Header image

Minuni ale Maicii Domnului pentru vindecarea celor bolnavi

8:13, joi, 16 octombrie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , , ,

Pe timpul când Britania era dreptcredincioasă, se afla într-o chinovie un preacuvios monah, care avea multă evlavie către Preasfânta Fecioară. Şi aşa de mult o cinstea că, dacă s-ar fi întîmplat să audă numai de numele ei cel prealăudat, adică dacă ar fi zis cineva Maria ori Născătoare de Dumnezeu, sau chiar el singur citind undeva asemenea cuvinte, pleca genunchii şi făcea închinăciune până la pământ. Şi aşa a făcut acel îmbunătăţit monah şi credincios prieten al Preasfintei Fecioare Maicii lui Dumnezeu toată viaţa lui.

Şi ajungând la adânci bătrâneţi s-a îmbolnăvit; şi slăbise aşa de mult că nu mai putea să se ridice din patul său, din care pricină egumenul i-a dat spre ascultare un ucenic să-i gătească cele de trebuinţă. Însă odată s-a întâmplat că ucenicul nu era acolo, iar bătrânul avea nevoie să se scoale. Deci, după ce a făcut rugăciune după obiceiul lui, a încercat de mai multe ori să se ridice, dar n-a putut.

Atunci, întorcându-se către icoana  Preasfintei, a lăcrimat şi a zis către dânsa, cu credinţă: „Preadulcea mea Stăpână, ajută-mi mie!” Şi îndată – o! grabnică auzire – s-a aflat în faţa lui Împărăteasa a toate, care i-a zis: „Pentru multa ta evlavie şi pentru dragostea pe care o ai către mine, iată că-ţi adaug încă treizeci de ani de viaţă în această lume şi-ţi dăruiesc să ai putere ca pe timpul când erai  de treizeci de ani. Iar aceasta ţi-o fac pentru că-mi place vieţuirea ta şi pentru că cinsteşti atâta numelui meu.” Şi, zicând Preasfânta acestea, s-a înălţat la ceruri. Iar monahul mergea veselindu-se şi umbla sănătos şi puternic cu trupul. Şi toţi fraţii, auzind de minunea făcută cu dânsul, s-au înspăimântat  şi  au prins multă evlavie către el. Iar el, aducându-şi totdeauna aminte de Făcătoarea lui de bine, o lăuda necurmat şi o slăvea pe Prealăudata cu posturi, cu provigheri şi cu altefaceri de bine, până când s-a odihnit  întru Iisus Hristos Domnul nostru, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.

„- Maica Domnului, dacă exişti, salvează-mi soţia!”

În oraşul Vaslui mai este încă în viaţă profesorul Dumitru Cotoran. Prin anul 1939-1940 era profesor de filosofie la liceul din Vaslui. Şi, după cum singur mărturiseşte, era un ateu convins. Soţia era însă credincioasă. Dar nu avea copii.

Iată, însă, că soţia i se îmbolnăveşte grav şi este internată pentru operaţie la un spital din Bucureşti. După operaţie, ajunsese aproape în stare de inconştienţă.

„- Domnule doctor, mai este vreo speranţă cu soţia mea?”, întrebă profesorul Cotoran.

„- Numai Dumnezeu, dacă mai face vreo minune! Altfel…”

Cum a auzit cuvintele acestea, a ieşit foarte zdrobit la inimă din spital, şi, fără să ştie unde merge, căută o biserică deschisă în cale. De unde nu intrase în biserică din copilărie, iată acum întâlneşte prima biserică a Sfinţilor Ioachim şi Ana, pe strada Traian. Intră repede înăuntru şi, căzând în genunchi la icoana Maicii Domnului, a rostit cu lacrimi această rugăciune disperată:

„- Maica Domnului, dacă exişti, salvează-mi soţia!”

Apoi s-a întors la spital, unde soţia lui se zbătea între viaţă şi moarte. Parcă dormea. Se aşeză lângă patul ei. Se rugă în gând pentru ea Maicii Domnului.

Deodată femeia deschise ochii şi întrebă:

„- Dumitre, tu eşti?”

„- Da, eu sunt, vrei ceva?”

„- Ajută-mă să mă ridic puţin… Acum o jumătate de ceas a venit la mine o femeie în haine albe, foarte frumoasă, şi mi-a spus: «Iată, aici, în prăpastia asta era să cazi. Dar pentru rugăciunea soţului tău, te scot deasupra…». Apoi m-a apucat de mână şi m-a urcat pe un loc ridicat şi luminat.”

Din clipa aceea a dispărut acea fecioară, iar muribunda a început a se întări.

„- Vrei să te plimbi cu mine pe coridor?”, o întrebă soţul.

„Vreau, că nu mă mai doare nimic!”

Când l-au văzut doctorii că se plimbă cu soţia, după o operaţie aşa de grea, s-au mâniat pe profesor şi i-au zis:

„- Ce faci, domnule, ai înnebunit?”

„- Nu, domnule doctor, abia acum m-am trezit!”

În câteva zile, soţia s-a făcut complet sănătoasă şi    s-au reîntors la Vaslui. Aici, profesorul Dumitru Cotoran şi-a schimbat cu totul viaţa, devenind un bun creştin. Era nelipsit de la biserică, unde în fiecare sărbătoare citea câte un capitol din Noul Testament, şi se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi.

Maica Domnului face să crească piciorul unui tânăr la loc

În anul 1684, în satul Cameniţa, ce aparţinea localităţii Aliches, şi care se afla aproape de Ahaia, vechea Episcopie de odinioară, se afla un tânăr bolnav, cu numele Ioanichie. Aceluia, zăcând în boală trei ani, i s-a îmbolnăvit un picior, care rănindu-se câte puţin s-a cangrenat şi a putrezit. El a încercat să se trateze cu tot felul de buruieni vindecătoare, dar nu s-a folosit cu nimic. Şi la atâta stricăciune a ajuns, încât i-a căzut piciorul de la genunchi cu tot cu os.

În tot timpul acesta, el nu a încetat a chema în ajutor numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, însă ea nu l-a ajutat îndată, ci i-a pus la încercare răbdarea. Însă el nu s-a împuţinat sufleteşte şi nici nu s-a deznădăjduit precum fac unii dintre cei de astăzi, care atunci când sunt în necazuri şi nu sunt ascultaţi îndată de Dumnezeu şi de Sfinţi, unii aleargă la diavolul prin descântece şi vrăji, iar alţii cârtesc şi hulesc împotriva lui Dumnezeu, că s-au rugat şi n-au fost ascultaţi. Deci tânărul acesta nu a alergat la descântători, ci răbda lămurindu-se ca aurul în topitoare. Şi cu toate că piciorul era căzut din genunchi, el nu înceta a chema în ajutor pe Preamilostiva Doamnă Născătoare de Dumnezeu.

În această stare aflându-se, cu vremea şi-a adus aminte de sfânta icoană a Preacuratei ce se afla la Peştera cea mare şi de minunile ei cele mari, şi suspinând cu umilinţă, a strigat: „O, preasfântă icoană! De ce m-ai lăsat şi nu mă miluieşti? Te rog, grăbeşte şi mă mântuieşte!” Zicând aceste cuvinte, vede cu ochii cum a început a creşte piciorul, puţin câte puţin, până s-a făcut întreg şi desăvârşit. De când a început a creşte, rudele lui au făcut un picior de argint pe care l-au dus la sfânta icoană spre pomenirea minunii. După ce s-a făcut sănătos, tânărul a venit şi s-a închinat cu mare dragoste la acea sfântă icoană, şi drept recunoştinţă a rămas pentru totdeauna în această mănăstire, făcându-se monah. Părinţii din acea mănăstire au scris pe acel picior de argint minunea ce s-a făcut, pentru a se cunoaşte şi de generaţiile viitoare.

Extras din Danion Vasile, Mângâiere pentru bolnavi, Editura Egumeniţa, Galaţi 2004

Citiţi mai multe articole interesante pe siteul: http://ortodox.md/articole/puterea-binecuvantarii/
Moldova Ortodoxă

Contact Form Powered By : XYZScripts.com