Header image

Ministerul Culturii încearcă să găsească o soluţie pentru dezvoltarea proiectului Muzeul Satului

10:12, sâmbătă, 21 iunie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , ,

Cel mai mare muzeu ca suprafaţă din Moldova există doar pe hârtie. Vorbim despre Muzeul Satului în aer liber din capitală. Din lipsă de bani, planul de conservare nu poate fi realizat, iar exponatele sunt adesea vandalizate de vizitatori.

Aceasta este doar una dintre multiplele probleme semnalate de administraţia instituţiei. Chiar dacă muzeul există de aproape 20 de ani şi are o suprafaţă de peste 170 de hectare, nu a investit niciun ban în dezvoltarea proiectului.

„Avem nevoie, urgent, de circa 600 de metri de gard, costul căruia s-ar ridica la 1 200 000 de lei. Pe teritoriu intră cine vrea, aprinde focul, taie copaci”, a declarat Eugen Bâzgu, directorul Muzeului Satului

Biserica din lemn din secolul XVI, adusă din localitatea Hirişeni, reprezintă mândria muzeului. Doar că icoanele din lăcaş, vechi de sute ani, necesită restaurare.

„Unele mai aşteaptă, altele de urgenţă trebuie restaurate, deoarece pictura este foart deteriorată”, a explicat preotul Sergiu Curnic.

Ministerul Culturii încearcă să găsească o soluţie pentru dezvoltarea proiectului. „Am încercat acuma, din iniţiativa Ministerului Culturii să realizăm un parteneriat cu Primăria municipiului Chişinău. S-au început negocierle”, a precizat directorul Muzeului de Etnografie, Mihai Ursu.

Proiectul Muzeul Satului a fost inaugurat în data de 18 mai 1995 şi presupune reconstituirea satului basarabean din secolele XVIII-XIX.

Sursa: http://www.publika.md/

Vezi mai multe despre Biserica medievală “Adormirea Maicii Domnului”, afaltă pe teritoriul Muzeului Satului din  Chișinău.

Contact Form Powered By : XYZScripts.com