Marele medicament este ca omul să se dăruiască slujirii lui Hristos

Când intră Hristos în inimă, patimile se mistuie. Nu mai poţi nici să înjuri, nici să urăşti, nici să te răzbuni, nici, nici… Unde să se mai găsească urile, antipatiile, osândirile, egoismele, frământările, întristările? Stăpâneşte Hristos şi dorul fierbinte după lumina cea neînserată. Acest dor te face să simţi că moartea este numai puntea pe care o vei trece cândva pentru a continua viaţa cu Hristos. Aici pe pământ ai de înfruntat o piedică, de aceea este nevoie de credinţă. Această piedică este trupul. În vreme ce după moarte credinţa dispare şi Îl vezi pe Hristos aşa precum vezi soarele. În veşnicie, fireşte, le vei trăi pe toate mai intens.

Însă atunci când nu trăieşti cu Hristos, trăieşti în melancolie, în necaz, în frământare, în strâmtorare; nu trăieşti corect. Atunci apar multe anomalii şi în organism. Este influenţat trupul, glandele endocrine, ficatul, fierea, pancreasul, stomacul. Ţi se spune: „Ca să fii sănătos, ia de dimineaţă lapte, un ouşor, unt şi doi-trei pesmeţi”. Însă, dacă trăieşti corect, dacă-L iubeşti pe Hristos, cu o portocală sau cu un măr eşti foarte bine. Marele medicament este ca omul să se dăruiască slujirii lui Hristos. Toate se tămăduiesc. Toate lucrează după rânduială. Iubirea lui Dumnezeu le preface pe toate, le sfinţeşte, le îndreaptă, le schimbă.

Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Editura Egumeniţa, 2003