Header image

Marea schimbare, viaţa de la capăt

19:13, duminică, 8 februarie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , , , , ,

„Suntem chemaţi să dobândim roada Duhului Sfânt pentru a ne mântui“, sunt cuvintele pe care părintele paroh Cristian Stavriu, din Parohia Brebu 1, Protopopiatul Câmpina, Arhiepiscopia Bucureştilor, le posta la începutul anului 2010 pe site-ul „Catehetica“. Cunoscându-l recent, aveam să înţeleg, mult mai profund, ce înseamnă a fi chemat să dobândeşti roada Duhului Sfânt. Şi cred, sunt convins, că sfinţia sa a dobândit această roadă, pe care acum, cu generozitate, dragoste şi bucurie, o împarte cu cei din jur.

Fascinanta poveste de viaţă a părintelui Cristian Stavriu este cu atât mai pilduitoare, cu cât ea mărturiseşte, din plin, faptul că jertfa sinelui şi îndelunga-răbdare produc schimbarea. Marea schimbare, care practic, înseamnă viaţă de la capăt. Înviere întru roada Duhului Sfânt.

Noi suntem lumea

O agoniseală în timp de virtuţi duhovniceşti, în cazul părintelui, au transformat un înotător de performanţă (11 ani campion naţional!) într-un asistent logistic manager dintr-o multinaţională, apoi, în preot. În slujitor care, până să ajungă la altar, în acelaşi an 2010, le spunea celor cu care se afla în comuniune pe site-ul pomenit mai sus că, „indiferent cât de multe lucruri facem în viaţa noastră, dacă acestea nu aduc o îmbunătăţire a vieţii duhovniceşti, sunt zadarnice… Este absolut imposibil ca lumea să se schimbe în jurul nostru de la sine. Noi suntem lumea, noi suntem aceia care facem parte din ea şi, în măsura în care ne vom schimba noi, se va schimba faţa lumii chiar în jurul nostru“.

Slujire permanentă

Credinciosul, prezent şi activ în viaţa Bisericii încă de mult, cel care, împreună cu preoţii, umbla prin orfelinate, aziluri de bătrâni şi puşcării ajutându-i pe slujitorii altarelor în munca lor de catehizare, a ajuns preot după multele îndemnuri ale duhovnicului său, crezând, lung timp, că nu este demn de o asemenea slujire. Dar Dumnezeu l-a răsplătit pentru îndelunga-răbdare, schimbându-i total viaţa.

De un an şi jumătate de când este preot, părintele paroh Cristian Stavriu împarte roada harului cu cei aproximativ 3.500 de creştini care locuiesc în parohia sa, pe care, aşa cum mi-a mărturisit, i-a găsit „într-o oarecare sărăcie duhovnicească“. „Zona nu a fost colectivizată. Oamenii s-au ancorat foarte mult în munca din gospodărie şi din câmp, trecându-le pe cele spirituale pe planul secund, neînsuşindu-şi suficient spiritul trăirii în comuniune“, spune părintele. Şi atunci a început să facă ceea ce ştia că trebuie făcut. „Sâvârşesc mai multe slujbe, prezenţa mea în parohie este foarte activă şi dinamică, fac sfeştanii, la care îi îndemn pe enoriaşi să cheme în comuniune şi pe vecini, alte persoane, ca să trăim cu adevărat momentul, găsind în această modalitate un mijloc de pastoraţie; fac numeroase vizite la şcoală, derulez mai multe activităţi cu copiii; am statornicit un program catehetic cu adulţii, pe care îl desfăşor chiar aici la mine, în casă: joi cu tinerii, vineri maslu de obşte, împreună cu părintele ieromonah Macarie Iftimie de la mănăstire, sâmbătă parastase, mersul la morminte, duminică seara, Paraclisul Maicii Domnului. La şcoală, organizez proiecţii video, folosind multele materiale pe care le-am tot strâns în 20 de ani. Prezint, în primul rând, materiale cu un puternic conţinut moral. Le vorbesc foarte mult copiilor, adolescenţilor, creştinilor maturi despre viaţa omului postmodern, cu multele ei ispite şi provocări. După care purtăm discuţii libere, astfel încât, cu toţii, să putem să ne rezolvăm problemele pe care le avem, să găsim răspunsuri şi soluţii pentru o viaţă curată şi mai bună“, mărturiseşte părintele.

Rezultatul acestei munci? „Oamenii mărturisesc că nu a fost niciodată atâta lume în biserică cum este acum. Am reuşit, cred, să-i conving că preotul nu este un simplu prestator de servicii. De aici şi raportarea, mult mai adecvată acum, a multora, la preot. La misiunea lui. La toate nevoile comunităţii parohiale“, spune părintele.

Împreună-slujire

La Brebu, după redeschiderea mănăstirii din localitate în 2012, părintele Cristian Stavriu săvârşeşte Sfintele Taine, de cele mai multe ori, împreună cu ieromonahul Macarie Iftimie, preotul aşezământului, în acelaşi locaş. Adică în biserica mănăstirii care, o lungă perioadă de timp, a funcţionat ca biserică de parohie. „Faptul că slujim şi eu, şi părintele ieromonah în acelaşi locaş este un lucru benefic. Ne împăcăm foarte bine, pentru că avem aceleaşi năzuinţe. Filozoful Ernest Bernea spunea că, pentru ca două persoane să poată sta împreună, trebuie să îndeplinească trei condiţii: să aibă unitate de năzuinţe, asemănare de structură sufletească şi iubire. Dacă mergem după Hristos, şi noi mergem după Hristos, nu pot exista fricţiuni între noi. Este o lucrare frumoasă şi roditoare“, spune părintele, iar maica stareţă Sebastiana Stoian, care ne-a însoţit în această vizită, întăreşte mărturisirea, spunându-ne că de această slujire beneficiază cel mai mult credincioşii.

Nimic fără rugăciune

Una din principalele ascultări ale părintelui paroh este ridicarea propriei biserici a parohiei. „La momentul acesta, am primit de la primărie un teren de 685 m pătraţi, despre care încă se mai poartă discuţii cu sătenii. Dar sperăm să ducem la capăt cu bine această ascultare. Mulţi vor să meargă, ca şi până acum, la biserica mănăstirii, pe care o consideră a lor, neînţelegând că a fost ridicată o mănăstire şi că ea trebuie să rămână mănăstire, nu altceva“, spune părintele.

Despre preotul Cristian Stavriu şi despre nevoirea sa se poate vorbi mult mai multe. Despre roadele slujirii lui mărturisesc cei care zilnic îi trec pragul, fie pentru un cuvânt, fie pentru o carte pe care o împrumută de la sfinţia sa, fie pentru o povaţă. Dar eu închei aici relatarea, citându-l din nou pe părintele care a renăscut întru roada Duhului Sfânt şi a venit la Brebu să o împartă cu enoriaşii săi: „Schimbarea este un exerciţiu greu. Cere jertfă. Cere trezvie. Cere mai ales îndelungă-răbdare şi înţelegerea lucrurilor. Fiecare dintre noi trebuie să înţeleagă că nimic din toate acestea nu se poate face fără ajutor de sus. Fără spovedanie şi căinţă. Fără rugăciune, fapte bune şi fără Sfintele Taine…“, crede părintele.

sursa Ziarul Lumina

 

Contact Form Powered By : XYZScripts.com