Header image

Minunele icoanei nezugrăvite de mână a Mântuitorului nostru Iisus Hristos

13:12, marți, 31 martie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , , , , , ,

În zilele împăratului Tiberiu s-a întâmplat o minune mare şi ciudată. O femeie văduvă şi iubitoare de creştini, pe nume Maria, soţie de senator şi patrician, a fost lovită de o boală de nelecuit şi înfricoşătoare. După ce a lăsat orice nădejde în ajutorul omenesc, s-a predat pe sine în mâinile Dumnezeului şi Domnului nostru Iisus Hristos. A avut, deci, bunul gând de a trimite un mesaj preoţilor care slujeau la sfânta icoană nezugrăvită de mână omenească a Domnului nostru, rugându-i să o viziteze.

Când au venit aceia, Maria a căzut la picioarele lor zicând:

– Vă implor, domnii mei. Deoarece Dumnezeu, pentru păcatele mele, a îngăduit să fiu chinuită de boala aceasta grea şi înfricoşătoare, aş vrea, sărmana şi nevrednica de mine, cu sfintele voastre rugăciuni, să primesc în casa mea umilă icoana sfântă a Stăpânului nostru, pentru patruzeci de zile. Poate că în acest fel Domnul mă va milui.

Preoţii, cunoscând trăirea virtuoasă şi starea ei duhovnicească, au primit să aducă sfânta icoană.
Când au adus-o şi au deschis lada în care se afla, femeia a căzut în faţa ei, s-a închinat şi a sărutat-o. Apoi a adus o bucată de pânză de bumbac, de dimensiunile icoanei, şi a acoperit-o cu ea. La urmă a aşezat-o într-un chivot curat, pe care l-a pus în paraclisul casei, a aprins în faţa ei o candelă mare şi neadormită şi a pus să se slujească liturghie până la patruzeci de zile.

Îndată ce s-au împlinit cele patruzeci de zile, durerile femeii au început să devină atât de puternice şi de nesuportat, încât nu se putea ridica deloc din pat. A chemat-o atunci pe una dintre slujnicele ei – cea pe care o ştia mai curată decât toate – şi i-a spus:

– Adu chivotul în care se află sfânta icoană, ca să mă închin şi să găsesc puţină uşurare de durerile de nesuferit care mă sfâşie.
Slujnica s-a dus în paraclis. Acolo însă a văzut o minune mare, minune înfricoşătoare şi ciudată: o flacără înaltă ieşea din sfântul chivot, se ridica până la acoperişul paraclisului şi, acoperind întregul altar, cobora până la podea, fără să ardă ceva din naos.
Slujnica s-a cutremurat şi a căzut la pământ. O alta însă, care a văzut întâmplarea, a alergat şi i-a spus stăpânei sale. Aceea, plină de frică, s-a ridicat din pat şi cu mult efort a plecat spre paraclis.

– Doamne miluieşte! A strigat când a văzut flacăra.

Îndată a trimis să-i cheme pe preoţi. Au venit repede, iar în urma lor se vedea mulţime mare de oameni.
Au rămas cu toţii uimiţi când au văzut minunea cea ciudată. Flacăra urca şi cobora neîncetat, ca o pânză de corabie bătută puternic de vânt. Asta a ţinut ore bune, în vreme ce toţi implorau:

– Doamne miluieşte!

Mai târziu, preoţii au făcut slujbă şi îndată flacăra a dispărut. Au deschis atunci chivotul şi au găsit icoana Domnului cea nezugrăvită de mână omenească întreagă şi nevătămată. Însă când au ridicat şi pânza de bumbac pe care văduva o pusese pe icoană, au văzut – o, minunea lui Dumnezeu! – că pe ea se imprimase o alta icoană a Domnului, asemănătoare cu prima.

L-au slăvit toţi pe Dumnezeu pentru minune. Au sărutat icoana şi apoi au pus-o peste trupul femeii, în locul unde o durea. Durerile au pierit imediat, boala a cedat şi femeia s-a tămăduit. Când şi-a revenit definitiv, s-a ridicat şi L-a slăvit pe Dumnezeu împreună cu toţi ceilalţi, care veniseră cu preoţii.

După câţiva ani, acea femeie cinstită, fiind vas ales de Dumnezeu, a văzut dinainte plecarea ei din viaţa aceasta şi s-a gândit să dăruiască sfânta icoană mănăstirii Înălţării Domnului, aflată în Melitini. Şi atunci, parcă trimis dinadins în acest scop, la Constantinopol a venit Dometian, arhiepiscopul Melitinei, vărul împăratului Mauriciu, împreună cu cârmuitorii Melitinei. Când văduva a aflat de venirea lor, a avut grijă să-i dea arhiepiscopului icoana, spunându-i dorinţa ei ca aceasta să ajungă în Melitini. Şi tocmai aşa s-a întâmplat.
Nu trebuie însă să neglijăm şi o a doua minune.

Când, în anii împăratului Heraclie, au năvălit perşii, măicuţele din mănăstirea Melitinei s-au temut ca nu cumva să fie şi ele înrobite. Aşadar au plecat la Constantinopol unde, datorită originii lor nobile, patriarhul Serghie le-a dăruit o mănăstire. Dar când a aflat că au asupra lor sfânta icoană cea nezugrăvită de mână omenească, le-a luat-o – chiar dacă fără voia lor.

Dar iată! În zilele acelea pe patriarh l-au aflat zile grele şi triste – furia împăratului împotriva lui şi unele tulburări în Biserică. În vreme ce era nedumerit faţă de relele acestea, vede noaptea în vis un om înfricoşător stând înaintea lui şi zicându-i:

– Să înapoiezi degrabă ceea ce ai luat pe nedrept de la mănăstire!

Când s-a trezit, patriarhul a căzut pe gânduri. I-a chemat şi pe oamenii lui ca să-i întrebe în legătură cu aceasta:

– Ce să fie aceste necazuri care mă încearcă? Şi din ce cauză mă chinuiesc? Am văzut, desigur, şi în vis un bărbat înfricoşător care a stat în faţa mea şi mi-a spus: „să înapoiezi degrabă ceea ce ai luat pe nedrept de la mănăstire”. Dar eu nu ştiu ce am luat şi de la care mănăstire.

– Stăpâne, au răspuns aceia, nu te gândi deloc la un asemenea lucru. N-ai nedreptăţit pe nimeni niciodată. E simplu, necazurile şi închipuirile care te chinuie se datorează lucrării diavolilor.

Iată însă că şi noaptea următoare acel om înfricoşător se înfăţişează din nou în faţa patriarhului şi îi zice sever:

– Înapoiază degrabă ceea ce le-ai luat măicuţelor de la mănăstirea Înălţării. Nu ştii oare că sunt străine şi nemângâiate, căci au lăsat patria lor şi au venit aici?

Patriarhul a sărit în sus şi i-a spus diaconului său:

– Frate, când ai luat icoana Domnului de la măicuţe, cum au primit asta?

– Foarte greu, stăpâne, a răspuns acela. Şi dacă ar fi avut putere, nu ne-ar fi lăsat să o luăm.

Atunci Patriarhul a înţeles totul. Şi a început să se mustre pe sine pentru ceea ce a făcut.Fără întârziere şi cu multă slavă a trimis sfânta icoană la mănăstirea de călugăriţe, pe 29 noiembrie.

Îndată necazurile şi ispitele patriarhului au încetat, iar măicuţele s-au umplut de mângâiere, gustând din bucuria pe care o transmite neîncetat icoana Domnului, cea nezugrăvită de mână omenească.

Extras: „Întâmplări cutremurătoare, întâmplări de folos” Ed. Egumeniţa
5

Contact Form Powered By : XYZScripts.com