Header image

„Mânca-v-ar raiul!”

17:55, luni, 5 decembrie, 2016 | Cuvinte-cheie: ,

Aşa îi binecuvânta părintele Cleopa pe toţi cei care îi cereau o vorbă pentru suflet. La 2 decembrie s-au împlinit 13 ani de când arhimandritul Cleopa Ilie ne povăţuieşte din ceruri. Miile de suflete cărora le-a adus mângâiere, sfaturile înţelepte oferite ori de câte ori i se cereau mărturisesc faptul că părintele Cleopa rămâne unul dintre cei mai iscusiţi duhovnici şi predicatori ai monahismului românesc.

Părintele Cleopa a intrat cu răbdare în mănăstire. A bătut, alături de fratele Vasile, cu care plecase de acasă, trei zile cu băţul în butucii de la poarta Sihăstriei, zicând neîncetat rugăciunea „Doamne Iisuse” şi n-a mâncat nimic. În mănăstire, părintele a fost paraclisier şi picta icoane, iar la început a păscut oile mănăstirii.

A trebuit să suporte piedicile comunismului, găsind singura scăpare în munţi, în pustnicie, unde s-a retras în trei rânduri. Acolo a slujit împreună cu Dumnezeu, iar păsările cerului au fost îngerii care i-au dat răspunsurile la strană. Ca stareţ al Mănăstirii Slatina, a înfiinţat o obşte de peste 80 de călugări.

Dobândise rugăciunea inimii, dar nu se îndepărta de ascultările primite, sfătuia luminat de Duhul Sfânt şi plângea la Liturghie, mai ales în timpul epiclezei. Era smerit şi răbdător, iubitor de linişte şi bun predicator, milostiv şi văzător cu duhul.

După vârsta de 70 de ani, bătrânul se simţea tot mai obosit şi suferind. Anii petrecuţi în munţi, precum şi încercările prin care trecuse în perioada comunismului ateu l-au marcat enorm. Bolile continuau să apară, dar el refuza să fie internat, motivând că „mă aşteaptă fraţii mei şi mă pregătesc să merg la ei!”.

Începând cu septembrie, părintele vorbea tot mai puţin, cu voce stinsă şi mereu repeta aceleaşi cuvinte: „De acum mă duc la fraţii mei!”, „Lăsaţi-mă să plec la fraţii mei!”… „Mă duc la Hristos! Rugaţi-vă pentru mine, păcătosul!”. Astfel, în noaptea dintre 1 spre 2 decembrie 1998, marele duhovnic din Sihăstria lua calea cerului.

Pentru ceea ce era părintele Cleopa, cuvintele sunt parcă prea sărace, dar aşezate cu măiestrie, ele pot reda în linii mari chipul blând, îngeresc, care inspira deodată pace, simplitate şi profunzime, a celui care se numea oricând pe sine „Putregai”, dintr-o smerenie adevărată.

„În el, vedeam realizat într-o persoană vie ceea ce am citit în multe cărţi”

În urmă cu aproape şapte ani, într-un interviu biografic, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care i-a fost ucenic, îl caracteriza astfel pe cel care binecuvânta spunând „Mânca-v-ar raiul!”:

„Părintele Cleopa era un călugăr pastoral şi misionar la biserică şi în chilia sa, prin rugăciune, prin predică, prin sfat şi prin însăşi prezenţa sa. Era un om împăcat cu Dumnezeu şi cu sine însuşi, care îmbina smerenia cu ştiinţa teologică, misiunea cu milostenia şi bunătatea cu bucuria. Ca monah adevărat şi matur, el nu judeca pe ierarhi, ci asculta de ei cu toată sinceritatea şi se ruga pentru ei în biserică şi la chilie. Adesea, când îl vizitau ierarhi, el le vorbea de marea misiune pe care o au ei azi şi de apărarea dreptei credinţe în faţa sectelor de tot felul.

De asemenea, părintele Cleopa respecta şi preţuia lucrarea preoţilor de mir, le săruta mâna indiferent de vârsta acestora; îndruma părinteşte pe monahi şi le vorbea de nevoinţele şi frumuseţea vieţii monahale, folosind exemple din trecutul Mănăstirii Sihăstria, iar pentru credincioşii pelerini avea o preţuire deosebită, admirând dorinţa şi efortul lor de a-şi îmbunătăţi viaţa duhovnicească. Ore în şir stătea de vorbă cu ei, îi îndruma şi îi spovedea. Toată lucrarea sa era însă întemeiată pe Sfânta Scriptură şi pe Sfânta Tradiţie a Bisericii; pentru toate învăţăturile şi îndemnurile sale avea citate şi exemple din scrierile şi vieţile sfinţilor, evitând pe cât putea să exprime vreo opinie strict personală, individualistă, născută din izolare sau orgoliu. Gândea şi trăia cu adevărat bisericeşte, era un învăţător talentat şi senin, bogat sufleteşte şi popular, care se ruga mult şi citea mult, pentru a se menţine în comuniune de gândire şi simţire cu Sfinţii Bisericii.

Aceasta m-a fascinat ca teolog şi m-a făcut să-l iubesc. În el, vedeam realizat într-o persoană vie ceea ce am citit în multe cărţi. Cât priveşte viaţa monahală, părintele Cleopa era deodată sever şi bun, ţinea mult la Sfintele Canoane ale Bisericii şi în acelaşi timp căuta să ajute pe fiecare om să progreseze spiritual după râvna şi capacitatea sa spirituală. Era însă şi un luptător sau un strateg, cunoştea mulţimea curselor şi ispitelor venite de la demoni pentru a-i împiedica pe monahi să se mântuiască, fie prin neascultare, fie prin nepăsare spirituală, fie prin închipuirea de sine că ar fi mai buni decât alţii. Din smerenie, părintele Cleopa se numea adesea pe sine „nemonah”. O dată a zis privind la noua biserică din incinta mănăstirii: „E mai uşor de construit o catedrală decât a forma un adevărat monah”. Avea marele dar al discernământului spiritual, al măsurii, al dreptei credinţe şi al dreptei vieţuiri. De aceea, el rămâne un duhovnic model: drept şi bun, ferm, dar nu fanatic, purtător de sfinţenie şi de speranţă pentru cei din jur care-l căutau”.

„Fericirea este aceasta: să dai după puterea ta”

Părintele Cleopa a spovedit şi sfătuit în timpul activităţii duhovniceşti credincioşi de toate vârstele, bogaţi şi sărmani, văduvi şi văduve, arhierei şi simpli clerici, creând, după cum spunea părintele Ioanichie Bălan, „fără să ştie cum, un curent ortodox tradiţional de înnoire a vieţii monahale şi creştineşti în mănăstirile şi parohiile din centrul şi nordul Moldovei”. Ne-a lăsat sute de cuvinte rostite din suflet, aşezate cu atenţie de părintele Ioanichie Bălan, cel cu care a dialogat pentru noi în mai multe volume sub genericul „Ne vorbeşte părintele Cleopa”.

Redăm în continuare câteva cuvinte de folos care l-au făcut special pe cel care a devenit pentru noi unul dintre cei mai mari duhovnici ai Ortodoxiei româneşti:

„Nu stă fericirea în a da mult sau în a da puţin. Fericirea este aceasta: să dai după puterea ta. Dumnezeu nu se uită la darul nostru cât e de mare, ci la inima noastră şi la voinţa cu care aducem darul. Fapta bună se cere după măsura puterii fiecăruia. Unul, dacă nu are, dă puţin, dar îi pare rău că n-a dat mai mult. Altul dă mult, dar are de unde da mult şi-i mai rămâne mult. Domnul primeşte şi de la unul şi de la altul, dar mai tare primeşte de la acela care dă puţin cu părere de rău că n-a dat mai mult”.

***

„Nici descântecele, nici vrăjitoriile, nici fermecătoriile, nimic, nimic nu poate să-ţi facă nimeni, dacă ai trei lucruri: dacă posteşti sfintele posturi, dacă eşti mărturisit curat şi dacă mergi regulat la biserică. Nu-ţi poate face nimeni niciodată nici un rău. Pot să vină toţi dracii din iad că nu au ce-ţi face. Odată ce te-ai mărturisit şi eşti sub canonul duhovnicului ai intrat în taina lui Iisus Hristos.”

***

„Fraţii mei, gândindu-ne la sfârşitul lumii, să ne gândim la sfârşitul nostru. N-avem treabă când are să fie sfârşitul lumii. Poate are să fie peste 100 de ani, poate peste 1.000. Când o vrea Dumnezeu. Noi să ne gândim la sfârşitul nostru. Sfârşitul meu e sfârşitul lumii. Dacă eu mor peste un ceas, ce-mi pasă mie sau ce mă priveşte că lumea va mai trăi. Dacă eu mă duc la groapă mâine, pentru mine lumea s-a terminat şi eu mă duc în lumea cea veşnică. Cu ce mă duc? Cu ce am pus în traistă! Când porneşti la drum, ţi-ai pus merinde de acasă, ţi-as pus ceapă, ţi-ai pus cozonac, ţi-ai pus sticlă cu vin, ţi-ai pus încălţări, ţi-ai pus brâu, ţi-ai pus căciulă, ţi-ai pus bundiţă de frig. Toate ţi le-ai pus în traistă. Când stai la popas, ce scoţi din traistă?”

Sursa: http://ziarullumina.ro/

parintele-cleopa

Contact Form Powered By : XYZScripts.com