Header image

Mărturiile biblice care sunt temeiul adevărurilor de credinţă respinse de „martorii lui iehova”

0:03, vineri, 30 august, 2013 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , , , ,

1. DESPRE SFÂNTA TRADIŢIE ŞI SFÂNTA SCRIPTURĂ

„Şi aceştia erau mai buni la suflet decât cei din Tesalonic; ei au primit cuvântul cu toată osârdia, în toate zilele, cercetând Scripturile, dacă ele sunt aşa”(Fapte, 17, 11).

„Şi îndelunga-răbdare a Domnului nostru socotiţi-o drept mântuire, precum v-a scris şi iubitul nostru frate Pavel după înţelepciunea dată lui. Cum vorbeşte despre acestea, în toate epistolele sale, în care sunt unele lucruri cu anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare” (II Petru, 3, 15-16).

„Dar minţile lor s-au învârtoşat, căci până în ziua de azi, la citirea Vechiului Testament, rămâne acelaşi văl, neridicându-se, căci el se desfiinţează prin Hristos. Ci până astăzi, când se citeşte Moise, stă un văl pe inima lor” (II Corinteni, 3, 14-15).

Pe eunucul împărătesei Etiopiei „…Filip l-a auzit citind pe proorocul Isaia, şi i-a zis: Înţelegi, oare, ce citeşti? Iar el a zis: Cum aşi putea să înţeleg dacă nu mă va călăuzi cineva? Şi a rugat pe Filip să se urce şi să şadă cu el” (Fapte, 8, 30-31).

Scriptura întotdeauna necesită de a fi tâlcuită. În cartea proorocului Neemia se spune: „Ei citeau lămurit bucăţi din cartea legii lui Dumnezeu, iar bucăţile citite le lămureau şi poporul înţelegea cele ce se citeau” (Neemia, 8, 8).

„Fraţilor, vă laud că în toate vă aduceţi aminte de mine şi ţineţi predaniile pe care vi le-am dat” (I Corinteni, 11, 2).

„Căci eu de la Domnul am primit ceea ce v-am dat şi vouă…” (I Corinteni, 11, 23).

Sfântul Vicenţiu de Lerin învăţa: „Tradiţia este ceea ce ai primit, iar nu ceea ce ai născocit”.

Tradiţia este, în primul rând, învăţătura orală: „Deci, dar, fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră” (II Tesaloniceni, 2, 15).

Toate Cuvintele lui Dumnezeu n-au putut fi cuprinse în codul biblic: „Dar sunt şi alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus şi care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris…” (Ioan, 21, 25).

„V-am scris în epistolă…” (I Corinteni, 5, 9) – adică apostolul Pavel a scris mai înainte…

„De aceea, lăsând cuvântul de început despre Hristos, să ne ridicăm spre ceea ce este desăvârşit, fără să mai punem din nou temelia învăţăturii despre pocăinţa de faptele moarte şi despre credinţa în Dumnezeu. A învăţăturii despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică. Şi aceasta vom face-o cu voia lui Dumnezeu” (Evrei, 6, 1-3). – învăţătura şi detaliile despre botezuri, despre punerea mâinilor, etc. – se păstrează la nivelul Tradiţiei şi nu sunt descrise amănunţit în Sf. Scriptură – „Fraţilor, vă poruncim în numele Domnului nostru Iisus Hristos, să vă feriţi de orice frate care umblă fără de rânduială şi nu după predania pe care aţi primit-o de la noi” (II Tesaloniceni, 3, 6).

CATEHEZĂ DESRPE SFÎNTA TRADIŢIE

1. Cum S-a descoperit Dumnezeu oamenilor?

1. Dumnezeu S-a descoperit (revelat) oamenilor “în multe rânduri şi în multe feluri” (Evrei, 1, 1) dând acestora învățătura necesară mântuirii. Această învăţătură mântuitoare este păstrată nealterată în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie. Pentru că în Sfânta Scriptură nu sunt scrise“toate câte a făcut Iisus” (Ioan, 20, 30-31), Biserica s-a preocupat să păstreze şi învăţătura nescrisă, astfel luând naştere Sfânta Tradiţie.

2. Ce este Sfânta Tradiţie?

Sfânta Tradiţie sau Predania, este acea învăţătură dumnezeiască păstrată de Biserică şi transmisă apoi prin viu grai, din generaţie în generaţie. Întreaga învăţătură a Mântuitorului Iisus Hristos a fost o Sfântă Tradiţie, pentru că El nu a scris nimic. Din acesta însă, pentru diverse nevoi, o parte s-a scris (Sfânta Scriptură), iar altă parte nu s-a scris imediat (Sfânta Tradiţie propriu-zis), ci în timp.  Atât Sfânta Scriptură cât şi Sfânta Tradiţie aveau şi au aceeaşi valoare mântuitoare: „Fraţilor, vă poruncim în numele Domnului nostru Iisus Hristos, să vă feriţi de orice frate care umblă fără rânduială şi nu după predania pe care aţi primit-o de la noi… Şi dacă vreunul nu ascultă de cuvântul nostru prin epistolă, pe acela să-l însemnaţi şi să nu mai aveţi cu el nici un amestec, ca să-i fie ruşine” (II Tesaloniceni, 3, 6 și 14).

3. Cum s-a născut Sfânta Tradiţie?

După cum am văzut, predica Domnului Iisus Hristos a fost începutul Sfintei Tradiţii Creştine. Mântuitorul însă nu a scris nimic şi nici nu a poruncit să se scrie. El a poruncit să propovăduiască (Sfinţii Apostoli) “Evanghelia la toată făptura” (Marcu, 16, 15); vezi şi (Matei, 28, 19-20). Aşadar, Sfinţii Apostoli, dorind a împlini porunca Mântuitorului, nu s-au grăbit să scrie învăţătura Sa. Ei au predicat şi astfel, predica Mântuitorului şi a Sfinţilor Apostoli şi a altor ucenici, a dat naştere la Sfânta Tradiţie Creştină Apostolică sau Sfânta Tradiţie. Dovadă este şi numărul mic de scrieri (păstrate) pe care le avem în Noul Testament. Aceste cărţi au fost scrise din necesitate şi nu aveau scopul de a cuprinde toată învăţătura Mântuitorului, căci “sunt încă şi multe altele pe care le-a făcut Iisus, care, dacă s-ar fi scris una câte una, socotesc că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris. Amin.” (Ioan, 21, 25).

4. Cum s-a fixat şi păstrat Sfânta Tradiţie?

Dat fiind faptul că în perioada primară creştinii nu făceau mare diferenţă între cuvântul scris (Noul Testament) şi cuvântul păstrat oral (Sfânta Tradiţie), este firesc să credem că ei le păstrau cu sfinţenie pe amândouă. Sfinţii Apostoli şi apoi Sfinţii Părinţi au fost foarte atenţi şi au supravegheat să nu fie pierdută sau alterată vre-o învăţătură din Sfânta Tradiţie. De aceea Sfântul Irineu de Lyon spunea că “tradiţia a ajuns la noi prin supraveghere, fără a se născoci scrieri, căci ea este o practică foarte deplină, neprimind nici adaos, nici micşorare” (în „Contra ereziilor”, 2, 9), iar Fericitul Augustin spunea că “marii teologi ai lumii au ţinut ce au găsit în Biserică. Ce au învăţat de la înaintaşii lor, au învăţat şi ei pe alţii. Ce au primit de la părinţi, aceea au dat fiilor” (în „Contra lui Iulian”, 2,10). Aşadar, Sfânta Biserică fiind “stâlp şi temelie a adevărului” (I Timotei, 3,15) este cea care și în care se păstrează Sfânta Tradiţie. Astfel că, în timp, această învăţătură nescrisă a început să fie trecută în scris. Începând cu secolul II şi până în secolul VIII, Sfânta Tradiţie s-a fixat în scrierile Părinţilor Apostolici şi a Părinţilor Bisericeşti, precum şi în alte feluri de scrieri, păstrate toate de Sfânta Biserică (de ex.: în cărţile de slujbă; în hotărârile Sinoadelor Ecumenice, în mărturiile martirilor, etc.).

5. Care sunt aspectele Tradiţiei Creştine?

Sfânta Tradiţie, după învăţătură (dogmele credinței) – este neschimbabilă. Aceasta este aspectul principal, numit neschimbabil sau statornic. Dar, după felul în care se organizează viaţa Bisericii, etc. Sfânta Tradiţie este dinamică. Tot aşa putem vorbi de trei etape în Sfânta Tradiţie: Tradiţia Mântuitorului, Tradiţia Sfinţilor Apostoli şi Tradiţia Bisericii.

6. Care este rolul şi importanţa Sfintei Tradiţii Creştine?

Marele rol al Sfintei Tradiţii Creştine este acela de a păstra învăţăturile (dogmele) ce nu sunt cuprinse direct sau explicit în Sfânta Scriptură. De ex: Sfânta Scriptură vorbeşte despre îngeri, dar Sfânta Tradiţie explică de ce sunt nouă cete, ce rol au, etc. (vezi Sf. Dionisie Areopagitul „Ierarhia Cerească”) sau Sfânta Scriptură vorbeşte despre slujbe, dar Sfânta Tradiţie explică felul acestora, rolul lor, cum se desfăşoară ele, etc. Trebuie specificat însă că, pentru ca o învățătură aflată în Sfânta Tradiţie să fie declarată dogmă, ea trebuie să aibă un temei şi în Sfânta Scriptură (de ex. Dogma Sfintei Treimi a fost formulată la Sinoadele I şi II Ecumenice pe temeiul textelor din Sfânta Scriptură: „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele  Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin”(Matei, 28, 19-20); „De vreme ce voi căutaţi dovadă că Hristos grăieşte întru mine, Care nu este slab faţă de voi, ci puternic în voi” (II Corinteni, 13, 3). Vorbind de rolul Sfintei Tradiţii, putem spune că “datorită Tradiţiei vechi Apostolice ne putem feri de invenţiile duşmănoase ale ereticilor” (Sf. Irineu de Lyon). Aşadar, Sfânta Tradiţie este un criteriu, alături de Sfânta Scriptură, de apreciere a adevăratei învăţături. Sfânta Tradiţie are rolul de a explica din Sfânta Scriptură “unele lucruri cu anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc – ca şi pe celelalte Scripturi – spre a lor pierzare” (II Petru, 3, 15-16). De asemenea Sfânta Tradiţie este cea care spune mai mult despre slujbele Bisericii, astfel ca “toate să se facă-n cuviinţă şi după rânduială” (I Corinteni, 14, 40). Aşadar, spune Sfântul Ioan Gură de Aur “şi cele scrise (Sfânta Scriptură) şi cele nescrise (Sfânta Tradiţie) sunt deopotrivă vrednice de crezare, încât socotim Tradiţia Bisericii vrednică de crezare” (Comentariu la II Tesaloniceni 2, 15).

7. Există un criteriu de dovedire a adevăratei Sfintei Tradiţii?

Bineînţeles că Biserica a formulat un criteriu prin care separă adevăratele tradiţii de cele false. Astfel, Sfântul Vicențiu de Lerin († 450) declara: „în Biserica Universală trebuie cu mare grijă, ca acel lucru să-l ţinem, care a fost crezut pretutindeni, totdeauna, de toţi… Lucrul acesta va fi aşa, dacă urmăm universalitatea, vechimea şi consensul” (în„Commonitorium”, 2). Universalitatea se referă la toată Biserica; vechimea se referă la Sfinţii Apostoli, cei ce au dat învăţătura Bisericii; iar consensul se referă la părerile tuturor Sfinților Părinți (urmașii Apostolilor) de peste tot.

8. Există şi tradiţii false?

Bineînţeles că au existat şi false tradiţii născocite de eretici şi sectanţi care “unul a schimbat cu mâna sa textul; altul cu răstălmăcirea lui înţelesul” (Tertulian în “Contra ereticilor”, 38, 1-7). Aşadar, existau fie cărţi false, unele puse chiar pe seama Sfinţilor Apostoli: „Să nu vă clintiţi degrabă cu mintea, nici să vă spăimântaţi – nici de vreun duh, nici de vreun cuvânt, nici de vreo scrisoare ca pornită de la noi, cum că ziua Domnului a şi sosit” (II Tesaloniceni, 2, 2), fie învăţături false. Ambele erau respinse ferm de Sfânta Biserică, care declară că “dacă noi sau înger din cer v-ar propovădui altceva decât ceea ce v-am binevestit noi, să fie anatema! Aşa cum v-am spus-o mai înainte, v-o spun din nou şi acum: Dacă cineva vă propovăduieşte altceva decât ceea ce aţi primit, anatema să fie!”(Galateni, 1: 8-9); „Şi vă îndemn, fraţilor, să vă păziţi de cei ce fac dezbinări şi sminteli împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei” (Romani, 16, 17); „Dacă cineva vine la voi şi nu aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: Bun venit! Căci cel ce-i zice: Bun venit! se face părtaş la faptele lui cele rele” (II Ioan, 1, 10-11). Tradiţiile false atacau Biserica fie direct, în învăţătură, fie indirect, prin alte obiceiuri şi practici. Faţă de tradiţiile false Biserica s-a pronunţat prin Sfintele Sinoade (de ex: Sinodul din Ierusalim ce a condamnat pe iudaizanţi: Fapte, 15, 1-31), prin care erau excomunicaţi ereticii, demascate falsele învăţături şi se fixa învăţătura ortodoxă. Chiar şi astăzi mai sunt tradiţii false, fie scrise: aşa-zisele Talismane; Epistolia Maicii Domnului, Epistolia Mântuitorului, Brâul, Cele 12 Vineri, etc. fie nescrise, diferite obiceiuri, precum: deshisul şi interpretarea Sfintei Evanghelii, căzutul şi aruncarea de obiecte la ieşirea cu Sfintele Daruri, etc.

9. Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de Sfânta Tradiţie?

Este lesne de înţeles că falsele tradiţii trebuie demascate şi condamnate de toţi, cler şi credincioşi. Clerul însă (episcopi, preoţi, diaconi), are datoria de a cunoaște şi a predica învăţăturile Sfintei Tradiţii, deoarece, aşa cum scria Sfântul Vasile cel Mare, „Dintre dogmele păstrate în Biserică, pe unele le avem din învăţătura scrisă (Sfânta Scriptură), iar pe altele le-am primit din Tradiţia Apostolilor. Ambele au aceeaşi putere pentru credinţă.” (în „Despre Sfântul Duh”, 2, 27. Pentru credincioşii mireni, datoria lor este de a cunoaşte temeinic învăţăturile Sfintei Tradiţii şi de a le apăra de eretici şi de a le mărturisi atunci când este nevoie. Pentru toată Biserica Ortodoxă vie  – cler şi mireni – Sfânta Tradiţie trebuie să fie văzută ca un tezaur al învăţăturii Mântuitorului, de aceeaşi valoare ca și Sfânta Scriptură.

„Fraţilor, vă poruncim în numele Domnului nostru Iisus Hristos, să vă feriţi de orice frate care umblă fără rânduială şi nu după predania pe care aţi primit-o de la noi… Şi dacă vreunul nu ascultă de cuvântul nostru prin epistolă, pe acela să-l însemnaţi şi să nu mai aveţi cu el nici un amestec, ca să-i fie ruşine” (II Tesaloniceni, 3, 6 și 14).

Protodiacon Ioan Munteanu

Sursa: http://csf.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com