„Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!” | Ultima parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul, la Catedrala Episcopală din Soroca - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

„Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!” | Ultima parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul, la Catedrala Episcopală din Soroca

19:32, joi, 14 martie, 2019 | Cuvinte-cheie: ,

În cea de-a patra zi a Postului Mare, la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca s-a citit a patra parte din Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, în cadrul Slujbei Pavecerniței cele Mari.

Pe tot parcursul slujbei, întreaga comunitate s-au afundat în rugăciunea pocăinței și a nădejdii în marea milostivire a Împăratului Ceresc, cerând iertare pentru păcatele săvârșite din slăbiciuni și ispite, dar mai cerând pe lângă aceasta de la Mântuitor și întărire pentru o viață vrednică trăită cu evlavie.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Ioan al Sorocii, Episcop Vicar mitropolitan a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură.

În cuvântul său, Preasfinția Sa a accentuat valoarea pocăinţei şi a apropierii de Dumnezeu, subliniată prin rugăciunea „Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!”, care ritmează cele 250 de stihuri ale Canonului.

Întrucât este așezat chiar la începutul Postului Mare, scopul Canonului Sfântului Andrei Criteanul este de a-l ajuta pe om să intre în duhul autentic al postirii, iar acest duh să-l călăuzească în călătoria duhovnicească spre Învierea lui Hristos.

Sursa: www.ioanmosnegutu.info

Contact Form Powered By : XYZScripts.com