Header image

Mergând pe drum…

17:23, luni, 24 iunie, 2013 | Cuvinte-cheie: , , , , ,

Veneam de la Mitropolie. Cumpărasem nişte cărţi de rugăciune pentru copiii de la şcoala duminicală din parohia noastră. Seara vroiam să merg la spital să consolez creştinii de acolo, de aceea, mi-am luat şi nişte cărţi de rugăciune pentru cei ce luptă cu boala.

„Din pământ am fost luat, în pământ mă voi întoarce”, îmi ziceam, de aceea, mergeam privind în pământ şi spunând rugăciuni în gând. „Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, milostiv fii mie păcătosului şi nevrednicului. Înţelepţeşte-mă, învaţă-mă să mă rog, învaţă-mă să-mi lucrez mântuirea. Învaţă-mă, Doamne, povăţuieşte-mă la toată lucrarea cea bună, bineplăcută Ţie! Învaţă-mă să fiu om. Să fiu un bun creştin. Să fiu preot bun. Zideşte-mă, Doamne, învaţă-mă să fac bine. Învaţă-mă să duc jugul cel uşor şi blând pe care mi L-ai pus pe grumaz, Doamne. Dă-mi hrană duhovnicească şi mă învaţă cum să o împart celor flămânzi de cuvântul Tău!”…
Rugându-mă, am avut impulsul firesc de a-mi ridica ochii din pământ şi a privi spre cer, spre tronul cel ceresc al Dumnezeului Celui Preaînalt. Gândul îmi era pătruns de rugăciune, de aceea mişcările erau line. Mergeam încet, şi tot încet mi-am ridicat privirea. Dar pe la jumătate de cale ochii mi-au înţepenit. Stranie expresie, nu? Mi-au înţepenit ochii… Privirea s-a oprit la jumătate de drum, ochii nu priveau nici în pământ, nici în cer – privirea îmi era îndreptată înainte. Eram faţă în faţă cu un… bust.
Era mare, şi era evident să se simte strâmtorat în simbolicul acoperământ ce îl învelea. Bustul mergea agale pe drum, fluturând în dreapta şi în stânga. S-a oprit în faţa mea şi mi-a zis: „Părinte, sărut mâna!” „Asta da, are şi gură! Dacă are gură, ar trebui să aibă şi cap, doar gura se află pe faţă, iar faţa unde să fie, dacă nu pe…în…lângă… cap”- nişte gânduri bizare îmi treceau prin minte. Nu am văzut capul, vedeam doar pe el, adică, bustul. „Părinte, spuneţi vă rog, unde e mitropolia?” – vocea venea de undeva mai sus, deci am privit spre sursa vocii şi am văzut. Am văzut capul! Asta da! Spuneam eu că aveau şi cap ţâţele celea! Doar nu puteau să nu aibă cap! „Părinte, spuneţi vă rog, unde e mitropolia”, a repetat deja capul. „Vreau să cer dispensă de la Înaltul. Un părinte mi-a spus că-s curvă şi că el nu-mi va da nicio dezlegare, dar trebuie să merg la mitropolit. Ei, nu mi-a spus chiar aşa, a zis că fac desfrânare deoarece vreau să mă despart de bărbat-nio, dar a zis că asta-i curvie. Deci, m-a numit curvă – dar nu-mi pasă, merg la vladâca să cer dezlegare de cununie, că nu mai pot să trăiesc cu nebunul acela”.
„Da-da”, am bolmojit. „Este peste două cartiere de aici. Mergeţi pe stradă, peste două intersecţii veţi vedea pe dreapta o poartă neagră şi o clădire frumoasă. E o răstignire la colţ, nu aveţi cum să nu o observaţi”, şi mi-am văzut de treabă mai departe.
„Stai, ce făceam. Nu ţin minte. Vin de la mitropolie. Iată şi sacoşa cu cărţile de rugăciune. Ah, da, mă rugam… Doamne, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”, spuneam în gând, în timp ce auzeam paşii bustului îndepărtându-se în gălăgia străzii. „O fi având şi picioare, dacă se aud paşii”, m-am gândit… „Iartă-mă, Doamne. Nu voi mai ridica ochii când merg pe stradă. Voi privi jos, în pământ. La urma urmei, Tu, Doamne, pretutindeni eşti, şi sus, şi jos, şi în dreapta, şi în stânga, şi înaintea şi în urma mea. Tu, Doamne, mă cuprinzi din toate părţile. Ţine-mă, Doamne, în palma Ta! Învaţă-mă, Doamne, cum şi încotro să privesc, ce şi cum să vorbesc, ce să fac, ca să fiu … om”…

Pr. Constantin Cojocaru

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com