Header image

Mierea de albine – farmacia albinelor

17:21, miercuri, 5 martie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , ,

Mierea de albine, o inegalabila sursa de energie pentru toate varstele, nu trebuie sa lipseasca in aceasta perioada din meniul persoanelor care postesc.

Farmacia albinelor este cea mai veche sursă de sănătate. Gustul şi virtuţile terapeutice ale mierii de albine sînt cunoscute de mii de ani. Numai că industria modernă a scos pe piaţă şi miere contrafăcută, la fel de delicioasă, dar fără niciun aport pentru sănătate. Dimpotrivă, mierea falsă face mai mult rău decît bine. Cum deosebim mierea bună de cea rea? Iată cîteva sfaturi cu care trebuie să ne înarmăm atunci cînd achiziţionăm acest miraculos medicament al stupului.

Citiţi eticheta!

Mierea e bună aproape pentru orice afecţiune, chiar şi în regim profilactic, prevenind îmbolnăvirile de orice fel. Produsele stupului nu au efecte secundare, nu creează dependenţă. În timp ce vindecă, ele şi hrănesc, energizează, vitaminizează şi imunizează. Dintre toate produsele apicole, cea mai apreciată şi cu beneficiile cele mai cunoscute este mierea de albine. În magazine, găsim şi borcane cu miere falsă. Aceasta e doar zahăr, glucoză şi alţi compuşi chimici, fără nicio calitate terapeutică. Există însă şi producători cinstiţi care chiar menţionează pe ambalaj faptul că produsul respectiv conţine glucoză. Citiţi cu atenţie ambalajul, şi nu cumpăraţi acest produs. Un apicultor veritabil va menţiona pe borcan: data recoltării, data ambalării, sursa florală a mierii precum şi temperatura la care a fost decristalizată, care nu trebuie să depăşească 40 de grade Celsius. De asemenea, trebuie să vă îndoiţi de autenticitatea unui produs prea ieftin. Iată cum se poate verifica dacă mierea este sau nu contrafăcută: luaţi cîteva beţe de chibrit şi introduceţi-le cu gămălia în miere. Lăsaţi-le aşa cîteva minute, apoi încercaţi să le aprindeţi. Dacă ard, atunci mierea este bună.

Cum verificăm calitatea mierii?

O altă metodă de a afla dacă mierea este de calitate constă în încălzirea într-un vas de sticlă a două linguri de miere. Se adaugă şase linguri de alcool, amestecînd bine totul. Dacă la fundul vasului apare o substanţă albă, mierea este cu siguranţă falsificată. O miere adevărată se va dizolva complet în alcool. Putem introduce o linguriţă în borcanul cu miere. Apoi, o ridicăm, lăsînd să curgă mierea. Dacă aceasta curge continuu, mierea este naturală, cînd curge sub formă de picături, mierea este contrafacută. Mierea de salcîm este mai fluidă decît cea de floarea-soarelui. Se mai foloseşte ca metodă de identificare a mierii bune întoarcerea borcanului cu gura în jos. Dacă face o bulă mare de aer e naturală. După un timp, mierea veritabilă se zahariseşte, fără ca acest fenomen să-i afecteze calităţile, cea falsă, rămîne lichidă. Mierea zaharisită îşi revine dacă introducem borcanul într-un vas cu apă fierbinte. Cînd alegem mierea, trebuie să ţinem cont şi de culoare. Specialiştii ne sfătuiesc să optăm pentru cea de culoare aurie sau albă, cu aromă, de consistenţa smîntînii şi cît mai transparentă la culoare. Aroma pronunţată poate fi indiciul mierii falsificate.

Mierea polifloră, medicament complex

Compoziţia chimică a mierii variază în funcţie de plantele melifere, de intensitatea culesului, starea timpului, în medie 83% din conţinutul mierii este format de substanţă uscată (glucoză maximum 5% şi fructoză) şi apă (18-20%). Valoarea pH-ului dintr-o miere maturizată variază de la 3,5 la 5,5, în funcţie de specia de plantă de la care s-a recoltat nectarul. Cu ocazia invertirii nectarului în miere, sînt incorporate proteine, materii albuminoide, acizi (formic, malic, citric, gluconic, succinic, acetic), substanţe minerale (fosfaţi de calciu, fier, săruri de aluminiu, stronţiu, cobalt, titan, crom, iod, argint, zinc, plumb, iridiu), substanţe de origine organică (enzime, catalază, inulază, inhibină), vitamine, antibiotice naturale, hormoni şi polen, mierea neputînd fi egalată de niciun preparat farmaceutic sintetic, ea este o substanţă vie şi direct asimilabilă.
S-a creat un fel de superstiţie cum că mierea de salcîm este cea mai bună din punct de vedere terapeutic. Nutriţioniştii însă susţin că mierea ideală este totuşi cea polifloră.

Sortimente pentru afecţiuni stomacale

Diferitele sortimente de miere ajută în terapii diferite. Astfel, mierea de salcîm este calmant al tusei, antiseptic, tratează astenia, nevrozele, are proprietăţi antibacteriene. Mierea de castan comestibil este bogată în substanţe minerale şi are acţiune antianemică, antimicrobiană şi remineralizantă, fiind recomandată mai ales în bolile de stomac, intestinale, renale, osteoporoză. Mierea de castan sălbatic creşte tensiunea arterială. Mierea de cruşin este laxativă. Mierea de flori de cîmp are o puternică acţiune antimicrobiană. Mierea de pajişte este considerată un antiseptic eficace în tratarea cistitelor, a reumatismului şi a infecţiilor intestinale.
Mierea de floarea-soarelui e adjuvant în tratarea bronşitelor şi a bolilor de stomac. Mierea de izmă este recomandată pentru afecţiunile de stomac şi intestine. Mierea de iarbă neagră, cu un miros pronunţat de caramel şi gust amărui, e un bun diuretic, antianemic, antiseptic al căilor urinare, tratînd afecţiunile sistemului nervos.

Pentru răceli şi sistemul nervos

Mierea de levănţică e recomandată celor epuizaţi fizic şi nervos. Lecuieşte tusea şi durerile de gît. Mierea de lavandă se recomandă şi în cazul afecţiunilor pulmonare, migrenelor şi insomniilor. Poate înlocui medicamentele vermifuge în caz de oxiuri la copii. Mierea de măr este tonică şi antidiareică. La fel, şi cea de mure. Mierea de mentă are culoare verzui – brun roşcată şi se recoltează în cantităţi mari în Delta Dunării. E bogată în vitamina C şi are proprietăţi analgezice, combate balonarea, e un foarte bun tonic şi antispastic, uşurează digestia. Mierea de păducel este foarte bună pentru bolnavii de inimă. Mierea de pomi fructiferi vindecă afecţiunile renale, pulmonare şi intestinale. Mierea de rapiţă se recomandă în tratarea osteoporozei. Mierea de rozmarin este recomandată hepaticilor, copiilor, persoanelor obosite sau stresate. Stimulează funcţiile intestinale şi digestia. Mierea de tei e prescrisă în caz de afecţiuni ale sistemului nervos, insomnii, stări febrile, tuberculoză, dureri gastrice, prevenirea migrenelor, profilaxia pneumoniilor, astmului bronşic, stărilor nervoase. Mierea de trifoi este considerată ca avînd cea mai bună savoare. Este bogată în vitamine (B1, B2, C), are acţiune diuretică, fiind şi un bun expectorant.

O altfel de miere bună

Mierea extraflorală provine din nectarul secretat de alte părţi ale unor plante (cum ar fi porumbul, secara, măzărichea) sau arbori (măr, prun, nuc, tei, plop, stejar, arţar, frasin, mesteacăn), unde se află glande nectarifere asemănătoare cu cele din interiorul florilor. În nopţile răcoroase de după zilele călduroase, spre dimineaţă, apare această secreţie extraflorală pe frunzele anumitor arbori, iar albinele se grăbesc să o adune şi s-o prelucreze în miere. Mierea extraflorală are o culoare ceva mai închisă. Mierea de mană este puternic antibactericidă, are un procent redus de glucoză, dar multe dextrine şi substanţe minerale care o menţin ani de zile în stare lichidă. Mierea de mană a pinului calmează tusea. Mierea de stejar sau frasin este un foarte bun laxativ şi calmant în inflamaţiile intestinale. Mierea de conifere (brad, molid) are acţiune antiseptică şi antiinflamatoare, iar mierea de brad este utilă în bolile căilor respiratorii.

Reguli de păstrare

Mierea nu se păstrează decît în ambalaje de sticlă perfect spălate şi uscate. Nu puneţi miere în ele pe considerentul că au conţinut tot miere. Pelicula veche de miere de pe pereţii vasului conţine germeni de fermentaţie care vor face să fermenteze şi mierea nouă, schimbîndu-i gustul şi mirosul. De asemenea, o miere cristalizată va zaharisi şi mierea proaspătă. Mierea nu se va păstra niciodată în vase confecţionate din zinc, cupru, plumb sau aliajele lor, deoarece, sub acţiunea acizilor din miere se formează compuşi chimici ce pot da intoxicaţii grave. Borcanele cu miere nu trebuie păstrate la un loc cu recipientele ce conţin substanţe ce emană mirosuri neplăcute (vopsele, carburanţi, esenţe, varză murată), deoarece mierea prinde uşor miros.
De asemenea vasul cu miere nu se pune descoperit în apropierea sării de bucătărie, care favorizează menţinerea umidităţii în aer, aceasta contribuind la o fermentaţie accelerată a mierii.
Mierea ambalată în borcane de sticlă va fi ferită de lumină, care-i depreciază calităţile (lucru uşor de observat atunci cînd mierea îşi închide culoarea). Nu păstraţi mierea la lumina soarelui! Razele soarelui distrug multe dintre enzimele prezente în miere.

Contraindicaţii

• În puţine cazuri, acest aliment sănătos nu este indicat totuşi pentru consum. Este vorba de afecţiuni ca: obezitate, diabet zaharat, tulburări glicoregulatorii, insuficienţă pancreatică exocrină.

Un leac milenar

• Mierea de albine a fost prima substanţă dulce folosită de om, fiind preţuită de toate popoarele antice. Egiptenii o foloseau la îmbălsămare, grecii şi romanii preparau din miere ambrozie, pe care o considerau elixir pentru viaţa eternă. Dacii foloseau mierea nu doar ca aliment, ci şi ca remediu naturist. În Vechiul Testament găsim cuvîntul „miere“ de circa 60 ori. Hipocrate recomanda mierea pentru vindecarea afecţiunilor gastro-intestinale, renale, respiratorii şi pentru tratamentul plăgilor. Musulmanii foloseau mierea ca un leac bun pentru orice boală. Pînă în 1871, cînd s-a produs zahărul, mierea a fost singurul aliment dulce folosit de oameni.

Recomandări terapeutice generale

• Mierea se poate consuma ca atare, sau ca adaos la ceai, lapte, alte băuturi, în prăjituri. Ca medicament, este indicată, indiferent de sortiment, în:
– alimentaţia dietetică a copiilor
– tratamentul bronşitelor cronice, în special cele alergice (aerosoli cu miere)
– tratamentul artrozelor reactive (tratament asociat cu veninul de albine, aplicat local, în cadrul unor şedinţe de fizioterapie)
– afecţiuni cardiace (mierea cardiotonică)
– afecţiuni reumatismale
– boli digestive, în tratarea cărora se asociază cu propolisul (2-5%)
– afecţiuni hepatice
– insomnii
– afecţiuni ale căilor respiratorii
– senilitate.

sursa monitorulexpres.ro

Contact Form Powered By : XYZScripts.com