarhului (domnitorului), iar domnitorul creștin construiește mănăstirea ca ofrandă adusă Domnului Hristos, Capul Bisericii și Împăratul veacurilor. Conținutul spiritual al bisericii cruciforme este însăși prezența pnevmatică (duhovnicească) a lui Hristos Cel răstignit și înviat în ea. Promisiunea făcută de Iisus ucenicilor Săi: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacurilor” (Matei 28, 20) este confirmată de salutul liturgic: „Hristos în mijlocul nostru!”„Este și va fi!” (cf. Matei 18, 20).

Viața creștină, în general, și viața monahală, în special, se realizează prin interiorizarea progresivă a tainei Crucii și a Învierii lui Hristos: răstignirea patimilor egoiste și învierea sufletului din păcat prin iubire sfântă față de Dumnezeu și față de oameni. Această spiritualitate a Crucii și a Învierii lui Hristos este, de fapt, conținutul concentrat al Evangheliei, rezumat pe cele două coperți ale Evangheliarului liturgic şi anume: icoana Răstignirii și icoana Învierii. Acesta este, în același timp, și conținutul tuturor Sfintelor Taine ale Bisericii și al întregului an liturgic, întrucât fiecare săptămână este marcată de pomenirea Tainei Crucii (miercurea și vinerea) și de lumina Învierii (duminica). În fiecare duminică, început de săptămână, Biserica Ortodoxă cântă „Iată, prin Cruce a venit bucurie la toată lumea” (Utrenia). Astfel, creștinul, dar mai ales monahul, devine un purtător al Crucii și un pelerin spre Înviere, iar slava Învierii conține în ea puterea iubirii jertfelnice a Crucii.

Acesta este şi conținutul spiritual fundamental al arhitecturii și picturii tuturor mănăstirilor și bisericilor creștine ortodoxe, iar arhitecții și pictorii, ca artiști-teologi care ne-au lăsat moștenire aceste oglinzi ale transfigurării omului și universului, au concentrat spiritual prin rugăciune Cerul în inimi și apoi l-au desfășurat în lume prin arta de a edifica „porți ale Cerului” și „case ale lui Dumnezeu”. În acest sens, mănăstirile noastre ne cheamă să descoperim, prin şi dincolo de frumusețea exterioară a artei creștine, frumusețea interioară a sfințeniei inimii și slava iubirii veșnice a lui Dumnezeu pentru lume.

Pentru o mai bună cunoaștere a istoriei monahismului ortodox românesc, pentru o înțelegere mai profundă a spiritualității şi activităţii vieții monahale din mănăstirile noastre, dar mai ales pentru pomenirea tuturor ierarhilor, domnitorilor, duhovnicilor din mănăstiri, a monahilor și monahiilor de peste veacuri, care au ținut aprinsă făclia credinței apostolice strămoșești, am propus Academiei Române să ni se alăture, prin specialiștii săi, într-un demers amplu de publicare a unei trilogii monografice dedicate Monahismului Ortodox Românesc.

Publicarea acestui prim volum, cu titlul Istoria monahismului ortodox românesc de la începuturi până în prezent, este rodul unei implicări exemplare a comisiei formate din istorici bisericești și istorici din cadrul Academiei Române, care a răspuns cu multă bucurie inițiativei noastre.

Pe această cale, mulțumim tuturor ierarhilor și profesorilor de teologie ai Patriarhiei Române, membrilor și cercetătorilor Academiei Române, celor doi coordonatori generali, Preacucernicului Părinte Preot Profesor Mircea Păcurariu și Domnului Profesor Nicolae Edroiu, membri corespondenți ai Academiei Române, tuturor membrilor Comisiei mixte, care au lucrat cu multă râvnă la împlinirea acestui proiect editorial, primul volum fiind lansat astăzi, 4 aprilie 2014, cu prilejul Zilei Academiei Române și a porților deschise, nădăjduind ca el să rodească bucurii vii în sufletele tuturor cititorilor săi.

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

sursa basilica.ro

Contact Form Powered By : XYZScripts.com