Header image

„Mie mi-a salvat viața…”

Poți să crezi de multe ori că totul e pierdut … Când viața mea a ajuns într-un asemenea moment, am găsit o mână întinsă în doamna de religie, în încurajarea care vine din cunoașterea unui Dumnezeu puternic.

„Este una din lucrările care ne-au emoționat până la lacrimi” au fost cuvintele părintelui stareț Nectarie înainte de a citi eseul cu totul deosebit primit la concursul „De ce este importantă ora de Religie pentru mine?”. Merită răgazul să-l lecturați și dumneavoastră!

În mod sigur, pentru fiecare copil e importantă ora de religie. Mie, însă, ora de religie mi-a salvat viaţa…nu e o glumă, e chiar adevărat! Căci ce-ar fi fost viaţa mea fără cei doi stâlpi ai familiei mele, mama şi tata? Cum aş fi putut eu supravieţui după ce, cei doi părinţi ai mei au hotărât să divorţeze şi să ne împartă pe noi cei 4 copii (ultimul fiind încă în burtica mamei)? Cum să descriu în cuvinte disperarea care m-a cuprins la gândul că nu voi mai adormi noaptea în murmurul rugăciunilor şoptite ale mamei sau că nu voi mai merge la săniuş cu tata în iernile pline de zăpadă?

Când l-am văzut într-o seară pe tata cum îşi face bagajul şi pleacă pe uşa pe care de-atâtea ori intrase zâmbind, sufletul meu s-a sfărâmat în pulberi mici, căci nu învăţase lecţia ruperii în două: jumătate să stea cu mama şi jumătate cu tata. Şiroaie de lacrimi au curs în noaptea aceea pe perna mea cu prinţese şi multe altele pe drumul de la şcoală către casă, lacrimi amestecate cu praful de pe drum şi bătătorite de paşii deznădejdii… cui să-i spun eu durerea mea? Unde să găsesc eu ajutor pentru necazul care a lovit familia noastră? Atât de crudă să fie lumea la 8 ani?

M-am gândit într-o zi să citesc din cartea de rugăciuni a mamei că sigur voi găsi şi rugăciuni pentru împăcarea părinţilor, dar negăsind niciuna, mi-am propus să o întreb a doua zi pe doamna de religie. Doamna de religie, însă, după ce m-a ascultat cu toată atenţia mi-a luat mâinile într-ale ei şi mi-a spus că rugăciunea aceea se găseşte în inima mea, că acolo se află toată credinţa unui om şi că pot, aşa mică cum sunt, să schimb hotărârea părinţilor mei. Chiar aşa, oare? Să fie adevărat? Dar oare inima mea nu era prea mică pentru o rugăciune aşa de importantă? Doamna mi-a spus atunci un lucru pe care îl voi ţine minte toata viaţa mea: că Dumnezeu e mai mare decât inima noastră, decât sentimentele noastre, şi că El poate să transforme orice stare de mânie, de neiertare sau de indiferenţă în dragoste, milă şi compasiune. Am înţeles într-o clipită că exact de asta aveau nevoie părinţii mei, de aceea am întrebat-o pe doamna dacă chiar poate face Dumnezeu asta pentru părinţii mei, dacă e chiar adevărat… Nici acum nu ştiu cum de mâna doamnei a ajuns pe obraz înaintea mea şi mi-a şters lacrimile de pe faţă. Mi-a spus să nu mă dau bătută în faţa necazurilor oricât ar părea de mari, ci cu răbdare și curaj să mă rog în fiecare seară pentru părinţii mei, iar Dumnezeu va lucra. Am îmbrăţişat-o pe doamna pentru că am simţit că mi-a dat soluţia salvatoare pentru familia mea. Au urmat apoi alte şi alte lecţii de religie în care am învăţat cât de mare este Dumnezeul căruia ne închinăm şi cât de multe sunt minunile făcute de El. M-au impresionat corabia lui Noe adăpostind toate animalele pământului, ca şi curajul lui Moise de a conduce poporul evreu în Țara Sfântă, am admirat puterea lui Dumnezeu de a porunci mării să se despartă în două pentru a face loc poporului ales să treacă prin ea ca pe uscat, sau de a porunci unei balene să-l înghită pe lona până când îşi vine în fire. Credinţa mea a crescut cu fiecare oră de religie, dându-mi curaj şi tărie în rugăciune.

Şi într-o zi, pe neaşteptate, mama a plecat aşa, deodată, să nască. Tata a aflat şi a venit într-un suflet acasă la noi, ne-a făcut mâncare, ne-a citit poveşti şi a stat cu noi până seara târziu când a sunat deodată telefonul. Era mama care îi spunea că a născut o fetiţă… şi tata râdea fericit de parcă nu mai erau supăraţi. Apoi am auzit-o pe mama clar cum îi spunea tatei cele mai frumoase cuvinte: iartă-mă, te rog, nu ştiu ce-a fost cu mine… Și tata i-a spus şi el: iartă-mă şi tu, draga mea, şi o lacrimă îi tot cădea poznaşă peste obraz şi tata o ştergea repede, grăbit, bărbăteşte, cu dosul mâinii, şi iar vorbea cu mama şi râdea şi lacrima, obraznica, iar apărea şi tata iar o ştergea … şi vorbea cu mama despre fetiţă că e frumoasă ca un înger şi că seamănă cu mine…

Când i-am auzit vorbind şi spunându-și cuvinte frumoase, mi-am ţinut câteva secunde respiraţia ca să nu încurc cu aerul meu conversaţia lor. Am ştiut că Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea şi că El este mai mare decât inima lor, că a schimbat tot ce era rău în iubire şi dragoste şi că de acum înainte totul va fi bine în familia noastră.

Ştiu că poţi să crezi de multe ori că totul e pierdut şi că nu mai ai nicio şansă să îndrepţi lucrurile, că există zile când eşti la capătul puterilor, când totul în jurul tău se prăbuşeşte şi nimeni nu te poate ajuta. Când viaţa mea a ajuns într-un asemenea moment, am găsit o mână întinsă în ora de religie, în doamna de religie, în încurajarea care vine din cunoaşterea unui Dumnezeu puternic. E mult? E puţin? Să întorci paşii unui suflet de la disperare şi descurajare la lumină şi speranţă şi fericire … eu cred că e o minune mai mare decât să desparţi Marea Roşie în două!

Pentru orice copil e importantă ora de religie, mie, însă, … mi-a salvat viața!

sursa sihastriaputnei.ro

sad1

Contact Form Powered By : XYZScripts.com