Header image

Milostenia – „fericirea este aceasta: să dai după puterea ta”

19:40, luni, 7 martie, 2016 | Cuvinte-cheie: , , , , ,

Vreau să vă aduc aminte de milostenie. Prea bună faptă şi prea atrăgătoare de mila lui Dumnezeu este milostenia asupra tuturor celor ce o fac. Milostenia nu se cere de la toţi deopotrivă. Dumnezeu nu se uită la mulţimea darurilor care se pun pe masă, pe care le aduci la biserică sau în lume, ci la voinţa cu care se aduce darul.

Nu stă fericirea în a da mult sau a da puţin. Fericirea este aceasta: să dai după puterea ta. Aţi văzut: Mântuitorul era în Ierusalim şi veneau boierii iudei, oameni bogaţi, şi dădeau în gazofilachie, adică în cutia templului. Turnau sume de bani. Dădeau mult, că aveau. Era poruncă de la Dumnezeu ca să dea din avere la cutia templului. Şi Mântuitorul era acolo cu apostolii. El adesea era în templul lui Solomon unde învăţa lumea. A venit o biată văduvă, necăjită, săracă şi avea şi ea doi bănuţi legaţi într-o batistă, cu două-trei noduri.

Şi îi era şi ruşine să-i scoată, când vedea cât de mult dau aceia. Îi era ruşine că erau doi bănuţi, nimica faţă de cât dădeau aceia. Dar când la urmă a dezlegat şi ea bănuţii aceia din basma cu lacrimi în ochi şi i-a pus şi ea în cutia templului, cu mare smerenie că n-are de unde să dea mai mult. Iar ştiutorul de inimă Mântuitorul era acolo. El nu se uită la faţa noastră. El vede inima tuturor, gândurile. Îi zice lui Petru: „Vezi, Petre, văduva asta? Ea a dat mai mult decât toţi în cutia 5 templului”. „Dar cum, Doamne?” „A dat doi bănuţi, că atâta a avut. Ăştia au dat din prisosul lor, leau rămas buzunarele pline. Ea a dat toată averea ei şi i-a primit Dumnezeu cei doi bănuţi mai mult decât tot ce-au dat aceştia”. Dumnezeu nu se uită la darul nostru cât e de mare, ci la inima noastră şi la voinţa cu care aducem darul.

„Amin, zic ţie, Petre, că văduva asta a dat mai mult decât toţi, acei doi bănuţi. De ce? Pentru că ea atâta a avut. A dat toată averea ei. Nu i-a mai rămas în buzunare sau pe acasă sume şi prin casete”. Vezi, de aici să luăm pildă, cât de mică milostenie facem, dacă ne pare rău că nu putem face mai mult, milostenia noastră poate foarte mult înaintea lui Dumnezeu. Aţi văzut când vorbeşte de milostenie că ne ia pe noi de la aceasta: Nici pentru un pahar de apă rece dat în numele Domnului nu-ţi vei pierde plata ta. Cine n-a fost vreodată însetat în viaţa lui? Şi ai văzut când mori de sete şi cineva îţi dă un pahar de apă cum e cristalul şi rece ca gheaţa, ţi-a dat viaţă. Câtă bucurie simţi tu că te-a răcorit cineva! Iar Preaveşnicul, Preasfântul şi Preaatotputernicul nostru Mântuitor, dacă ne-a făcut pe noi, oare El nu ştie neputinţa firii omeneşti, că nu poţi trăi fără apa? Şi ca să dea pildă bună, ne-a spus aceasta.

Că a zis în altă Evanghelie: Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi lor. Tu vrei să-ţi dea un pahar cu apă când eşti însetat, dă-i şi tu altuia. Tu vrei să-ţi dea cineva o bucată de pâine când ţi-e foame, dă-i şi tu unui flămând. Cum ai vrea să te îmbrace pe tine altul când eşti gol şi vezi că tremuri de frig şi n-ai o haină şi-i timpul de iarnă, aşa îmbracă şi tu pe cel gol. Adică tot ce voim să ne facă nouă oamenii, să facem şi noi lor. La fel cu milostenia. Cât de mică milostenie facem, să ne pară rău că nu putem face mai mult şi atunci milostenia noastră e foarte primită la Dumnezeu. A lui Dumnezeu e cerul şi pământul şi munţii cei de aur şi pietrele scumpe. El n-are nevoie de lucrurile noastre, că zice Proorocul David: Domnul meu eşti Tu, că bunătăţile mele nu-ţi trebuiesc. El se uită la inimă.

Să dăm cu părere de rău că n-am făcut mai mult bine, că n-am dat mai mult. Aceea e milostenia cea mai primită la Dumnezeu. De aceea când faceţi praznic, către Mântuitorul, nu chema la praznicul tău pe bogaţi sau neamurile tale. Am pregătit, am tăiat un porc, am tăiat curcanii, am făcut plăcintele, am făcut pâine, am pregătit băuturi. Nu chema neamurile, nici pe cei bogaţi, ca nu cumva făcând şi ei vreun praznic, că te cheme înapoi, că ţi-ai luat plata pe lumea asta. Cheamă pe săraci şi pe străini. Iaca aici plătesc oamenii praznic (pomenire) de prin toată ţara. Exact după Evanghelie pot să facă praznic. Unii dintre ei nici nu mai vin pe la praznic. Şi omul trimite: „Părinte, să faci un praznic”. Trimite pomelnicul lui pentru cei morţi. Da, aici e drept după Evanghelie. Că nu vin neamurile lui, aici vin oameni străini. Uite, cum spuneţi dumneavoastră! Ia să vedem din câte judeţe sunteţi, dacă v-aş cerceta acum? Şi aici stau la masă şi toţi zic: „Bogdaproste!” (Dumnezeu să ierte!).

Dumnezeu ştie a cui e traista cu făină de grâu, ştie cine a adus făina de porumb, cine a adus borş, cine a adus untdelemn pentru un borş, cine a adus salată, cine a adus orezul şi au pomană toţi când ziceţi voi: „Bogdaproste!” Şi tu nu ştii ce pomană ai făcut, nici nu te poţi lăuda. Dar Dumnezeu ştie: asta-i de la cutare, asta-i de la cutare, îngerul a scris tot când ai adus ceva aici. Şi aşa dăruind se fac praznicele cel mai de folos. Nu ştie nimeni cine a mâncat şi cât a mâncat şi de unde s-a dat. De aceea pentru milostenie să spun: faceţi cât de puţin, numai să faceţi oleacă de milostenie. Fapta bună se cere după măsura puterii fiecăruia. Unul, dacă nu are, dă puţin, dar îi pare rău că n-a dat mai mult. Altul dă mult, dar are de unde da mult şi-i mai rămâne mult. Domnul primeşte şi de la unul şi de la altul, dar mai tare primeşte de la acela care dă puţin cu părere de rău că n-a dat mai mult.

Sunt unii care aduc mult, dar ei au de unde. La ei câteva mii sunt ca şi câţiva lei la cel sărac. Dar nu vă descurajaţi, dacă ai numai o lumânărică şi o aduci lui Dumnezeu, aceea face foarte mult la El, că este toată averea ta.

Extras din Ne vorbește Părintele Cleopa – 15, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006

milostenia

Contact Form Powered By : XYZScripts.com